REZONABIL
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pensiunea Agroturistică Matetovici [Greci](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Pensiunea Matetovici, cazare rustică în Greci
La început de aprilie, în acest an, am făcut o plimbare de de 7 zile prin Dobrogea. Primul popas a fost în comuna Greci din județul Tulcea, la Pensiunea Agroturistică Matetovici. Am Fost Acolo pentru a mă plimba prin Munții Măcinului, munți pe care voiam să îi văd de când eram studentă și mergeam la Costinești, am vrut să-i văd și mai apoi, dar am tot amânat, mi-am amintit de ei vara trecută când mai mulți colegi de pe acest drag site au scris despre acele locuri dar și în octombrie când am mers prin sudul Dobrogei, vezi impresii, acum am reușit să ajung acolo și să-i văd.
De la Pitești la Greci, la Pensiunea Agroturistică Matetovici
Luni dimineața în jurul orei 9 am plecat din Pitești cu autoturismul pe ruta Găești, Târgoviște, Ploiești, Buzău, Brăila, am mers pe centurile orașelor, drumurile au fost destul de bune și libere, s-a mers civilizat. Ajunși la Dunăre în jurul orei 14, am trecut cu bacul la Smârdan, circa 10 minute, cost 23 lei mașina cu șofer, 1,5 lei pasagerul, și am continuat prin Măcin dar nu am ajuns la Greci ci am mers mai întâi la Lacul Iacobdeal, apoi la Cetatea Troesmis și, în final, la Greci. Era în jurul orei 17 și parcursesem în total circa 410 kilometri.
Greci, localitate menționată pentru prima dată în anul 1790 sub denumirea de Greczj, se presupune că a fost locuită de greci, este azi o comună mare în județul Tulcea, circa 5.000 locuitori, 95 % din ei fiind români ortodocși, urmașii pietrarilor veniți la începutul secolului 19 din Italia, Grecia, Muntenegru, Bulgaria, atunci când a început exploatarea granitului în Munții Măcinului.
Este localitatea cea mai apropiată de Vârful Țuțuiatu, cel mai înalt vârf din Munții Dobrogei, 467 metri, și destul de aproape de Culmea Pricopanului, amândouă incluse în programul meu. În apropiere se mai pot vedea Brațul Dunărea Veche, Lacul Iacobdeal, Cetatea Troesmis, Mănăstirea Cerbu. Îmi programasem 3 zile în Greci pentru a avea mai multe variante în care să includ 2 zile pentru munți, una rămânând rezervă pentru vremea ploioasă anunțată, zi în care să mergem la Babadag, dar și la Mănăstirile din nordul Dobrogei.
În centru, lângă Primărie se află Cofetăria Angelo și Magazinul La Doi Pași, la cofetărie am oprit și eu pentru mici cumpărături, zacuscă cu somn nu mai aveau, am cumpărat cu macrou adus din Spania, 20 lei borcanul, am citit eticheta după ce o plătisem ????….
Pensiunea Agroturistică Matetovici
Ajunși în Greci, pe Strada Bisericii 22, lângă Biserica Sf. Haralambie, am fost întâmpinați de domnul Matei Matetovici, amabila noastră gazdă, vorbisem la telefon și se știa ora probabilă de sosire cu poarta deschisă și strada pregătită pentru asfaltare...
Pensiunea este afiliată la Booking din mai 2018, de aici am și ales-o, are un punctaj foarte bun, 9,2, îmi pare cam mult, din doar 12 evaluări, cele mai apreciate fiind personalul și curățenia, cel mai puțin apreciat fiind internetul, dar au contat și informațiile găsite pe AFA, vezi impresii.
Nea Matei ne-a arătat camera unde într-o micuță sobă metalică, duduia focul. Ne-a mai arătat o cameră dar am rămas la prima propunere. Ne-a dat spre studiu un album cu poze din munte, un ghid despre geologia, flora, fauna zonei și un film despre zonă….
Pensiunea este amenajată în gospodăria Matetovici, în două clădiri dedicate și în locuința gazdelor. Una din clădiri, Casa Filip care era în lucru în anul 2019 când colegul nostru @Floryn81 A Fost Acolo, are două camere cu baie proprie, una la parter și alta la etaj, în cea de la parter am stat noi, a doua clădire are o singură cameră tot cu baie proprie, fiecare cameră are câte un pat de două persoane. Nea Matei ne-a povestit despre stăbunicul lui venit din Muntenegru să lucreze la carieră, despre fiul lui, dar, mai ales despre nepotul Filip ????….
În casa gazdelor sunt oferite trei camere, două cu paturi duble, una cu baie proprie alta cu baie comună, a treia cameră, pentru trei persoane are baie și intrare separată. Camerele fiind destul de mici, nu se pot introduce paturi suplimentare și nici pătuțuri pentru copii, aceștia putând fi cazați în pat cu adulții.
În curte există bănci și mese de lemn, chioșcuri, mi-a plăcut cel vopsit în albastru și acoperit cu stuf, două hamacuri, nepoții mei ar fi fost încântați, un leagăn și mai multe obiecte artizanale. Prin curte se mai află un grătar și o fântână și se plimbă trei pisicuțe nu foarte insistente, probabil din această cauză nu este permis accesul animalelor de companie….
Parcarea este posibilă în curte, pe iarbă pentru trei mașini, este gratuită, ca și internetul Wi-Fi care a funcționat mai bine în curte decât în cameră, dar era cam frig ca să stăm mai mult pe afară….
Check-in se face începând cu ora 12, iar check-out se face până la ora 16, dar gazdele au multă flexibilitate, practic recepția este deschisă permanent.
Pensiunea a fost liniștită fiind ocupată doar camera de trei persoane, nu le-am văzut noi fiind toată ziua plecați.
„Am Fost Acolo” pentru trei nopți, într-o Camera mică, în jur de 10 de metri pătrați, Cameră dublă cu baie privată, fără mic dejun, pentru care am achitat 120 de lei pe noapte, fiind inclusă și încălzirea camerei, fără încălzire costul era de 100 lei.
Camera are televizor cu ecran plat și puțin mobilier, un pat nu prea mare dar comod, un cuier cu rol de șifonier. Tabloul, perdeaua și draperia toate în culori vii înveseleau camera.
Elementul cel mai important îl constituie godinul de la capul patului care trebuia alimentat cu lemne pentru ca focul să nu se stingă. Nea Matei a fost amabil și ne-a spus că dacă se stinge focul să-i dăm telefon și vine el și-l aprinde, dar să-l suni la nu știu ce oră…, așa că am ținut focul aprins până la culcare, cred că temperatura în cameră trecuse de 30 de grade deși aveam deschisă și ușa de la baie, … acasă la noi o reglăm pe la 21…, iar dimineața, la trezire, cobora pe la vreo 16 grade. Norocul nostru că nu stam ziua acolo; plecam dimineața pe la 9 și veneam seara pe la 18…. Sufăr de claustrofobie, acasă am toate ușile deschise, nu îmi plac spațiile mici…. Asta e, am luat plasă, altă dată când mă hotărăsc la o cazare să citesc cu mai mare atenție totul ????….
Pe Casa scării ce urcă la etaj am avut un frigider funcțional dar neutilizat.
Am avut și un mic Balcon pe care, la întoarcerea din plimbările noastre, luam masa principală a zilei, nesul de dimineață l-am băut în cameră, fiind prea frig pentru a sta afară, a fost bine că nu a plouat sau nins ca în alte zone din țară…. Din balcon se vedeau foarte bine munții cu vârfurile lor, era tare plăcut.
Baia, destul de mare, are cabină de duș cu perdea și celelalte dotări necesare, am avut apă caldă, fierbinte, permanent de la panoul solar de pe acoperiș, iar ca rezervă era un boiler pe care gazda ne-a spus că îl pune în funcțiune dacă trebuie. Nu a fost necesar.
Bucătăria este amenajată ca o bucătărie de vară, avea chiuvetă, aragaz și toate cele necesare, nu am folosit-o, îmi pregăteam nesul în cameră, mâncarea era cumpărată sau din bagaj.
Concluzii
Nu prea știu ce să zic: să mergeți sau nu acolo?! Poate vara pentru o perioadă scurtă, cu un buget redus sau dacă nu se găsesc alte posibilități, dar în ultimii doi ani au fost construite mai multe pensiuni cu prețuri nu prea mari, vezi și prezentarea pe booking, mai erau și altele în lucru….
Dacă mergeți, recomand camera în care am stat noi, are balcon pentru luat masa și o priveliște frumoasă asupra Munților Măcin.
despre SERVICII
Gazde amabile...
despre CAMERE & COND. CAZARE
Totul curat, dar camera este mică cu dotări minimale, încălzirea cu lemne creează disconfort, baia de dimensiuni normale...
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Cadru natural deosebit...
Trimis de mprofeanu in 17.04.21 12:42:59
- A fost prima sa vizită/vacanță în [ALTE ZONE]
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mprofeanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.19569700 N, 28.23369700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Te-am ruga să (re)verifici coordonatele GPS ale acestei destinaţii pe harta interactivă AFA. Ne poți spune dacă-i ok? (mărește zoom-ul cât e necesar, până la afișarea la nivel de stradă - dacă-i posibil)
@webmasterX: Este în regulă!
Într-adevăr, de la Greci se accesează cel mai ușor Munții Măcinului, iar prea multe variante de cazare nu sunt. Știu că ar mai fi câteva pensiuni decente pe partea cealaltă a munților, pe la Luncavița...
În fine, una peste alta, pare să fi fost și asta o cazare decentă, cu minusuri și cu plusuri. Felicitări pentru inițiativa de a vizita fascinanta Dobroge!
@crismis: Mulțumesc frumos pentru vizită și ecou!
Acum sunt mai multe pensiuni în zonă ce s-au construit în ultimii 2 ani. Când am fost pe Vf. Țuțuiatu ne-am întâlnit cu doi tineri din București ce aveau cazare aproape de Centrul de Informare Turistică Greci, o pensiune cochetă și nu scumpă, nu știu dacă am voie să-i spun numele.
Noi am telefonat direct la Nea Matei și i-am trimis 150 lei pentru rezervare. Nu am știut că atunci era extrasezon și locuri cu carul. Puteam fără risc să mergem la Greci și la fața locului să rezervăm, bonus dacă ajungi acolo prețul este mai mic decât pe Booking.
Cu mare drag, !
Se mișcă nea Matetovici dar n-a învățat prea mult din experiența lui de unic proprietar de pensiune în Greci, așa cum a fost ceva vreme.
Casa Filip nu era când am fost noi cu vreo 4 ani în urmă, cred. Pe locul ei erau corturi și o vedere superbă asupra munților, s-a cam stricat peisajul. Ce mă miră e că în loc să trântească o căsuță cum trebuie, că avea ceva experiență, i-or mai fi zis și lui clienții una-alta de-a lungul timpului, are impresii lăsate pe net... el trântește o cârpeală, cred că sub ce închiriază în casa lui.
Noi ne-am bucurat la vremea aceea că am dat de el. Ne dusesem fără nici o rezervare, știind că în zonă e doar el și era ocupat. I-am fost recunoscători atunci că ne-a rezolvat la o rudă de-a lui și am avut cea mai rustică cazare ever, dar eram cu niște prieteni și ne-am distrat, ne-a dat să mâncăm și mâncarea ne-a plăcut foarte mult, n-am ce să zic, dar nu-mi place că evoluează așa. Mai ales pentru că ar fi trebuit ca experiența să se acumuleze.
În fine... băiat simpatic nea Matetovici dar cu o mentalitate cam nepotrivită pentru turism. Nu este suficient să bei un păhărel cu clienții, crezând că ei închid ochii la una-alta. O fac o dată-de două-de nouă, dar la un moment dat se sparge buba.
De fapt, eu n-aș avea o problemă cu cazarea de la el, decât prin prisma faptului că o aliniază la prețuri neconforme cu ce oferă.
Mă bucur că au apărut pensiuni în zonă. Așa trebuie, să avem de unde alege. Și asta o să-i oblige și pe cei ca nea Matetovici să mai revizuiască lucrurile prin ograda lor sau să lase prețul mai jos.
Frumoasă zonă! Am zis că ne întoarcem și noi, dar ia uite câți ani au trecut și n-am reușit.
@Aurici: Ai scris atât de bine în ecoul tău încât nu mai am ce să adaug. Nu am fost pe fază, trebuia să stăm doar o noapte chit că îi trimisesem 150 lei și să plecăm la altă pensiune, aveam de unde alege...
Pe noi ne-a terminat căldura, la un moment dat făceam cu rândul care stă lângă sobă și care lângă ușa deschisă de la baie...
Cu mare drag, !
@mprofeanu: Se pare că la nea Matetovici s-a cam umplut curtea de anexe pentru cazare, iar asta nu arată prea grozav (spațiul de relaxare se micșorează, iar numărul turișilor crește). După cum ați amintit, am stat și noi acolo o noapte într-o cameră micuță și a fost ok pentru cele aproximativ 12 ore petrecute la această cazare. Așa cum am precizat, pentru mai multe nopți aș mai căuta, mai ales acum, că au apărut pensiuni noi la Greci.
Nota de pe booking este prea mare pentru această locație. Oricum, o cazare cu bune și cu mai puțin bune, dar cu marele avantaj că ești la câteva minute de intrarea în traseele din munții Măcinului.
Numai bine!
@Floryn81: Asa este, fața de acum 2 ani, s-au schimbat multe in Greci, ma refer la spatiile de cazare. Si nota mare de pe booking a contat si ea foarte mult in alegerea ei, chit ca era o medie din putine evaluari. Ca si cazare rustica este in regula, este curata, linistită si pentru o noapte este acceptabila.
Multumesc frumos pentru ecou! ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2020 A fost o vacanță frumoasa cu prietenii de 3 zile! — scris în 04.08.20 de ux116574 din CONSTANţA - RECOMANDĂ
- May.2019 ”La Nea Matei Matetovici” - cazare în localitatea Greci, județul Tulcea — scris în 10.05.19 de Floryn81 din RâMNICU SăRAT - RECOMANDĂ