Skala, poarta de intrare în Patmos

TIPĂREȘTE

Fără îndoială vă spun că e musai de văzut, nici n-ai cum să n-o vezi din moment ce ajungi în Patmos, pentru că e punctul de intrare, acolo e portul, acolo vin ferry-urile.

Azi n-o să vă plictisesc cu date istorice sau geografice, voi povesti doar despre Skala, despre cum am văzut-o eu.

”Copilița” dormea, dormea și visa... visa la locuri frumoase, case mici și albe, la castele, dar care fetiță nu visează la așa ceva? după ce citești multe basme cu zmei și feți-frumoși? Ziua citea, noaptea visa...

Dacă mai socotesc și ceea ce spunea marele nostru George Călinescu că Basmul este oglindirea vieții în moduri fabuloase atunci încep să cred că și eu am dreptate. :p

Poate de undeva și de acolo, mi se trage această nebunie, de a călători, spre insulițe mici, poate de aceea îmi place mai mult acolo, decât pe continent, să mă simt pur și simplu, departe de lumea dezlănțuită, pierdută în timp și spațiu, dar bine „înfiptă” acolo, în zona vizitată. Și cum aproape pe fiecare insulă e și o cetate, sau un castel, am senzația că parcă basmul devine aievea... Oricum cu basm sau fără, încerc în măsura în care pot, să descopăr cât mai multe locuri, străzi, străduțe, căsuțe, oamenii, florile, plajele...

La ora 10.45, cu o punctualitate demnă de japonezi, catamaranul Dodecanisos Pride, intra în portul din Skala. Noi eram deja la ușa spre ieșire, așteptam doar ultimele manevre de acostare pentru a putea coborî. Am admirat între timp, peisajul, felul cum portul, Skala, se deschidea ca un evantai în fața noastră, sigur fără a pierde din vedere cetatea cu zidurile ei masive ce adăpostește mânăstirea, din Chora. În port un alt grup de călători, la fel de neliniștiți și nerăbdători ca noi așteptau vasul pentru a-și purta visul mai departe, spre celelalte insule, Lipsi, Leros și Kalymnos, unde mai mergea vaporul nostru. Am pășit pe pământul insulei Patmos, nerăbdători, încercând să cuprindem cât mai mult cu privirea, parcă pentru „forever”. Unii turiști se îndreptau deja spre taxiuri, alții spre locurile de cazare, sau către autobuzele care au stația chiar acolo la ieșire din port. Noi am luat-o la pas, în dorința de a merge spre Chora, la mânăstire, după cum v-am povestit deja. Am luat-o în direcția greșită, înspre dreapta portului, sau pe drumul spre Grikos, dar am văzut în acest fel și partea asta din Skala, inclusiv micul far, ce ghidează seara, navele în noapte. Curând ne-am dat seama că nu eram pe calea cea dreaptă, așa că ne-am întors, am mers pe drumul indicat, pe șoseaua care duce spre Chora, apoi la prima stație, am descoperit că peste câteva minute venea autobuzul, deci am așteptat, iar restul deja îl știți, chiar și frumoasa plimbare prin capitala insulei, Chora. Acum însă voi face o săritură în timp, pentru ca să revin, din nou, aici în Skala. Întoarcerea a fost pe jos, pe vechiul drum pietruit, o altă plimbare lejeră și frumoasă, pentru că imaginea Skalei, mereu mai aproape, desfășurându-se încet, încet, cu casele albe ce luceau în soare, era demnă de admirat, cu atât mai mult de privit și imortalizat la tot pasul și din fiecare unghi.

Dușmanul nostru, timpul, azi ne era prieten, mai aveam câteva ore, până la plecarea ferry-ului, așadar după o binemeritată pauză de cafea, ceva răcoritor și o grozavă plăcintă de Patmos, cu brânză feta, absolut delicioasă și caldă, am purces la cutreierat străduțele mici și înguste.

Sigur că prima dată, am străbătut faleza lungă, din imediata apropiere a portului, micile piațete, cu bănci și statuete, cu palmieri generoși, care „acordau„ suficientă umbră pentru relaxare. Am admirat pe dreapta bărcuțele, sau ambarcațiunile mai mari, mai simple sau mai luxoase, frumos înșirate în marina din Skala. Pe stânga, cafenele, baruri și terase, la umbra copertinelor, sau sub boltele de viță de vie sau iederă, împletite parcă minuțios cu frumoasele bouganvillea colorate, așteptau turiștii care erau chiar în număr mare. Era ceva forfotă în jur, fiind ora prânzului, mulți erau deja aciuați pe la mese. Am mers tot înainte, urmând linia țărmului, am ajuns în dreptul plajei Agia Ion Esti, o denumire ciudată aș spune, dar și mai ciudată mi s-a părut plaja, la umbra copacilor, cu mese și scaune, fotolii, fără șezlonguri, cu umbrele de soare cochete, de decor mai mult, dantelate, superbe. Lampioane, felinare, agățate pe crengile copacilor cred că fac deliciu seara, pe plajă, îmi și închipui o cină romantică la lumina lumânărilor... Și plaja era plină... apa caldă, cu pietricele pe plajă, castelul în zare privind în urmă... aproape ca în basme... Am mers așa tot înainte până la mica biserică de sec. XVIII, Sf. Ioan Teologul, situat pe o mică curbură a țărmului, întrând parcă în mare. Albă și frumoasă. Foarte aproape, într-un teren înconjurat cu grilaje de fier, este locul în care se spune că Sf. Ioan Teologul a creștinat primii oameni pe insulă.

Skala se întinde mai departe, pe dealuri, sau pe linia mării spre dreapta, după curbură, dând ocol parcă golfului. Acolo nu am ajuns, de frica dușmanului (timpul). :p Am pornit însă din dreptul grilajului de fier, pe scările multe, spre partea de sus a orașului, admirând căsuțele, scările pline de flori, cu ghivece mai mici sau mai mari pe o parte și cealaltă a scărilor. M-au încântat foarte mult căsuțele albe, cu zidurile (parcă) nefinisate, poroase, care nu sunt nicidecum netede, ci urmăresc linia pietrelor, lăsând intenționat să se vadă forma și structura lor. Ici-colo lăsate chiar la culoarea naturală. Iar mantomata, din jurul ușilor și ferestrelor, despre care v-am povestit deja, sunt atât de bine puse în evidență aici. Am văzut case simple, sau mai pretențioase, dar cu același farmec, rectangulare, toate, cu acoperișul plat, doar câteva am văzut acoperite cu țiglă, foarte puține. Am admirat perdeluțe albe, dantelate la ferestre, precum țin minte că avea și bunica mea, obloane de lemn colorate în albastru deschis sau verde, balcoane de lemn, sau scări de lemn care duceau spre etaj, sau chiar la balcon, de genul celor din Mykonos.

Ne-am amestecat în mulțimea de turiști, care se plimbau prin micile piațete din oraș, am văzut multe magazine de souveniruri, biserici frumoase, cu cupolă albă, cred că nu era stradă să nu aibă o biserică cât de mică, o busolă imensă în mijlocul unei piațete, chiar acolo jos pe marmură, asta așa pentru a ne readuce cu picioarele pe pământ, pentru a ne „așeza” cumva în timp și spațiu. Gărdulețe pline cu flori, copaci cu flori mari, mult hibiscus, cu niște flori imense, albe sau roșii, yucca, lămâi și rodiu, bouganvillea cățărându-se pe zidurile albe, pisici leneșe, ascunse sub frunzele smochinilor privind peste ziduri. Iar dacă vreți să stați aici, nu vă temeți, găsiți hoteluri, vile, pensiuni, una mai frumoasă și mai cochetă decât alta.

Am urcat, am coborât, am mers pe străduțele înguste, până am revenit din nou în port, am așteptat cuminți sosirea catamaranului care trebuia să ne ducă înapoi în Samos (vezi impresii). Cu gândul departe, la toate cele văzute și admirate, cu planul nou ce începea deja să prindă contur într-un colț al minții... În rest vă las să priviți pozele... sigur pe muzică...

webmaster, vă rog frumos:

youtu.be/CwNSA1r_5NI

mulțumesc!

---

VIZUALIZĂRI: 2382 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI