ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 19.07.2014
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Ploiești
ÎNSCRIS: 06.03.12
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
JUN-2014
DURATA: 4 nopți
prieteni
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
PLAJA şi MAREA:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Un hotel de trei stele la preţ de una

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE

Sejurul pe meleagurile Greciei din vara lui 2014 am ales să-l împart între munte şi mare, astfel că primele 5 zile le-am rezervat pentru staţiunea Kalithea de pe braţul Kasandra al peninsulei Halkidiki. Este o staţiune foarte frumoasă, accesibilă tuturor categoriilor de turişti şi pentru toate buzunarele.

După ceva căutări pe site-urile de profil m-am decis pentru hotelul Oceanis, un hotel cotat la o stea, dar care merită trei după părerea mea, ca arhitectură, curăţenie, dotări şi facilităţi. Am ales acest hotel, ca urmare a mediei notelor primite pe Booking.com (8,3), dar şi ca urmare a celor două review-uri laudative de pe Am Fost Acolo.

Hotelul Oceanis este situat aproape în zona centrală a oraşului, lângă şoseaua care străbate satul Kassandria, şosea ce duce pe partea cealaltă a braţului Kassandra în însorita staţiune Siviri. Plaja principală din dreptul hoteluli Ammon Zeus este situată la 300 de metri după ce cobori o pantă pe un drum asfaltat. Şoseaua ce străbate braţul Kassandra şi duce la celelalte staţiuni se află la 50 de metri faţă de hotel.

Cea mai apropiată staţiune Afitos (Athitos), un mic sat construit din piatră, se află la nici 5km, pe partea dreaptă, cum mergi spre Nea Moudania. Înainte de intrarea în acest sat, dar pe partea stângă, se află un supermarket Ldl unde găseşti produse mult mai ieftine decât la minimarketurile aflate în staţiuni. Puzderia de magazine, restaurante, taverne şi baruri se află la nici 100 de metri de hotel.

Hotelul, o construcţie frumoasă, are două etaje şi dispune de camere duble sau studiouri familiale de 2,3 şi 4 persoane. Este adnotat ca Genius, iar turiştii care au această titulatură pe Booking.com beneficiază de o reducere de 10% la preţul cazării (subsemnatul a beneficiat de această facilitate). O frumoasă pancartă albastră de prezentare, luminat noaptea, îl face vizibil din zona centrală a staţiunii, mai precis din strada Epar. Od. Paliouri-Athitou (cea care duce la Siviri).

Intrarea în hotel se face printr-un frumos hol unde avem în stânga recepţia şi barul, apoi se urcă pe nişte trepte din marmură la etaj. În stânga recepţiei se află o mică grădină cu iarbă, flori şi arbuşti, iar din recepţie se iese pe o mică terasă, amenajată cu mese şi scaune. Toate camerele au balcoane, unele cu vedere la mare şi spre zona centrală a oraşului, altele cu vedere spre piscină.

Unele studiouri au bucătărie complet utilată. Noi am avut o cameră dublă, destul de mare, cu vedere la mare şi oraş, fără bucătărie, dar cu unele dotări de care am fost foarte mulţumiţi. Balconul destul de încăpător şi mobilat cu masă şi scaune, mobilerul camerei în perfectă stare. Dulapul pentru haine destul de încăpător, înăuntru existând şi un seif pentru documente şi valori.

Camera are televizor cu ecran plat, un birou şi covoraşe pe jos. Aerul condiţionat a funcţionat ireproşabil şi ne-a prins bine pe o căldură sufocantă (35 de grade în 23 iunie). Frigiderul încăpător şi foarte eficient ne-a fost deasemenea de mare ajutor.

Curăţenia în cameră destul de bună, s-a făcut curat şi s-a luat gunoiul la 2 zile. Pentru sticle goale, cutii sau alte resturi voluminoase aveam lângă hotel un tomberon special. HiFi-ul a funcţionat fără reproş, cel puţin la etajul unu unde am stat noi.

Baia nu chiar mare, foarte curată, dotată cu cabină de duş, coş de gunoi, uscător de păr şi articole de toaletă. Apă caldă non stop, articolele sanitare în bună stare de funcţionare.

Hotelul nu avea un restaurant în adevăratul sens al cuvântului, mai degrabă era o terasă în faţa recepţiei unde se putea servi o gustare sau ceva de la bar. Pe holul recepţiei două tonete, una cu îngheţată şi una cu sucuri şi bere erau la dispoziţia turiştilor. În curtea interioară a hotelului se află o piscină mică şi curată, dar care era folosită mai mult de copii.

Lângă piscină, la umbra unui platan, se aflau alte mese unde se putea sta la umbră şi consuma de la barul amenajat aici. Având trasee de parcurs şi plaje de vizitat zilnic, nu am avut ocazia să consumăm nimic la nici una din cele două terase.

Personalul cu care ne-am intreţinut la acest hotel a fost un recepţioner şi o femeie de servici, aşa că nu pot să spun prea multe la capitolul amabilitate sau serviabilitate. Recepţionerul ne-a primit cu oarecare amabilitate, dar mi s-a părut un pic cam sobru şi deloc bucuros de oaspeţi. Chiar şi când lăsam cheia la recepţie o primea profesional, rece, fără să-i observ pe faţa vreo urmă de zâmbet.

Parcarea se face în stradă, este spaţiu destul şi seara când veneam (uneori destul de târziu) de la plajă, găseam mereu locul liber. Pentru copii era spaţiu de joacă suficient în zona piscinei. În afară de transport aeroport (contra cost) şi acces la copiator şi fax hotelul nu mai oferă şi alte servicii.

Recomand acest hotel pentru poziţia lui centrală în staţiune şi pentru un raport calitate -preţ excelent.


[fb]
---
Trimis de traian.leuca † in 19.07.14 20:33:38
Validat / Publicat: 20.07.14 05:52:27
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Thassos
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3672 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (traian.leuca †); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Emblema hotelului Oceanis din Kalithea, Halkidiki (braţul Kasandra), Grecia.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 42500 PMA (din 47 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

6 ecouri scrise, până acum

webmaster23
[20.07.14 05:50:56]
»

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

johnnyredlabel † CONS. ONORIFIC AFA / GRECIA
[20.07.14 06:00:31]
»

Super dimineață am! La cafeaua de dimineață, să citesc despre Kalllithea, una din stațiunile grecești de care mă leagă frumoase amintiri, unde mi-am făcut și prieteni!

Mulțumim Traian!

traian.leuca †AUTOR REVIEW
[20.07.14 11:53:50]
»

@johnnyredlabel: Şi eu mulţumesc, pentru vizită!

Lyssys
[20.07.14 18:06:06]
»

@traian. leuca: Ce lecţie utilă! Prea repede am sărit oferta hotelurilor de 1* şi 2 *, iar un astfel de rw este extrem de binevenit!

M-am fixat, în cele din urmă (şi cam prea târziu, din varii constrângeri, în acest an), la Kassandra, Kallithea, ca destinaţie de vacanţă, iar acum caut în disperare un hotel! Pe plajă!!! Lasă că sunt numai de 4 şi 5 *, dar şi acestea sunt... epuizate în perioada foarte strictă în care trebuie să mă încadrez (după 25/26 august) ! Mă tentase Margarita Sea Side Hotel 4*, dar e full booking...

Ce vreau să vă întreb, ca să fiu absolut sigură, este dacă de la hotelurile de sus, din staţiune, se poate totuşi merge la plajă FĂRĂ MAŞINĂ, de două ori pe zi, fără să fie prea solicitant?!

Sau va trebui să mă reorientez spre altă staţiune, şi dacă da, care ar fi următoarea în top, după dumneavoastră? Cu nisip fin, adâncire lină a apei şi nu foarte monotonă?

Mulţumesc anticipat pentru răspuns! Vă doresc vacanţe de vis!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
traian.leuca †AUTOR REVIEW
[20.07.14 22:07:12]
»

@Lyssys: La hotelurile "de sus din statiune" (pe langa Oceanis) se poate merge la plaja fara masina destul de usor.

Daca nu gasiti locuri in Kalithea eu va recomand Hanioti (Chanioti).

webmasterX
[23.07.14 14:52:23]
»

Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației noastre de a scrie propriul set de impresii din această vacanță.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Lyssys
Alte impresii din această RUBRICĂOceanis Hotel:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051494121551514 sec
    ecranul dvs: 1 x 1