Şi la Bal şi la Spital!

TIPĂREȘTE

Ca să contrazicem sintagma “Ori la bal, ori la spital! ”, am vrut anul acesta să mergem în Austria şi la bal şi la spital!

Balul a fost Tirol (impresii aici: vezi impresii).

Spitalul a fost... Spital am Pyrhn, un mic orăşel situat aproximativ în centrul Austriei, în regiunea Pyrhn – Priel, aflată în sudul Landului Austria Superioară (Oberösterreich) (urlaubsregion-pyhrn-priel ... kuchendorf.html)

Ce ne-a adus aici: am căutat o zonă montană în centrul Austriei (ca să fie mai scurt apoi drumul de întoarcere în ţară), în care nu mai fusesem în anii anteriori, în care să stăm 1-3 zile după vacanţa în Tirol.

După ceva căutări iniţiale în zona Hohentauern, am descoperit (pe net) Parcul Naţional Kalkalpen (urlaubsregion-pyhrn-priel ... nal-park-1.html).

Căutând cazare convenabilă în zonă (Windischgarsten, Hinterstoder etc.) un link din josul paginii de booking m-a trimis la... Spital am Pyrhn, unde erau comentarii elogioase pentru o pensiune – Haus Jurriena.

Şi uite aşa, mai mult întamplarea şi nebănuitele căi ale internetului ne-au făcut să ajungem acolo.

În seara zilei în care am vizitat zona Kitzbühel şi Hintersteinersee (impresii aici: vezi impresii) am ajuns şi la Spital am Pyrhn.

La Haus Jurriena (haus-jurriena.at) am fost întâmpinaţi foarte călduros de familia Hilde şi Hermann Dulk, un cuplu de olandezi cam de vârsta noastră, stabiliţi aici din 2002.

Am fost invitaţi la un welcome drink în grădina din spatele pensiunii şi am stat la taclale cu gazdele. Am cerut informaţii despre unde merită de mers prin zonă, am obţinut pliante şi harta zonei, împreună cu preţioasele Pyrhn-Priel Cards (incluse în preţul cazării) cu care urma să avem acces liber la mijloacele de transport pe cablu din Spital şi Hinterstoder.

Am aflat că la Windischgarsten nu e de noi. Cică e mai mult pentru tineret, ne-au zis gazdele. Este un Alpine Coaster – nişte şine puse pe munte pe care te dai la vale în nişte maşinuţe – (de genul celui vizitat la Rittisberg de noi în 2012, în zona Dachstein) şi alte tiribombe nedemne de nişte tipi serioşi ca noi :).

Ne-au zis ca la Wurzeralm, aproape de Spital, e fain şi, de semenea, la Hinterstoder merită de mers, la vreo 25 km de Spital am Pyrhn.

Am luat notă şi a doua zi, sus pe munte la Wurzeralm.

La 5 km de Spital am Pyrhn este staţia de trenuleţ tras de cablu (Standseilbahn), un funicular asemănător celui folosit de noi în 2006 pe insula Capri (O tempora!). Chestia asta urcă foarte repede de pe la 650 m la 1.450 m în cca 7 minute, pe şine, cu ajutorul unui cablu.

În ciuda cerului înnorat, noi şi cu încă nişte câţiva vorbitori de limbă germană, la ora 9 dimineaţa eram proţăpiţi în sala de aşteptare a funicularului, pentru prima cursa spre Wurzeralm (urlaubsregion-pyhrn-priel ... kuchendorf.html).

Wurzeralm ăsta e o zonă la 1.450 m, ca o poiana foarte largă (gen Poiana Braşov), cu câteva cabane, o casă de vacanţă a tineretului din Austria, staţia funicularului şi în rest pădure, pajişti şi văcuţe, toate înconjurate pe 3 laturi de munţi.

Nu este drum asfaltat până la Wurzeralm, se poate ajunge acolo doar cu Standseilbahn, cu 4x4 pe un drum forestier (banuiesc că doar cu aprobare specială pentru cei care lucrează acolo) sau per pedes.

Postăvarul lor – muntele cel mai înalt care străjuieşte zona este Warscheneck, de 2.389 m.

Pentru că vremea nu era prea îmbietoare - era înnorat şi probabil doar o chestiune de timp până avea să înceapă ploaia – am ales să facem doar turul de 2 ore al acestui platou montan, intitulat pompos “2 Million Years in 2 Hours”. Cam trasă de păr denumirea, se voia un traseu pe parcursul căruia să mai şi înveţi câte ceva despre ere geologice, flora şi fauna locală etc., mă rog, cam didactic. Peisajul este frumos, cu Vf. Warscheneck dominând zona, dar cu capul în nori în acea zi.

Am luat-o pe cărarea asta de 2 milioane în 2 ore, care la un moment dat are o bifurcaţie spre Brunnsteinersee – un mic lac alpin aşezat foarte frumos la poalele muntelui Warcheneck. De acolo începe urcuşul spre vârf, cam 3-4 ore. Nemţii cu care urcasem în funicular au luat-o voios pe acest traseu, spre vârf, în ciuda vremii incerte. Noi am stat cuminţi pe malul lacului [ceva de genul lacul Călţun (pour les connaisseurs), dar nu la o atât de mare altitudine şi ceva mai mic], alături de nişte văcuţe şi tăuraşi simpatici care păşteau pe acolo, fără nici o preocupare pentru bluzele polar roşii ale fetelor (wife + sister). Eu eram mai liniştit, că aveam polar negru şi hanoracul bleu :)

După pauza de hidratare şi energizare plus admirare a peisajului, ne-am întors pe cararea de 2 milioane, să continuăm turul.

La un moment dat, cărarea trecea pe lângă o cabană care avea în dotare o altă turmă de vacuţe şi 2 tăuraşi, din care unul stătea falnic în mijlocul cărării, cu o freză tip “zburly” între coarne. Spre deosebire de alte zone unde vacile pasc în Austria, astea erau libere, nici un garduleţ cu fire electrice să le îngrădească. Ne-am oprit la o distanţă de 50 m să analizăm şansele de a fi luaţi în coarne.

“Fetelor, zic, jos textila roşie!” Să nu-i vină lui Zburly vreo idee...

Din partea opusă se apropia de tăuraş, pe aceeaşi cărare, un cuplu german. Am stat cuminţi pe loc, să vedem ce face Zburly când or trece cei doi pe lângă el. Culmea, n-a făcut nimic, dar şi ăia au avut ceva emoţii, ca i-au vorbit ceva şi au trecut pe lângă el cu grijă mare. Probabil ştiau vreo parolă, ceva.

Fetele au dat jos polarele roşii şi le-au ţinut sub braţ, cu fereală. Eu n-am dat nimic jos, că eram în bleu + negru şi cică astea sunt culori liniştitoare. Ne-am apropiat de Zburly, care se uita la noi cu un breton feroce de culoare roşcată între coarne. Nu se uita cu bretonul, se uita cu coarnele! Soră-mea, jurnalist inconştient, scoate aparatul sa-i facă o poză lui Zburly. “Eşti nebună, acu’ te-a lovit nevoia de foto-reportaj??!!“ îi zic. “Lasă aparatul şi hai mai repede!”.

Noroc ca Zburly probabil era la ora de siestă în mijlocul cărării şi nu a avut porniri războinice.

Dar nici soră-mea nu a avut curajul să-l pozeze “face to face”. După ce am trecut la o distanţă sigură, am pozat văcuţele aşezate ceva mai încolo pe iarbă, la ora de rumegat.

Nu râdeţi! În 2009, pe când coboram pe Grossglockner Hochalpenstrasse, am oprit maşina într-o zonă unde era o mică parcare, să admirăm un lac montan. Am văzut ce poate face un tăuraş austriac unui turist francez care se apropiase prea mult să facă poze. Revanşa pentru Austerlitz: francezul a fost lovit în piept, doborât “par terre” vorba lui, a scăpat teafăr numai cu ajutor din partea conaţionalilor care erau destul de aproape şi au intervenit la timp târându-l efectiv pe jos din raza de acţiune a tăuraşului furios. Aşa că eu sunt precaut cu tăuraşii de orice naţionalitate or fi ei :).

După faza asta, în cam 30 de minute am terminat şi drumul de 2 milioane de ani în 2 ore.

Ca orice traseu circular, s-a încheiat normal, la punctul de plecare – staţia Standseilbahn.

În apropiere am văzut o cabană – Sonnalm. Stătea să plouă şi ne era cam foame dar ezitam. Pe afară nu părea cine ştie ce. Ne-a văzut cabaniera şi ne-a poftit înăuntru. Păi fără ea cred că mâncam “din sarsana”, vorba lui Michaell, colegul de AFA care a avut amabilitatea să comenteze la articolele mele anterioare. :)

Că în sala de mese se ajungea pe o scară întortocheată, la etajul I. Dacă am fi intrat singuri înăuntru, nu ne-ar fi trecut prin cap să urcăm pe scara aia.

Eram singurii clienţi la acea oră. Drept care am fost trataţi regeşte: imediat s-a pus un lemn în şemineul rustic din colţ, s-a făcut focul, deşi era 11 august, ora prânzului. Dar afară începuse un vanticel rece, erau cam 14 grade, iar norii deja începeau să cearnă domol o ploicică mocănească.

Doamna cabanieră nu prea înţelegea ce vrem, aşa că şi-a chemat soţul, Herr Ferdinand.

A apărut omul în nişte haine de lucru stropite de vopsea. El mai ştia ceva engleză, eu câteva boabe de germană, ne-am înţeles de minune.

Am comandat masa, am mai stat de vorbă, omul s-a scuzat că mai are un pic de treabă şi a dispărut.

A re-apărut după ceva timp, îşi schimbase hainele de lucru cu haine de oaspeţi: pantaloni scurţi şi o cămaşă curată. Iar am mai schimbat câteva vorbe, mi-a zis că la ei sezonul de vară e slab faţă de iarna când e full, toată lumea vine la schi.

După prânz, am fost trataţi din partea casei cu câte un păhăruţ cu schnaps: eu am avut parte de un lichid incolor, care semăna leit la gust şi la aspect cu o palincă bună, ardelenească; fetele au fost tratate cu ceva ce semăna cu o afinată mai slabă, aşa ca pentru doamne, cum mi-a explicat Herr Ferdinand, cu un zâmbet complice.

Foarte agreabilă atmosfera de la Sonnalm, în ciuda ploii de afară am plecat cu un sentiment foarte plăcut.

Până la staţia funicularului nu erau decât câteva zeci de metri, nu ne-am udat prea tare. Acolo ne-am reîntâlnit cu germanii care urcaseră de la lac spre Vf. Warscheneck, probabil s-au întors rapid când au vazut că vine ploaia.

Cam asta a fost ziua 1 la Spital am Pyrhn.

Din păcate şi ultima, pentru că a plouat toată după-amiaza, toată noaptea, iar în ziua următoare de dimineaţă ploua şi mai tare. Temperatura afara era de 14 grade, cerul era o pătură plumburie oriunde priveai. Gazda ne-a informat ca s-au anunţat ploi pentru vreo 3 zile.

Aşa că ne-am hotărât rapid să plecăm spre casă mai devreme cu o zi decât ne propusesem. Prea avusesem vreme bună în Tirol! Spitalul, tot spital!

Hinterstoder va rămâne pentru alt an.

Rapid am făcut bagajele şi hopa în maşină, spre regretul gazdelor, care nu prea aveau clienţi în acea perioadă.

A plouat, pe alocuri torenţial, toţi cei cca 330 km străbătuţi prin Austria (pe A9 + A1), până la Nickelsdorf. Cum am intrat în Ungaria, după câţiva kilometri a ieşit soarele. Am ajuns după-amiaza la Arad, unde erau cam 32 grade.

Aici se încheie serialul vacanţei 2014 în Austria.

Amintiri: vreo 744 de fotografii şi 3 video-clipuri pe un card de 2GB.

Restul - în memoria nostră (fiecare cu gigabiţii lui!), de unde la vreme de iarnă le vom scoate ca să ne încălzim în aşteptarea verii următoare.

Auf wiedersehen până la vara viitoare!!

---

VIZUALIZĂRI: 1947 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI