BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un hotel nici prea, prea... nici foarte, foarte... bun
Buna!
Cam tarziu, dar sper sa ajute si pe alti in alegerea unui loc de cazare la Mamaia.
Pe la mijlocul luni iulie am identificat 3 zile in care pot pleca intr-o scurta vacanta la mare asa ca am inceput prin iunie sa caut un hotel. Dupa mai multe searchuri, rezervari anulate si iar cautari am rezervat cu succes la Omega Mamaia Nord. Cel mai interesant lucru in acesta escapada a fost drumul de la Chtila la Mamaia Nord/Navodari: Chitila- Corbeanca- Suceava- Corbu- Mamaia Nord.
Sa trecem la cazare. Adresa: Bulevardul Mamaia Nord 32 D, Mamaia-Sat, adica undeva la capatul Mamaiei exact la capatul lacului Sutghiol, inceput de Navodari. Am avut 3 nopti de cazare (duminica-miercuri) pentru care am platit 732 lei fara nicio masa/2 persoane/o camera.
Am ajuns la hotel duminica pe la ora 15, un domn ne-a intins cheia camerei de cum a citit voucherul.
Acolo la fata locului am constatat ca am primit o camera pozitionata aiurea si anume exact in dreptul scarilor care duceau la etajul superior si nu aveam in micutul patio masuta sau scaun. Nu am cerut schimbarea camerei, am considrat ca nu petrecem mult timp in camera si nu am vazut rostul cererii.
Camera
- onorabila, curata dar micuta.
- un mare plus aerul conditionat functinabil
- un alt plus minifrigiderul nou si destul de incapator.
- patul dublu, curat si comod dar locul din stanga si din dreapta patului era foarte stramt astfel ca eram nevoiti sa stergem peretele cu spatele la urcare in pat sau varianta 2 - taras pe coate pana la perna.
- dulapul suficient de mare, ok
- televizorul suficient de mare si cu multe programe romanesti
Baia
- destul de mica
- obiectele pozitionate destul de greoi din cauza marimi baii
- apa calda fara probleme
- consumabile sa zice suficiente
- prosoape mici/mari: albe, curate, dar de proasta calitate
- in baie am gasit si un uscator de par.
Piscina
- micuta si pozitionata intre lacul Sutghiol si corpul de cladire.
- curata si inconjurata de sezlonguri, putine dar zic eu suficiente
- in coltul piscinei se afla o bucatarie colectiva, curata si utilata unde oaspetii isi pot prepara cate ceva de macare
- latura piscinei dinspre lac este ocupata de o frumoasa terasa unde se poate lua masa
Surpriza locatiei a reprezentat-o micutul ponton de unde pasionatii de pescuit isi pot etala maiestria sau chiar te poti plimba pe lac, conta cost, cu o hidrobicicleta.
Parcarea
Daca nu ma insel hotelul are vreo 22 de camere sau ma rog pe aici...
Locul de parcare este destul de limitat ca si numar de locuri, dar nu ma vait am gasit in fiecare seara loc pentru masina.
Parcarea este gratuita.
Curatenia in camera s-a facut zilnic, de asemenea gunoiul a fost luat zilnic, prosoapele nu s-au schimbat iar prin zona nu am gasit nicio scrumiera.
Una peste alta apreciez ca la banii platiti in plin sezon turistic am primit o cazare decenta si care a meritat cei 732 lei.
despre SERVICII
Pot zice ca am fost la o cazare de pandemie gen self service, in afara de domnul de la receptie nu am interactionat cu nimeni din staf.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Sa zicem ca minusul camerei este dat de marimea sau mai bine zis micimea camerei.
PLAJA & MAREA / LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Amplasarea hotelului intr-o zona pe o straduta stramta si cu multe cladiri cu destinatie de cazare nu iti da o stare prea confortabila
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Na, daca vrei sa te distrezi sa zicem ca ai ceva posibilitati; piscina, terasa, muzica, pescuit etc. Distanta pana la mare cinci, sase minute mers normal.
Trimis de adrianbogdan in 18.08.21 18:30:10
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adrianbogdan); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 44.28404300 N, 28.61568700 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Omega Hotel/Hostel [Mamaia Sat], MAMAIA" (deja existentă pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)
@adrianbogdan: pozele par să fie, toate, de azi -- dar din review reiese că ai fost acolo anul trecut...
pff... cume, până la urmă?
” pozele par să fie, toate, de azi -- dar din review reiese că ai fost acolo anul trecut...
pff... cume, până la urmă?
Scuze Web, am corectat cate ceva inclusiv datele sejurului.
@webmasterX: da, pozitionarea este corecta
@adrianbogdan: tot nu mi-e clar -- ai fost înIULIE, cum ai setat în casetă — sau în AUGUST (cf pozelor)?
Sau și în iulie și în august?
@webmasterX: 18.07.2021 - 21.07.2021 (3 Nopti)
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
Buna ziua.
Patul dublu cam ce dimensiuni are? 130X... sau 140X...
Plaja este "recuperata"?
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2013 O noapte ok cu litere mici — scris în 01.07.13 de Daniels din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2012 La limita acceptabilului (2**+) — scris în 22.07.12 de adisilvi din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2012 Esec total — scris în 17.07.12 de anonim 24* din SUCEAVA - nu recomandă