ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.05.2012
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 01.07.11
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
APR-2012
DURATA: 2 nopți
familie cu copii
2 AD. + 2 COPII

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
PLAJA şi MAREA:
70.00%
Satisfăcător
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
81.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

TIMP CITIRE: 4 MIN

Hotel cinstit

TIPĂREȘTE

Daca tot a dat caldura si ne-a prins dorul de mare, de ce sa nu dam o fuga pe litoral? Problema este ca ne-am bucurat anul trecut de "deliciile" unui sfarsit de saptamana la Costinesti, asa ca am hotarat sa o luam putin mai la vale spre vecinii nostrii cultivatori de castraveti. Cum noi ne-am hotarat miercuri sa plecam sambata, optiunile erau destul de limitate, asa ca dupa putina cautare pe un site de rezervari online am ales hotelul Odessos din Zlatni Plipopepupablablabla... mama lui de nume. Cred ca limba bulgara este una dintre cele mai ciudate din lume alaturi de germana, olandeza si chimie.

In fine, documentat fiind asupra dimensiunilor microscopice ale parcarii hotelului am decis sa plecam mai devreme asa ca avand ochii ca bufnitele am plecat de acasa pe la ora 5. Baiatul cel mare si-a luat PSP-ul si n-am mai avut treaba cu el (verificam periodic daca mai respira) iar piticul, dupa ce a protestat putin din reflex ca vrea el utilajul cu jocuri si-a luat pozitia de somn si a fost pierdut pentru societate in urmatoarele ore. Tin sa precizez (si consider asta o mare victorie personala) ca de data asta nu m-am mai injurat cu GPS-ul si ca in mod absolut uimitor n-am mai vizitat locuri din Bulgaria de a caror existenta nu doream sa aflu. Totul e foarte simplu: daca asfaltul este mai bun drept inainte, mergi pe acolo chiar daca GPS-ul face crize de isterie sa o iei la dreapta. Se calmeaza el pana la urma.

Urmand acest percept simplu am ajuns pe la ora 9 in fata hotelului si ulterior in fata receptiei. Am explicat pe scurt cine suntem si ce vrem si in 10 minute ne-au dat cardul de la camera. Am urcat masina pe trotuarul unde era parcarea producand cu acesta ocazie un zgomot dubios caruia nu i-am dat prea mare importanta. Pe moment. La plecare am observat insa ca am facut praf scutul si cu toate ca l-am prins cu o coarda elastica am semnalizat acustic fiecare denivelare a drumului dintre Nisipuri si Bucuresti.

Camera, destul de mare si curata dar cu un pat in minus. N-a fost o problema pentru ca au adus imediat inca un pat suplimentar. balconul destul de mic dar OK cu vedere la piscina. Cu putina abilitate puteai chiar sa vezi marea printre niste plopi si un hotel. Baia, curata si ea si destul de marisoara. Per total, o camera decenta, mai buna decat pe litoralul nostru la un pret apropiat.

Am hotarat sa iesim sa ne plimbam putin si fata de la receptie ne-a interceptat sa ne spuna ca desi cazarea incepe la ora 14:00, putem lua pranzul la ora 12:00.

Mesele sunt decente pentru pretul platit. Nimic extravagant dar mancare gustoasa si variata. Am vazut ca unii colegi de forum s-au aratat nemultumiti de mancare dar cred ca este o chestiune de perspectiva... nu poti plati 100-200 de euro si sa pretinzi servicii ca la un hotel de 5 stele din Antalya. In ceea ce priveste cantitatea, este o alta poveste. Depinde de numarul (si calitatea) turistilor mioritici. Daca in prima zi totul a fost linistit si ordonat, oameni care asteptau cumintei sa-si puna in farfurie ca (si cat) aveau nevoie, in ziua urmatoare, pe fondul animatiei asigurate de doua triburi dacice coborate din autocare totul a devenit lejer haotic. Sincer, n-am vazut in viata mea prestidigitatori mai iscusiti. Baiatul ala care a castigat "Romanii au talent" e mic copil, daca-i vedea pe astia se aseza pe bordura si plangea de rusine. Este o dovada de maxima virtuozitate sa poti inghesui asemenea cantitati apocaliptice de mancare intr-o amarata de farfurie si totusi sa nu versi mai mult de jumatate pana sa ajungi la masa! Intr-adevar, romanii chiar au talent. Culmea rafinamentului a fost atinsa de o suava duduie avand diametrul unui aragaz care dorind sa afle daca niste sarmale erau de post sau nu s-a hotarat sa scobeasca in ele direct in tava. Elucidand intr-un final acest mister a inghesuit vreo 10 bucati intr-o farfurie deja traumatizata psihic si a purces triumfatoare spre locul de furajare. Baiatul cel mare (ma rog... cat de mare poate fi la 9 ani) a reusit sa eschiveze ca Neo din Matrix un cot in ochi in timp ce cu inconstienta specifica varstei incerca sa ia o felie de tort. Chiar... ce fraier, auzi, sa ia doar o felie de tort!

La piscina rula episodul doi din acelasi film apocaliptic... mancare aruncata pe jos la jumatate de metru de cosul de gunoi, pahare sparte, farfurii doldora de fursecuri si cafele varsate pe sezlonguri. Pai ce... sa stea angajatii de pomana? Sa munceasca, doar d'aia am murit noi la revolutie si am venit la ol inclusiv!

Piscina, nu foarte mare, era curata dar, fiind sfarsit de aprilie, apa era cam rece.

Exista si un mic loc de joaca pentru copii cu un tobogan si vreo doua leagane.

Bauturile, intr-adevar nu sunt cine stie ce dar asta e un aspect care nu m-a derajat in mod deosebit.

Ca o concluzie, este un hotel "cinstit" care ofera chiar mai mult decat ar fi de asteptat pentru banii platiti si pe care l-as recomanda oricand comparativ cu unul de pe litoralul nostru.


[fb]
---
Trimis de nuvreau in 16.05.12 20:52:54
Validat / Publicat: 16.05.12 22:39:11
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA.
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3740 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nuvreau); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Vedere de pe balcon. Undeva, in stanga sus este si marea.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 24050 PMA (din 26 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com

  • ECOURI la acest review

    12 ecouri scrise, până acum

    maria55 †
    [17.05.12 01:29:25]
    »

    Superb rw. si superba descrierea! Poate, unii ar spune ca nu reprezinta mare lucru... insa, nici pe departe! Cu totii ar trebui sa luam aminte si sa mai corectam imaginea de care singuri ne-am facut rost.

    ionescunic CONS. ONORIFIC AFA / BULGARIA
    [17.05.12 08:21:26]
    »

    Un review cinstit. Felicitari pentru review, vacanta si mai ales pentru tonul descrierii!

    Zoazore
    [17.05.12 11:22:27]
    »

    Superba vacanta, descriere pe masura! Da' parcarea? Cat e parcarea? Pe bune, ati platit suplimentar parcarea? Ca tot aud, ba de 5 leva/ zi, ba de 10...

    Cat de departe e de plaja?

    Multumesc inca odata ca mi-ai inveselit ziua!

    RossoNerro
    [17.05.12 11:28:34]
    »

    Da, un review cinstit. Felicitari.

    Readuc (la fileu) aceasi intrebare: Cat e parcarea?

    vera77
    [17.05.12 15:24:17]
    »

    Te-as fi votat de 10 ori, da' n-am voie. Descrierea hunilor e tare, mi-a placut si sunt total de acord cu ea. E pacat, dar astia suntem!

    nuvreauAUTOR REVIEW
    [17.05.12 19:57:09]
    »

    @Zoazore: parcarea a fost gratuita. dar daca aveti ca noi o masina cu garda joasa, mai bine urcati cu spatele.

    Plaja... 3-5 minute de mers la vale cu viteza de croaziera a piticului.

    @webmaster: am o problema cu mailul se pare. desi adresa mea de mail este valabila si functionala (pe cuvant, eu ma ocup de servere), la logarea pe site primesc un avertisment ca este o problema cu aceasta. Motiv pentru care nu primesc nici avertizarile de mesaje noi.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    mariana.olaru
    [18.05.12 10:15:36]
    »

    În general, nu prea citesc impresii despre destinații care nu mă interesează, iar litoralul bulgăresc face parte din această categorie. Dar pentru că citisem toate review-urile afișate pe prima pagină a site-ului, între care și câteva despre mult lăudatul și deopotrivă hulitul litoral bulgăresc, mi-am zis să nu fac o nedreptate și să ”sar” vreun altul similar. Așa am ajuns să lecturez și impresiile tale. După ce am ajuns la final, amuzată de stilul tău tipic românesc, satiric, ironic, dar și personificând expresia”a face haz de necaz”, am realizat cât de mult mi-a plăcut și cât de păcat ar fi fost să ratez un astfel de review.

    Cât despre obiceiul tău de a urma un drum după regula

    daca asfaltul este mai bun drept inainte, mergi pe acolo chiar daca GPS-ul face crize de isterie sa o iei la dreapta

    , cred că nu totdeauna acesta se va dovedi cea mai bună alegere. Din propria-mi experiență, procedând după aceeași regulă nescrisă, dar de bun simț, tot în Bulgaria, drumul mai bun ne-a dus chiar într-un loc cu interdicție de trecere. Căutând o mănăstire, pornisem pe ruta propusă de GPS, dar la un moment dat, cum se întâmplă adesea în Bulgaria, GPS-ul s-a dezactivat. Am fost nevoiți să mergem înainte, sperând în ajutorul unor indicatoare. Dar tot ca în Bulgaria, acestea erau foarte rare. Așa am ajuns ca la o intersecție de drumuri, să-l alegem pe... cel mai frumos asfaltat. Ei bine, drumul cu pricina ne-a dus direct în poarta unei mari unități militare. Nu s-a întâmplat nimic, am întors mașina și ne-am reluat drumul pe alt sens. Dar dacă protecția unităților militare ar fi fost ca în Turcia, unde acum vreo cinsprezece ani, autocarul nostru, care avusese neșansa unei pane de cauciuc chiar în vecinătatea unei unități militare (și nici măcar nu se zărea prinprejur), a fost de-a dreptul arestat? Am pierdut acolo vreo două ore, ca să ni se voaleze filmele din aparatele foto și să dăm declarații asupra scopului pentru care venisem în Turcia. Pentru mine, acea experiență a fost terifiantă, căci nu e deloc de glumă să ai de-a face cu autoritățile militare, mai ales într-o postură izbitor de similară cu a trupelor SS

    Oricum, mulțumesc pentru plăcerea acestui review și pentru portretele comice, dar și dezgustătoare ale concetățenilor noștri. Este reconfortant să văd că mai sunt atât de mulți alții care gândesc ca mine... Așa că, meriți din plin superbonusul!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    adryana
    [20.05.12 12:20:38]
    »

    REGRET faptul ca nu citesc mai des astfel de impresii atat de savuroase.

    @nuvreau-imi era dor de scrierile tale, bine ai revenit si sa nu spui niciodata- ,,nu vreau sa mai scriu rw. ''-chiar ar fi mare pacat.

    Felicitari sincere, am ras cu pofta.

    roth
    [21.05.12 23:43:48]
    »

    Sper ca nu ma erecheste vreum web, dar te rog da un semn cu un PM care sa aibe o adresa de mail sau un tel ceva sa pot vb un "secret"

    Multumesc, atat pt PM cat mai ales pentru rw-uri.

    Am citit cateva si crede-ma, nu am fost la sala dar am febra abdominala.

    Astept cu nerabdare sa pot lua legatura cu tine.

    aciupagea*
    [11.06.12 08:19:17]
    »

    buna ziua,

    as dori sa intreb daca la odessos se asigura pat pentru copil de 5 ani. dvs vi s-a asigurat? cat de mari aveti copilasii? multumesc

    nuvreauAUTOR REVIEW
    [23.06.12 22:57:09]
    »

    @aciupagea: am avut 4 paturi in camera. doua "by default" si doua suplimentare. cu toate acestea, camera e suficient de mare ca sa nu para inghesuita.

    copiii au (aproape) 4 si 10 ani.

    aciupagea*
    [25.06.12 08:58:14]
    »

    @nuvreau: multumesc frumos

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    8 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    aciupagea*, adryana, maria55, nuvreau, RossoNerro, roth, vera77, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂOdessos Park Hotel:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.042909860610962 sec
    ecranul dvs: 1 x 1