Opera Garnier din Paris

TIPĂREȘTE

Trebuie sa va scriu ceva repede, repede, nu mai am rabdare, ma ard degetele, ieri a fost 14 iulie, ziua Frantei!

“Allons enfants de la patrie! …”

Dictonul “Vedi Napoli e poi muori”, a fost astazi inlocuit cu “Voir Paris et puis mourir”. Sa fie oare adevarat?

Realitatea e ca in orasul luminii si-al iubirii, te poti indragosti usor. Poate nici unui alt oras din lume (in afara Romei si Venetiei) nu i s-au dedicat atat de multe versuri, nuvele, povestiri, romane, sau melodii. Poate in nici un alt oras din lume nu s-au realizat atat de mule filme de dragoste. Parisul te copleseste, te subjuga, te striveste cu frumusetea lui. Parisul e dragoste la prima vedere. E “coup de foudre”. E un virus care, daca a intrat in tine, face pui, te imbolnaveste pe veci si nu mai scapi de ei, cu nici un vaccin. Da, da! , sa nu radeti, aici la Paris, m-am indragostit si eu, lulea. Ce, voua nu vi s-a intamplat macar odata in viata? M-am indragostit de cladirile, de strazile, de librariile, de muzeele, de anticariatele, de parcurile, de pictorii, de podurile sau de cafenelele lui. M-am indragostit de el ca de o fata cu plete lungi si rasfirate in cele 4 puncte cardinale, precum stau cele 12 bulevarde ce duc dinspre Place de l’Etoile spre nicaieri si care seara, din avion apar ca o imensa panza de paianjen plina cu bobite miscatoare de roua stralucitoare sau, plina cu licurici, daca preferati. M-am indragostit de formele ei, precum unduirile uneori mai vivace, alteori mai lenese ale Senei, de ochii ei ce stralucesc precum culorile noptii pe Champs Elysees. Si parfumul, ah! , parfumul ei, este asemenea unei licori necunoscute al carui secret e pastrat de milenii sub miile de lacate ale podului artistilor, amalgam de esente exotice precum numai la galeriile Lafayette sau in cartierul indian mai intalnesti. Sau, precum numai in foaierul operei Garnier le vei simti. Opera Garnier? Hmm! Snobism, rasfat, opulenta si pretiozitate, vor zice unii. Civilizatie, bun gust, relaxare si delectare, vor zice altii. Oare ce e rau in a pastra si dezvolta o traditie burgheza ce dainuie de secole? Oare la Platul Buckingam nu se schimba garzile imperiale exact ca in urma cu sute de ani si turistii dau buluc ca sa vada spectacolul?

Am reusit si eu sa patrund “la opera”, in imperiul frumusetii si bunului gust, invaluit de mrejele euforice ale unui stil de viata de demult apus, cu doar 10 euro, mai mult din intamplare, dand curs unei idei de-a copiilor, Mona si Mihai, intr-o seara ploioasa de toamna. Mihai a fost pe post de spectator si fotoreporter. Acum, ideea lor spontana, imi apare ca grozava. Uneori e bine sa mai asculti si de copii. Intotdeauna cu o jumatate de ora inainte de spectacol, se pun in vanzare toate biletele ramase nevandute, la preturi reduse, la fel precum si la multe muzee din Paris, veti gasi cu o ora si jumatate inainte de inchidere, bilete mai ieftine. “La opera, la opera, haideti toti la opera! ”. Nici n-a prea contat ce reprezentatie avea loc (Cenusaresa de Rossini, de fapt era ”La Cenerentola, subtitrata in limba franceza), nici n-a prea contat ce actori urmau sa “se dea in spectacol” sau ca locurile noastre erau undeva sus, ”la cucurigu”, intr-al treilea rand al unei loje laterale, de unde nu puteai face poze mai ca lumea decat atunci cand cineva mai iesea din cabina, sau ca “Cinderella” era cam durdulie, dar, ce conta! , noi doream sa gustam un pic din atmosfera unor vremi demult apuse. Nici n-aveam toalete de seara, elegante, precum cei din lojele de gala, bogatii Parisului, care in foaier, faceau si-o prezentare a unei mode “dernier cri" din orasul care dicteaza moda Europei si, mai apoi, a intregii lumi. Paream “rudele sarace de la tara” ale marii familii de boieri ai Europei dar ce mai conta, l-am luat pe “je m’en fiche” in brate si am defilat cu el tot timpul! Voiam sa ne simtim si noi, imparati, regi, regine sau printese, macar pret de cateva ore, poate pentru o seara, ca apoi sa revenim in hotelul nostru stramt, gri si modest dintr-un cartier “low-cost” al Parisului, dar nu conta nici asta!... senzatia de incantare si visare ale acelor ore de la opera, n-avea sa ne-o mai ia nimeni, niciodata, ba dimpotriva, avea sa se cuibareasca adanc in suflet si avea sa ne urmareasca inteaga viata…

Atat foaierul cat si sala de spectacol a operei, sunt adevarate sali de muzeu, capodopere arhitectonice in stil neo-baroc. “Prima caramida” a operei a fost pusa in anul 1669, de catre "regele-soare", la aparitia caruia, insusi astrul zilei, era un pic cam complexat si se ascundea intr-un nor, e vorba de Ludovic al XIV-lea. In acea vreme, ea se numea Opera din Paris. Dupa ce insa in orasul luminii mai aparu si “Opera Bastiliei” (1989), aceasta avea sa poarte numele de Opera Garnier, dupa numele tanarului architect de 35 de ani, Charles Garnier, ce avea sa castige concursul reamenajarii edificiului, dupa o batalie acerba, cu doua “tururi de scrutin” intre mai multi candidati celebrii in arta arhitecturii. Opera a fost apoi integrata unui plan urbanistic mai larg, realizat de baronul Haussmann la sugestia lui Napoleon, complex ce cuprindea Place Vedome, Hotel Ritz, Place de l’Opera, o serie de magazine de lux si Galeriile Lafayette. Era un fel de “resort architectonic”, ce nu avea in mijloc vreo piscina cu apa termala, ci Opera Garnier, a carei inaugurare a avut loc in anul 1875. Cladirea nu impresioneaza prin inaltime ci prin frumusetea cupolei si prin bogatia decorurilor si ornamentelor sculpturale interioare si exterioare, mai ales prin coloane, busturi de compoziori vestiti (inclusiv cel a lui Garnier) si grupuri statuare ce reprezinta elementele artistice ale dansului, muzicii si ale artei scenice. Picturile cupolei au fost executate mai recent, in anul 1964 de catre Chagall.

Capacitatea operei este de 2200 de locuri si astazi este sediul a numeroase spectacole diverse, in special spectacole de balet sau opera.

Cum ajungeti la opera Garnier? Cel mai simplu e cu metroul nr. 7 sau 8, coborati la statia “Opera” sau cu RER-ul A, la statia Auber, (pe harta, linia de culoare rosie). Pentru rezervarea unui bilet, telefonati la 0033 (0) 1 40 01 80 52

Caracteristic acestui gen de cladiri, mult raspandite prin Europa secolelor trecute, este spatiul generos alocat anexelor (vestibul, casa scarilor, foaier) si spatiul relativ restrans al salii de spectacole si a scenei. De ce? In sala de spectacole si pe scena, pictorii si sculptorii nu-si puteau etala intreaga capacitate a valorii lor artistice. Sub sala de spectacol se deschideau si cateva anexe, unde aveau acces, numai “cei pe baza de abonament” sau “cei pe baza de sange albastru”, dintre care, in primul rand, imparatul.

Bine-nteles ca azi, nu toata lumea admite luxul, mai ales parizienii pauperi din Place de la Republique ce dorm de-a lungul canalului Saint-Martin prin corturi sau prin gurile de metrou. Dar cine poate condamna un stil de viata, o mostenire culturala si artistica sau un segment al populatiei care trage din greu o saptamana intreaga "la saiba", ca mai apoi, sambata seara, sa-si etaleze toaletele de 3-4000 de euro, innobilate de parfumuri rare sau cristale si margele scumpe, cand, a epata si a straluci in public, e un fenomen ce se poarta de cand e lumea? Nu e o crima sa arati bine, sa fii elegant sau sa lasi in urma ta o afrodiziaca dara de esenta exotica provocatoare…ce e frumos, place si lui Dumnezeu!... pana si tinerele fete din Egipt, Grecia sau Roma se rujau, se rimelau, se parfumau si se oglindeau in luciul apei unei farfurii sau intr-un ciob de sticla, ca sa placa faraonilor sau cezarilor…

Dupa spectacol, am ratacit apoi, asa, in noapte, pe cateva, strazi necunoscute, departe de luxul Operei, ca un Gavroche proletar sau ca un student de la Sorbona ce-si numara fiecare banut, pana am obosit. Apoi, cu un hamburger in mana, m-am asezat pe o banca pe malul Senei si am privit alunecarea lenesa a catorva “bateaux mouches" colorate, trecand peste reflectarea in apa a Turnului Eiffel, sclipind ca un pom de Craciun.

Parisul e-un oras in care trecerea de la lumina la umbra sau mai bine zis, de la bogatie la saracie, de face brusc!... si cu toate acestea, Parisul ramane cel mai vizitat si iubit oras din lume…

PS. -De ce iubim, noi romanii, Franta? Pai cum sa nu iubim verisoara noastra de ginte latina, ambasadoarea tarii noastre in mai toate disputele politice internationale? Tara care, prin Tratatul de la Versailles (Trianon) a determinat alipirea Transilvaniei la “patria mama”? Cea care ne-a obisnuit cu un anume mod de comportament educational, artistic si gastronomic, sa nu uitam ca “micul Paris”, intre cele doua razboaie mondiale, nu era nici la Berlin, nici la Varsovia ci la Bucuresti. Franta a fost tara care ne-a adoptat si iubit cetatenii, mai ales pe tinerii “sorbonisti”, “ai nostri tineri la Paris invata”. Sa nu-l uitam pe Brancusi, care mai are si astazi in inima Parisului un “atelier-muzeu”, in Centrul Pompidou sau pe Emil Cioran sau pe Mircea Eliade sau pe…celebrul “Nasty” (in traducere, “neprietenosul”), da! e vorba de Ilie Nastase, castigator al Roland Gaross-ului parizian in urma cu 4 decenii, care, alaturi de Ion Tiriac, a trecut in Panteonul american al tenisului mondial (Tennis Hall of Fame din Newport) iar alaturi de Nadia si Hagi (si poate Dracula), a devenit brandul nostru turistic de tara. Sa nu-l uitam pe “Enesco”, ce-si are locul de veci pe o alee de piatra din cimitirul parizian Pere-Lachaise. Sa nu uitam ca Franta si Romania sunt printre putinele tari cu o “geografie completa”, tari ce se pot lauda ca in luna august, pot sa-si bea cafeaua aburinda in tihna, dimineata, la Mamaia, la pranz pot schia pe pantele inzapezite de la Balea Lac iar seara isi pot continua plaja pe litoral, sorbind din cafeaua de dimineata, care poate inca nici n-a ajuns sa se raceasca ca lumea. La fel si francezii pot repeta figura aceasta, facand plaje la Cannes sau Nisa, schiind in Alpi, la Chamonix, si revenind spre seara, cu un tren rapid, in doua ore, pe Coasta de Azur. Sa nu uitam ca un procent de 40% din Turnul Eiffel, e “romanesc”, turnat in combinatele siderurgice de la Resita si Hunedoara, sa nu uitam ca aceiasi arhitecti ce au proiectat edificiile marilor bulevarde pariziene, au proiectat si Bulevardul Magheru sau au propus un mini-Arc de Triumf si in orasul lui Bucur, sa nu-l uitam pe Louis Pasteur, caci, in urma vaccinurilor sale, omenirea si-a dublat speranta de viata sau pe fratii Montgolfier sau pe Louis Bleriot sau pe Saint-Exupery, care ne-au invatat cum se poate zbura, alaturi de poezia norilor si a puritatii umane, atat pe orizontala cat si pe verticala. Sa nu-l uitam pe parintele anticipatiei mondiale, Jules Verne, care ne-a demonstrate ca pamantul poate fii ocolit in 80 de zile si ca de la Pamant la Luna, se poate ajunge, de la Cape Canaveral, in 3 zile.

Dar, sa nu uitam si o alta similitudine… si noi si francezii am trecut printr-o perioada mai tulbure, de dictatura, care a lasat urme adanci in sufletul si realitatea celor doua tari. Ce anume? Pai majoritatea obiectivelor turistice vizitabile azi in Paris sunt legate de un singur nume si de scurta domnie, de doar 15 ani, a imparatului tuturor francezilor iar in cazul nostru, al romanilor, majoritatea edificiilor in care locuim, invatam sau ne desfasuram activitatea, au fost si ele realizate tot intr-un interval de aproximativ 15 ani, tot la sugestia unui singur om, cu puteri absolute. Deh, motiv de filozofeala indelungata…

In fine, “Vive la France! ”

---

VIZUALIZĂRI: 3388 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI