GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În Perdika, micul sat de pescari situat în partea sudică a coastei vestice a Aeginei, am ajuns de două ori. Citisem că de aici se organizează excursii pe insulița nelocuită (de ființe umane) Moni, pe care grecii au populat-o însă cu animăluțe, gen: fazani, păuni, veverițe, căprioare și capre sălbatice kri-kri aduse tocmai din Creta. Un fel de grădină zoologică „în aer liber”, pe care turiștii sunt liberi s-o viziteze, dacă au chef... Chef? Noi? Oricând!
Prima dată am ajuns în seara zilei de miercuri. Văzuserăm o grămadă de lucruri interesante de-a lungul zilei: Mânăstirea sf. Nectarie, pe cea numită Hrisoleontissa, Paleochora (vechea capitală medievală a Aeginei), Templul zeiței Afaia, ne răsfățaserăm un pic pe plaja din Agia Marina, apoi ne întorseserăm pe coasta nordică a insulei la baza noastră din capitală. Știți sentimentul acela când ajungi acasă, dar parcă n-ai intra încă, parcă te mai cheamă un pic drumurile?! Ei, bine, în loc să caute loc de parcare, Tati a străbătut încetișor șoseaua paralelă cu frumosul port, iar la ieșirea din oraș m-am trezit că accelerează, urmând linia țărmului vestic al insulei. „N-ai zis tu că mâine vrei pe Moni?! Mergem să vedem care-i treaba! ”
Până la Perdika n-am făcut mai mult de 15 minute. Perdika este situată pe o mică peninsulă de forma unei frunze ceva mai lunguiețe; există o stradă principală pe mijloc, din care pleacă „nervuri” într-o parte și în alta. Dacă, prin cine știe ce întâmplare, ar trebui să mai petrec câteva zile în Aegina, aș alege Perdika întru acest demers, atât de puternică a fost impresia pe care mi-a produs-o!
Am parcat la capătul străzii principale, acolo unde începe faleza înăltuță ce mărginește portul și pe care se aliniază cafenele și taverne tradiționale, una mai gătită și mai frumoasă ca alta, precum și vreo două magazine cu suveniruri și o biserică. Atmosfera era extraordinară, turiști și localnici începeau să populeze promenada, pisicile ți se strecurau printre picioare, terasele își etalau în galantare, pe gheață, oferta de pește și fructe de mare, în port bărcile se legănau alene sub culorile apusului, pe când în depărtare cocoașa lui Moni se făcea din ce în ce mai cenușie... Am identificat locul de plecare a bărcilor pentru Moni, dar nu era scris niciun program, nimic. Nu-i bai, lasă că vedem noi mâine... Mai bine am face un mic popas la un pahar de ceva, că uite, acuș apune soarele de tot și noaptea neagră ne fură din nou evantaiul de culori al amurgului...
Pe agenda zilei următoare, ultima din mini-sejurul nostru în Aegina, aveam două obiective: Moni și plajele sudice ale insulei. Am povestit cum am început cu plaja Klima, pe care ne-o recomandase John, dar n-am rămas pe ea decât preț de câteva poze; șezlongurile erau strânse, beach-barul intrase deja în hibernare și - mai presus de toate - intrarea în apă era formată dintr-un covor de pietre destul de mari, ceea ce cu siguranță ar fi dăunat piciorușelor noastre finuțe. Ne-am mai foit un pic pe coclauri, ba am urcat și în satul „montan” Sfendouri, de unde am avut o perspectivă extraordinară asupra Perdikăi și insulei Moni. Apoi ne-am întors și, pentru că de-acum eram „de-ai casei”, am știut să parcăm mașina chiar în port, în vecinătatea locului de unde se pleacă pe Moni.
Bine, dar totuși când plecăm pe Moni? Tati s-a dus să întrebe pe la tavernele învecinate și a aflat o oră: 12. Era trecut puțin de 10:30, deci oare ce Dumnezeu să facem până atunci?! Tocmai când ne scărpinam în creștete, a apărut un grup de ruși, care a luat în stăpânire banca pe care noi doar ce-o părăsiserăm, cu aerul celor care știu exact ce se întâmplă. „Mergeți pe Moni? ” „Da. ” „Când? ” „La 11 a zis căpitanul că pleacă! ” Aha! Deci oamenii făcuseră vorbele deja! O fi loc și pentru noi? Hai și-om aștepta, până la 11 nu mai e mult!
Destul însă cât să mai colindăm un pic pe străduțele pitorești din spatele falezei, unde liniștea e deplină, îmbălsămată de parfumul florilor cățărătoare pe zidurile albe... Ora 11 vine, căpitanul însă nu, dar nu ne crizăm, suntem în Grecia, unde timpul curge după alte ceasornice, ne-am obișnuit deja cu asta! :) Totul se petrece cu un rost și rostul e probabil că trebuie să admirăm foșgăiala miilor de peștișori în apele cristaline ale portului! În sfârșit, un scuter frânează lângă noi și-i vedem pe ruși precipitându-se: „Hello, captain! ” Căpitanul își stinge țigara și, împreună cu vreo doi băieți ce apar de niciunde, încarcă pe barcă găleți pline cu resturi de mâncare. Apoi ne invită și pe noi la bord.
Barca nu e cine știe ce lux, e acoperită, are banchete înguste de lemn de jur împrejur și o cabină pentru căpitan în față. Portul Perdikăi, cu biserica înfiptă chiar în mijloc, se face tot mai mic, iar cenușiul pietros al lui Moni tot mai luminos pe măsură ce ne apropiem. Insulița ne întâmpină cu un perete aproape chel și foarte abrupt privind către Perdika; partea nordică însă, aproape de golful unde vom acosta, e acoperită de păduri de pini, iar apele limitrofe țărmurilor sunt colorate în mii de nuanțe de turcoaz. Nu e de mirare că golful e plin de bărci, pentru peisajul ăsta trăiesc!
Barca acostează la micul dig improvizat și toată lumea coboară voioasă. Rușii probabil că au stabilit deja cu căpitanul scopul și durata vizitei, căci se răspândesc imediat pe plaja din apropiere. Prevăzători, noi n-am vrea să ne întoarcem înot la Perdika, așa că mai bine întrebăm cât avem voie să hălăduim pe Moni. „Depinde cât vreți! ”, zice căpitanul. „Păi... S-o luăm altfel: taverna e funcțională? ” „Nu, e septembrie-luni... ăăă, adică joi... adică e târziu, vine toamna, taverna nu mai funcționează. ” „Atunci să fie vreo oră și jumătate, că după aia ni se face foame? ” „Ok, la 13:30 vin și vă iau! ”
Pornim în dreapta, în direcția plajei, care este nisipoasă, dar extrem de îngustă. Câțiva păuni ciugulesc chiar pe malul mării, aproape că trebuie să-mi frec ochii ca să-mi vină să cred că priveliștea e adevărată! De fapt, zona rezervată prăjitului la soare este situată un pic mai sus, în mare parte betonată, dar acoperită cu nisip. În prezent șezlongurile sunt strânse, doar amintirea mai există în ceea ce le privește, sub forma unui panou cu prețurile practicate în plin sezon: 2 șezlonguri și o umbrelă - 5 euro; încă un șezlong - încă 2 euro. Locul tavernei este deasemenea dezafectat; aspectul zonei ar fi un pic dezolant dacă n-am simți pe epidermele noastre cele aproape 30 de grade solare... De fapt, nu anotimpul e greșit, ci administratorii plajei, care și-au strâns prea curând jucăriile...
Îi lăsăm pe ruși la plajă și snorkeling, iar noi pornim în explorare. Căpitanul începe să hrănească păunii cu mâncarea adusă pe barcă și urmărim fascinați acest spectacol. Vedem în apropiere, în pădure, țarcurile pentru căprioare, dar desigur că nu întâlnim nici picior de kri-kri, s-or ascunde la umbra stâncilor, pe înălțimile insulei, acolo unde am citit că nemții au construit un buncăr în timpul celui de-al doilea război mondial; păcat că n-avem mai mult timp și mai ales că nu suntem echipați corespunzător, am putea să ne cocoțăm... Și poate ne-am întâlni și cu caprele sălbatice! :)
Urmărim țărmul nordic al insulei, pe sub liziera pădurii. Faleza se înalță ușor pe măsură ce înaintăm, limbi pietroase coboară și înaintează în mare din loc în loc, închizând între ele golfulețe idilice. Contrastul coloristic este desăvârșit și nu ne mai săturăm să-l privim și să-l imortalizăm: alburiul pietrelor, verdele-crud al pinilor, incredibila paletă de turcoaz a mării... Din depărtare, Agistri ne trimite bezele, suntem de ieri prieteni buni...
O oră jumate nu se întinde la nesfârșit nici chiar aici, într-o insuliță pierdută prin mările Greciei, așa că hotărâm să împărțim judicios timpul rămas. Dacă tot nu întâlnim picior de căprioară, atunci măcar hai să ne întoarcem pe mica plajă din golf, să ne alăturăm rușilor. Zis și făcut. Apa e minunată, limpede și caldă, sub tălpi simțim nisip fin, mai sunt ceva pietre mari pe ici, pe colo, dar se văd de la o poștă și nu e greu să le ocolim. Realizăm că e printre ultimile bălăceli ale anului turistic și ieșim din apă doar când vedem ambarcațiunea căpitanului apropiindu-se. Căpitanul ne întoarce în siguranță pe cheiul Perdikăi și-i plătim la coborâre, 10 euro toată afacerea, pentru amândoi.
Prânzul îl vom servi la una din tavernele de pe faleză - visez la asta de aseară - și o alegem absolut întâmplător pe cea numită Deka. Nu ne așezăm bine la masa de deasupra portului, pe terasa umbroasă, că ni se aduce deja apă rece din partea casei, bun obicei grecesc pe care îl cunoaștem, dar care nu se mai păstrează chiar peste tot în vremurile noastre. Primim și meniurile, din care aflăm că taverna e afacere de familie, datând din 1943; alegem coaste de miel (eu) și ceva pește cu sos de lămâie (Tati). De băut, bere Saronic, o bere locală „ediție limitată”, care se va dovedi foarte bună, de o culoare intensă, dar aducând cu berea nefiltrată la gust. Când mergem la toaletă, avem posibilitatea să admirăm în interior, agățate pe pereții tavernei, imagini cu cheiul Perdikăi de prin anii 50, precum și poze de familie vechi, în alb și negru.
Înainte de a primi porțiile comandate, ni se aduce o farfurie cu pâine proaspăt prăjită, stropită cu ulei de măsline și cu oregano. Ne punem la cale stomăcelele, cu ochii urmărind acțiunea din port: căpitanul a mai preluat o serie de turiști și se îndreaptă cu ei spre Moni, două bărci și-au încurcat ancorele între ele și acum încearcă să și le descurce („Amatori! ”, îi etichetează Tati, care a fost anul trecut cu barca pe mare și mai știe și el câte ceva.) La final, primim tot din partea casei desertul (dulceață de struguri, servită în niște boluri mici-mititele de sticlă; ce drăguț!) și câte un păhărel cu lichior de fructe, producție proprie, după cum îl prezintă puștiul familiei, care ni le servește. O plăcere să lași bacșiș după așa masă și așa servire!...
Părăsim Perdika (cu regret și duioșie în suflete) în căutarea unei plaje pe care să ne facem siesta. Niciuna nu ne răpește inimile, ajungem tot la vechea noastră iubire, Marathonas; dar despre asta v-am povestit deja. Ce vreau să zic e că, dacă știam care-i treaba pe Moni, am fi rămas acolo toată ziua. Dacă am fi știut că taverna de pe Moni nu mai funcționează, am fi luat ceva de mâncat și de băut cu noi și am fi stat „zi de vară până-n seară”; ne-am fi prăjit la soare pe micuța plajă, ne-am fi retras la umbra parfumată a pinilor când razele ne-ar fi îmbrățișat prea arzător, ne-am fi bălăcit pe săturate în apele cristaline ale golfului... Voi, care citiți aceste rânduri și care plănuiți o vacanță pe aceste meleaguri, luați în calcul această opțiune. După mine, Moni este un mic paradis sălbatic, chiar dacă reclama cu „grădina zoologică” este clar supraestimată. Deci merită de petrecut mai mult de o oră și jumătate pe ea, de plimbat pe țărmurile ei stâncoase extrem de spectaculoase, de cățărat pe munțișorii ei, de scăldat în apele ei nemaipomenite! Interesați-vă însă din timp despre tavernă, mai ales dacă vă aflați la capete de sezon, cum am fost noi...
Rog web a atașa următorul fond sonor: youtube
Trimis de crismis in 12.11.16 13:09:46
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (crismis); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
@crismis:
Absolut fara importanta ca la mine s-a nimerit sb dar chiar "ma bagi in boala". Din pozele vazute pana acum, locul 1 -P12, urmatoarele, pai marea albastra cu cerul sangeriu.
Si drept sa spun, acum am incheiat masa din jurul gratarului (la noi este destul de cald si bine) dar painea aia a ta cu ulei si oregano... Tu ai calculat cat mai este pana la vara?
@elviramvio: Am calculat, dar mi-a dat cu rest!
Poate după Sărbători să reiau socotelile...
@crismis: Frumos Albastru de Moni.
Am citit după aia am văzut filmuletul, dar pozele tale fac cât toate la un loc.
Superb!
Ce frumos ați încheiat plimbarea, la tavernă, cu lichior și dulceață de struguri. Ce poate fi mai dulce... mai frumos, poate momentele de după, mă gândeam și eu; -)
Foarte frumos.
Felicitări pentru plimbare.
Toate cele bune.
@ANILU: Da, aceasta zi a fost, cu siguranta, una dintre cele mai frumoase din viata mea!
Mulțumesc pentru vizita, zile (de vacanta sau obisnuite) minunate si tie!
@crismis: Idem si la fel, adica, la fel de frumos totul, atat descrierea cat si peisajele si daca ar fi sa plece cineva in concediu citindu-ti articolele nu ar mai cere nici o referinta, ar face direct rezervarea.
Felicitari, votat cu mare placere.
@mishu: Multumesc, esti tu draguta, dar stii ca elementul surpriză nu poate fi nicicand subapreciat!
Citind așa articole frumoase și văzând superbele poze, putem visa liniștiți până la vara viitoare! Atât de mult albastru, așa albastru... Doamne, câte luni mai sunt?
Felicitări!
@maryka: Aşa e! Şi pe mine tot astfel de vise mă leagănă în miez de iarnă... Lasă, că trece ea, urata!...
@crismis: MInunat, pentru mine asemenea lucruri valoreaza si au efect mai bun decat 1000 de terapii, de orice fel ar fi ele. Imi aduc aminte ca intr/o vara am refuzat o zisa oferta de sanatate de vreo mie de euro, si nu am putut sa ma abtin sa le spun ca eu cu banii astia vad marea Egee cu toata familia si ma tratez la perfectie.
Felicitari pentru frumoasa terapie relatata mai sus, cu toata oboseala presupusa de drumurile turistilor mereu curiosi dar bucurosi, si vacante minunate pe mai departe!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2016 De data asta a fost să fie Agistri... — scris în 10.11.16 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ