Peisaje pitorești la vest de Heraklion

TIPĂREȘTE

Într-o altă zi a sejurului nostru cretan de o săptămână petrecut la Kokkini Hani, am pornit să străbatem cu mașina zona de dincolo de Heraklion, cu gândul de a cuceri vestul... nesălbatic. Și veți vedea că pe această porțiune a litoralului, țărmul diferă mult de cel plat și relativ anost aflat la est de capitala insulei vezi impresii, fiind mult mai variat, mai dantelat și mai spectaculos.

Înscriindu-ne pe New National Road, deocamdată dăm peste același tip de mal plat, orientat către nord. Imediat la ieșirea din Heraklion, vedem de la distanță Ammoudara, o suburbie a orașului care deține o plajă lungă cu nisip grosier de culoare închisă. Zona e mlăștinoasă din cauza celor două râuri care se varsă în mare și pe întinderea vastă sunt și câteva sectoare organizate cu șezlonguri și umbrele, însă, în afara locuitorilor orașului, windsurferii sunt cei care o frecventează cu precădere, atrași de vântul care bate cam tot timpul anului.

Șoseaua ne poartă acum spre nord. La cca. 15 km de centrul Heraklionului trecem pe lângă un mic port, în apropierea căruia se află Pantanassa, sau ce a mai rămas din această suprafață de teren acoperit cu pietricele, flancat de o pădurice de pini. Intruziunea peisajului industrial nu mă atrage, așa că rulăm mai departe.

Facem însă o oprire puțin mai încolo, la Paliokastro/Palaiokastro, către care coboară o bretea. Satul, situat de partea cealaltă a șoselei, nu are decât vreo 250 de locuitori, dar alți 1.000 de cetățeni, majoritatea probabil din Heraklion, și-au construit aici case de vacanță. Plaja plină de pietre mai mari și mai mici nu are decât vreo 70 m lungime, dar partea bună este că fiind așezată într-un golf străjuit de stânci, este ferită de vânt, cu toate că intrarea în apa limpede, în nuanțe de turcoz plăcute ochiului, se adâncește brusc.

Umbrelele și șezlongurile lipsesc, există în schimb coșuri de gunoi, cabine de schimb și un post de salvamar, plus o tavernă. Chiar și așa, văd câțiva iubitori de soare și bălăceli care și-au cărat propriile scaune de acasă și zău că au și ei dreptate, în felul lor: locul e tare pitoresc, cu câțiva palmieri tineri presărați prin pietriș și șiruri de trepte care urcă spre fortăreața venețiană care apăra pe vremuri Heraklionul. S-au mai păstrat câteva ziduri și există și o grotă despre care legenda spune că ar fi dus, printr-un tunel construit ca rută de scăpare în caz de asediu, direct în camerele gărzilor.

Pe acest loc, piratul genovez Enrico Pescatore a ridicat în 1204 una dintre cele 14 fortificații menite să protejeze insula. Construcția actuală datează însă din anii 1573-1595 și se datorează venețienilor. Fapt interesant, a jucat un rol extrem de important în ceea ce este cunoscut în istoria militară drept cel mai lung asediu din toate timpurile, cel al otomanilor asupra Candiei/Heraklionului, desfășurat între 1645-1669. Pentru turci, cucerirea sa a marcat o etapă esențială, ducând nu numai la căderea Heraklionului, ci a întregii insule.

Pentru a vă face o impresie mai clară asupra fortăreței și plajei, vă invit să vizionați acest filmuleț: youtube.

Ne vom desprinde acum din New National Road pentru a coborî printre măslinii bine înfipți în pământul roșiatic spre Mades, situat la puțin peste 20 km vest de capitala cretană. Ne aflăm în capătul nordic al Golfului Heaklionului, la Cap Bourouni, iar priveliștea micului sat, așa cum o vedem de sus, ne încântă: puținele case, unele din ele adevărate conace în toată regula, stau răspândite printre tufișurile gălbui, arse de soarele necruțător de peste vară, umbrite de copaci cu frunze încă verzi, iar dincolo de ele se întinde marea minunat de limpede și albastră.

Un mic golf încadrat de stânci puțin înalte formează o plăjuță liniștită, neamenajată, cu pietricele, preferată mai ales de localnici. În apele sale citesc că ar înota o mulțime de pești, spre bucuria pescarilor amatori sau profesioniști, iar zona este în același timp frecventată de iubitorii de snorkeling.

Ne continuăm drumul și după vreo 2-3 km ajungem la Lygaria, o stațiune ceva mai mărișoară, cu taverne, cafenele și magazine de suveniruri.

Stâncile golașe ce încadrează golful în care stă culcușită plaja cu pietricele o apară de vânt și există porțiuni amenajate cu șezlonguri și umbrele. Facem și aici un scurt popas, ocazie cu care constat că la mal sunt ceva pietre alunecoase, chestie care nu-mi place. Priveliștea este, în schimb, superbă: apa turcoaz clară, iar în spate munțișorii pe care stau aruncate câteva case.

Pentru edificare, iată un film preluat de pe toutube: youtube.

La numai 1-2 km de Lygaria și vreo 25 de Heraklion, pe țărmul Capului Souda, se află Agia Pelagia, un fost sat pescăresc cunoscut probabil de o parte din voi, pe care îl avusesem și eu în vedere ca loc de cazare. Am renunțat însă din cauza dealurilor abrupte care ne-ar fi pus picioarele la prea mari încercări. Poate că n-am făcut bine...

Stațiunea e bine dezvoltată, cu multe vile și hoteluri, cafenele, taverne și magazine. În plus, deși plaja, cu porțiuni bine organizate, e îngustă, nisipul auriu compensează iar golful în care stau ancorate o grămadă de bărci o protejează de vânt. Ca să nu mai vorbesc de marea limpede precum cristalul, unde am zărit totuși la intrare, din parcarea unde am făcut popas, niște lespezi mari și nesuferite... Se pare însă că în capătul opus, cel vestic, intrarea în apă e mai nisipoasă și lină.

Turcii i-au spus așezării Tsanak Limani din cauza formei rotunjite a golfului, asemănătoare cu o farfurie („tsanak” ). Povestea satului este însă mult mai veche: în zonă s-au descoperit vestigii ale unor construcții datând din perioada minoică până la cea romană iar în apropiere se află Mănăstirea Agia Pelagia din sec. XIII, important locaș religios până în perioada venețiană. Sfânta Pelagia, a cărei icoană ar fi fost găsită, potrivit tradiției, într-o peșteră de la poalele ruinelor portului antic Apollonia, este sărbătorită în fiecare an pe data de 8 octombrie prin pelerinaje la care iau parte numeroși credincioși.

După mai puțin de un kilometru, zărim de pe șosea Psaroumoura, un sat mai puțin dezvoltat turistic, cu priveliști frumoase și o plajă cu pietricele protejată de vânt. Are și porțiuni organizate. Denumirea vine de la „psari” („pește” ) și „mouri” („promontoriu” ), ceea ce bănuiesc că spune tot.

Revenind pe New National Road, ne îndreptăm spre Fodele. Plaja se află la 30 km de Heraklion și șoseaua trece chiar pe lângă ea. Spre vest, spre capul muntos Stavros, dincolo de o barieră, e un complex hotelier care cuprinde un stabiliment de 5 stele cu water park. I se alătură câteva vile și pensiuni în fața cărora se întinde zona organizată cu șezlonguri, umbrele și toate celelalte facilități uzuale. Un dig protejează înotătorii.

Spre est, către dealul Kastellos (după numele vechii fortărețe), plaja e mai liberă, cu o cafenea-terasă la care ne instalăm pentru o binemeritată hidratare. Ocazie cu care studiez plaja nisipoasă, expusă însă vântului, fiind orientată spre nord. E totuși o zi calmă și nu sunt valuri mari.

Stațiunea pare pe cale de extindere și îi prevăd un viitor strălucit: e imposibil ca accesibilitatea, peisajele marine spectaculoase, apa curată și plaja nisipoasă suficient de lungă și lată să nu atragă investitori.

Fodele e însă probabil mult mai cunoscut drept posibil loc de naștere al lui Domenikos Theotokopoulos (El Greco), onoare pe care și-o dispută cu Heraklion. Satul se găsește la cca. 3 km de țărm și deși distanța e mică, până la el peisajul se schimbă dramatic: pătrundem într-o vale fertilă înconjurată de dealuri unde vegetația abundentă ia locul pietrelor, stâncilor și tufișurilor pricăjite.

Ca în foarte multe alte locuri din Creta, și aici am remarcat că înaintând spre interiorul insulei, solul arid nu mai predomină: apar păduri și culturi de toate felurile, dar în special nesfârșite livezi de măslini, portocali și lămâi, iar iarba e mai puțin arsă, fapt datorat râului Pantomantris, cel care a dat inițial numele satului.

Actuala toponimie provine însă de la primul locuitor al satului Pantomantri, un oarecare domn Fodelis, despre care n-am reușit să aflu mai multe. Străbatem așezarea prosperă, plină de taverne cu mese așezate la umbra unor platani bătrâni și de magazine cu produse home-made. Într-o piațetă vedem un bust înfățișându-l pe marele pictor manierist, dezvelit în 1964, la împlinirea a 350 de ani de la moartea sa. Un alt monument, o placă memorială din stâncă de Toledo (orașul în care a trăit El Greco în ultimii ani ai vieții) a fost donat satului în 1934 de Facultatea de Istorie a Universității din Valladolid.

Traversăm podul peste râul Pantomantris și ne îndreptăm spre Muzeul El Greco, situat la câteva sute de metri după ieșirea din sat. Nu reușim să-l vedem - greșeala îmi aparține, eram într-o zi de marți, când muzeul este închis, fapt pe care îl verific pe net.

Ne mulțumim așadar să admirăm vizavi de muzeu, dar numai pe dianafară, căci ușa e zăvorâtă, mica și frumoasa biserică bizantină Agia Panagia, închinată Sfintei Fecioare, datată sec. XI. A fost construită, în formă de cruce, peste ruinele unei basilici din sec. VI-VII și păstrează fragmente de fresce, cele mai vechi din sec. XI, celelalte din 1323, potivit unei inscripții. Îmi pare foarte rău că nu am putut să o vizităm.

Pentru cei interesați de Fodele, iată un link care sper să vă convingă de frumusețea locurilor: youtube.

Cât despre Muzeul El Greco, amenajat în ceea ce se presupune a fi fost casa unde s-a născut pictorul, acesta nu expune decât reproduceri, singurele două picturi originale de Domenikos Theotokopoulos aflate pe insulă găsindu-se la Muzeul de Istorie a Cretei din Heraklion vezi impresii.

Motiv pentru care, deși am mai trecut pe lângă Fodele în alte două zile, nu am făcut ocolul necesar pentru a vizita muzeul, mai interesați de plajă și bălăceli bune într-o stațiune un pic mai îndepărtată, despre care voi face vorbire în reviewul următor.

Până atunci, vă las în compania unui filmuleț despre Agia Pelagia.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

Țărm dantelat, cu panorame superbe și plaje cu nisipi sau pietriș

Stațiuni mai mari, bine organizate, sau mici dar pitorești

---

VIZUALIZĂRI: 1189 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI