EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am avut o delegație la Sfântu Gheorghe și repejor am căutat un hotel cu ce-i trebuie omului: preț decent, mic dejun și, dacă are și ceva restaurant unde poți bea o bere seara când ajungi, cu atât mai bine. Așa am ajuns la Hotel Park, aflat foarte aproape de centrul orașului. Am făcut o scurtă plimbare și e totul ok, arată fain.
Hotelul are în față într-adevăr un parc și cred că e fostul hotel al partidului, se vede asta pe cum arată. Bineînțeles, e modernizat acum și e privat. Pot să confirm asta pentru că am stat de vorbă cu proprietarul, foarte de treabă și foarte primitor, cu care am și împărțit păreri bine documentate despre pălinca locală, ba am și trecut la degustare.
La hotel este și restaurant unde se poate mânca la prețuri foarte decente, aș zice eu. De exemplu, am dat gata un șnițel cât urechea elefantului și cu o roabă de cartofi pai plus ceva murături și am avut de plătit 50 de lei. O bere e 15 lei, foarte decent, iar mâncarea foarte bună. Micul dejun a fost bufet, se ține într-o clădire separată de cea a hotelului, totul a fost în regulă.
Foarte mare liniște în zonă, chiar te poți odihni, ar merge și pentru odihnă și nu doar pentru delegații. Camera e suficient de mare, curat și bine la interior, cel mai mult mi-a plăcut că a avut balcon unde se putea dohăni.
Cu apa caldă am avut un pic de furcă, dar am fost anunțat despre asta. A trecut ceva vreme de când i-am dat drumul până când a venit apa chiar caldă. Fiind puțini clienți la acea vreme, a durat un pic de timp până a venit de la centrală. Și pe când a venit, s-a rupt para de la duș, ca-n filme, ce mai. Wi-Fi-ul, în regulă.
În concluzie, totul în regulă, m-am simțit foarte bine, prețul de 300 de lei e foarte decent, iar cina a fost chiar deosebită.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de Trank in 06.11.26 14:44:07
- Alte destinații turistice prin care a fost: Europa
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Trank); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.86588490 N, 25.78363381 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Park Hotel Restaurant, SFÂNTU GHEORGHE [CV]" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)


Rog așteptați...








