ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.01.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 15.04.10
STATUS: TITAN
DATE SEJUR
DEC-2012
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

Hai să ne plimbăm prin Paris! (I)

Ilustrație video-muzicală
Yves Montand - Les grands boulevards
TIPĂREȘTE

Prin anii ´50-60 când îl ascultam la radio pe Yves Montand cântând ˝J´aime flaner sur les grands boulevards˝ în lipsa de perspectivă în care trăiam, credeam că jamais nu mă voi plimba pe ele. Iată că după vreo 60 de ani, adică acum, am mâncat bulevarde pe pâine sau parafrazând-o pe Marie-Antoinette, pe cozonac.

Excursia de anul acesta fiind relativ scurtă şi ziua de iarnă şi mai scurtă, nu am mai mers în muzee (cu excepţia celui militar pe care soţul meu vrea să-l vadă de fiecare dată) ci, plimbându-ne atât cât am putut, am vrut să respirăm atmosfera Parisului.

Despre Paris s-au scris multe review-uri pe afa. Chiar eu am postat câteva, în principal despre muzeele Parisului văzute în 2008. Scopul de acum al acestui review este să postez poze şi iar poze şi cât de cât să relatez despre o plimbare prin Paris. Pentru început postez o hartă simplificată a Parisului v. aici, din care veţi vedea că intre obiectivele principale nu sunt distanţe mari şi cu excepţia câtorva mai îndepărtate pot fi făcute cu piciorul.

Aşa cum am scris, ne-am cazat într-un hotel bun şi destul de ieftin în Defense. De aici, luând metroul am ajuns în zece minute la Place Charles de Gaulle Etoile. Se numeşte Etoile (stea) din cauză că din ea pornesc 12 bulevarde cu clădiri impunătoare reprezentînd tot ce are mai rafinat şi de bun gust Europa. Piaţa a fost proiectată de Haussman în 1854, s-a numit iniţial Etoile dar din 1970 i s-a adăugat numele de Charles de Gaulle ca omagiu adus marelui om de stat.

În centrul pieţii Charles de Gaulle se află Arcul de Triumf un monument cu un singur arc comandat de Napoleon în 1806 pentru omagierea marei armate franceze. Are o înălţime de 50 m şi lăţime de 45 m şi este decorat cu basoreliefuri care evocă victoriile lui Bonaoparte. Cel mai cunoscut basorelief se numeşte Marseilleza şi reprezintă plecarea voluntarilor în război.

Bulevardele care pleacă de la Arcul de Triumf ca nişte raze au denumirea unor mari generali ca: Foch, Marceau, Mc Mahon, Kleber, bătălii ca Wagram, Yena sau numele unor personalităţi.

Unul din bulevarde e Champs Elysees considerată cea mai frumoasă stradă din lume. Aşa cum am văzut-o noi acum iarna sau în noaptea Anului Nou vezi impresii, nu pot spune că am fost foarte entuziasmaţi dar fotografiile de pe Arcul de Triumf, pe care le-am făcut în 2008 o arată în toată măreţia ei. A fost tăiată în 1667 de Le Notre grădinarul lui Ludovic al XIV lea după asanarea unor locuri mlăştinoase. Curând aici au apărut palate aristocratice de o mare eleganţă în care se întâlnea elita culturală şi artistică a Parisului.

De sus se observă axa rectilinie care porneşte din Defense începând de la Grand Arche şi trecând pe la Arcul de Triumf, Concorde, Caruselul de la Luvru apoi continuând cu tour Saint Jaques si Hotel de Ville, numită calea regală.

Am luat-o pe jos pe Champs Elysees doi km până la Concorde dar de la jumătatea bulevardului începând cu Rond Point pe ambele trotoare erau înşirate chiar în faţa marilor restaurante de lux, coşmelii cu marfă chinezească adusă pentru Crăciun. Puteau să le găsescă alt loc dar religia banului dictează şi aici. Rond Point este o intersecţie carre-four cam la jumătatea Champs Elysees cu un diametru de 160 m construit tot de Le Notre. Din el se desprind străzi comerciale de lux: rue Matignon si rue Montaigne. Rond Point este înconjurat de palate private în apropiere găsindu-se palatul Elysees, reşedinţa preşedintelui.

Place de la Concorde a fost amenajată în 1750 pe un teren donat de Ludovic al XV lea. În mijlocul pieţii a fost plasată iniţial statuia acestuia dar a fost dată jos de revoluţionari in 1789. În locul ei a fost ridicată o ghilotină. Aici au fost decapitaţi, în uralele mulţimii dezlănţuite Ludovic al XVI lea şi soţia sa Marie- Antoinette, nobili şi burghezi iar mai târziu când s-a întors roata, Danton şi Robespierre, numărul celor executaţi depăşind 1000 de persoane.

La aspectul de astăzi s-a ajuns în 1840 după ce in centrul pieţii a fost amplasat obeliscul de la Luxor făcut cadou de Egipt regelui Louis Philippe. Acest obelisc înalt de 23 m este decorat cu hieroglife care relatează victoriile faraonului Ramses al II lea. Obeliscul este înconjurat de opt grupuri statuare reprezentînd oraşele Franţei.

În partea de nord a pieţii de o parte şi alta a rue Royale sunt două palate impunătoare cu coloane corintice. Unul din ele e hotelul Crillon şi nu ştiu prin ce mecanism am reţinut că în 1990 aici a fost găzduit Petre Roman în prima sa vizită in Franţa în calitate de prim ministru.

Celălalt palat este ministerul Marinei. Spre sud, peste Sena este Adunarea Naţională iar spre est gradinile Tuileries care te conduc la Luvru.

Chiar aproape de baza obeliscului este amplasată o roată mare în care te puteai urca dacă plăteai 8 eu. Lasând la o parte principiile, că nu are ce căuta acolo această roată cu tarabele, decibelii şi tot ce ţine de iarmaroc, ne-am urcat în ea. Nu mi-a fost frică pentru că în urmă cu câţiva ani am suit în London Eye şi n-am păţit nimic. Din roată am văzut intregul Champs Elysees, cheiul Senei până la turnul Eiffel şi mai departe, Domul Invalizilor, zgârie- norii din La Defense, pe o colină Sacre Coeur, turnul Montparnasse şi dacă recunoşteai acoperişurile, mai toate clădirile importante din Parisul vechi.

Situată înafara piaţii Concorde, peste Sena, Adunarea Naţională funcţionează într-o cladire monumentală fostă hotel Bourbon, construită în 1728 de fiica doamnei Montespan cu Ludovic al XIV lea. Adunarea Natională este construită în stil empire şi este decorată cu patru statui ale unor personalităţi franceze printre care Sully şi Colbert. Frontonul şi statuile de o parte şi de alta a scării monumentale sunt personaje mitologice. În clădire funcţionează parlamentul Franţei.

Întorcându-ne în Place de la Concorde am intrat în gradinile regale Tuileries proiectate şi îngrijite de acelaş grădinar al curţii regale Le Notre în timpul lui Ludovic al XIVlea. Am intrat prin nişte porţi de fer forjat frumos lucrate, flancate de statuile ecvestre ale lui Mercur şi ale unei zeităţi înaripate.

Chiar aproape de intrarea dinspre Concorde sunt două clădiri amplasate simetric: muzeul Orangerie unde Monet are expuse celebrele sale pînze cu nuferi albaştri Nympheas şi Jeu de pomme care găzduieşte expoziţii temporare. Iniţial grădinile trebuiau să fie ale palatului regal construit de Caterina de Medicis in anii 1560 şi în care au locuit toti regii Franţei inclusiv Napoleon Bonaparte şi Napoleon al III-lea. Acest palat a fost distrus de incendiu în timpul Comunei din Paris în 1871.

În parc la tot pasul întâlneşti grupuri statuare executate de Maillot, vase antice, un eleşteu şi arbori vechi. Grădinile Tuileries au o lungime de un kilometru şi se termină în piaţa Arcului Carusel amplasat vis-a-vis de Luvru.

Arcul Carusel construit în 1808 celebrează victoriile lui Napoleon şi se inspiră din arhitectura arcului lui Septimiu Sever din Roma. Cu trei arcade din marmoră roz decorate cu basoreliefuri ilustrează victoriile lui Bonaparte. Caruselul are pe frontispiciu o cvadrigă aurită. Iniţial Napoleon a rechiziţionat această cvadrigă de pe biserica San Marco din Venezia dar Franţa a trebuit s-o returneze după debarcarea împăratului şi s-o înlocuiască cu o copie.

Am ajuns la Luvru care iniţial a fost o fortificaţie de apărare construită înainte de anul 1200. A fost înlocuit cu un palat renascentist, dezvoltat, uneori locuit, abandonat, din nou mărit dar abia din timpul lui Napoleon funcţionează ca muzeu. Are trei aripi Sully, Denon şi Richelieu şi deşi am vizitat Luvru de mai multe ori nu am reuşit să le văd pe toate. Conţine peste 350.000 exponate pentru care ar trebui rezervată o săptămână pentru vizitat şi probabil tot nu ar fi suficient.

În faţa muzeului cu ocazia bicentenarului revoluţiei franceze a fost amplasată o piramidă de sticlă şi oţel construită din 666 plăci de un celebru arhitect chinez stabilit în SUA, Ming Pei. Piramida din Curtea Patrată a muzeului se sprijină pe o altă piramidă inversată sub pământ. De jur împrejurul piramidei principale mai sunt alte trei piramide mici cu rol de ventilaţie a sălilor de expoziţie şi şapte bazine triunghiulare cu apă în care se reflectă cerul. Piramida de 21 m înălţime şi 35 m lăţime respectă proporţiile marei piramide de la Gizeh, dimensiunile sale fiind un submultiplu al acesteia.

Cu toate discuţiile de numerologie din jurul ei invocându-se numărul 666 de plăci şi cu toate controversele legate de stilul total nepotrivit cu al palatului, piramida a fost acceptată de francezi pentru că a rezolvat problema intrării miilor de vizitatori în muzeu.

Cu o sută de ani în urmă în 1889 cazonul şi greoiul turn Eiffel a iscat aceleaşi discuţii, azi fiind considerat alături de Luvru şi Notre-Dame, brandul Parisului

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Michi in 21.01.13 17:44:21
Validat / Publicat: 21.01.13 19:58:34
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA. A mai fost în/la: Paris, Castelele, Coasta de Azur
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4472 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Champs Elysees văzut de pe Arcul de Triumf
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

webmaster15
[21.01.13 19:58:02]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

webmaster
[21.01.13 20:03:44]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Dragoș_MD
[21.01.13 20:07:51]
»

@Michi: prin anii '60-'70 când totuşi revenea cineva dintr-o astfel de excursie, se adunau toţi cunoscuţii ca la şezătoare, cu sărăţele, beri şi ci-co să asculte poveştile şi să vadă diapozitivele... era mai frumos, decât acum... unii scriu - cine ştie cine citeşte, şi mai te trezeşti uneori şi cu replici fără sens...

Stima noastră şi... invidia!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
MichiAUTOR REVIEW
[21.01.13 20:19:36]
»

@webmaster15: Mulţumesc mult că aluzia mea directă a avut ecou.

MichiAUTOR REVIEW
[21.01.13 20:47:35]
»

@Dragos: Să-ţi mai spun şi o altă faţetă trăită de mine în acei ani în institutul de proiectări în care lucram: cei care nu aveam drept la paşaport îi bârfeam pe cei care călătoreau, că au relaţii la unchiul Secu, ba chiar că sunt securişti şi începeam să ne ferim de ei, aşa că bieţii oameni nu aveau faţă de cine să se dea rotunzi. Uneori bănuiala noastră era adevărată dar noi îi catalogam la global. Cei care aveau paşaport şi doreau să plece până şi în RDG îşi pregăteau excursia în cel mai desăvîrşit secret de frică să nu se trimeată la Iorga (circa de Militie care acorda vizele) un denunţ că ar vrea să fugă. Nu exista să se dea drumul cu copii care erau ţinuţi în ţară ca zălog. Pentru călătorie li se dădeau 50 dol. din care trebuia să se descurce cu benzina, cazarea fiind făcută în maşina cu perdeluţe şi mâncarea de acasă în portbagaj. Şi aşa li se dădea voie să călătorească din doi în doi ani. Cine făcea excursie în Occident, la întoarcere trebuia să informeze dacă s-a văzut cu cineva şi ce au vorbit. La întoarcere paşaportul trebuia predat imediat. Pentru delegaţii în străinătate se propuneau trei inşi din care securitatea alegea unul. Tu munceai pe brânci crezând că aşa vei pleca, dar viza o obţinea altul. Nu este nicio exagerare în ce am scris şi dacă printre voi sunt persoane mai coapte pot confirma că exact aşa a fost.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
amero
[22.01.13 16:43:17]
»

Felicitari pentru inca un rew. de exceptie, cum ne-ati obisnuit. Frumoasa plimbare de sarbatori. O priveliste frumoasa a orasului se mai poate vedea si din turnul Montparnasse, cu o deschidere totala de 360. In ce priveste comentariul "despre timpurile trecute" din pacate sunt numai in amintirile celor care le-am trait, tinerii nu le inteleg si nici nu stiu cum e mai bine. Au si asa destule "probleme actuale", dar pe de alta parte si istoria isi are rolul ei. In fine, Parisul ramane Orasul Luminilor.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
amero, Michi
Alte impresii din această RUBRICĂParis - locuri 'musai de văzut':


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.8671069145203 sec
    ecranul dvs: 1 x 1