ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.05.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 27.07.14
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
APR-2017
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 27 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Liniște și relaxare

TIPĂREȘTE

O zi liberă, weekend prelungit de 1 mai şi noi unde mergem? Am ratat marea şi întâlnirea cu prieteni AFA de la Eforie Sud.

De Paşte ne-am întâlnit cu prietenii din Craiova şi aşa am stabilit să mergem împreună undeva. Dar unde? Păi undeva aproape şi eu am propus zona Polovragi - Baia de Fier. S-au ocupat ei de cazare şi după ce au făcut rezervarea normal că m-am uitat pe AFA să văd articolele despre pensiune.

Şi aşa am ajuns la Pensiunea Andreea din Baia de Fier unde am stat două nopţi. Am plecat sâmbătă dimineaţă din Bucureşti, pe traseul Piteşti, Rm. Vâlcea şi de aici spre Tg. Jiu trecând prin Horezu, sunt aproximativ 250 km. Ca timp, teoretic puteţi ajunge în 3-4 ore, dar noi ne-am mai oprit pe traseu şi am ajuns mai târziu decât ne-am propus, dar nu ne grăbeam. Urmărind indicatoarele, faceţi dreapta spre Polovragi şi de aici spre Baia de Fier, unde sunt indicatoare spre pensiune.

Când am ajuns la poarta pensiunii, prima impresie a fost de linişte, pentru că nu este la şosea, că este departe de vecinii, undeva între livezi şi vii.

Am intrat în curte, am parcat maşina şi la prima clădire, la prima uşă ce părea a fi recepţia am intrat dar nu era nimeni. Am mers spre foişoarele din curte unde ne-a întâmpinat D. na Mihaela, gazda noastră.

I-am explicat cine suntem, iar dânsa cu zâmbetul pe buze ne-a explicat unde vom fi cazaţi şi care sunt condiţiile de servit masa.

Am fost cazaţi în prima clădire cum vii de la poartă, la etajul 1, camera 102. Am găsit cheia în uşă, aşa cum ne spusese D. na Mihaela şi am intrat fără alte formalităţi.

Am intrat în cameră, un miros plăcut am simţit şi era semiîntuneric, aprindem lumina şi ne place ce găsim. Camera este curată, mochetată, un pat dublu matrimonial cu noptiere şi veioze în stânga şi dreapta patului dar şi priză şi intrerupător. Un dulap cu două uşi, o măsuţă pentru bagaj deasupra căreia este un cuier pe perete, o măsuţă pentru toaletă cu scăunel şi oglindă pe perete şi o altă măsuţă cu TV LCD. Camera nu are balcon dar fereastra ce dădea în spatele clădirii are draperie şi plasă pentru tânţari.

Baia este destul de mare, are fereastă (bună pentru aerisire) şi este dotată cu cabină de duş, chiuvetă, wc şi uscător de păr. În baie am găsit câte două prosoape de fiecare şi unul era déjà pe jos lângă cabina de duş, dozator cu săpun lichid şi hârtie igenică.

Totul este asortat ca nuanţe de culori, mobilierul cu tapetul de pe peretele de la capătul patului, cu mocheta dar şi cu gresia şi faianţa din baie.

În cameră nu este frigider, dar în capătul holului este o vitrină frigorifică, pe care am folosit-o fără probleme.

Mai târziu am aflat de unde venea mirosul simţit în cameră. Clădirea unde am fost noi cazaţi a fost fânarul, acum este o clădire cu două etaje cu câte 6 camere pe palier. La parter este zona administrativă şi într-o cameră este şi centrala pe lemne şi aşa am realizat că mirosul era de fum de lemne.

Restaurantul pensiunii are două saloane în stânga şi dreapta intrării iar în faţa lui în curte sunt trei foişoare, unde sunt câte 2-3 mese şi tv LCD.

Se pot servi toate trei mesele în varianta a-la-carte din meniul pensiunii, numai la mic dejun este şi varianta bufet suedez.

Noi am optat pentru mic dejun tip bufet suedez, unde în cele două dimineţi am avut ce alege să mâncăm din multitudinea de feluri de mâncare. Multe produse de casă: lapte, brânză telemea, cașcaval, zacuscă, salată de vinete, tobă, jumări, şuncă afumată, muşchi file, ouă ochiuri şi omletă, gem şi dulceaţă. Roşii, castraveţi şi ardei deocamdată nu din producţia proprie. Ceai şi cafea la alegere şi discreţie. Puteai să mănânci cât vroiai şi ce vroiai, totul al 25 lei / persoană.

În cele două seri cât am stat am servit şi cina. A comandat fiecare ce a dorit din meniul pensiunii. Totul a fost bun. Noi după fiecare cină am achitat consumaţia pentru care am primit bon fiscal. Dar se poate opta şi pentru plata meselor la plecare. Ospătăriţa notează totul în contul camerei şi la plecare se achită totul.

Ce mi-a plăcut aici a fost că gazdele nu te sufocă, nu stau să urmărească ce faci, cum am păţit-o prin alte locuri.

Pensiunea are mai multe corpuri de clădiri la care ajungi pe alei betonate încadrate de ronduri de flori.

Grădina este imensă, multă iarbă verde, livadă cu pomi fructiferi, viță de vie dar și grădina propriu zis de zarzavat. Acum era superb, dar îmi dau seama cum este vara, să mergi desculț prin iarbă.

Este locul ideal pentru familii cu copii, au unde alerga sau unde să se joace.

La plecare, după micul dejun, am mers în biroul D. nei Mihaela pentru a plăti, am schimbat câteva impresii, i-am spus că am lăsat cheia în uşă aşa cum am găsit-o, nici o problemă ne-a spus.

Apropo, birou doamnei mi s-a părut foarte interesant. Imaginaţi-vă fântâna veche cu apă potabilă cu roată mare încadrată în biroul dânsei. Mi-a plăcut ideea.

Am plecat fără ca cineva să vină să verifice camera.

Am simţit ospitalitate şi respect din partea gazdelor cât am fost oaspeţii acestei pensiuni.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ANILU in 02.05.17 20:15:21
Validat / Publicat: 02.05.17 23:05:18
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în POLOVRAGI / NOVACI. A mai fost în/la: Ardeal
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1617 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

15 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ANILU); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Pensiunea Andreea - un alt colț din curte
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40700 PMA (din 44 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 27.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    15 ecouri scrise, până acum

    printesa82
    [02.05.17 23:48:47]
    »

    @ANILU: Foarte frumos totul☺.

    adrianbogdan
    [03.05.17 06:15:01]
    »

    Oamenii de sub munte sunt niste persoane deosebite, Aceasta parte de Oltenie nu seamana cu vreo alta parte a Olteniei. Zoma aleasa de voi este superba, cu multe locuri frumoase de vazut acum astept sa vad ce a-ti vizitat.

    Cu bine!

    ANILUAUTOR REVIEW
    [03.05.17 07:38:21]
    »

    @printesa82: Aşa este, totul este foarte frumos.

    Şi este o linişte că simţi cum te relaxezi.

    Toate cele bune.

    ANILUAUTOR REVIEW
    [03.05.17 07:45:22]
    »

    @adrianbogdan: După părerea mea zona de sub munte a Olteniei gorjene este cea mai frumoasă. Este o zonă turistică şi dacă ajungi în zonă ai ce face.

    Da, ne-am plimbat prin zonă, am văzut obiectivele turistice, sper să reuşesc să scriu un articol.

    Mulţumesc pentru vizită şi ecou.

    Toate cele bune.

    adrianbogdan
    [03.05.17 07:54:17]
    »

    @ANILU: Da, stiu de acolo se trag mosi si stramosi mei, acum suntem proaspeti propietari de teren in zona. Nu numai zona este superba dar si oameni parca sunt altfel. Bine sunt sigura ca imi dai dreptate la capitolul asta. Stai linistita ca am neamuri si la Bailesti, sti tu de ce. Astept acum sa vad ce ne spui despre zona. Pupicei!

    ANILUAUTOR REVIEW
    [03.05.17 07:59:01]
    »

    @adrianbogdan: Am vrut să fac referire şi la oltenii gorjeni... dar tu ştii, că eu trăiesc practic printre olteni, dar din altă zonă a olteniei, mai puţin turistică...

    Te pup şi eu.

    tata123 🔱
    [03.05.17 08:26:46]
    »

    @ANILU: O dimineață caldă aproape ca de vară în București... și un articol proaspăt despre o unitate de cazare dragă mie. Mă bucur că ați descoperit această oază de ospitalitate și odihnă numită Pensiunea Andreea din Baia de Fier. Cu excepția anului trecut, în ultimii vreo 7 ani am fost anual câteva zile la această pensiune. Practic am asistat la dezvoltarea ei de la an la an - curățenia, mâncarea gustoasă, prețurile rezonabile, ospitalitatea, comportamentul față de vizitatori au rămas însă mereu la cote înalte.

    Oltenia de sub Munte este o regiune atât de ofertantă din punct de vedere turistic astfel încât, chiar dacă am fost de „n” ori în zonă, am găsit întotdeauna lucruri noi și frumoase de văzut.

    ANILUAUTOR REVIEW
    [03.05.17 08:41:27]
    »

    @tata123: După cum spuneam, prietenii din Craiova au făcut rezervarea, iar eu am căutat pe AFA să văd ce s-a scris despre pensiune (inclusiv articolul tău). Numai de bine s-a scris până acum.

    Nouă ne-a plăcut foarte mult, amplasarea, curtea şi ce să mai zic de grădină.

    Până şi drumul de la Rm. Vâlcea până la Baia de fier este frumos, şerpuieşte printre dealuri verzi de-ţi taie răsuflarea.

    Mulţumesc pentru vizită şi ecou.

    Toate cele bune.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Dan&Ema
    [03.05.17 09:13:24]
    »

    @ANILU:

    Scria @tata123 ca Pensiunea Andreea este:

    o unitate de cazare dragă mie

    .

    Si mie. Am fost de multe ori (cred ca de vreo 5 ori daca nu si mai mult), dar sunt deja ani buni de cand nu am mai revenit aici doar din motivul ca am ales complet alte zone de vizitat de pe harta. Dna MM este o dulce si am recomandat aceasta unitate de cazare in mai multe CMR-uri si altora care mi-au cerut variante in zona. Cu convingere,

    Din poze remarc modificarile care s-au mai "savarsit" de cand nu am mai calculat pragul dumnealor. Am vazut ca este amenajat si mai mult verde pentru relache si joaca.

    Aici am serbat si onomastica lui Emi la implinirea a 7 ani.

    Frumos articol, amintiri placute, ma bucur ca am inceput ziua asa.

    Am vazut ca au trecut multi AFA-isti pe la Pensiunea Andreea si a rezultat din aceste vizite o recomandare in lant si o nota foarte buna in evaluare care este si reprezentativa datorita numarului de peste 10 notari.

    Felicitari!

    ANILUAUTOR REVIEW
    [03.05.17 09:34:35]
    »

    @Dan&Ema: Mulţumesc pentru vizită şi ecou.

    Aşa este mulţi colegii au fost la această pensiune.

    Grădina este superbă. Loc de joacă şi de alergat pentru copii dar şi pentru adulţi cât vrei.

    Pot spune că m-am dat în balansoar alături de toţi copii, m-am simţit şi eu copil, a fost foarte tare. Nu, nu s-a rupt balansoarul, era destul de ţapăn.

    O zi frumoasă.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    krisstinna
    [03.05.17 09:44:12]
    »

    @ANILU: Hey! Ce surpriză plăcută!

    Am fost de șase ori acolo, cu grupul nostru de prieteni, de fiecare dată ne-am distrat dar ne-am și relaxat. Chiar azi dimi am descărcat pozele de la Revelionul 2016-2017, a fost o aducere aminte relaxantă.

    Nu am știut că veți merge acolo, dacă știam te rugam să îi dai un pupic din partea mea doamnei Mihaela.

    Felicitări pentru alegerea voastră, felicitări pentru articol!

    Dan&Ema
    [03.05.17 09:45:07]
    »

    @ANILU:

    Cu Emi si Denisa si pisicile casei s-a rupt acum cativa balansiarul . Serios!

    Ne-au placut mult si animalele si masa de tenis si foisorul unde am servit multe mese in aer liber si camerele si fantana si... balansoarul... si livada.

    Si pe primul loc oamenii. Gazde minunate. Si cand te gandesti ca prima data amajuns aici desi eram cazati la alta pensiune din localutate... de unde am plecat dupa o noapte datorita nerespectarii promisiunilor din oferta...

    Si dupa ce am cunoscut-o pe Doamna MM am revenit aici cu frati, parinti, nasi, colegi. Si de mai multe ori. Asta spune totul.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    ANILUAUTOR REVIEW
    [03.05.17 09:52:56]
    »

    @krisstinna: După rezervarea făcută de prietenii noştri, soţul a căutat pe AFA şi a găsit articolul tău ştii cum s-a exprimat?!!! Dacă a fost Kristina putem merge fără probleme

    Mulţumesc pentru vizită şi ecou.

    Te pup.

    mishu
    [03.05.17 11:22:34]
    »

    @ANILU: Din cate se vede o foarte buna recomandare. Foarte frumoase pozele iar articolul cat se poate de complet. Iar cireasa de pe tort ecourile care au intarit buna impresie despre acest loc si oamenii care il gospodaresc.

    Felicitari, votat cu mare drag.

    ANILUAUTOR REVIEW
    [03.05.17 11:55:52]
    »

    @mishu: Mulţumesc pentru vizită şi ecou.

    Da, recomand cu mare plăcere pensiunea.

    Toate cele bune.

    Te pup

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrianbogdan, ANILU, Dan&Ema, mishu, printesa82, tata123 🔱
    Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Andreea [Baia de Fier]:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062303066253662 sec
    ecranul dvs: 1 x 1