GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In primul rand vreau sa mentionez ca prin acest titlu nu vreau sa creez niciun fel de flame intre membrii acestei comunitati pe care o indragesc foarte mult, dovada stand aportul meu mare pentru mine, mic insa fata de restul comunitatii.
Am vrut doar sa intru in trendul ce se propaga acum pe internet (este pe sfarsite ce i drept).
Aducand aceste mentiuni o sa intru direct in paine ca asa i frumos. In week-endul ce abia a trecut am facut un tur de forta de aproximativ 800 kilometri cu plecare din Bucuresti via Transalpina, Sibiu, Transfagarasan si cu destinatie unde altundeva decat la Bucuresti ca luni incepeam alt traseu, de data aceasta la birou.
De faimoasele sosele ale Romaniei, nu am ce sa mai spun, ca au zis o altii inaintea mea mult mai frumos. Probabil ca eram printre ultimii amarati ce nu au fost nici colo nici colo si ca Haplea le am facut pe amandoua una dupa alta.
In Sibiu am ajuns pe la ora 16.00. Am ajuns relativ ok la vila respectiva, localizarea ei fiind cel mai important atu in momentul inchirierii. De la pensiune pana in Centrul Vechi mergi aproximativ 10 minute mers de lenes (nu chiar animalul ca ala chiar merge incet).
Am dat un pic ocol pensiunii, care se afla pe un colt de strada si ne am facut curaj sa intram in curtea interioara. Acolo ne a intampinat o doamna ce ne a spus ca avem o problema. Noi am corectat o si i am spus ca avem o situatie. Dar mai bine o lasam ca ea. Desi noi rezervasem o dubla si o tripla la fata locului ni s a oferit cu titlul de "take it or leave it" o camera de 5 locuri.
Doamna si a jucat bine cartea, castigand o noapte de cazare dar pierzand potentiali clienti, atat pe noi cat si pe eventualele recomandari.
Are rost sa zic ca acea camera avea un pat dublu la nivelul 0 si 3 simple la nivelul 1, ca era o singura baie (nu va imaginati ce negocieri la sange au fost pentru intaietate), nu avea niciun dulap in care sa ti pui hainele iar cuierul era pus strategic sub scara astfel incat sa nu pleci fara minim 1 cucui si 2 vanatai?
Panzele de paianjen de langa pat, jucariile lego uitate pe sub pat de vreun ocupant minor al camerei, in trecut, baia pe care trebuia sa o folosesti la nivel minim ca sa nu inunzi vila intregeau un tablou ce ti inspira dorul de duca. Interactiunea cu doamna proprietara a fost minima, la venire cand ne a luat banii si la plecare cand le am lasat pe fete sa socializeze si am tulit o direct spre masina. Norocul nostru a fost ca nu ne a intrebat daca vrem sa luam micul dejun acolo ca am fi fost nevoiti sa o refuzam politicos.
Despre cei ce isi fac probleme pentru locul de parcare ar trebui sa se relaxeze pentru ca se gasesc de toti pentru toate.
Stiu ca voi fi tras la raspundere ca nu am poze de acolo dar imi asum acest lucru. Am petrecut foarte putin timp in camera, timp pe care l am dormit la propriu.
Voi fi scurt in acest review:nu recomand pensiunea pentru ca:
- nu au fost seriosi la rezervare,
- nu au cooperat deloc cu noi, tinand cont de faptul ca era prima data cand ramaneam peste noapte in Sibiu (tot incerca insa sa ne trimita la nustiuce magazin al nustiucarei rude ce comercializa nustiuce haine),
- pensiunea nu este deloc imbietoare (nu au spatii verzi, spatiile comune sunt amenajate la kilogram),
daaaar daca veniti pe fuga doar o noapte, nu aveti de gand sa petreceti prea mult timp in camera si vreti sa ajungeti repede in centru (fara masina) puteti sa aruncati un ochi la aceasta pensiune.
Spor!
Trimis de gotty in 23.09.15 15:52:45
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (gotty); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.79015920 N, 24.15271630 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@gotty - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
===
”In week-endul ce abia a trecut am facut un tur de forta de aproximativ 800 kilometri cu plecare din Bucuresti via Transalpina, Sibiu, Transfagarasan
ne-am bucura să putem citi impresiile tale din acest tur scrise ca articol (review) nou.
Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.
[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc) ]
Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)
@Web: pensiunea are dubla intrare, atat pe strada Revolutiei, asa cum ati indicat, si care se foloseste noaptea, cat si pe strada Constantin Noica, care se foloseste mai mult ziua.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Pensiunea Buon Gusto - Sibiu — scris în 26.09.19 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2016 De retinut! — scris în 24.08.16 de bibanul din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Buon Gusto - de gustibus... — scris în 20.08.13 de dandana din OTOPENI [IF] - RECOMANDĂ
- Nov.2011 Foarte frig in camera — scris în 29.11.11 de observatorul din PLOIESTI - nu recomandă