Frumosul ținut Malevizi și mănăstirea Georgiou Gorgolaini 

TIPĂREȘTE

În reviewul anterior vezi impresii vă spuneam că ținutul Malevizi din centrul Cretei e plin de biserici și mănăstiri vechi care au jucat un rol important în educația tinerilor, ca și în sprijinirea luptei pentru eliberarea insulei de sub dominația otomană și alipirea la patria-mamă.

Așa încât, după vizita la mănăstirea Paliani, ne-am continuat drumul spre un alt locaș de cult, situat la cca. 10 km spre vest. Era o vreme schimbătoare, cu soarele scoțând capul din când în când pe după norii care s-au și scuturat de câteva ori în scurte reprize de ploaie văratecă, dar nici că ne-a păsat, fascinați cum eram de frumusețea întinderilor nesfârșite de livezi de măslini aruncate pe pantele dealurilor.

Ici-colo, am întâlnit câteva localități, sate mai mărișoare sau cătune care păreau adormite pe la orele amiezii. Am trecut prin Kerasia, cuibărită în defileul cu același nume, apoi prin Ano Asites. Ne aflam la cca. 25 km sud-vest de Heraklion și 480 m altitudine, iar peisajul s-a schimbat dramatic: în față se înălța muntele Ida, cu vârfurile acoperite de ceață, și în lateral „gâtuiau” satul trecătorile Agios Antonios și Agios Charalambos, în care apele râurilor au săpat în piatră mici caverne.

Raiul amatorilor de drumeții, dar și de istorie, căci din câte am citit, de aici și până în apropiere de Heraklion au fost descoperite vestigii ale unor așezări umane datând din Epoca Bronzului, care au rezistat cuceririi romane, prelungindu-și existența până în sec. VI d. Hr. Iar dacă aveți timp, în Ano Asites puteți vizita biserica bizantină Michael Archangelos.

Îmi pare rău că ploaia ne-a împiedicat să poposim măcar pentru o cafea în acest sat pitoresc.

Din Ano Asites am coborât un pic spre Kato Asites, în care am admirat de la distanță o altă biserică bizantină - Agios Antonios, după care am purces să urcăm spre destinația noastră: Mănăstirea Sf. Gheorghe Gorgolaini (Moni Agiou Georgiou Gorgolaini/Gorgolainis) .

Suntem la puțin peste 500 m altitudine, la poalele muntelui Koudouni, și priveliștea care se deschide de aici, de sus, cu casele din Kato Asites grupate în jurul bisericii închinate arhanghelului Mihail, vegetația bogată și colinele presărate cu șiruri de măslini și viță de vie ne taie pur și simplu respirația. În spatele mănăstirii, pe culmea dealului, pădurea de stejari pe deasupra căreia flutură steagul Greciei oferă răcoare călătorilor pe timp de vară. Totul contribuie la atmosfera de adâncă pace, prielnică meditației.

Înainte de a pătrunde în incintă aruncăm o privire văii în care stă așezat satul, apoi unui basorelief înfățișându-l pe Sfântul Gheorghe ucigând balaurul, unui altuia ce îl comemorează pe un stareț al mănăstirii, dar mai ales fântânii venețiene din 1617. Citesc că magnificul cap de leu (simbolul Serenissimei Repubblica) care o împodobea a fost furat în 1991, fiind înlocuit de unul nou.

Nu înțeleg cine s-ar putea preta la așa ceva...

Denumirea mănăstirii derivă probabil de la expresia „gorgoeleimon” , care înseamnă „milostenie” . O legendă - căci nu se putea să nu existe și așa ceva - relatează că un călugăr nomad care se afla în vizită la sfântul locaș s-a trezit peste noapte însetat, însă monahii n-au putut să îi ofere apă fiindcă fântâna secase. S-a culcat fără să-și fi astâmpărat setea, dar mai târziu un tânăr călugăr a venit în chilie și i-a oferit apă dintr-un „laini” (un bol de mare dimensiuni). Dimineața, călugărul l-a căutat pe tânăr ca să îi mulțumească, fără să îl găsească, dar a descoperit că pe bol stătea scris „Ai Giorgis Gorgolainis” („de la Sfântul Gheorghe Gorgolainis” ).

Mănăstirea a fost întemeiată în sec. XIII de călugărul Silvestru și este menționată documentar pentru întâia oară cu funcție primordială de cimitir în 1319 într-un act venețian. Katholikonul (biserica principală) datează din 1627, deci din ultimii ani ai perioadei venețiene, și poartă hramul Sfântului Gheorghe. Este o construcție simplă, cu o singură navă și turn-clopotniță. În sec. XX a fost adăugată o capelă închinată Sfântului Nicolae.

De data aceasta găsim cele două biserici deschise și le putem vizita. Ambele sunt de dimensiuni reduse, și în cea a Sfântului Gheorghe mă impresionează icoanele vechi, mai ales cele de pe catapeteasmă, în timp ce la biserica Sfântului Nicolae remarc frescele recent pictate.

Și mai mult mă impresionează însă curtea pavată cu piatră, mărginită pe latura estică de chiliile etajate noi, impecabil întreținute, dar și platanii, chiparoșii și stejarii maiestuoși. Un platan și un chiparos au fost declarați, de altfel, monumente naturale protejate de lege. În zidul pe lângă care urcă treptele spre chilii văd sculptate câteva blazoane și într-o nișă zăresc două căni, sub care e un robinet. Fără îndoială, o rememorare a legendei călugărului însetat.

În fața zidului este mormântul lui Fragias Mastrahas, un erou local, căpitan al insurgenților cretani, ucis de turci la Asites în revoltele din 1868. O altă bătălie cu otomanii avusese loc în împrejurimi în 1822, iar mănăstirea, care îi adăpostea pe rebeli și găzduia întruniri ale acestora, a suferit multe stricăciuni, fiind refăcută de abatele Methodios în 1830.

În spatele bisericii vechi, în capătul câtorva trepte, e o terasă echipată cu bănci și măsuțe rotunde din lemn. De aici, de la înălțime, admirăm din nou Kato Asites și valea în care se află, ocazie cu care observ prezența unor oi într-un țarc ce aparține și el, mai mult ca sigur, mănăstirii.

Nimic surprinzător - localnicii se îndeletnicesc atât cu cultivarea viței de vie (în apropiere se află o cramă renumită - Diamantakis) și a măslinilor, dar și cu creșterea oilor și caprelor.

Ne luăm la revedere de la mănăstire încântați de cele văzute și pentru cei cca. 25 km înapoi până la Heraklion alegem să rulăm pe un drum secundar, Epar. Od. Irakliou-Krousona, care străbate câteva sate extrem de pitorești.

Șoseaua ne poartă șerpuind prin Pirgou/Pyrgou, un sătuc cu 350 de locuitori situat la poalele muntelui Juktas, în care, dacă aveți timp, puteți poposi la capela Agios Ioannis a familiei Frangiskanon, construită în 1601.

Urmează o localitate ceva mai mare... cu 600 de rezidenți: Agios Myron, întinsă pe două coline, care poartă numele Sfântului Miron (cca. 250-320), episcop al Gortynei. O parte din moaștele sale sunt păstrate în biserica satului.

În fine, ultima așezare prin care trecem este Voutes (de la „voutis” - „păstor” ), menționată și ea documentar în timpul ocupației venețiene.

Pe tot parcursul drumului, admirăm livezile de măslini împrăștiate ordonat pe dealuri și peisajul rural minunat de frumos. Ținutul Malevizi se dovedește a fi o adevărată desfătare pentru ochi!

Și drept dovadă, vă invit să urmăriți un scurt film care prezintă satul Ano Asites.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

Superbă așezare pe culmea unui deal ce domină satul Kato Asites

O mănăstire frumoasă și bine îngrijită, cu două biserici în stil tipic cretan

---

VIZUALIZĂRI: 1089 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI