GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Am plecat spre destinatia noastra luni, 14 septembrie, din Bucuresti.
Am ajuns acolo in jurul orei 13.00 - inainte cu o ora de check-in. Nu a fost nicio problema, am primit cheile de la camere pe loc. Receptionerii amabili, insa doar unul din ei vorbea engleza bine.
Am primit camerele la etajul 3, cu vedere spre gradina/mare, respectiv piscina. Camerele sunt mari si foarte curate, cu balcon. Ca si mobilier, pat dublu, noptiere, fotoliu extensibil, dulap, cuier, masuta, masa cu tv-ul care are sertar si frigider, un taburet. Pe balcon doua scaune si masuta de plastic - uscator de rufe. Baia are cada de baie si feohn, pe langa vasul de toaleta si chiuveta. Este mocheta pe jos in camera si gresie pe balcon si in baie. Foarte curata camera, patru prosoape la dispozitie - 2 mari si 2 mici, gel de dus si sapun. Se face curatenie zilnic - aspirat, curatat baie, schimbat prosoape, facut patul. Pe partea noastra nu batea soarele deloc si am gasit prosoapele si costumele de baie inca umede, dupa ce au stat la uscat toata noaptea.
Hotelul are forma de potcoava si 9 etaje. Exista 3 lifturi - unul pe fiecare aripa si unul central. Receptia se afla la etajul 6, restaurantul la 5, piscina interioara la 4, piscina exterioara la 3. Cum au mai descris si alti membri, accesul spre/de la plaja se face pe scari... 172 la numar :). La urcare insa puteti scurta, fie faceti stanga spre piscina (cam la jumatate), fie cateva trepte mai sus, pe o alee care va duce la etajul 3, de unde puteti lua liftul.
Plaja este destul de lata, cu nisip auriu si fin, destul de curata. Se poate sta atat pe cearceaf, cat si pe sezlong - daca aveti si suplimentul de plaja. Sezlongurile se pot si plati, dar e cam scump - 8 lv sezlongul, 8 lv umbrela, 3 lv perna pe zi/persoana. Marea este foarte curata, cu valuri mici/medii si nisip pe fund.
Exista 3 piscine la hotel, asezate in trepte, una foarte mica pentru bebei/copii mici, una mai mare, cu adancime 1,50 m si cea mai mare, cu adancime de la 1,20 la 2 m. Apa foarte curata, piscina ingrijita. Sezlonguri, umbrele, masute, scrumiere, bar :)
Acum, sa vorbim despre mancare! Orele de masa sunt dupa cum urmeaza :
Mic dejun - 7.30-10.00
Pranz - 12.00-14.00
Cina - 18.00-21.00
Pizza sau Hotdog la piscina - 15.00-17.00
Inghetata la piscina - 10.00-11.00 si 15.00-17.00
La micul dejun, aveam de ales intre : salate si legume proaspete, mezeluri, branzeturi, oua ochi, omleta, cremwursti, carnaciori/salam prajit, croissante, 4-5 feluri de paine, dulciuri, clatite, cereale cu lapte, cafea, ceai, sucuri. In fiecare zi cam aceleasi, dar as spune ca este varietate destula.
La pranz, aveam de ales intre : salate si legume proaspete, mezeluri, branzeturi, ceva tocatura (chiftele, facute in feluri diferite), mancare gatita (varza calita, tocanite de vitel, pui la cuptor, peste prajit sau la cuptor), garnituri (cartofi, broccoli etc), gratare (carnaciori, mititei, burgeri), 4-5 feluri de paine, dulciuri, cafea, ceai, sucuri, alcool. Zilnic, cate o tocatura, 2-3 mancaruri gatite, 3-4 garnituri si gratar. Plus - masline, tartine aperitiv, inclusiv peste si doua feluri de ciorba.
La cina, cam la fel ca la pranz, doar ca felurile de mancare erau altele si era un fel din paste.
Ca desert, exista fursecuri, baclava, prajituri cu creme, cheesecake, sarlota, compot.
Pentru noi a fost destul de variat meniul si nu am mancat acelasi lucru in 2 zile diferite. Mancarea gustoasa.
La bar se pot servi : bere, vin, vodka, cognac, whisky, rom, tequila, gin, vermouth etc. Doar bauturile locale sunt incluse in AI, orice altceva e contra-cost. Berea si vinul sunt acceptabile, la fel si ginul si vermouthul. Restul... destul de slabe calitativ.
Exista 3 baruri in hotel - la receptie, la piscina, la restaurant. Cel de la restaurant e deschis doar in timpul meselor (asa am dedus, nu era nimeni pe acolo in afara orelor de masa). Celelalte doua intre 10.00 - 23.00.
Ca distractii, exista un animator care inscrie lumea pe la diverse activitati (volei, board-games, darts etc).
Internetul nu este gratuit pe nicaieri prin hotel - 5 lv pe zi sau 25 de lv pe saptamana. Tv-ul are posturi romanesti, germane, italiene, frantuzesti etc.
Acum sa va povestesc putin despre statiune. Este in primul rand, destul de mare. Sunt peste 100 de hoteluri din cate am aflat si ca turisti, sunt multi nemti, bulgari, cehi, romani mai putin (cel putin in extra-sezon). Sunt taverne/terase multe, unde se vorbeste si romana, meniurile la cele mai multe sunt si in romana.
Ca preturi, in jur de 10-12 lv o portie de mancare mare, bautura mai ieftina decat la terasele noastre. Distractiile din statiune sunt destule, dar scumpe (o tura in bump-cars 5 lv). Exista cateva aquaparkuri cu topogane - mai mici sau mai mari. Preturile sunt de la 18 lv 3 ore, la 33 de lv toata ziua (10-18).
Sunt si destul de multe magazine sau tarabe cu suveniruri, cu preturi incepand de la 1 lv, unde gasesti vrute si nevrute - magnetei, felicitari, gentute, slapi, haine, prosoape, jucarii, bijuterii etc. Exista si multe magazine cu produse pe baza de esente de trandafiri (Rose of Bulgaria).
Am dat si peste destule super-marketuri - preturile sunt mai mari putin ca pe litoral la noi - bere 1,60 lv, apa 1,30 lv, sucuri 2 lv. Taria e mai ieftina ca in RO, la fel si tigarile.
Statiunea e plina si de exchangeuri, unde poti schimba lei in lv. Cursul e cam 1 lv - 2,4 ron. De exemplu : 100 de ron - 42 de lv. Exista exchange si la receptia hotelului.
Per ansamblu, e o statiune destul de linistita si curata.
Sper sa va fie de folos aceste informatii, astept intrebari :)
Noi ne-am intoarce la acest hotel si in aceasta statiune, ne-a placut :)
Trimis de alexxys in 20.09.15 13:34:37
- A fost prima sa vizită/vacanță în BULGARIA
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alexxys); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 43.29448879 N, 28.04449081 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar ilustra perfect textul, fiind mai mult decât binevenite. Sunt întotdeauna căutate şi apreciate de cititorii interesaţi în această destinaţie...
Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew.php?id=2682
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Vacanta mizerabila — scris în 06.08.24 de Amy2024 din BUCUREșTI
- Aug.2022 O vacanta frumoasa, corecta la pretul platit — scris în 07.08.22 de ux126504 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2021 Nu recomand!!! — scris în 22.08.21 de Ela22222 din CăLăRAşI - nu recomandă
- Aug.2021 NU recomand - servicii de 2, cu indulgenta 3 stele — scris în 21.08.21 de Madab din CăLăRAşI - nu recomandă
- Jul.2021 Evitati acest hotel — scris în 04.08.21 de ux121554 din ROMANIA - nu recomandă
- Jul.2021 Vacanta reusita — scris în 01.08.21 de Mihaela HRZ din BRAşOV - RECOMANDĂ
- Jul.2020 Priveliștea face toți banii — scris în 29.07.20 de eklor din CONSTANTA - RECOMANDĂ