GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ca sa ajungi in Harghita Bai nu ai de facut decat sa urmezi indicatorul de pe drumul principal, aflat cam la 25 km de Miercurea Ciuc, iar de aici mergi pe un drum mediocru, peticit, cam 16-18 km. Cum ajungi in statiune, mergi aproximativ 200-300 de metri si se observa pe marginea drumului un indicator care te indruma spre hotel, pe partea stanga. De aici se urca cam 1 km pe un drum serpuit prin padure, iar la capatul lui se afla, situat pe un platou, hotelul. Drumul este destul de ingust, daca se intalnesc 2 masini este cam dificil sa treaca una pe langa alta dar nu e imposibil, este dat cu lama astfel incat nu ramai inzapezit daca nu ai o masina cu tractiune integrala.
In fata hotelului este o parcare foarte mare, fiind loc pentru toti oaspetii cazati. De asemeni, exista si o terasa care, in timpul verii, poate oferi posibilitatea sa iei masa afara, precum si un "ciubar" mare care, chiar daca nu l-am vazut sa functioneze, cred ca poate sa iti ofere posibilitatea sa faci o baie pe timpul iernii (este specific zonei secuiesti, din cate stiu).
Cazarea s-a facut imediat, ne-a fost data o camera la primul etaj, spatioasa, cu pat matrimonial, dulap, televizor LCD. Baia este mare, cu cabina de dus. Referitor la cazare am de punctat doua minusuri: a fost extraordinar de cald cat am stat, termometrul din camera indica 27-28 de grade, a trebuit sa deschid geamul ca sa pot dormi noaptea din cauza disconfortului termic creat! Al doilea inconvenient l-a reprezentat pernele, deosebit de moi, te puteai trezi cu gatul teapan dimineata.
In pretul cazarii a fost inclus micul dejun, tip bufet suedez, diversificat, cu mancare din belsug, nu te sculai flamand de la masa. Noi am luat si pranzul si cina tot la hotel, meniul este diversificat iar portiile sunt mari, chiar foarte mari, iar mancarea este, in general, bine gatita. Hotelul dispune, pe langa sala unde se serveste micul dejun, un bar alaturat precum si o alta sala de mese unde, in cazul in care hotelul este foarte aglomerat, se poate servi masa. De asemeni, exista disponibila si o sauna pe care noi nu am incercat-o.
Personalul este foarte amabil si, chiar daca se vede ca vorbesc cu accent, nu am avut absolut nici un fel de problema de comunicare in limba romana.
Langa hotel exista o partie de schi, dezafectata din pacate, unde se poate practica saniusul si, cred, se poate si schia (nu stiu exact acest lucru, nu practic sporturile de iarna ca sa imi pot da cu parerea).
Drumul de la hotel pana in statiune dureaza cam 15-20 minute, mers lejer. In statiune se pot practica sporturile de iarna, existand cateva partii de schi, patinoar si partie de tubing. Langa una dintre partiile de schi exista amenajat un parc de aventura, o optiune de petrecut timpul vara. De asemeni, am vazut ca exista amenajata si o mofeta in centru, o alta oportunitate pentru cei care necesita tratamente de specialitate (nu am vazut-o sa fie functionala, probabil inca nu fusese inaugurata). In rest, nimic amenajat, doar un mic bar langa una dintre partii. De asemeni, mai exista 2 biserici, una protestanta si una catolica si cam atat! Cam putin pentru o statiune (imi aduce aminte foarte mult de Ranca) ca optiuni de petrecere a timpului liber si, ca un sfat, sa aveti bani lichizi, nu am vazut nici un bancomat, noi am avut noroc ca la hotel se poate plati cu cardul atat masa cat si cazarea (semnal wifi foarte bun).
Oricum, daca nu practici sporturile de iarna, este o optiune foarte buna de relaxare (peisajul este abolut incantator), iar pentru cei care le practica cred ca este o alternativa foarte buna pentru aglomeratia de pe Valea Prahovei.
Trimis de cristisch2003 in 29.01.17 12:57:00
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în HARGHITA-BĂI.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cristisch2003); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.38755100 N, 25.63178800 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@cristisch2003: Un review util, cu informații suficiente pentru a-ți forma o părere dacă să mergi acolo sau nu. Ne-am propus de multe ori să ajungem în zona aceea, mai ales că aveam recomandările foarte bune ale unui fost coleg de facultate, pe care l-am bănuit de patriotism local, el fiind secui, dar se pare că merită.
Drumuri bune și excursii frumoase!
@cristisch2003: Citind articolul tău am tras concluzia că merită să mergi 2-3 zile la Harghita băi, mai ales în timpul iernii.
Din pozele atașate am văzut că nici o cameră nu are balcon, așa este?
Iar faza că a fost foarte cald în cameră, în cât v-a creat un disconfort termic și asta fiind iarna, nu am mai auzit până acum!!! Nu se putea închide caloriferul?
Ai spus că nu ești un practicant al sporturilor de iarnă dar nici măcar cu sania nu v-ati dat? Așa de distracție.
Cel puțin au fost câteva zile de odihnă și relaxare. Felicitări.
Toate cele bune.
@ANILU: Da, intr-adevar, nu exista camere cu balcon, poate cu exceptia apartamentelor, nu stiu exact, sunt doua camere pe colturile hotelului care au balcon.
De calorifer, din pacate, nu am vazut sa se poata inchide, o faceam cu mare placere!
Nu m-am dat cu sania deoarece am o problema cronica cu partea inferioara a spatelui care ma sacaie din cand in cand, si mai ales la frig, si nu prea vreau sa o zgandar!
salut, ai scris ca se merge pina la 15 minute pina la pirtie sau in fine in jurul lor... intrebarea mea ar fi daca pe jos sau cu masina ai facut atita timp si daca ar fi cu masina daca exsita la pirtii parcari sau macar unde sa ti lasi masina... multumesc, astept raspuns deaorece as vrea sa mi rezerv pentru perioada urmatoare si as mai vrea ceva amanunte... daca ma plictisesc rau sau e binisor pe acolo?
@dixxl: Salut si La Multi Ani!
Drumul de 15 minute de la hotel pana la partii este cel facut pe jos (acum depinde cat de mult te grabesti, la urcat poate fi mai mult!), cu masina ajungi cam in 5 minute! Problema mare este ca langa ele e foarte greu cu locurile de parcare, sfatul meu este fara masina!
Cat despre posibilitatile de distractii, ele sunt strict limitate la practicarea sporturilor de iarna si mici drumetii prin imprejur, in rest nu prea ai ce face, Harghita Bai este o statiune foarte mica si cu posibilitati de petrecere a timpului liber limitate.
@cristisch2003: multumesc frumos, voiam sa stiu daca e o aventura sa merg cu 2 copii acolo sau nu...
@dixxl: Nu e o aventura deloc, se vor distra foarte bine, mai ales ca este zapada din belsug!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2015 Relaxant — scris în 29.08.15 de Laurmar din SLOBOZIA - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Mancare buna, aer curat, ozonat — scris în 16.09.14 de Tudor-Cristian din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2014 Foarte dragut, multumiti, dar se poate chiar si mai bine! — scris în 05.03.14 de alexnitu74 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Feb.2014 Valentine's day la Hotel Ozon — scris în 17.02.14 de lumicon38 din IASI - RECOMANDĂ