GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un sentiment de “acasă la bunici” la Pensiunea Bendorfeanu *** din Rășinari, județul Sibiu
Înaintând pe străduțele strâmte și întortocheate din Rășinari, ai impresia ca ești intr-o carte de povești cu pitici și case colorate. Străzile înguste și cu sens unic s-ar putea să vă încurce să ajungeți la Pensiunea Bendorfeanu, dacă nu reușiți să intrați din prima pe strada Crucii nr. 1611 (GPS: N 45.7097363 E 24.0724876). Când am ajuns, gazda ne-a întrebat dacă ne-am rătăcit, pentru că mulți oaspeți rateaza intrarea (și cumnatul meu a ratat-o). Am să vă dau un indiciu: mergand pe strada pavata, la un moment dat apare o troița în mijlocul străzii în spatele căreia, pe un gard de lemn vedeti un afiș mare cu Pensiunea Bendorfeanu.
De aici se face o bifurcație la stânga, unde trebuie să vă încadrați si sunteți la câteva case distanță, unde pe partea stângă se afla Pensiunea Bendorfeanu. Din stradă veți observa o casă zugrăvită în galben, cu obloane maro din lemn, placată la baza cu piatră. Acoperișul are acei ochi care veghează în permanență. Din stradă nu se observa nimic special, dar dincolo de poarta metalică se pătrunde într-o altă lume. E plin de verdeață, trandafiri roșii cățărători te întâmpină încă de la intrarea în curte, pe partea opusă se află parcarea într-un decor cromatic de vis: arbuști ornamentali cu flori galbene, tufe de hortensii mov, gladiole colorate, creasta cocoșului purpurie, trandafiri în multe culori, magnolii și multe alte flori a căror denumire nu o cunosc. În partea de la stradă locuiesc gazdele, oaspeții fiind cazați în pensiunea care se întinde în curte. Este multă liniște, atmosferă caldă, relaxantă, iar gazdele te alintă, cu discreție, te fac să te simți ca la tine acasă: confortabil.
Înaintând in curtea foarte mare, se observă pe partea stângă pensiunea, în fața căreia este terasa, decorată cu piatră, cu mese, scaune, umbrele și de asemenea cu multe flori în ghivece și jardiniere.
Dacă curiozitatea ne-a fost stârnită suficient încât să continuam plimbarea până în capatul curții, descoperim, după ce trecem pe sub un șopron care adăpostește o masă de ping-pong, o zona de relaxare. Aici iese în evidență piscina sezonieră, șezlongurile, balansoarele, coșul de baschet, ținta pentru darts și foișorul. Verdeața abundă și aici, florile, copacii de trandafiri, felinarele așezate pe stâlpii camuflați de florile care te conduc de-a lungul aleei spre foișor. Un grătar zidit te așteaptă cu lemnele pregătite să îl folosești dacă dorești.
Era să uit, în capăt se află țarcul lui Lord, un tânăr, jucăuș, blând și dresat câine, care nu sare niciodată pe oameni, din rasa Goldie. Băiatul meu s-a jucat mult cu el, iar la finalul sejurului a vrut să il aducă acasă.
Pensiunea nu este mare, are doar 7 camere, dispuse pe două nivele, cu vedere la curtea interioară și la Munții Cibinului. Este construită din fonduri europene, frumos, detaliat și armonios amenajată.
La parter, se află livingul pensiunii și sala de mese. Pe pereți sunt expuse tablouri cu fotografii realizate de fiica lor, în diverse locații cu membrii familiei și cu personalități. Într-un colț este un televizor suspendat. Florile de cameră, alaturi de ghivecele din geam cu orhidee împodobesc frumos încăperea.
La recepție, este un acvariu mare cu pești, încastrat în peretele tejghelei. Aici este și o combină muzicală cu boxe.
Pentru a crea căldura de acasă, în sala de mese se află un dulap din lemn masiv, ca la bunici, cu veselă și tacâmuri de unde oaspeții se pot servi cu ceea ce au nevoie. În camere este un anunț prin care suntem rugați să servim mâncarea în sala de mese. Mai avem la discreție apă la dozator, cafetiera, șervețele și orice altceva ne trebuie, gazdele sunt pregătite, cu amabilitate să ne ofere.
La această pensiune, se poate servi masa proaspăt pregătită de gazde, după ce vă înțelegeți ce doriți să consumați. Noi fiindcă am fost invitați la o aniversare acolo, nu a trebuit să consumăm numai micul dejun, a doua zi. Acesta este foarte consistent si costă 30 lei pentru două persoane. Mancarea este gustoasa si proaspata.
Camerele
La parter, sunt două camere, iar restul, adică 5 sunt la etaj. Toate camerele sunt orientate spre curtea interioară, cu o vedere foarte frumoasă asupra munților. Pe hol, la etaj, florile ne însoțesc alături de picturi foarte frumoase. Lumina este cu senzor pe hol. La etaj este un frigider pe hol. Ceea ce m-a surprins într-un mod foarte plăcut, este biblioteca personală a gazdelor, pusă la dispoziția turiștilor, care se dezvăluie privirii pe măsură ce urci treptele spre camera de la etaj. Sunt multe titluri cunoscute, toate genurile, dar, pentru că noi am poposit doar o noapte, nu am început nici o lectură. O atmosferă caldă și familiară se regăsește și pe holuri, în drumul spre camera de cazare.
Camera are o suprafață medie, cea în care am stat noi fiind pregătită pentru trei persoane, cu un pat matrimonial și unul single pentru copil. Dulapul cu prosoape, pături și umerașe ne aștepta după ușă. Camera avea forma de "L", pe partea ei îngustă fiind amplasat patul copilului. Pe jos este parchet acoperit cu două carpete. Tot acolo se găsesc: o măsuță cu doi tabureți, tava cu pahare, termometru pe perete, o comodă cu televizor, o oglinda mare, cuier. Lângă pat aveam, bineînțeles, două noptiere cu veioze.
Baia
Este cochetă, cu faianță si gresie în culori calde, cu preș antiderapant la ieșirea de la cabina de duș. Pe polița oglindei sunt pregătite: un mini-săpun și două pliculețe cu el de duș/șampon. Pe chiuvetă este un flacon cu săpun lichid.
Obiective în proximitate
Noi, în scurtul timp pe care l-am avut neprogramat (vinerea dupa-amiaza si sambata dimineața), am reușit să vizitam o parte din minunatul Muzeu Astra, unde, pentru că mai erau doar două ore până la închidere, am beneficiat de reducere la prețul biletelor de intrare. Distanța până la Muzeul Astra este de aproximativ 10km. Sambata dimineata am facut o incursiune în Păltiniș, soțul a urcat cu bicicleta până la parcarea telecabinei Oncesti, timp in care noi am urcat cu telecabina și ne-am plimbat (voi scrie un alt articol despre Păltiniș).
Duminica dimineața am plecat devreme ca să vizitam Transfagarasanul.
Întreaga atmosferă la Pensiunea Bendorfeanu emană căldură, relaxare, liniște, odihnă, dar mai ales sentimentul că ești bine-venit, ca un călător care se întoarce acasă.
Nouă ne-a plăcut foarte mult, și cu siguranță vom reveni.
Trebuie să ne mai jucăm și cu Lord!
Trimis de Dana2008 in 15.12.16 22:51:10
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MĂRGINIMEA SIBIULUI.
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.70978100 N, 24.07221200 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
13 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat coordonatele GPS conform indicațiilor, rezultând următoarea poziționare pe harta interactivă AFA.
Am adnotat, deasemenea, aceste coordonate ca fiind confirmate.
@Dana2008: Chiar că e ca acasă! Foarte frumos! Și camera... așa roz... ! Woow!
@Dana2008: Felicitări pentru articol. E bine de ştiut că exită pensiuni în care să te simţi "ca la mama acasă".
Noi o să mergem de Crăciun în Răşinari la pensiunea Otilia, despre care am citit articole de bine. Am mai trecut prin Răşinari în drumul spre Păltiniş dar nici odată nu l-am luat la pas aşa că abia apuc să ne plimbăm pe străzile înguste ale satului.
Toate cele bune.
@Dana2008: Am trecut de câteva ori prin zonă (recte Sibiu) și de fiecare dată ne-am propus să călcăm și prin satele învecinate, atât de renumite în întreaga Românie (și nu numai). Review-ul tău, dar și altele citite mai demult, mi-au arătat că nu am făcut efortul necesar (adică renunțarea la "nu ne abatem pe acolo că trebuie să ajungen în pct. X la ora sau data") și e păcat. Dar timpul nu-i trecut și asta înseamnă noi călătorii ca să putem spune că și noi AmFostAcolo.
Sărbători minunate!
Drumuri bune și excursii frumoase!
@Dana2008:
Felicitari pentru articol si ma bucur ca voua v-a priit! Noi am fost de 3 ori: o data intr-o vacanta de Craciun cand am fost intampinati in tricou cu maneca scurta de gazda locului, dl Adrian G. Celelalte doua vizite au fost de tranzit. Noi am prins-o acolo si pe Linda, un ciobanesc german, care alerga de zor in cerc in tarcul ei.
Noi am avut la ultima vizita ceva critici serioase, dar daca lucrurile s-au schimbat in bien nu pot decat sa ma bucur!
@zlatna: Mulțumesc frumos pentru vizită și aprecieri! Rășinariul e de poveste! Concediu plăcut!
@Dan&Ema: mulțumesc frumos pentru vizită și aprecieri! Este foarte frumos acum, poate ar trebui să reveniți cu o vizită. Am citit si articolul dumneavoastră din anul 2013 și m-a întristat pentru că am simțit acolo o mare căldură sufletească. Din fotografii am observat că s-au schimbat încă multe elemente de decor. Tufa de hortensii mov mai este și acum! Cățelul este altul. Pe mine nu mă deranjează dacă gazda poartă tricou și se comportă exemplar. Nu haina îl face pe om, ci omul face haina- parcă așa sună o zicală!
@Mitica49: Mulțumesc frumos pentru vizită și aprecieri!
Dacă aveți amintiri de la bunicii care făceau orice ca să te ajute să te simți bine, aici le veți simții din nou.
Nu este lux dar e bine, suflete calde, amabile.
Vă recomand să popositi o clipă în Rășinari, e ca o întoarcere în timp, ieși din cotidianul antrenant.
Călătorii plăcute!
Sărbători fericite!
@Dana2008:
Mentiunea referitoare la tricou nu voiavsa exprime nicidecum vreo asteptare aberanta sa fim primiti in haine de gala. Am vrut doar sa spun ca pe 23 decembrie au fost +20 grade!
@Dana2008: Foarte frumoasa pensiunea intradevar, si pare un loc in care te poti relaxa sigur, departe de tumultul orasului.
Felicitari, votat cu mare drag.
Mulțumesc frumos pentru vizită și aprecieri!
Da, este multă liniște.
Călătorii plăcute!
@Dana2008: Caut si eu un loc de relaxare pt 4 nopti si am dat peste aceasta pensiune.
Mi-a placut locul si bineinteles si cum ai scris. O mai fi la fel de bine si acum? Poate cineva a fost de curand acolo?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Pensiunea Bendorfeanu - relax în Mărginimea Sibiului — scris în 30.05.24 de vladix18 din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Jul.2013 In tranzit — scris în 29.07.13 de Dan&Ema din BUCURESTI - nu recomandă