ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 12.08.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 09.08.10
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2014
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.33%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Olympion Hotel - mult peste așteptări

TIPĂREȘTE

Venind din Zakynthos către casă, am inclus o ședere de două zile în Atena. Am făcut rezervare, prin Booking.com, la hotel Olympion.

Hotelul se află pe strada Lorentzou Mavili, nr. 10, la circa 10 km de centrul orașului, în zona de nord a capitalei (coordonate GPS: 38.057215,23.732013). Dacă nu aveți mașină, sau dacă doriți să vi-o lăsați la hotel când veți ieși în oraș, se poate ajunge acolo și cu autobuzele care circulă pe b-dul Dimokratias, stația fiind în imediata apropiere a intersecției bulevardului cu strada pe care se află hotelul. Cei ce vor dori să circule cu metroul, vor găsi, la circa 100 de m, stația Kato Archanes.

Zona în care se află hotelul este una de vile, foarte liniștită, astfel încât somnul nu vă va fi deranjat pe timpul nopții (sau al amiezii, dacă sunteți adepții somnului de “frumusețe”), iar infracționalitatea este redusă în zonă. Am preferat să mergem într-un loc mai departe de centru dar care să prezinte avantajele menționate mai sus.

Hotelul are parcare proprie, fără taxă de parcare.

De asemenea, prețul cazării scade cu depărtarea față de centrul orașului, astfel încât am beneficiat de o cazare ieftină și bună la doar 36 euro pe noapte, cu mic dejun inclus.

Fiind un hotel clasificat cu două stele, am avut mici emoții, deși calificativele de pe Booking erau favorabile (foarte bine, cu un scor de 8/10). Spre plăcuta mea surpriză, am găsit acolo lucruri mai bune decât așteptam.

Camera noastră, chiar dacă nu era foarte mare, nu a fost nicidecum meschină. Există și camere mai mari (deluxe). Am avut un pat dublu, cu două noptiere, dar se poate opta și pentru paturi separate. De asemenea, există și camere triple, cu un pat dublu și unul simplu. Salteaua era ortopedică, de-a dreptul tare, acum depinde cum sunteți obișnuiți să dormiți. Unora le va prii fermitatea ei, altora li se va părea poate prea tare. Soției i-a plăcut la nebunie, eu aș fi preferat o idee mai moale.

La mobilier putem “bifa” și o măsuță cu două scaune și oglindă și un dulap mascat în perete. Aici trebuie să remarc o deficiență, și anume faptul că dulapul este cam mic și înăuntru se află doar un umeraj. Pentru noi nu a fost o problemă, având în vedere că am stat doar 2 nopți și că nu ne-am mai scos lucrurile din geamantane, dar pentru o ședere mai îndelungată ar putea constitui un dezavantaj. Surprinzătoare a fost existența a două instalații de aer condiționat, una de tip split, în camera propriu-zisă, iar cealaltă pe holul de la intrare, tip sistem cu circulație centralizată, cu comanda pe perete (presupun pentru a asigura o bună ventilare a spațiului respectiv). Pe jos este parchet cu mici covorașe în zona patului. Camera are un balcon.

Pe partea "electronică", este un televizor cu ecran plat, la care se recepționează o puzderie de canale, iar internetul Wi-Fi este disponibil în orice zonă a hotelului, pentru acoperirea întregii suprafețe fiind existente două rețele. Mai mult de atât, dacă dorești ți se pune la dispoziție un amplificator de semnal (!!! - prima dată când întâlnesc o asemenea facilitate la vreo unitate de cazare. Remarcabil!). La noi în cameră semnalul era oricum foarte bun pe ambele rețele.

Oaspeții găsesc la baie shower-gel, săpun, ba chiar și pastă de dinți și periuțe, halate de baie și chiar papuci! Nu prea găsești așa ceva la acest nivel... A, și desigur prosoape, care sunt schimbate zilnic.

Baia este cam mică, dar asta nu a fost o surpriză pentru mine, având în vedere “standardul” în această privință a hotelurilor grecești de 2-3 stele, așa că nu mi-a provocat vreun disconfort major. Camera de baie era prevăzută cu duș, am citit că există și băi cu cadă. Ce m-a deranjat a fost faptul că nu exista o draperie de baie la duș, așa că era practic imposibil să nu uzi vasul de WC și pe jos prin baie. Din fericire, exista un mop cu care se putea șterge pe jos.

Curățenia era evidentă în toate zonele.

Personalul (există recepție cu program non-stop) este foarte serviabil, și încearcă să îți ofere toate informațiile. Mai mult de atât, cu unul dintre recepționeri se putea vorbi în limba română (spre rușinea mea nu mai rețin dacă era român angajat acolo sau grec care locuise la noi în țară).

Micul dejun, în sistem suedez, servit într-o zonă a lobby-ului în care se aflau câteva măsuțe, a fost același în fiecare zi, și deși nu era foarte generos în ceea ce privește tipurile de alimente puse la dispozție, era suficient și mai ales proaspăt. Produsele se aduceau mereu pe măsură ce erau consumate.

În concluzie, am fost foarte mulțumiți de alegerea făcută și recomand acest hotel cu toată căldura oricui merge în Atena în scopuri turistice. Relativa depărtare față de centru (mă rog, eu de acasă până la Gara de Nord am cam tot atâția km de parcurs; p) se transformă în avantaj prin liniștea și siguranța zonei, iar pentru banii plătiți este greu de găsit în Atena (și în general în orice altă capitală sau mare oraș) o cazare care să ofere condiții mai bune.


[fb]
---
Trimis de cher-cher in 12.08.15 12:55:06
Validat / Publicat: 12.08.15 15:05:28
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1153 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (cher-cher); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P05 Hotelul văzut din stradă
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 15050 PMA (din 15 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

5 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[12.08.15 14:37:04]
»

Bine ai revenit după un an de pauză!

Venind din Zakynthos către casă...

ne-am bucura să putem citi impresiile tale de acolo scrise ca articol (review) nou.

Procedând astfel, ai avea ocazia ca prin notele şi evaluările proprii să contribui la o medie mai reprezentativă a acestei destinaţii.

[În plus, dacă vreodată vei solicita informaţii aici, pe sait, cei care îţi vor răspunde o vor putea face cât mai adecvat "profilului" tău turistic (funcţie de locurile în care ai fost, unde ţi-a plăcut şi unde nu, din ce motive etc)]

Poţi folosi linkul SCRIE IMPRESII (se deschide într-o fereastră nouă)

webmaster21
[12.08.15 15:04:26]
»

Mutat în rubrica "Olympion Hotel, ATENA" (nou-creată pe sait)

---

Am setat coordonatele GPS conform indicațiilor, rezultând următoarea poziționare pe harta interactivă AFA.

Am adnotat, deasemenea, aceste coordonate ca fiind confirmate.

luciaoradea
[12.08.15 15:50:47]
»

Foarte utila recomandarea de cazare pentru Atena, la un preț excelent!

Apropo de Zakynthos, e aglomerație pe ferry? (Spre Kilini?) V-ati făcut rezervare în prealabil sau sunt locuri destule? Vrem să plecăm duminică spre Zakynthos și ne-ar prinde bine niște informații.

cher-cherAUTOR REVIEW
[12.08.15 16:25:35]
»

@luciaoradea - Mulțam.

Când am fost noi, a fost multă lume, dar nu au fost probleme, erau mai multe case și feriboturile erau de capacitate foarte mare, așa că a mers totul bine. Nu am avut rezervare prealabilă. La coadă am avut până în 10 persoane în față, nu cred că a durat mai mult de un sfert de oră. Dacă mai țin bine minte, am fost acolo cam cu o oră înainte de ora plecării.

Tot prin Killini am mers și noi. Desigur, cel mai bine dacă poți obține informații de la cineva care a fost anul acesta.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
luciaoradea
[12.08.15 22:34:51]
»

@cher-cher: Mulțumesc pentru răspuns. Am greșit eu, am văzut luna august și nu am mai fost atentă la an, aveam senzația că e 2015. Oricum, mulțumesc mult pentru informații.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
cher-cher, luciaoradea

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.45040106773376 sec
    ecranul dvs: 1 x 1