GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Încă de anul trecut doream să revăd Turcia, după patru ani. Dar nu oricum, aveam și eu niște condiții. Ceva ieftin, drăguț, curat, obligatoriu hotel ca să simt că sunt în vacanță, fără oale, ulcele, bucătării și alte „unelte” femeiești. Adică vreau să fiu musafir, nu să mă simt ca acasă, acasă sunt Isaura. Compromisuri am mai făcut, nu le exclud mereu, dar în Turcia elimin pensiunile și vilele atât cât pot. Apartamentele oricum nu le suport neam. De ce? Pentru că se poate și ieftin și bun, la un hotel, în Turcia.
Astfel încât am solicitat o ofertă aici, pe AFA, în luna decembrie anul trecut, pentru septembrie anul acesta. Doream Marmaris, elimin cu tărie Antalya, vreau normalitatea mea, cea în care mă simt perfect, mă simt în largul meu, nu-mi plac îngrădirile de niciun fel.
Îndrăgostită de Bodrum dar cu dorința de ceva nou, am ales Marmaris, am primit oferta de la Cristi, căruia îi mulțumesc frumos, am ales ceva mai ieftin, n-am avut decât așteptări reale și surpriză: am primit mai mult decât am plătit. Asta consider eu și susțin cu tărie acest lucru.
Pașa Beach este un hotel de 4 stele, are două corpuri A și B, fiecare dintre acestea are 5 etaje, este construit la malul mării, la 4 km distanță de Grand Bazar Marmaris.
Împrejurimile sunt perfecte pentru mine: pe o parte ieși direct pe faleză, pe plajă, iar pe cealaltă parte ieși în bulevardul aglomerat, plin cu baruri, magazine, restaurante și luminițe.
Pentru a ajunge repede în centrul orașului aveam la dispoziție maxi-taxi, adică dolmus, costa 4 lire/pers/sens. Stația era în fața hotelului, a corpului B mai exact. Pentru cei comozi, la intrarea în parcarea Pașei este o stație de taxi, a hotelului.
Am vrut cazare în corpul A, așa am plătit, așa am primit, fără șpagă – oricum nu obișnuiesc acest lucru.
Parcarea (gratuită) nu este foarte mare, cam înghesuită mi s-a părut, dar suficientă pentru cei care vin până acolo cu auto din dotare, marea majoritate ajung cu transfer de la aeroport. Estimez vreo 40 locuri.
Recepția hotelului se află în corpul B. Lobby e mare, frumos, luminos, mobilat cu fotolii și măsuțe. Din lobby se ajunge la Spa, lobby bar, piscina principală, barul principal, piscina copiilor, piscina interioară.
Corpul A este liniștit, în sensul că animația și agitația au loc în corpul B. La parterul clădirii A se află cabinetul medical și birourile șefilor dar și o sală de mese, frumoasă și răcoroasă, mai mică decât cea de sub clădirea B. În fața A-ului este și piscina de relaxare, nu foarte mare dar curată, spațiul pentru plajă la piscină e alunecos, suficient de larg, plin cu șezlonguri și umbrele. Apa n-am încercat-o, aveam marea la îndemână. Aveam doar un singur lift dar n-am întâmpinat probleme de aglomerație, cu toate că hotelul era plin. Camerele din A au vedere parțială sau frontală la mare, sunt mari dar mai mult lungi decât late. Am văzut și un apartament, era drăguț, măricel dar nu avea balcon. Menajera mi-a permis să-l vizitez, mi-a spus că apartamentele nu au balcoane, de fapt asta am înțeles eu din „turca ei”.
Între A și B există un culoar exterior foarte frumos, culoar care facilitează trecerea celor din B către plajă și a celor din A către restaurant/terasă, plajă și piscine.
Nu există țarc la Pasa Beach (hotelul este în oraș) există pază la intrarea în hotel și pază la ieșirea spre plajă/faleză. Se urmărește cu discreție brățara de la mână, altfel nu te deranjează nimeni. Între hotel și nisip este faleza orașului, lată cât 12 pași de-ai mei, din când în când mai trece câte un angajat pe faleză și urmărește brățările oaspeților de pe șezlonguri.
Corpul B este mult mai mare, are forma literei U, acolo e bucătăria, restaurantul principal, barul și piscina mare, cea pentru pitici, câteva tobogane, dar și scena pe care se zbenguie animatorii seară de seară până târziu în noapte, gălăgia este maximă și ziua dar și noaptea.
Restaurantul este mare și frumos decorat mereu, scaune și mese sunt suficiente, n-am văzut turiști nemulțumiți că n-au găsit loc la masă.
Terasa restaurantului este spațioasă, dispune de suficiente mese la umbră dar și la soare, acestea din urmă au și umbrele pentru protecția turiștilor de razele solare.
Barurile Pașei sunt patru la număr, nu există bar pe plajă. Astfel, cel mai mare bar e la B, lângă piscină, un altul e în sala de mese de la B, al treilea tot în B, în lobyy, și cel mai solicitat e cel de pe terasa de la piscina de relaxare, turiștii de pe plajă vin acolo pentru hidratare.
Mâncarea de la Pasa Beach
Știu, românii preferă grătarele, sunt topiți după mormane de carne la grătar. Ei bine, nu lipsește carnea rumenită la grătar, seară de seară era carne de pește, pui, chiftele, cârnați. Era coadă mereu la aceste preparate, din cauza faptului că nu se poate face grătar în mai multe locuri la Pașa, oamenii năvăleau la ora începerii mesei, la grataragii. Parcă erau fugiți de acasă. Chiftelele aveau muuulte mirodenii turcești, cârnații nu i-am gustat, carnea de pui avea mirodenii mai puține, peștele deloc. Seară de seară se făcea pizza turcească în fața noastră dar am avut zilnic și pizza normală, carnea de curcan era gătită bine, am avut și kebap în două seri, am avut carne de oaie la cuptor gătită dumnezeește, peștele dorada era nelipsit dar pregătit la cuptor alături de legume (în afară de mine nu s-a atins nimeni de peștii din tavă). Zilnic erau snițele de pui și cartofi prăjiți, zilnic aveam două feluri de ciorbe turcești.
Erau zeci de tăvi cu diferite preparate gătite, preferatele mele, ador carnea fiartă sau rumenită la cuptor, n-au lipsit legumele, am mâncat bame de două ori pe zi, n-au lipsit salatele, verdețurile, brânzeturile, fructele, clătitele, baclavale, torturi și alte minuni pe care nu le-am gustat dar arătau excelent.
Copiii aveau bufetul lor, vegetarienii se pot hrăni destul, au cu ce. Pretențioșii din Antalya nu cred că ar fi mulțumiți, părerea mea.
Clătitele erau pregătite zilnic, de-ale mici dar și de-alea normale, de-ale noastre. Gemuri? Fără număr, mierea era cu fagure, zilnic. Pâinea era de multe feluri, aveam și prăjitor dar și aparat pentru sandvișuri calde.
Se repeta mâncarea? Normal că da, erau aceleași zeci de feluri zilnic, puteai mânca mereu altceva.
Au fost două seri festive, una turcească și una chinezească, sărbătorite frumos, cu trâmbițe și „fumuri”, pe lângă mâncărurile obișnuite au mai introdus câte ceva specific serilor cu dedicație. Înghețata turcească învelită în ruladă a fost ceva divin, nu cred să fi mâncat în viața mea ceva mai delicios. Am avut și fructe de mare, doar salate, în seara chinezeasă.
Băuturile au fost doar locale, n-am gustat decât un pic de coniac și bere, o guriță de vin rose, dar cred cu tărie că erau bune toate, se goleau sticlele imediat, la mare căutare era vodca. Menționez că hotelul era plin cu seniori nordici, mari iubitori de alcool din câte am văzut și mirosit eu.
Cocktailurile nu le-am văzut la față, se pregăteau doar la barul mare sau în lobby, în corpul B, nu mă interesează de fel asemenea amestecuri. Cafeaua era la discreție, la orice oră, era foarte bună, exista și cafea și ness, aparatele erau la îndemâna noastră.
Dozatoarele pentru sucuri s-au dovedit a fi eficiente, nimeni nu s-a plâns de vreo lipsă. De la barmani se achiziționau răcoritoare din gama Pepsi, la dozator, normal. Sucurile naturale erau contracost, 10 lire paharul.
Înghețata o găseam doar la piscina B-ului doar după-amiaza, la fel și micile gustări care erau puse la dispoziție între mesele principale. Nu m-am deranjat până acolo, îmi era prea lene și nu obișnuim să mâncăm aiurea, la ore nepotrivite.
Personalul hotelului era extrem de amabil, zâmbitor, respectos, ei făceau glumițe de fiecare dată când aveau ocazia. Animatorii ne salutau în fiecare dimi, vedeau de la B pe plajă și ne invitau la diferite activități la piscina mare. Habar n-am ce făceau, nu m-am obosit să merg să văd.
La centrul Spa serviciile erau contra-cost, sala de fitness era și ea tot prin corpul B. De la SPA se ridicau prosoapele cu ajutorul cartelelor, n-am avut nevoie, am avut prosoapele mele. V-am spus că îmi era lene și-am profitat de vacanță pentru a mă relaxa și odihni.
Camera mea era superbă, foarte, foarte mare, curată, luminoasă, mochetată. Era lungă cât o zi de post, aveam hol și un dulap în loc de cuier, aveam un pat dublu și unul single, foarte confortabile, așternuturile erau albe, din bumbac, pernele moi și bune, nu lipseau nici noptierele dar nici veiozele, pereții erau acoperiți cu tapet. Șifonierul avea rafturi și suport pentru umerașe cu umerașe, biroul avea oglindă, am avut cană de încălzit apa, pliculețe cu nes, lapte și ceai, pliculețe cu zahăr. Frigiderul răcea bine, zilnic beneficiam de apă minerală cu și fără bule. Seiful era contra cost, 2 euro/zi, Wi-fi era la liber doar în lobby (unde funcționa bine), pentru cameră trebuia să plătim suplimentar 2 euro/zi, n-am avut nevoie.
Zona de relaxare din cameră era mare, elegantă, eu nu-i văd rostul, acolo se aruncă țoale și alte alea...
Balconul era foarte spațios, aveam vedere parțială la mare, era perfect, am avut două scaune și o măsuță din aluminiu dar și un pitic suport pentru prosoape.
Baia era mare, modernă, frumoasă, fără mirosuri și mucegaiuri, am avut feon, săpun lichid și hârtie igienică, cască pentru păr și bețișoare pentru urechi, prosoapele erau albe, miroseau a curat dar nu erau pufoase. Apa avea presiune, nu ne-a lipsit apa fierbinte niciodată.
Curățenia se făcea zilnic, lenjeria s-a schimbat după trei zile (o prostie din punctul meu de vedere, ne batem joc de apă, detergenți și mediu), prosoapele se schimbau zilnic chiar dacă nu le lăsam pe jos. Se spăla și balconul zilnic, geamul de pe balcon, oglinda de la baie, munceau fetele alea... Când se elibera o cameră, se ridicau paturile și se aspira și sub ele, bravo lor.
A. C. intra în preț, cred că funcționa ok, n-am avut nevoie, nu-l folosim de obicei. T. V. era slim, cam pitic, agățat deasupra frigiderului, era poziționat cam aiurea. Erau multe posturi de muzică, adică a fost perfect pentru noi.
Holurile Pașei erau largi, curate, mochetate, peste tot domnea curățenia la aceste 4 stele.
Plaje hotelului
Una la piscina de la B, alta la piscina de la A, o alta tot pe gresie, înainte de intrarea pe faleză, și cea mai importantă pentru mine, plaja de la mare, imediat după faleza îngustă.
Lată cât cinci rânduri de șezlonguri, plaja Pașa este împărțită în două de o alee din scânduri, mărginită de dușuri și cabine de schimb. În stânga e mai mult pietriș fin amestecat cu nisip, în dreapta e mai mult nisip decât petriș, oricum NU este nevoie de șoșoni de apă, intrarea în apă e lină, se adâncește după vreo zece pași. Apa mării era minunată, era caldă, limpede, liniștită ca un lac, peisajul marin e completat de munțișori verzi, adică e perfect pentru ochi, psihic și corp, incomparabil cu deșertul Antalyei. În apă sunt puțini peștișori, pe mine nu m-au ciupit deloc, pe soțul meu da.
Plaja e mărginită de palmieri, leandri și câteva floricele, umbrelele vietnameze sunt cam ineficiente, toți turiștii împrovizau câte ceva, își atârnau peosoape/eșarfe pe vietnameză pentru o umbră mai bună. Eu mă postam pe ultimul rând, sub palmieri, eram bucuroasă tare de umbra naturală ce-o aveam. Atât cât m-am priceput, am numărat 250 de șezlonguri pe plajă. Dacă vă nimeriți cu seniorii nordici în sejur, la ora 8 dimi nu mai găsiți niciun loc liber pe plajă.
Hotelul are și un ponton cu șezlonguri înghesuite, era cam bătălie acolo, pe un loc fierbinte.
Diverse...
Animalele de companie nu sunt acceptate în acest hotel, pentru mine ăsta e un lucru bun.
În micuța grădină a hotelului erau câțiva palmieri, bananieri și alte câteva plante, aveau denumirile scrise pe plăcuțe. Coafor, magazin, centru de schimb valutar, toate existau la Pașa Beach. La recepție cereți cafea turcească și vi se va pregăti pe loc, gratis.
Recunosc că n-am fost interesată să beneficiez de tot ceea ce oferea acest minunat hotel, noi suntem turiști cuminți, bem apă, ceai și ayran, ocazional o bere sau ceva tărie. Nu ne batem pe carnea la grătar, nu ne omorâm cu dulciurile. Iubim legumele și fructele, mâncarea simplă gătită fără mirodenii, nu vrem să depindem de programul prosoapelor, al animatorilor sau al divertismentului nocturn. Preferăm simplitatea, plimbările printre oameni, pe la bazarurile turcești, pe faleză, pe lângă mare.
Faptul că Pașa nu are un teritoriu extins a fost un uriaș avantaj pentru mine, aveam la îndemână puținul de care am nevoie pentru ca o vacanță să fie perfectă. N-am avut nemulțumiri sau neajunsuri, am găsit mai mult decât aveam nevoie sau cât am plătit, m-am răsfățat cu morcovi, pătrunjel, bame, smochine, zeci de brânzeturi, miere și fagure, pește, ceaiuri bune, pizza turcească...
Dacă erau oameni nemulțumiți? Ooo, da, doreau munți de carne la grătar și mult mai multă vodcă, comentau două românce pe plajă dar și câțiva nordici.
Un simplu exemplu vă dau: în afară de poziționarea hotelului, cameră, de plajă și mare, băiatul meu nu ar fi agreat conceptul acestul hotel, el nu mănâncă orice, e pretențios rău. Deci, dacă sunteți obișnuiți cu Belek, mergeți tot acolo, la Pașa sunt oameni normali, nu pretențioși.
Vacanțe frumoase și inspirate vă doresc!
Aaa, nu uitați că sunt oameni care n-au ieșit din satul lor niciodată, habar nu au gustul unei prăjituri!
Trimis de krisstinna in 02.11.19 05:15:08
43 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.83561000 N, 28.24577700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review - pg. 1 / 2
43 ecouri scrise, până acum, la acest articol
bine ca erau snitele in fiecare zi! altfel ce manca Domnul C?
”Adică vreau să fiu musafir, nu să mă simt ca acasă
tocmai de asta nici mie nu imi place sa merg in concediu la rude, desi stau pe malul marii, sau in vreo viluta "aproape de ..." nu stiu ce market de unde sa imi iau micul dejun sau pranzul.
nici macar in delegatii nu aleg hotel fara MD sa am eu grija sa mi-l caut
Mi-a amintit cu plăcere de Marmaris, de plimbările pe faleza si atmosfera minunata.
O placere sa ma trezesc sâmbăta dimineața și sa mi beau cafeluta savurând articolul și pozele acestui articol minunat. Este totul la superlativ, pe mine una ma mulțumește tot ce am văzut. Oricum cerusem oferte pe AFA în toate variantele, ca atare Cristi mi a propus 5 zile Pasha și 5 zile Sunis Kusadasi ca să satisfac pretențioșii din grup (aproc 1300 e). Asta fusese și ideea mea inițială dar unii mi au răspuns ca nu vor sa și facă bagaje după 5 zile. Acum, am revenit la propunere și au fost de acord. Asa ca, voi merge la Targ sa vad dacă se mai poate reduce pe undeva din preț și voi da și avansul.
Te pup si ma voi " hrăni" cu acest articol pana la vara (și cu Moshu)
Mi s a făcut tare dor de peisajul și vegetația din Marmaris, de terasele lor aproape de malul marii (avantajul ca au spațiu restrâns), de animația și toată atmosfera de acolo.
PS. Promit sa gust guguloaiele d lui C.
@nrs: Bine punctat
El e ca un copil, adoră șnițelele și cartofii prăjiți, preparate pe care nu prea are voie sa le mănânce
I-am descoperit guguloaiele alea din legume și era înnebunit, știu că alea și le cumpară și de la magazinul turcesc de lângă casă, o sa îi întreb pe turci cum se numesc prostiile alea pline cu condimente.
Dar am avut grijă sa guste zilnic din fripturica de vita, oaie, curcan, câte un pic, carnea multă nu e bună la diabet.
Și el a fost super încântat de Pașa, la anul ar vrea tot acolo
Dar, sunt atât de multe alte locuri minunate pe lumea asta încât nu merita sa mergi mereu in aceeași țară și loc. Categoric am spus nu, l-am pus să aleagă o alta țară pentru vacanța la mare
Țara o alege el, restul aleg eu. Să vedem ce iese, un pic tot o sa îl păcălesc (influențez), altfel nu se poate
Vă salut cu drag!
@mariana07: Scumpa mea, i-am arătat lui C hotelul care v-a găzduit, era foarte frumos, seara erau pe scena niște negri animatori, se zbeguiau pe-acolo.
Am avut la oferta și hotelul vostru dar am reușit cu brio sa îl conving pe soț ca nu avem nevoie decât de Pașa , avea toate ingredientele pe care le căutam.
Vă pupăm dulce
@michaela_1961: Mulțumesc, draga mea
Eu îți doresc succes, ai o misiune grea, e vorba de grup.
Colegii soțului meu erau pentru al patrulea an consecutiv la acest hotel, jucau table cu angajații, chiar și cu asistentul de la cabinetul medical. Eu nu înțeleg, cum sa mergi patru ani la rând fix in același loc
Dar, gusturile nu se discută.
Eu zic sa le explici bine totul, să nu ai surprize și nemulțumiri, după Antalya e mai greu cu Pasa și cu Marmaris. Pentru unii
@krisstinna: Acest grup datează de muuulti ani, ptr concediile pe Turcia. Sunt cei mai comozi și adaptabili oameni, altfel nu ma băgăm.
Problema este din pct de vedere al transportului cu mașina, nu al hotelului. Unii au înaintat în vârstă mai mult ca noi și nu mai agreează sute de km, schimbări Marmaris / Kusadasi. Asta este valabil ptr 2 familii. Ca atare am cerut ptr ei oferta cu avion ptr Sunis ca să ne suprapunem acolo.
Restul de 3 familii cu noi cu tot, ar străbate toată Turcia. Asa ca, vom rezolva cumva favorabil problema ptr toată lumea.
Pupici, cu drag!
@krisstinna:
Felicitări!
Aşteptam acest articol, deşi intuiam cum va suna
”Ceva ieftin, drăguț, curat, obligatoriu hotel ca să simt că sunt în vacanță, fără oale, ulcele, bucătării și alte „unelte” femeiești. Adică vreau să fiu musafir, nu să mă simt ca acasă,
Subscriu
Chiar dacă ajungi în cameră doar seara şi doar pentru a dormi, un hotel îţi induce la un cu totul alt nivel senzaţia " de vacanţă" .
Din acelaşi motiv nu agreez de fel cazările gen apartament sau studio cu chicinetă, doar prezenţa şi vederea bucătăriei riscând să-mi producă depresii
”Compromisuri am mai făcut, nu le exclud mereu, dar în Turcia elimin pensiunile și vilele atât cât pot. Apartamentele oricum nu le suport neam. De ce? Pentru că se poate și ieftin și bun, la un hotel, în Turcia.
În Turcia pur şi simplu NU merită să faci astfel de compromisuri, economia de bani fiind infimă sau doar aparentă.
Este mai avantajos să alegi un hotel cu all inclusive decât unul doar cu mic dejun sau fără vreo masă inclusă, deoarece, adăugând restul costurilor cu mâncarea şi băutura, poţi avea surpriza să constaţi că ai plătit la fel sau chiar mai mult, primind, în schimb, cu certitudine, mai puţin .
”am ales ceva mai ieftin, n-am avut decât așteptări reale și surpriză: am primit mai mult decât am plătit. Asta consider eu și susțin cu tărie acest lucru.
Perfect de acord.
La TOATE hotelurile la care am fost în Turcia, şi au fost destule , am fost convinsă că mereu am primit mai mult decât am plătit
Tuturor ne place să ne simţim răsfăţaţi în vacanţele noastre, iar turcii reuşesc cel mai bine să ne creeze această senzaţie.
Eu personal prefer mai scump, dar mult mai bun, în final fiind vorba de raportul calitate preţ.
”Animalele de companie nu sunt acceptate în acest hotel, pentru mine ăsta e un lucru bun.
Marea majoritate a hotelurilor NU acceptă animale de companie.
Nemulţumirile multor turişti la acest capitol însă nu se referă la prezenţa eventualelor animale de companie cu care unii şi-ar dori să plece în vacanţă, ci la pisicile omniprezente prin resorturile turceşti, extrem de deranjante pentru unii. Eu le iubesc, pe mine nu mă deranjează, ba mai mult, mă număr printre puţinii adulţi care le şi hrănesc. Eu şi copiii
”Deci, dacă sunteți obișnuiți cu Belek, mergeți tot acolo, la Pașa sunt oameni normali, nu pretențioși.
O precizare extrem de utilă!
Cu asta poate trebuia să începi pentru a nu crea iluzii celor obişnuiţi cu alt standard.
@michaela_1961:
”Problema este din pct de vedere al transportului cu mașina, nu al hotelului. Unii au înaintat în vârstă mai mult ca noi și nu mai agreează sute de km, schimbări Marmaris/Kusadasi. Asta este valabil ptr 2 familii. Ca atare am cerut ptr ei oferta cu avion ptr Sunis ca să ne suprapunem acolo.
Ştiam povestea cu vârsta, distanţa etc., fiind greu să faci sugestii sau să încerci soluţii, când nu eşti pus în situaţia lor concretă.
Bănuiesc totuşi că i-ai informat pe prietenii respectivi că varianta cu avionul, dacă vorbim de o cursă charter, pare mai comodă doar la prima vedere. Charterele aterizează pe Bodrum, iar durata transferului până la Sunis în Ozdere este foarte mare, îndrăznesc să estimez chiar trei ore, în funcţie de numărul opririlor la alte hoteluri, dacă nu-şi asigură transfer privat.
Dacă aş nevoită să aleg varianta cu avionul pentru un hotel în Ozdere, clar aş alege zborul cu Turkish, cu escală la Istanbul şi aterizare pe aeroportul Menderes din Izmir, aeroportul aflându-se foarte aproape de Ozdere.
Un alt dezavantaj al alegerii charterului este dificultatea combinării a două hoteluri şi a unui sejur mai mare de şapte nopţi.
Poate că prezentarea cât mai realistă a avantajelor şi dezavantajelor fiecărei variante în parte ar putea inclina altfel balanţa
@michaela_1961:
”Oricum cerusem oferte pe AFA în toate variantele, ca atare Cristi mi a propus 5 zile Pasha și 5 zile Sunis Kusadasi ca să satisfac pretențioșii din grup (aproc 1300 e). Asta fusese și ideea mea inițială dar unii mi au răspuns ca nu vor sa și facă bagaje după 5 zile. Acum, am revenit la propunere și au fost de acord.
Combinaţia Paşa+Sunis mi se pare foarte interesantă, dar obligatoriu doar în această ordine: întâi Paşa şi apoi Sunis, altfel NU.
Facerea şi desfacerea bagajelor ar trebui să fie ultima lor grijă, avantajele schimbării hotelului şi mai ales a staţiunii fiind mult mai importante. Îţi spun asta din experienţa repetată a schimbării a trei, mai nou chiar patru hoteluri în decursul a trei săptămâni de vacanţă, fără a pune la socoteală şi cele două cazări intermediare de pe drum.
@nicole33:
”Charterele aterizează pe Bodrum, iar durata transferului până la Sunis în Ozdere este foarte mare, îndrăznesc să estimez chiar trei ore
Hellooo si multumesc pentru inca o informatie utila! Nu prea stiam cum e cu charterele ptr Kusadasi, dar nu ajunsesem acolo cu scotocelile. Abia ma hotarasem pentru mine ce vreau sa fac, ca m-am sucit saptamana trecuta din ora in ora facand tot felul de variante de hoteluri si statiuni.
Nu cred ca vor agrea varianta Turkish si clar ca este exclusa cazarea la doua hoteluri si mai mult de 7 nopti in varianta aceasta. Dupa ce obtin si pretul, ca sa am tabloul complet ii informez despre toate aspectele si vor decide sau vor sta acasa - -
@nicole33:
”Combinaţia Paşa+Sunis mi se pare foarte interesantă, dar obligatoriu doar în această ordine: întâi Paşa şi apoi Sunis, altfel NU.
Da, aceasta va fi ordinea si pentru ca in Kusadasi voi ajunge in 2 iulie si poate va fi mai calda apa marii.
Dupa ce mi-au " dat-o" p aia cu bagajele eram hotarata sa stam 9 nopti la Pasha sau la Green Nature Diamond, intre astea oscilam. Apoi am revenit la planul initial, le-am spus sa nu-si desfaca bagajele 5 zile sau sa nu-si ia deloc - - pentru ca asa cum spui si tu, va merita schimbarea, plus ca am mai adaugat o noapte, plus noptile intermediare, se va lungi concediul. Aaaa, acum vor si Pamukkale, adica astia de opteaza ca si noi pentru masina deja fac extinderi - -
@nicole33: Păi dacă începeam cu sfârșitul aveam șanse sa nu fie citit articolul, diminuam șansele celor interesați de mai putine stele turcesti.
Sa știi ca după ce i-am arătat poze și i-am povestit copilului a zis că merita făcut un compromis de dragul stațiunii Marmaris. Nici el nu suporta plaja din Antalya, dar nici apa de acolo. In schimb e ca și tine, adora luxul, băuturile fine și mâncarea de excepție.
Dacă tot nu vei găsi luxul din Belek in Marmaris, atunci poți sacrifica vreo 3-4 nopți pentru Marmaris, pe bani putini.
Turcia e o țara ieftină și ospitalieră, sper sa fie pace, sa nu înceapă prostiile
Mulțumesc frumos
@michaela_1961:
”Nu prea stiam cum e cu charterele ptr Kusadasi, dar nu ajunsesem acolo cu scotocelile.
Din păcate, mulţi ignoră acest amănunt şi se trezesc acolo că nu este cum au crezut ei; urmează dezamăgirile şi review-urile negative.
Eu fac mereu această precizare, dar tot am surprize să citesc că există oameni dispuşi să plătească mai mult pe avion decât pe hotel, chestie de neconceput pentru mine, care se întorc supăraţi că transferul a fost prea lung, că zborul a fost la ore nepotrivite, că suma de bani rămasă pentru hotel nu le-a permis alegerea unui hotel mai decent samd.
”Nu cred ca vor agrea varianta Turkish si clar ca este exclusa cazarea la doua hoteluri si mai mult de 7 nopti in varianta aceasta.
Varianta cu Turkish cu escală mie mi se pare cea mai ok, chiar dacă nu ştiu care este distanţa între terminalul internaţional şi cel domestic pe noul aeroport din Istanbul. Preţul este comparabil cu cel al unui charter, evident fără escală, dar oferă avantajul flexibilităţii, extrem de important după mine. Îţi poţi alege singur numărul de nopţi dorit, ziua de plecare şi orarul de zbor. Doar din orarul de zbor bine ales poţi " câştiga" două zile pline de sejur, ospitalitatea turcilor fiind binecunoscută. Dezavantajul este că nu ai inclus transferul la hotel, dar există soluţii.
”Abia ma hotarasem pentru mine ce vreau sa fac, ca m-am sucit saptamana trecuta din ora in ora facand tot felul de variante de hoteluri si statiuni.
Te înţeleg perfect, pentru că şi eu tot asta fac în această perioadă, încercând să combin nu staţiuni, ci ţări .
@krisstinna:
”Dar, sunt atât de multe alte locuri minunate pe lumea asta încât nu merita sa mergi mereu in aceeași țară și loc. Categoric am spus nu, l-am pus să aleagă o alta țară pentru vacanța la mare
Țara o alege el, restul aleg eu. Să vedem ce iese, un pic tot o sa îl păcălesc (influențez), altfel nu se poate
Corect. Nici eu nu sunt adepta vizitării aceluiaşi hotel an de an, deşi mi s-a mai întâmplat uneori. Nu-mi pot explica motivul, dar mereu a doua vizită nu s-a ridicat la nivelul de satisfacţie al primeia.
Încearcă să-l influenţezi/păcăleşti să aleagă la anul Egiptul şi nu veţi regreta. Excursiile la Cairo şi la Luxor merită făcute o dată în viaţă. Apoi te vei îndrăgosti de Marea Roşie şi îţi vei dori să revii.
Am fost deja de trei ori şi acum căutam oferte pentru o nouă vizită.
@krisstinna:
”Păi dacă începeam cu sfârșitul aveam șanse sa nu fie citit articolul, diminuam șansele celor interesați de mai putine stele turcesti.
Aici cam ai dreptate şi ar fi fost păcat pentru că Paşa este unul din puţinele hoteluri turceşti de patru stele care şi le şi merită.
Ştiu că R. are gusturi mai apropiate de ale mele decât de ale propriei mame , în materie de hoteluri, servicii, pretenţii şi deseori chiar mă întrece.
”Dacă tot nu vei găsi luxul din Belek in Marmaris, atunci poți sacrifica vreo 3-4 nopți pentru Marmaris, pe bani putini.
Un Marmaris am în plan de mai mulţi ani. Am tot amânat negăsind hotelul potrivit, pentru a face un compromis cât mai uşor de suportat. Am câteva variante în minte, una în Marmaris şi vreo două în Icmeler, poate chiar voi reveni la varianta de circuit discutată acum doi ani cu prietena noastră, însă schimbând perioada din mai-iunie, cum o gândisem atunci, pentru sfârşit de septembrie.
”Nici el nu suporta plaja din Antalya, dar nici apa de acolo.
Aici părerile noastre sunt mult diferite. Dintre toate staţiunile din zona Antalyei, Belek rămâne preferata mea pentru resorturile luxoase, foarte verzi, foarte întinse ca suprafaţă şi cu servicii de top, în timp ce zona Kemer-Tekirova m-a încântat mereu pentru peisaj, pentru combinaţia superbă munte-mare, pentru cea mai frumoasă culoare a mării întâlnită de mine în Turcia până acum.
Lara şi Alanya sunt prea aride pentru gustul meu, iar Side prea aglomerată, chiar dacă oferă plaje de vis în Evrenseki şi Colakli.
@nicole33:
”Varianta cu Turkish cu escală... oferă avantajul flexibilităţii, extrem de important după mine. Îţi poţi alege singur numărul de nopţi dorit, ziua de plecare şi orarul de zbor.
E bine de bagat la cap! Pana acum nu m-a interesat deloc Kusadasi-ul sau Marmaris-ul cu avionul, de aceea e bine ca aflu acum pentru prietenii nostri aceasta varianta si cu timpul informatia poate ne va folosi si noua.
”Am câteva variante în minte, una în Marmaris şi vreo două în Icmeler
Cred ca am citit in ultimele saptamani impresii si concepturi de hoteluri pentru Marmaris si Icmeler cat n am citit toata viata. Si am ajuns la concluzia @kristinnei, mai bine mai ieftin si in centrul actiunii, ca si daca e mai scump tot nu e de top, plus ca majoritatea (cu exceptia catorva in Icmeler) au plaja f. ingusta. Deci, avantaje pentru bani mai multi, nu prea sunt, pentru ca Marmaris-ul are " altceva": atmosfera de vacanta, luminite, peisaj superb, bazar, magazine, hotel-faleza-mare impreuna, fara sa fie tzarc. Noua ne-a placut, de aceea ne si reantoarcem, e drept, dupa ani buni, iar Pasha ne va fi pe plac sigur. De diferenta de bani pot sa-mi satisfac restul de capricii daca va fi nevoie pentru ca erau atatea/baruri/restaurante unde chelnerii dansau pe mese ca sa te atraga. Nu stiu daca acum mai e asa, atunci nu prea erau all inclusiv uri, noi am avut numai DP.
Alegeri inspirate si inedite va doresc ptr ca voi sunteti si mai tinere si mai aventuroase! --
@krisstinna:
”@nicole33
: Vreau sa va spun ca am studiat, am compilat si am reciclat variante de satisfacere a tuturor (avioane, nopti intermediare, cazari, balamuc) de-mi bubuie capul. Ca aia de vroiau cu avionul ar fi vrut si Marmaris si Kusadasi si ramasesera ofticati ca trebuiau sa aleaga una din ele. Si in sfarsit am reusit, am reusit varianta castigatoare, asa incat am facut program de mosi si toata lumea e asa multumita si vor sa le iau banii ca sa nu se mai razgandeasca cineva - -
Ia uitati voi ce le-am propus! Prima zi agale asa, pana la Edirne cu cazare nu stiu unde inca. A doua zi tot agale pana la Musho, sa ajungem la pranz sa ne bucuram de all, plaja, bericica rece, alea, alea (super ideea asta cu all ptr intermediara). Apoi Marmaris Pasha 5 nopti, Sunis Ozdere 5 nopti si apoi gata cu rasfatul, o noapte intermediara probabil ca in Edirne si apoi acasa. Asta fac total vreo 14 zile de Turcia care sper sa ma sature si pe mine odata.
Sunt tare fericita ca am " batut cumva in cuie" aceasta vacanta si nu am cuvinte sa va multumesc ca mi-ati fost alaturi cu sfaturile si experienta voastra.
Pupici cu drag si vacante asa cum va doriti!
arata super! pentru Edirne iti supun atentiei Unisite, am gasit acolo un raport pret calitate excelent si un mic dejun fabulos la banii platiti
@nrs: Mulțumesc, e pe lista, ptr ca ți am citit rewiev ul, ce credeai, ca ai scăpat?! Ms mult. Și mai vad Duvan Prestige. Dar încă n am apucat sa le studiez.
Știi cum se spune dacă intri în hora trebuie sa joci pana la capăt. Asa e și cu mine. După ce am citit articolul tău parca îmi pare rău că am rezervat decât 4 nopți. Acum as fi vrut 5. O zi sa facem excursia cu Orca. Dar dacă o sa iau și o noapte la Musho și evident va mai fi o zi de leneveala voi forță grupul sa mergem și în excursia de o zi cu Orca.
Dacă încă nu m as fi decis cu privire la un hotel în Marmaris cu siguranță as fi ales Pasha beach după ce am văzut articolul tău. Chiar ma bucur de alegerea făcută. Felicitări ptr frumoasa vacanta și pe viitor alegeri la fel de inspirate. Numai bine.
@m liviu:
”Dacă încă nu m as fi decis cu privire la un hotel în Marmaris cu siguranță as fi ales Pasha beach după ce am văzut articolul tău.
Ce hotel ai ales în Marmaris?
@nicole33: Bună Nicole, am ales acest hotel Pasha Beach.Cred ca am avut o exprimare greșită când am scris mai sus. Am primit un preț foarte bun avand în vedere ca suntem 2 ad și 2 copii. Cu întrare din 19 august. Am ales august ptr ca în iulie în zona Ozdere apa marii era cam rece ptr copii.
@m liviu:
”am ales acest hotel Pasha Beach. Cred ca am avut o exprimare greșită când am scris mai sus.
Este bine că articolul Krisstinnei a reuşit să te convingă .
Hotelul are un preţ bun, plus avantajul poziţiei suficient de aproape de centrul oraşului.
Credeam că ai ales un alt hotel şi eram curioasă care anume.
”Am ales august ptr ca în iulie în zona Ozdere apa marii era cam rece ptr copii.
În august marea este mai caldă ca în iulie, iar copiii mici au o sensibilitate mai mare decât adulţii. Eu în Ozdere am fost în ultima săptămână din septembrie şi nu am avut probleme cu temperatura apei. Nu ştiu cum este în iulie acolo, deşi cred că pentru mine ar fi ok.
@michaela_1961:
”Prima zi agale asa, pana la Edirne cu cazare nu stiu unde inca. A doua zi tot agale pana la Musho, ... Apoi Marmaris Pasha 5 nopti, Sunis Ozdere 5 nopti si apoi gata cu rasfatul, o noapte intermediara probabil ca in Edirne si apoi acasa.
Fiecare îşi cunoaşte cel mai bine limitele. Acum mi se pare mult un drum până în Marmaris cu două opriri intermediare.
Până în 2016 am făcut Bucureşti - Kuşadasi, Bucureşti-Bodrum sau Bucureşti-Didim dintr-o bucată. Atunci am realizat că suntem prea bătrâni pentru asemenea experienţe, oboseala fiind sporită şi de condusul pe timp de noapte, amândoi având ceva probleme cu vederea. Am hotărât atunci că următorul drum la Egee va fi ziua şi OBLIGATORIU cu noapte intermediară.
Posibil ca peste nişte ani să realizăm că ne este mai uşor să facem chiar două intermediare pe sens.
”Asta fac total vreo 14 zile de Turcia care sper sa ma sature si pe mine odata
Înţelegi acum care este avantajul maşinii personale faţă de avion? Flexibilitatea şi libertatea de a face orice doreşti.
Sunt convinsă că vei avea o vacanţă superbă aşa cum îţi doreşti. Meriţi asta măcar pentru munca de documentare depusă . Dar te avertizez că Turcia provoacă dependenţă şi îţi vei dori sejururi din ce în ce mai lungi şi mai variate
@nicole33 : Draga mea, am facut Turcia cu masina din 1998 pana prin 2007 (Kusadasi si Marmaris) dintr-o bucata pana la Kusadasi (groaznic) sau din doua, niciodata mai putin de 14 zile si niciodata in Antalya cu masina.
Am inceput cu inchiriatul de vila pe malul marii, apoi hotel de 3*, 4* si apoi 5*. In 2008 am luat Delphin cu avionul, dar 10 zile, Rixos Lares in 2010 - avion si apoi, din motive diverse pauza pana in 2017 la Lonicera. Deci, dependenta este gata instalata, mi-e dor de Turcia cu masina, de zona aia pana in Eceabat cand apare marea, de Canakkale-Ayvalik cu marea pe langa sosea, de bazare, de tot.
Am umblat destul si in alte zone ale Europei, inclusiv traseul acesta prin Dolomiti propus de AFA si cu toate astea mie mi se face dor de Turcia. Era o vorba, nici n-o stiu bine, nici a cui, dar zicea cam asa
"odata ce ai gustat din apa Bosforului vei vrea mereu sa te reintorci" .
Pentru concediul acesta l-am intrebat pe sot ce-si doreste si mi-a zis asa: " sa fie lung, decent si... ieftin " . I-am indeplinit dorinta, iar prietenii au aprobat, deci si ei sunt depenti.
Da, poate ca e mult cu doua opriri pana la Marmaris, dar si Musho Hotel se pune tot o zi de plaja, mare si all. La intoarcere o oprire, ca venim de la Kusadasi si merge.
Multumesc de urari si ti doresc si eu sa gasesti vacanta ideala despre care sa ne povestesti. Pup!
@michaela_1961: Mers agale pana la Edirne cazare, apoi mers la Ayvalik și plaja. Asa am reușit și eu sa i păcălesc în acest an pe ai mei. Și au fost super încântați de traseul gândit...
Ptr mine a fost mai ușor la tine a fost mai greu ptr ca e grupul mare.
De la Ayvalik în Marmaris ai vreo 400 km. Plecând de pe plaja tot pe plaja altfel ii simți. Atmosfera e mai relaxanta. Toate cele bune.
@m liviu: Grupul a fost tare incantat, nicio problema, numai ca il am acasă pe " Gigi mușchi" care vroia cu o oprire intermediara. Cred ca și ptr cheltuiala cu intermediarele. L am linisstit cu cazarea la Unisite la 26 e dubla cu md. )
”Deci, dacă sunteți obișnuiți cu Belek, mergeți tot acolo, la Pașa sunt oameni normali, nu pretențioși.
ai mare dreptate!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2023 Super!!! Vacanta de vis????⛱️???????? — scris în 31.08.23 de ux130610 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2022 Pasa Beach - o alegere foarte buna — scris în 27.09.22 de gabryela63 din TG.OCNA - JUD.BACAU - RECOMANDĂ
- Sep.2021 Pasa Beach – un hotel pentru oameni normali și în 2021 — scris în 24.09.21 de GOTHIC68 din CAMPULUNG MUSCEL - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Si eu tot musafir! — scris în 15.09.20 de nrs † din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Pasa Beach o alegere buna! — scris în 27.08.20 de M'Liviu din R�MNICU V�LCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2020 Excelent și in pandemie — scris în 23.08.20 de Rodica77 din TG MURES - RECOMANDĂ
- Jul.2019 Marmaris — Turcia, tara de care ne-am indragostit! — scris în 17.08.19 de gmarius din ARGES - RECOMANDĂ