GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Palatul Hellbrunn - incantatoare jocuri de apa
Intr-o dimineata frumoasa, am plecat de la hotelul Turnerwirt din Salzburg, unde eram cazati, catre o destinatie care s-a dovedit foarte racoroasa, umeda si revigoranta - Palatul Hellbrunn.
Palatul Hellbrunn se afla in sudul orasului Salzburg, la aproximativ 6 km. Am luat autobuzul 25 ce ne-a dus la palat. Avand Cardul Salzburg (33 euro pentru adult si 16,51 pentru copil/card pentru 48 ore) nu am platit transportul si nici intrarea in palat, muzeul folcloric si gradina zoo.
Palatul Hellbrunn este renumit de fapt prin gradinile sale, fantanile admirabile cu jocurile de apa si instalatiile hidraulice ce se gasesc aici.
Palatul a fost construit intre 1612-1615 pentru principele arhiepiscop Markus Sittikus, o persoana ce iubea viata, glumele si distractia.
Ghidul ne-a avertizat in gluma bineinteles, de surprizele pe care aveam sa le intalnim. Si intr-adevar asa a fost: scaune din care tasneste apa, fantani neobisnuite care ne-au imposcat cu apa cand ne asteptam cel mai putin. Noi cautam sa ne ferim de udatura, dar tot ghidul ne-a spus ca exista o superstitie si ca avem noroc daca suntem udati. Pentru copiii din grup a fost o distractie totala.
Impresionant este Teatrul Mecanic in care 200 de figurine de lemn se misca pe ritmul muzicii, datorita unui mecanism pe apa. Tot aici se afla si pavilionul din filmul "Sunetul muzicii".
Palatul are incaperi spatioase si aerisite, cu saloane de muzica si banchete. Atentie zambiti, la intrarea in gradina vi se fac poze, iar la sfarsitul traseului puteti sa le cumparati (4 euro de persoana). Pentru informatii: click aici
Am cutreierat domeniul castelului, am urcat apoi o panta si am ajuns intr-o zona impadurita de unde se vedea foarte bina gradina, palatul Hellbrunn si cetatea Hohensalzburg. In acest loc, in cabana de vanatoare este organizat un interesant muzeu folcloric.
Foarte aproape se gaseste si gradina zoologica Salzburg, unde traiesc 800 de animale, din 140 de specii, pe 14 hectare, intr-un mediu cat mai apropiat de cel natural: ursi, lupi, rinoceri, caprioare, pasari de diferite tipuri, antilope! Fiind o zi foarte calduroasa, multe animale stateau retrase in vizuinele lor.
Totul este foarte bine organizat: din loc in loc erau harti pentru orientare, informatii despre animale, puncte de odihna la umbra, locuri de joaca, grupuri sanitare, restaurant gen autoservire unde totul straluceste de curatenie. Pentru informatii: click aici
Merita sa vizitati aceasta zona traditionala din afara Salzburgului. De mentionat ca acelasi autobuz 25 va poate duce la o alta destinatie mai departe de Hellbrunn, anume muntele Untersberg (1850 metri) in varful caruia se ajunge cu telecabina. Noi nu am mai avut timp sa mergem si acolo desi ar fi fost foarte frumos
Ne-am intors spre seara in oras, incantati si multumiti, a mai trecut o zi din frumosul concediu.
Trimis de doina_c24 in 18.04.11 13:04:08
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în AUSTRIA. A mai fost în/la: Melk, Salzburg, Innsbruck, Wattens, Maria Alm, Maria Zell
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (doina_c24); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.76210914 N, 13.06011957 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest articol
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Notele referitoare la cazare (servicii, camere, bucatarie si masa) nu au relevanta in cazul unui review din categoria "de calatorie", astfel ca aceste note au fost retrase.
In astfel de cazuri este recomandat ca impresiile sa fie structurate in doua articole distincte - unul dedicat unitatiii turistice in care ati stat pe perioada (mini) sejurului (review "de cazare") si unul cu recomandari generale din zona (review de tip "de calatorie").
V-as ruga, daca puteti, sa includeti muzica din filmul "Sunetul muzicii"
Mutat la rubrica "O zi in Salzburg [orasul]" (deja existenta pe site); sters rubrica dublura introdusa de autor
Mi-a placut tare mult subiectul si descrierea din review-ul tau. Am fost la Salzburg, dar n-am stiut de existenta Palatului Hellbrunn, data viitoare nu am sa-l mai ratez. Felicitari!
Am adaugat una dintre frumoasele melodii ce ne-au incantat pe toti, din filmul "Sunetul muzicii"; sper sa fie pe plac!
Nici eu nu stiam despre acest loc. Sper ca sa ajung si eu acolo, poate in iulie. Ne-ar placea, mai ales copilului.
Asteptam continuarea.
Multumesc pentru melodia foarte frumoasa atasata. Va admir seriozitatea, promtitudinea si daruirea de care dati dovada in gestionarea site-ului.
Noi vom merge acolo in august. Am vazut pe site-ul palatului ca dupa ora 18.00 ar merge toate draciile alea care te stropesc. Asa e?
Cam cat dureaza o vizita in palat si gradini?
Multumesc anticipat, ti-am citit cu mare interes reviewurile care imi sunt de folos in perspectiva vacantei in zona.
Din diverse motive va raspund cu intarziere. Ma scuzati.
La inceput se viziteaza gradinile cu fantani si jocuri de apa. Aceasta vizita este condusa de un ghid, el fiind cel care pune in functiune mecanismele antrenate de apa.
Nu stiu ce se intampla dupa ora 18:00.
Noi am intrat in grupul 7 de la 10:45, mai intai se face turul fantanilor care a durat aproximativ o ora (asta depinde si de interactivitatea grup-ghid). Apoi urmeaza vizitarea castelului si a domeniului care se face fara ghid (fara limita de timp).
Noi am stat aici pana la orele 16:00, timp in care am vizitat si muzeul folcloric de pe colina (30 min.) si gradina zoologica unde am si mancat de pranz. De mentionat ca si la castel exista o terasa dar nu stiu detalii pentru ca nu am fost acolo.
Va doresc un concediu foarte frumos! . Si noi vom fi in august in Austria, si abia asteptam.
Mutat, la reorganizare, în rubrica «Palatul Hellbrunn (Schloss Hellbrunn)» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 Palatul Hellbrunn și fântânile sale spectaculoase — scris în 29.05.24 de tata123 🔱 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ