GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un hotel bun pentru tranzit şi foarte aproape de principalele obiective turistice.
După cum am mai spus şi în titlul acestui review, acest hotel merită să fie recomandat atât pentru tranzit, cât şi pentru vizitarea principalelor obiective turistice aflate in cartierul Fatih, deoarece acestea se află în imediata apropiere.
Un minus pentru hotel poate fi acordat pentru parcarea insuficientă, pe care acesta o are (maxim cinci locuri de parcare).
Am fost cazați la etajul al sase-lea în aceeaşi cameră în care am mai stat şi acum doi ani, întrucât acum doi ani când am avut sejur în Alanya, am ales ca punct intermediar să ne cazăm tot la Hotel Orient Mintur şi la ducere şi la întoarcere.
Camera este destul de mare, cu trei paturi twin, Televizor LCD, minifrigider dotat cu minibar, contra cost (două sticle cu apă plată, două sticle cu apă minerală, două cuti de cola, două cuti de fanta, două beri, etc), AC, tâmplărie de PVC la ferestre, cea ce este foate bine pentru a mai împiedica din zgomotul produs de maşinile care circulă continuu pe strazile din Istambul, de fapt fată de acum doi ani, în cameră nu prea s-a mai investit mai nimic.
Referitor la baie aici s-a investit ceva mai mult şi anume: instalația sanitară a fost schimbată, de asemeni şi recipientele pentru săpunul lichid, oglinda, cabina de duş de deasupra cazii a fost şi ea de asemenea schimbată.
Nu mă pot pronunța cu privire la schimbatul așternutului şi al prosoapelor de la baie, pentru că de fiecare dată noi am fost cazaţi doar o singură noapte.
Hotelul are două lifturi care funcționează continuu şi face legătura între parter şi etajul 6.
În ceea ce privește micul dejun, acesta se servește la parterul hotelului, lângă recepție şi este destul de variat şi anume: cca. trei feluri de mezeluri, trei feluri de brânză, ouă preparate în două trei feluri, unt, gem, miere de albine, cereale, iaurt, cafea, ceai lapte şi chiar un fel de supă cremă.
În încheiere recomand acest hotel pentru tranzit şi nu numai chiar şi pentru câteva zile, pentru a putea vizita numeroasele obiective turistice pe care le oferă minunatul oras Istambul.
Trimis de marian_buc in 03.08.15 10:42:51
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (marian_buc); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 41.00583300 N, 28.95416700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@marianbuc - [Un minus pentru hotel poate fi acordat pentru parcarea insuficientă, pe care acesta o are (maxim cinci locuri de parcare). ]
Eu zic ca este un plus ca are parcare. Acea parcare este de fapt o terasa care este folosita pe post de parcare.
Banuiesc ca ai ales acest hotel si pentru faptul ca are parcare.
@red dog: bine ai zis trrasa ca de fapt asta este.
Ma refer la locurile dupa strada din fata hotelului.
@red dog: bine ai zis trrasa ca de fapt asta este.
Ma refer la locurile dupa strada din fata hotelului.
@marianbuc - intr-adevar hotelul este situat pe o strada destul de ingusta unde nu prea ai unde sa parchezi daca terasa (parcarea) este ocupata.
un alt hotel bun cu locuri de parcare pe strada (6-7 masini) este Buyuk Keban, hotel situat pe partea opusa liniei de tramvai.
va rog sa imi spuneti daca in camera hotelulului orient mintur exista minibar?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2013 Hotel cu parcare — scris în 28.10.13 de red dog din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2010 Un hotel de tranzit — scris în 30.06.10 de CRY din SIGHISOARA - RECOMANDĂ