Un... NU... sec!

TIPĂREȘTE

Octombrie 2010. Zilele frumoase de toamna “zbiara“ la noi sa mai iesim inca o data la munte. “ Maine – poimaine se strica vremea “ zice sotul! “ Just “, raspund eu. De fapt, motivul principal al dorintei noastre de evadare il reprezentau agitatia cu stresul servite “senvis” azi romanului sub pretextul “crizei economice” si manifestate la populatie ca oboseala si sila generala...

Cum spuneam, vremea e de partea noastra. Ati vazut desigur cum arata padurea toamna... cu acele culori multicolore pe care doar cuvintele sunt prea limitate a le exprime frumusetea... , ati vazut cum intreaga natura isi scutura incet-incet haina de vara in vederea primirii mantiei de nea... iarna!!! Nu? Ei bine, aceasta imagine ne-a insotit pe tot traseul nostru Pitesti – Sinaia. Impresia drumului si un obiectiv turistic intresant vazut in Sinaia (Stana Regala) au fost descrise in review-ul anterior, dar cum in acel weekend “ plimbaret” trebuia sa dormim undeva, de aceasta data voi trata cazarea.

Incep prin a ma lauda ca... nu suntem prea pretentiosi la capitolul cazare dar de data asta chiar am cam strambat din nas. Rezervarea o facusem cu cateva zile inainte, dorisem ceva mai ieftin si la 2 stele cat sa ne ofere un minim necesar, curatenie si ospitalitate... adica ceva similar cu Hotelul Caraiman tot din Sinaia la care am fost cu un an in urma si ne-a placut... Insa... , cum nu prea ne place sa repetam locatiile, am ales Hotelul Paltinis situat vizavi de un hotel de 4 stele, nu departe de centru, reprezentat printr-o cladire veche (candva spital pentru ca are in dotare baza de tratament), datata de pe la sfarsitul sec. XIX... , de culoare gri deschis, nerenovata si cu o parcare imensa neamenajata dar cu plata (hm!).

Parcam incantati. Doar suntem in superba Sinaia!!! Coboram cu intentia de a merge la receptie pentru cazare dar... de cum intram in hotel niste becuri “chioare” si o mobila veche de zeci de ani ne arunca parca prin anii ’60 (ca sa nu zic ‘30)... Chiar mi-a trecut prin minte ca poate e bantuit de fantome... insa nu i-am spus sotului ca sa nu-l supar. Poate ca totul ar fi aratat altfel si cu un aer de “retro”, dar lumina aceea atat de slaba oferita de cateva becuri de cel mult 60 w estompa entuziasmul si celui mai impatimit turist. Un panou cu afise publicitare zacea netulburat intr-un colt, cateva statuete superbe dar tot gri erau “aruncate “ si ele prin alte colturi... , doua lifturi mai batraioare din care ieseau numai babe, tapiteria canapelelor plus cea de pe pereti (cred ca si covorul)... aproape totul de culoare gri cu maro... ma faceau sa ma simt ca in burta unui sobolan cu blanitzat... gri (evident) si cu ochi caprui (sic)... plus o receptie urata si mare cat sa adaposteasca 10 receptioneri dar nu erau decat 2 din care unul in faza de ucenicie. Mai concret... ne-a cam picat fatza, dar am incercat sa nu luam in seama nodul din gat aparut instantaneu. “ Era mai frumos la Caraiman! “ am gandit si eu si sotul la unison... dar asa patesti cand vrei “senzatii” noi. Apoi in semibezna aia am identificat un magazin de antichitati pe care insa cat am stat nu l-am vazut niciodata deschis. Asadar, cam aceasta a fost impresia de moment la primul impact cu hotelul... , dar stati sa vedeti alte peripetii cand ajungem la camera si apoi restaurant.

Dupa ce primim tichetul de masa in care figurau cele doua mic dejunuri si cine (am avut demipensiune) urcam la camera repartizata... undeva la etajul 3. Atacam plini de curaj liftul din care evident cand l-am chemat au iesit tot... babe... iar cand ajungem la etajul camerei noastre (3 cum spuneam) am ramas muti. Totul era gri ca la parter, mocheta sifonata de parca cineva ar fi jucat fotbal pe ea, izinita si... evident gri. Mergand aveam impresia ca se misca podeaua sub noi si am avut sentimentul ca suntem singurii turisti de la acel etaj; intre timp am remarcat ca mai erau 2 persoane... evident... tot babe. Si un amanunt interesant – in tot minisejurul nostru nu am vazut decat un mos. Am tras atunci concluzia ca acest hotel e cautat in principal de persoane in varsta pentru tratament si probabil acestea primesc bilete de pensionari pentru ca la pretul cerut pe camera (intre 140-180/ noapte) nu cred ca acestia si-ar fi permis sa achite cash. Desi la venire parcarea era plina in realitate hotelul nu cred ca era ocupat mai mult de 10% din capacitate si noi am fost printre fraierii cazati acolo...

Dar sa revin la drumul nostru spre camera. Deci, dupa iesirea din lift si cu ochii scosi ca la melc din pricina vizibilitatii reduse, parcurgem aproape in totalitate lungimea hotelului cu imagine de spital ceausist. Cu sentimentul ca ma aflu intr-un film cu Iondiana Jhons, asteptand parca sa sara ceva pe mine in acea liniste totala, intuneric si pustietate cu aspect de grota... ajungem. O usa imensa ne starnea curiozitate sa vedem cum e camera noastra si din pacate o presimtire sumbra ma facea sa cred ca este tot... gri. Ce am vazut dupa ce am deschis usa? O camera... maro (ha!)... dar cu mocheta si abajururile de la lustra... evident gri. Ati vazut cum se zbarleste blana pe o pisica nervoasa? Asa ma simteam eu. Vechiturile din jurul meu ma apasau... apoi am facut inventarul patului si... din fericire era bun... , dulapul vai de mama lui dar cat de cat ne-am aruncat pe acolo hainele, dulapioarele nicute dispuse lateral de o parte si alta a patului erau descheolate, veiozele evident niste vechituri ruginite aveau in dotare becuri de cel mult 40W iar perdeaua parea din Al Doilea Razboi Mondial; tare as fi fost curioasa sa aflu cand a fost ultima data spalata. Singura piesa incantatoare a camerei o reprezenta televizorul conectat la o multime de canale intresante... Apoi baia. Aici sa mor de ras nu alta. Dincolo de cada in care ulterior am ezitat sa intru, asa era de scorojita pe fund, sau chiuvetica la care asteptai minute bune pana venea apa calda... , mi-a sarit in ochi gura de aerisire a carui panou avea gaurele erau in forma de... inimioare. Le-am privit cu amuzament si ma gandeam ca cel care l-a montat acolo cu siguranta la acea data era indragostit.

Ei, dar nu v-am pus ca aveam si balcon. Da, si inca unul imens. De fapt, dupa ce am reusit sa deschid o usa la fel de inalta ca cea de la intrare si cu un sistem idiot de prindere, am patruns intr-un fel de terasa exterioara care comunica impreuna cu celelalte camere invecinate. “Drace”, mi-am zis, “nu pot sa las nimic afara ca poate vreo baba ne fura ceva ”. Gata-gata sa smulg din greseala firul TV aruncat in lehamite pe jos, fara nici o prindere laterala, am privit peisajul local si mi-a placut. Cam intens traficul in zona, dar imaginea superbului hotel de 4 stele din fata noastra ne inveselea instantaneu. Nu am putut sta insa prea mult. Un miros innabusitor de teava de esapamant de la cateva autobuze in trecere s-a mutat instantaneu la noi si am intrat rapid in camera. Ulterior sotul a stat mai mult si impreuna cu el si eu cateva minute, moment cand am simtit in sfarsit aerul acela curat de munte care la lasarea serii devine brusc foarte patrunzator...

Am dormit ca niste pui de pisica atarnati de tzatza matzei... fara teama de fantome sau alti atacatori... Eram prea obositi.

De la balcon imaginea pe timp de zi era mult mai atragatoare, iarasi am zarit haina rugine a toamnei instalata atunci pe umerii Sinaii, se vedeau superb vilele care impanzesc drumul spre cota 1400, soseaua ce traverseaza statiunea umpluta de turisti pana la refuz, cativa copaci pregatiti de hibernarea iernii si... mult soare.

Apoi dimineata... hai la micul dejun. Aici urmeaza episodul doi de surprize. Sa incep cu chelnerita. O uracioasa cu mutra de gaina alergata se invartea nervoara intre 3 mese: noi, mosul pomenit mai devreme si o masa cu 4 babe carcotase dar cu pretentii de marchize care o enervau intentionat si dupa ce reuseau radeau in absenta ei. Inevitabil narvii intinsi la maxin ai acelei chelnerite si asa cam ciufuta... au izbucnit instantaneu ca un vulcan si s-a incins o galceava muieresca pe cinste cu decibeli care au facut ca urechile noastre educate sa falfaie precum la elefanti. Apoi dupa ce s-a racorit zdravan la masa acelor babe chelnetita s-a indreptat ca o torpila spre noi. Aproape sa ne piara pofta de mancare, nu alta. Aratandu-i tichetul de masa nu am beneficiat de nici un meniu sau oferta locala... am fost intrebati sec “ Ce va aduc? ”. “ Pai, ce aveti? “ am intrebat. A insirat cateva chestii si, ca sa scapam de atmosfera naspa creata am cerut ceva rapid, am inghitit cu o viteza supersonica si ne-am carat cat am putut de repede... Seara am fost singurii clienti, serviti de aceeasi chelnerita repezita si aruncati intr-un colt intunecat de separeu caci restaurantul se afla in plina nunta... A doua zi am fost intampinati de alta chelnerita, mult mai binevoitoare si parca si mancarea a fost mai gustoasa. Un amanunt important insa: preturile – exagerate, similare cu cele ale unui hotel de cel putit 3 stele. Jenant.

In concluzie, personalul parea adunat de pe drunuri, ambianta a fost execrabila, camerele “obosite” si hotelul cu aspect de parasit si asta evident din lipsa fondurilor... ma face sa consider ca nu merita mai mult de o stea.

Ne-am plimbat prin locuri inedite ale statiunii cu regretul ca am ratat vizita la Casa Memoriala “George Enescu” desi era in plan.

Nu mai merg in viata mea la un hotel de 2 stele in Romania!

DEZAMAGITOR! Un... NU... sec!

---

VIZUALIZĂRI: 11106 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI