Excursie pe mare cu catamaranul - Kleftiko și multe altele

TIPĂREȘTE

Când începi să te documentezi despre ce are de oferit frumoasa insulă egeană Milos, este imposibil ca printre primele atracții să nu dai de Kleftiko. Veți găsi pe alocuri denumirea de Kleftiko Beach, dar Kleftiko este mai mult decât o plajă; un fenomen geologic unic, o agomerare de stânci albe ce se înalță temerare din apele de un turcoaz perfect, luminos, într-o succesiune de golfulețe franjurate, „cariate” de nenumărate grote. Cuvintele sunt însă prea sărace, fotografiile încearcă și ele să vă lumineze un pic; totuși, nimic nu se compară cu ceea ce veți vedea cu propriii ochi la fața locului!

Kleftiko se află aproximativ în capătul sud-vestic al insulei și nu se ajunge chiar ușor, de fapt se ajunge doar pe calea mării. Am plecat de acasă plini de speranțe, pe care am încercat cât am putut să ni le temperăm, conștienți că în vremuri pandemice era posibil să nu se organizeze niciun fel de excursii pe mare. Citisem că în mod normal ar pleca bărci din mai multe locuri (Adamas, Pollonia, Kipos) și cel mai probabil era, în cazul nostru, să încercăm în Adamas. Și într-adevăr, Adamas a fost singura variantă câștigătoare.

În fața portului din Adamas am identificat sediile mai multor agenții turistice, aliniate una lângă alta. Nu le-am luat la puricat chiar pe toate, vă prezint doar 2 dintre cele ce organizează excursii la Kleftiko. Prima este varianta ieftină – 40 de euro de persoană – turul complet al insulei Milos plus un mic popas în vecina Kimolos, cu vaporașul Captain Yiangos (pe care încap câteva zeci de persoane), fără nicio masă inclusă (există însă un bar cu băuturi și gustări pe vas), interval orar 9:00 – 18:30. A doua – 80 de euro de persoană, Adamas – Kleftiko și retur, ocolind Capul Vani (nord-vestic), cu 4 pauze de bălăceală, traseu operat de un catamaran, incluse în preț gustare, masă de prânz și băuturi de toate felurile, interval de desfășurare 9:30 – 17.

Am ales a doua variantă, fără să stăm prea mult pe gânduri, motivul principal fiind faptul că erau șanse să intrăm în contact cu mai puțină lume. În plus, scăpam de grija „pachețelului” cu care ar fi trebuit să venim la purtător. Și în plus, primul traseu ni se părea nerealist de lung și extrem de obositor...

Compania la care am rezervat se numește Milos Adventures și își are sediul în aceeași incintă cu Milos Experience; de fapt, cred că e cam aceeași Mărie cu 2 pălării diferite, doar că prima organizează excursii pe mare, iar a doua pe uscat. Pentru mai multe amănunte, vă invit să le vizitați adresele electronice: www.milosadventures. gr, sailcatgreece.com,www.milosexperience.gr. Am făcut vorbele într-o după-amiază, am fi vrut să mergem peste 2 zile. Domnișoara ne-a spus că excursia se va face doar dacă se vor găsi cel puțin 8 doritori, deocamdată noi eram primii; am lăsat numărul de telefon și dânsa a promis că ne sună în maxim 24 de ore.

A fost ceva peste 24 de ore, chiar ne cam pierduserăm speranța când am primit vestea cea bună, fiind rugați în același timp să ne prezentăm la sediul firmei în dimineața următoare, în jurul orei 9. Plini de nerăbdare, ne-am executat în acest sens, am plătit (cu cardul) contravaloarea excursiei, ne-am mai foit un pic prin zonă și apoi am fost conduși la catamaran, care ne aștepta ancorat în apropiere. Ne-am îmbarcat doar după ce unul din membrii echipajului ne-a măsurat temperatura, nouă și celorlalți participanți.

Aveam să împărțim mica punte din fața vasului (se putea sta și la umbră, mai jos, dar n-am stat acolo decât atunci când am mâncat) cu încă 9 persoane: un cuplu de italieni, unul de marocani și o simpatică familie germană cu 3 fete adolescente. Echipajul a fost format din 3 tipi, un tinerel și 2 mai trecuți, s-au prezentat, dar nu le-am reținut numele.

Imediat ce catamaranul a ridicat ancora și am început să ne îndepărtăm de portul din Adamas, unul din ei a venit printre noi și ne-a oferit câteva informații, cam pe unde vom merge, care va fi programul zilei, precum și date despre vas. Ne-a asigurat că toți 3 își vor da toată silința ca noi să avem o zi memorabilă, ne vor găti și ne vor servi cele mai bune preparate grecești, în condiții de siguranță extremă. A propos de siguranță și confort, pe măsuța de pe puntea de jos a fost permanent o sticluță cu dezinfectant pentru mâini, lângă una din scările din spate era montat un duș cu apă caldă, iar toaleta avea să fie curățată și dezinfectată din oră în oră. Condiții de lux într-un spațiu restrâns, cam așa aș putea să rezum situația.

Tot domnul cu pricina avea să ne fie și ghid, cel puțin atunci când am trecut pe lângă chestii interesante, ce meritau câteva cuvinte. Iar asta s-a întâmplat mai ales în prima parte a excusiei, după ce vasul a ieșit ușurel din golful Adamas, plutind paralel și la mică distanță de țărmul pe care se înșiră bună parte din satele de pescari ale insulei.

Prima așezare a fost Skinopi, cu doar câteva case, unele ascunse parțial printre tamarini, altele etalându-și pereții de un alb orbitor în soarele dimineții. Părea să fie și o mică plajă în imediata apropiere... V-am mai povestit despre syrma, casele tradiționale pescărești: majoritatea sunt construite pe 2 niveluri, parterul adăpostește barca pe timp rece, pe când locuința familiei se află la etaj. Multe syrma sunt în continuare ocupate de localnici, altele însă au fost transformate în mici studiouri ce pot fi închiriate de turiști, unele la prețuri exorbitante.

După ce am trecut de următorul promontoriu, ni s-a dezvăluit locul în care ghidul nostru ne-a mărturisit că și-ar dori să-și petreacă restul vieții: Micul Skinopi. Pur și simplu, 4-5 căsuțe sprijinite de versantul abrupt din spatele lor (una pare săpată chiar în rocă!) și un drapel grecesc fluturând pe micul ponton... Am aflat că în locul ăsta nu se poate ajunge decât pe mare, locuitorii nu sunt permanenți, se instalează primăvara și părăsesc mica așezare la sfârșitul toamnei. Îi dau dreptate întru totul domnului ghid, Micul Skinopi e genul de „capăt de lume” la care visez și eu, periodic...

Am lăsat în urmă această fascinantă Fata Morgana (care nici măcar nu e pe hartă!) și am alunecat pe lângă un perete vertical de tuf alb, stratificat în zeci de foițe, în care erau săpate niște găuri de mărimi apreciabile. Am aflat că sunt vechi morminte din timpuri pre-creștine, chestie care nu m-a mirat, căci vizitaserăm cu câteva zile în urmă Catacombele de sub dealul Tripiti. După socoteala mea, acestea nu ar fi trebuit să se afle prea departe și într-adevăr, aruncând o privire pe hartă, am constatat că am avut dreptate.

Imediat după aceea ni s-a deschis privirilor un golf lărguț, pe lungimea căruia se etalau zeci de case vesele, cu pereții albi și tâmplăria vopsită multicolor – Klima! Ne-am apropiat cât am putut de mult și am defilat minute bune, strecurându-ne printre bărcile pescărești ancorate în larg... Am recunoscut locurile prin care ne preumblaserăm chiar în prima noastră zi de vacanță, pontonul cu bănci umbrit de tamarini, chiar și taverna Astakas, unde am mâncat de prânz... Ghidul ne-a spus că din Klima se fac trepte ce urcă spre vestigiile Teatrului Roman, ceea ce noi deja știam, desigur.

Au urmat sătucurile Areti și Fourkovouni – câte o sumă de case cuprinsă în căușul câte unui mic versant; mi-am amintit că de la plaja Plathiena se făcea drum spre ele, dar l-am ignorat, eram dornici de bălăceală și am preferat să ne îndreptăm spre plajele din sud. Vasul s-a îndreptat apoi către o aglomerare de stânci aflată la mică distanță de țărm și, când ne-am apropiat suficient, ghidul ne-a atras atenția asupra celei mai mari dintre ele: „Cu ce seamănă?” „Cu un iepure!” am răspuns cu toții în cor, căci asemănarea era fără putință de tăgadă! „Și acum cu ce seamănă?” am fost întrebați după ce catamaranul s-a rotit puțin pe loc. „Wow! Cu un urs!” Cu un urs fioros, înălțându-se vertical pe labele din spate! Natura-sculptor ne-a uimit încă o dată!

Din punctul ăsta, vasul a cotit ușor spre vest, iar ghidul nostru s-a retras, după ce ne-a lansat invitația de a admira în voie straturile multicolore de rocă vulcanică – fabuloasa lecție de geologie pe care Milos și-o oferă la fiecare pas. Am avut multă vreme pe dreapta, la o depărtare apreciabilă, cocoașa cenușie a insuliței Antimilos, despre care aflasem că reprezintă arie protejată de statul elen, pentru fauna sa (printre care o specie de capră sălbatică și câteva de vipere); se poate acosta pe ea doar cu permis special.

A sosit timpul pentru prima oprire – în dreptul plajei Kalogries, într-un golf cu ape limpezi și călduțe. Catamaranul și-a aruncat ancora la mică distanță de țărm și am fost liberi timp de vreo 20-30 de minute să ne răcorim prin preajmă, chiar să înotăm până la plajă și înapoi. Se putea coborî în apă pe treptele din spatele vasului, ca în piscină, dar curajoșii (mai ales cele 3 puștoaice) au preferat să sară direct de pe vas. La întoarcere, s-a elucidat misterul miresmelor apetisante ce se tot strecuraseră spre noi pe aerisirea micii bucătării ascunse în burta vasului – am primit fiecare câte o gustare, o tartină cu mai multe straturi suprapuse: șuncă, brânză feta, bacon prăjit, ardei copt. A picat tare bine, alături de câte o băutură revigorantă, care ce a dorit (apă, cola, bere).

Am plecat mai departe, bucurându-ne în continuare privirile cu apele albastre și cu țărmul franjurat, pictat în culori nemaivăzute. Am înconjurat Capul Vani, punctul cel mai nordic al peninsulei vestice – de fapt, 2 stânci uriașe alcătuite din blocuri bazaltice dispuse vertical; cu adevărat impresionante, mai ales că am trecut foarte aproape de ele. Pe urmă vasul a schimbat din nou direcția, alunecând pe lângă țărmul vestic, spre sud. Știam deja că asta e partea cea mai sălbatică a insulei (dealtfel, n-am remarcat decât o singură urmă de locuire umană și aia s-a dovedit a fi o mânăstire), am văzut însă din depărtare câteva plaje minunate, accesible doar de pe mare.

Următoarul popas l-am făcut aproape de capătul sudic, în locul numit Sikia Cave, ireal de frumos. Nu e tocmai o peșteră în adevăratul sens al cuvântului, de fapt a fost cândva o peșteră, al cărui tavan s-a prăbușit parțial. Acum e un tunel lung de vreo 50 m, prin care se poate înota pentru a ajunge la o insuliță și, un pic mai departe, la o plajă pietroasă. Catamaranul nostru s-a proțăpit fix în fața tunelului, dar s-a nimerit să ajungem deodată cu alte 2-3 vase care au ancorat mai în larg sau în următorul golfuleț, apoi și-au îmbarcat pasagerii pe bărcuțe gonflabile, cu care au explorat mai îndeaproape „grota” . Oricum, înfricoșător și minunat! Voi ține minte mereu peretele stâncos de deasupra, jumătate alb-jumătate negru și contrastul fabulos cu nuanțele de turcoaz ale apei!

Ne-am așternut din nou la drum, dar nu pentru mult timp, căci vestitul Kleftiko se află chiar „după colț” ! Pereți verticali, stratificați, de rocă ireal de albă, închizând între ei golfuri mai largi sau mai strâmte, colorate în toate degradeurile de albastru! E greu de imaginat, precum vă spuneam!... Am ancorat undeva în capătul stâng, chiar în dreptul plajei ce se zărea în depărtare. Nu eram singurii, zona era înțesată cu bărci mai mici sau mai mari (îmi imaginez ce-o fi în vremuri „normale” !). Am primit liber la bălăceală vreo jumătate de ceas, cu recomandarea de a coborî în apă doar pe scările din capăt și de a nu sări, deoarece în zona asta marea nu are mai mult de 1,5 m adâncime.

Am înotat spre plajă, pe deasupra bolovanilor ce puteau fi ușor zăriți, apa fiind extrem de limpede. Mă așteptam ca în apropierea plajei să fie doar nisip, dar nu e așa, în mare parte e un covor de pietre mari și rotunjite, pe care se poate păși destul de ușor; și da, sunt și zone cu nisip fin – o bucurie pentru tălpile noastre. Plaja e acoperită cu pietricele albe și în unul din capete se termină cu o grotă ce comunică cu marea. Am explorat apoi un pic zona din stânga, prin apă, călcând tot pe bolovani acoperiți cu ceva plante, până când apa a devenit suficient de adâncă pentru a putea înota, pe urmă ne-am întors la vas.

Ne-am adunat cu toții și am fost invitați pe puntea de jos, la umbră, unde ni s-a servit masa de prânz. Ne așteptau câteva platouri cu bunătăți, totul era proaspăt pregătit de echipaj, totul arăta excelent! Și nu vă spun ce arome!... Tipul cel tinerel ne-a prezentat mai întâi preparatele, apoi, echipat fiind cu mănuși, ne-a servit rând pe rând, în funcție de ce dorea fiecare. Am avut (sper să mi le amintesc pe toate): salată de crudități, chifteluțe de dovlecei (preferatele mele!) și de pește, tzatziki, șnițele de porc, pui în sos de vin și lămâie, un fel de ghiveci de legume și orez cu fructe de mare. Foarte, foarte gustoase! Toată lumea a mâncat cu poftă, s-a cerut repetir, până când platourile au rămas goale. Fiecare a cerut de băut ce a dorit, eu și cu Tati am luat câte un pahar de vin alb, foarte bun și el.

Am ridicat din nou ancora și ne-am întors exact pe unde am venit, doar că acum vasul a plutit la distanță ceva mai mare de țărm. Am fotografiat din nou zonele cele mai spectaculoase, de data asta într-o lumină diferită. Am mai făcut o singură oprire, în capătul estic al peninsulei vestice, la o minunăție de plăjuță numită Agios Dimitrios, după bisericuța ce o veghează. De aici începe practic Golful Adamas și se vede foarte frumos țărmul de vis a vis, cu dealul pe care se înșiră casele din Plaka. Am avut program de voie timp de vreo juma’ de oră, apoi am plecat mai departe și după alte 20-30 de minute intram din nou în portul Adamas, arși de soare, obosiți, dar fericiți!...

A fost o zi minunată, de care ne amintim cu drag din când în când și o vom face probabil încă multă vreme!... Băieții de la Milos Adventures mi s-au părut extrem de profesioniști – buni marinari, la fel de buni bucătari, ba chiar și ghizi, discreți și îndatoritori în același timp. Aș alege această agenție din nou dacă aș mai ajunge în Milos, eventual pentru altă excursie pe mare (de exemplu, Pollonia – insula Poliegos – țărmul estic și sudic al Milosului, până la Kleftiko ????). Aș alege și Milos Experience pentru una sau 2 excursii pe uscat, cam jumătate din insulă fiind deservită de drumuri neasfaltate, greu sau imposibil de abordat cu o mașină normală. Hmm... Deja mi-e dor de Milos! :)

---

VIZUALIZĂRI: 1067 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI