BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Turisthotell Oppdal - camera mi-a amintit de cazările de la Omnia, noroc de micul dejun fabulos
ADRESA: Turistvegen 31, O. Skasliens veg 8,7340 Oppdal, Norvegia, TEL. + 47 72 40 07 70
În luna iulie am fost într-un circuit de grup în Norvegia și Finlanda, care a avut ca itinerar printre altele Insulele Lofoten (superbe) și Laponia și Cercul arctic.
După prima zi de zbor (Otopen i- Viena, Viena - Oslo), ne-am continuat drumul cu autocarul circa 415 km până în orașul Oppdal, Norvegia.
Deși am ajuns la hotel în jurul orei 20.00, afară încă era soare, ce nu dădea semne că ar vrea să apună, fenomen cu care ne-am întâlnit zilnic până la Capul Nord, unde soarele stă pe cer în iulie 24/24 de ore.
Prima cazare din circuit a fost la Turisthotell Oppdal, un hotel de 3*, situat chiar lângă calea ferată.
Hotelul se află la 400 m de centru, 300 m de Supermarket Rema 1000,400 m de piață și tot 400 m de un restaurant Spisbar. Fațada de piatră a clădirii creează un aspect plăcut, ce m-a dus cu gândul la stilul clasic al caselor din Marea Britanie.
Zona de recepție era interesantă, cu un iac împăiat la bază scărilor, la fel și câteva săli mobilate frumos și un bar, dar când am ajuns în cameră, mi-am pus mâinile în cap și mi-am adus aminte de cazările de la Omnia!
despre SERVICII
Hotelul are parcare gratuită, WiFi gratuit peste tot la proprietate, seif gratuit la recepție.
Există o grădină unde oaspeții se pot relaxa.
Personalul a fost amabil și chiar ospătarul care ne-a servit cina a fost deosebit de sociabil și cu simțul umorului, ne-a bine dispus după o zi foarte obositoare.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Camera destul de mică, circa 15 mp, dar cam așa sunt toate în țările nordice, avea două paturi lipite, o măsuță rotundă în față cu două fotolii vechi, un TV cu canale prin satelit, deasupra unui birou, din care lipsea minibarul și un cuier pentru haine.
Baia avea la intrare un prag înalt de vreo 20 de cm, trebuia să fii foarte atent să nu te împiedici, gresia și faianță erau vechi, iar spațiul de dus mic, cu perdea.
Măcar bine că lenjeria și prosoapele erau curate, iar saltelele de pat și pernele confortabile.
După ce am plecat din Otopeni de la 34 de grade, în Oppdal ne-am zgribulit de frig la cele doar 15 grade.
Pe geam aveam vedere spre Supermarketul Rema 1000 și spre munți.
Camera noastră nu a avut balcon, dar o parte din camerele cu vedere spre centru aveau balcon și spațiu mai mare decât la noi, circa 20 mp și erau mai moderne.
Am dormit cu draperiile trase, pentru a acoperi lumina de afară și a ne păcăli psihicul că e noapte.
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
După ce ne-am instalat în cameră, am coborât la masă. Am fost grupați vreo 30 de persoane (care optasem din țară pentru demipensiune), la mai multe mese, intr-o sală cu mobilier mai vechi.
Am avut menu fix, o supă cremă de somon, la felul principal orez cu piept de pui și legume fierte și o cremă de vanilie cu fructe la desert. Au fost bune, în special supa cremă de somon, care a fost puțin cam condimentată, dar pe gustul meu.
La fiecare patru persoane era o carafa de apă, care a fost reumplută la cerere.
A doua zi dimineața am servit micul dejun în sistem bufet intr-o altă sală, cu mobilier mai modern și mese de patru persoane. Pot afirma că a fost unul dintre cele mai bune de până acum!
Erau mai multe feluri de peste afumat, gătit și zacuscă, printre care somonul era vedetă!
Pate de ficat foarte bun, brânzeturi, ouă fierte, omletă, șuncă, bacon, salam, crenvurști, fasole, gemuri, fructe, mere, pepene roșu, struguri, portocale, migdale, dulcețuri, sucuri naturale, ceai, cafea, apă.
Pâine de mai multe feluri foarte gustoasă și un fel de turte cu semințe diferite, uscate, foarte bune.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Hotelul se află la 400 m de centru, 300 m de Supermarket Rema 1000,400 m de piață și tot 400 m de un restaurant Spisbar, 50 m de gara.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Chiar daca a fost lumina si dupa ora 22.00, datorita oboselii am adormit repede si ne-am odihnit bine.
Dacă nu ar fi fost micul dejun care m-a încantat, cazarea mi s-ar fi părut jalnică!
Noroc că eram într-un circuit și nu sejur și am avut vedere spre oraș și nu spre gară...
Am părăsit această locație în jurul orei 9.00 a. m. și ne-am pregătit pentru următoarea destinație.
Trimis de elenaadina in 09.09.23 07:14:02
- A fost prima sa vizită/vacanță în ȚĂRILE SCANDINAVE
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (elenaadina); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 62.59291290 N, 9.69297855 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)
@webmasterX:
Nu, hotelul se află în Oppdal.
@elenaadina: Ai încărcat impresiile în rubrica hotelului „Quality Hotel Airport Vaernes [Stjordal]” , deși voi ați fost la UN ALT hotel
- trebuie folosită rubrica „Buffer Cazare”
==
Nu-i bai, o să creăm rubrică nouă pentru hotelul la care ați fost și o să mutăm totul acolo — după ce finalizezi încărcarea pozelor -- am crezut c-ai terminat, dar văd că apar alte poze
-
Rog anunță-ne când s-a filizat încărcarea pozelor (scrie un ecou aici, „Gata, am finalizat încărcarea” )
Mutat în rubrica "Oppdal Turisthotell [Oppdal], [ALTE ZONE]" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)
Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ”
— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)