Parcul Guell

TIPĂREȘTE

Indiscutabil, Antoni Gaudi si-a pus definitiv amprenta pe unul dintre cele mai vizitate orase ale Europei- Barcelona. Dupa ce vizitezi celebra Sagrada Familia, se impune şi o plimbare prin Parcul Guell. Ştiam câte ceva despre acest loc, dar nu mi-aş fi imaginat că paşii mă vor purta preţ de două ore printr-o lume de basm. Pentru că astfel aş defini superbul Parc Guell.

Numele parcului este dat de cel al unui bogat antreprenor, contele Guell, care a dorit să construiască un cartier rezidenţial cu o grădină în stilul celor englezeşti, pentru burghezia catalană, apelând la Gaudi pentru a-i transpune în practică ideile. Cartierul nu s-a mai ridicat, în schimb, Gaudi a realizat minunea ce se numeşte Parcul Guell.

Construit între anii 1900-1914, parcul face parte din patrimoniul UNESCO, din anul 1984 şi este o mărturie a geniului creator al celebrului arhitect.

Suprafaţa parcului este de 17,8 ha. În cele două ore alocate vizitării, nu am putut parcurge tot, dar suficient ca să-mi fac o idee despre arta lui Gaudi, să mă bucur de un peisaj mai altfel decât în oricare alt parc.

Ca şi în alte creaţii ale sale, Gaudi a apelat la modele din natură. La loc de cinste, ca o emblemă a parcului, este o salamandră uriaşă, realizată din mozaic. De altfel, acestă tehnică a mozaicului realizat din cioburi de ceramică şi faianţă şi care se numeşte Trencadis se regăseşte în multe alte obiecte din parc, aşa cum este acea bancă şerpuitoare care străluceşte în lumina soarelui şi pe care trebuie să te odihneşti măcar de dragul de a sta preţ de câteva minute pe ea. Banca lungă mărgineşte o imensă terasă, loc de făcut fotografii şi de admirat panorama asupra oraşului.

Căsuţa parcă din turtă dulce te întâmpina de la intrare şi aştepţi dintr-o clipă în alta să apară Hansel şi Gretel sau chiar vrăjitoarea. Apoi, La Torre Rosa, casa in care a locuit între 1906 şi 1925 Antoni Gaudi, roz ca o bomboană.

Aleile trec printre palmieri în ramurile cărora şi-au făcut cuib papagali.

Gaudi a folosit piatra şi vegetaţia pentru a reprezenta animale. Coridoare din piatră de diferite mărimi dau impresia unor peşteri. Din tavan atârnă stalactite din piatră. Coloane tot din piatră sugerează trunchiuri de copaci. Trepte din piatră te duc în partea de sus a parcului, unde se deschide alta perspectivă a parcului. Piatră şi iar piatră. Acest material de lucru nu dă însă impresia unui loc rece, lipsit de viaţă. Este original şi... fantastic. Parcă aştepţi să intâlneşti la tot pasul personaje din basme. Şi în plus, piatra este inconjurată de o vegetaţie luxuriantă.

Lemnul şi piatra iau forme ciudate în Parcul Guell. Uimire şi încântare sunt stările pe care le trăieşti o dată ajuns aici. Vizitatorii beneficiază si de locuri de odihnă pe bănci din lemn sau piatră , cafenele. Mici orchestre apar în mijlocul naturii, ca un divertisment plăcut. Am văzut o formaţie care-şi însoţea cântecele cu tot felul de acrobaţii. Şi la toate acestea se mai adaugă şi ciripitul păsărilor, chiar dacă nu le vezi, fiind asunse in frunzişul palmierilor.

Eu cred că marele Gaudi a vrut să re-creeze o lume magică, inspirându-se din natura pe care a folosit-o în stilul geniului său creator. Şi a ieşit o capodoperă.

Şi un aspect important: intrarea este gratuită.

---

VIZUALIZĂRI: 4164 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI