GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Tocmai ce ne-am întors dintr-un sejur norocos, ca vreme, la Paralia Katerini, unde tocmai am ratat la mustață :), atât la sosire cât și la plecare, codul portocaliu de furtuni și ploi torențiale și am zis sa scriu câteva informații "la cald" despre hotelul Olympus. Asta pentru că am căutat pe net ceva impresii despre acest hotel înainte de plecare și nu am găsit mare lucru, decât vreo două recenzii mai vechi, nu tocmai favorabile și în totală neconcordanță cu nota de pe un celebru site de rezervări afișată la recepție, care este 8,5.
Cazarea s-a făcut la ora 12:30 deși în politica hotelului s-ar face la ora 14. Perfect! Chiar nu simți nevoia s-o mai lălăi prin stațiune, așteptând camera, după un drum de 10 ore. Vrei sa te cazezi, sa faci un duș, sa te faci comod și apoi restul.
La recepție o tânără care, văzând voucherul de cazare, ne-a zis Bine ați venit! . Era româncă. Ne-a dat imediat cartela de intrare în cameră. Înainte de a o lua, am întrebat, cu o ușoară strângere de inimă, cum e camera, de parcă putea sa îmi spună că e minusculă și foarte murdară, lucruri pe care le citisem pe net și de care mi-era teamă și silă să le aud și să le văd... Mi-a spus că este o cameră standard. Ok, ce-o fi, o fi acum! Dar totuși pozele alea, cu camere destul de drăguțe, de pe celebrul site de rezervări, oare de unde erau, nu din hotelul respectiv? În fine...
Camera 416. Etajul 4, evident. Și ultimul. Liftul arată bine, iar ușile se închid automat și în mers :)). Remarc imediat holul curat și mirosul plăcut a ceva soluții de curățenie. Curați și pereții de parcă erau proaspăt zugrăviți. La fel și camera, căci aici aveam un cui. Să nu stau 7 zile intr-o hrubă. Și nu a fost sa fie! :)
M-a întâmpinat o cameră potrivită ca mărime, de culoare bleu, cu tavanul albastru grecesc, cu ornamente în același stil, de culoare albă. Două paturi unite, noptiere, dulap, o masă de toaletă cu oglinda și scaun. Tot acest mobilier arată bine. Nici nou, nici vechi și nu deteriorat. Perdea albă, curata, vaporoasă și draperie asortată cu cuverturile. Tv cu ecran plat așezat pe perete, lângă un pânză pictată ce se dorea un câmp cu narcise :). Balconul cu masă, scrumieră și două scaune din aluminiu cu impletitura de plastic. Până acum toate bunicele și frumușele. Mai e un hop. Baia. L-am trecut cu bine. Baia este curată! Mică, dar de ajuns pentru doi oameni normali ca statură. WC-ul curat, peria de curățat curată. Citisem pe net și eram îngrozită de ororile pe care o sa le găsesc în baie. Dar nu. Cada mică, curată, cu perdea de duș. Gresia, faianța, curate. Uf, am scăpat! :) După miniinspecția de început, m-am liniștit! Nu mai zic de amplasarea hotelului. Din balcon se vede marea la nici 100 m. Se și aude! :) Se aude și nenea care umblă cu gogoși pe plajă și strigă Fresca Donaț :)) ) Hehe!
Sa revenim la camera. Așternuturile curate. Pe pat, patru prosoape, două mari, două mici, imaculate și pufoase. Le-am suspectat a fi noi, așa bine arătau. La baie consumabile: săpunele, gel duș, cutiuțe cu dischete demachiante, minipilă de unghii, bețe de urechi. Hârtie igienică două bucăți. În fiecare zi a fost luat gunoiul, a fost spălat pe jos și mirosea frumos, s-a alimentat cu consumabile. Prosoapele și așternuturile s-au schimbat o dată, la jumătatea sejurului.
Despre micul dejun o sa vorbesc în aceeași notă. De bine. Acesta este intre orele 8 și 10. O zi omletă, o zi ouă fierte. Foarte proaspete. Minicrenvurști, salată rusească, tzatziki, cremă de brânză, măsline kalamata foarte gustoase, cașcaval și șuncă feliate, roșii, castraveți, unt President, fulgi și cereale, gemuri, compot, iaurt, lapte, pepene roșu. Pâine albă și neagră foarte proaspătă și pâine prăjită. Chec de două feluri. Dozator de sucuri, personal nu le-am testat. Automat de cafea. Relativ slăbuță pentru gustul meu, care sunt băutoare de espresso, dar tocmai bună de savurat în răcoarea dimineții, pe terasa din fața hotelului :). O persoană supraveghea permanent și imediat ce se golea puțin dintr-un platou, completa imediat. În intervalul de mic dejun, am venit la diverse ore și am găsit aceleași platouri pline. Se alimentau chiar și la 10 fără 5. Restaurantul destul de încăpător, iar lumea vine în valuri, doar suntem la mare :), cei mai harnici și care vor sa prindă UV-ul blând al dimineții, veneau la ora 8 - 8:30. Cei care zăboveau în pat sau familiile cu copii, coborau la micul dejun la 9 - 9:30. Deci niciodată îmbulzeală la mese sau la bufet. Mesele erau debarasate imediat, deci totdeauna te aşezai la o masă curată.
Deci, una peste alta, nu a fost deloc rău. Dimpotrivă. Surpriza a fost cu atât mai plăcută cu cât nu m-am dus cu mari pretenții. Pentru un hotel de 3 stele și pentru prețul de 45 euro/noapte la început de iulie, consider că a fost ok.
Poziția hotelului față de mare și centrul stațiunii este una foarte bună. Pe strada cu hotelul se găsește, în imediata apropiere, un market cu diverse. Alături și vizavi, terase unde se mănâncă bine și ieftin. De exemplu, o porție de calamar prăjit 5 euro, musaca 4 euro, paste, pizza de la 3,5 euro.
La plecare am achitat și taxa de stațiune. După cum probabil știți, de anul acesta grecii au introdus această taxă, gândindu-se probabil cum naiba de nu au făcut asta până acum :). La 3 stele este de 1,5 euro/noapte/cameră.
Într-adevăr, cum spunea cineva, Paralia nu prea înseamnă Grecia. Timp de 7 zile, cât am stat aici, nu am auzit două vorbe în limba greacă. Vânzătorii și ospătării vorbesc în română și mai ales sârbă. Stațiune turistică în exclusivitate. Nici pomeneală de izul Greciei autentice pe care l-am simțit de atâtea ori prin insulele acestei țări...
Atașez câteva poze deși totul este așa cum regăsiți în cele de pe site-urile de rezervări, referitor la acest hotel.
Sa auzim numai de bine și vacante reușite!
Trimis de Arua18 in 09.07.18 19:51:32
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Insula Thassos, Skiathos, Evia, Corfu, Zakynthos, Lefkada, Kefalonia
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Arua18); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.26896000 N, 22.59804500 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Arua18: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
===
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)@webmaster45: Da, este ok, mulțam!
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
citit si votat, ai nimerit o cazare buna si o vreme buna dupa toate problemele care au fost in zona vara asta.
am vazut ca ai fost in multe locuri din Grecia, de ce nu scrii despre ele??? /
inceputul este promitator asa ca astept sa vad impresii si din celelalte locuri din Grecia pe unde ai fost.
citit si votat, ai nimerit o cazare buna si o vreme buna dupa toate problemele care au fost in zona vara asta.
am vazut ca ai fost in multe locuri din Grecia, de ce nu scrii despre ele??? /
inceputul este promitator asa ca astept sa vad impresii si din celelalte locuri din Grecia pe unde ai fost.
@flaviana77:Mulțam, Flaviana! Aceasta a fost a 13-a "vizită" ???? în frumoasa Ellada. Din 2010 până în prezent a fost "nicio vară fără Grecia", chiar și de două ori pe vară în vreo 2-3 ani. Îți imaginezi ce mobilizare masivă trebuie pentru a așterne impresii din atâtea excursii. Problema este timpul, căci de plăcerea de a povesti, slavă Domnului, nu duc lipsă... ????
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2012 Olympus Hotel - dupa ce ne-am spalat bine, a ramas un gust amarui. — scris în 18.07.12 de Geo2005 din BUCURESTI - nu recomandă
- Aug.2010 Hotel Olympus din Paralia - cea mai contradictorie experienta — scris în 25.08.10 de liviadavidescu din CRAIOVA - RECOMANDĂ