ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 15.12.2018
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
DEC-2018
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 65 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Relaxant, curat și frumos decorat

TIPĂREȘTE

Mmm, Brașov... un oraș pe sufletul meu, așezat în inima țării, la o distanță de 180 km de capitală adică 5 ore de mers cu mașina, grație celor care au condus și conduc frumoasa mea țară, acei oameni „minunați”, mândri de „reușitele” lor.

Rezervarea am făcut-o pe Booking cu puține zile înainte de 1 Decembrie, am „luat” ce-am mai găsit convenabil. N-am ținut cont de note, comentarii, eu nu-i cunosc pe acei indivizi. N-am ținut cont nici de ce-am găsit pe AFA, știam că va fi bine și așa a fost.

Hotelul Oasis se află pe strada Vulcan, la nr 41, de 15 ani, într-o zonă liniștită. De curând a fost igienizat adică zugrăvit, toate mochetele au fost schimbate. Mobilierul este același, ca la început.

Împrejurimile sunt liniștite, între vile tăcute, aproape de o biserică, la 3 km distanță de Piața Sfatului.

Curtea este mare, pavată frumos, era decorată cu ornamente specifice sărbătorilor de iarnă. În curte erau trei foișoare mobilate cu mese și scaune, numai bune pentru relaxare sau socializare.

Parcarea este generoasă, sunt suficiente locuri pentru toți oaspeții, hotelul dispune de 20 de camere.

Criteriile alegerii mele: musai hotel, curățenie, parcare, restaurant, balcon, aproape de centrul orașului.

Clădirea are 3 etaje, nu există lift. Mare parte a zidurilor este acoperită cu piatră, aspectul exterior este plăcut.

Recepția este micuță, are un aer cald, mobilierul se îmbină armonios cu toate decorațiunile din jur.

Holurile și scările sunt acoperite cu gresie, strălucesc de curățenie.

Restaurantul este deosebit de frumos, are o capacitate de 50 de locuri, fiecare element din interiorul lui este așezat atent, evidențiază ceva.

Micul dejun e tip bufet, costă 20 lei/persoană, este îndestulător, am avut ouă ochiuri și omletă, cârnăciori, mezeluri, legume, brânzeturi, lactate, gem, pâinică proaspătă, suc de fructe, ceai, cafea, apă.

Am mâncat și seara acolo, meniul este bogat, prețurile sunt ușor ridicate. Preparatele au fost gustoase.

Aici e o problemă, cineva scria în urmă cu ceva timp că restaurantul e închis mereu. Vin cu precizarea că restaurantul nu e închis, e doar gol pentru că cei cazati în hotel mănâncă pe unde apucă sau chiar în cameră. Asfel încât bucătăreasa nu stă decât până la ora 20:30, ospătarii sunt de fapt angajații sau proprietarii. Dacă turiștii hotelului doresc să mănânce acolo trebuie doar să o anunțe pe doamnă, nimic complicat. Eu înțeleg lipsa de personal din turismul românesc, îi înțeleg și pe proprietari. În cazul Oasis pot afirma că proprietarii sunt foarte înțelegători, orice doleanță este luată în seamă și rezolvată cu maximă seriozitate.

Mobilierul restaurantului este din lemn masiv, modelul este de excepție, m-a încântat teribil.

Barul este simplu dar atrăgător, lemnul îmbracă bine spațiul larg și cald.

Camera 302

Este la mansardă, este mare, luminoasă și călduroasă cu toate că are un perete din sticlă. Cele două calorifere ne-au încălzit foarte bine aerul din încăpere. Inedită era instalația pentru perdea și draperie.

Mocheta este nouă, v-am mai spus deja. Patul matrimonial era încadrat de noptierele cu sertare și veioze, un minus aș acorda pentru prizele inexistente lângă pat.

Dulapul avea două compartimente: unul pentru umerașe (cu umerașe) și altul cu rafturi, unde am găsit două perne moi, două pilote pufoase și două pături. Una dintre ușile dulapului avea și oglindă.

Într-un colț al camerei era o măsuță și-un taburete, desupra lor era TV și A. C...

Lenjeria patului era de calitate, albă, salteaua era moale, pe gustul meu.

Biroul din cameră avea oglindă iar minibarul incorporat era plin cu diverse lichide, ca prețuri vă pot spune că o sticluță cu apă costa 5 lei, restul n-am folosit.

Suportul pentru valiză era lângă birou, aveam și coș de gunoi în cameră, foarte utile ambele.

Din cameră ieșeam într-un hol micuț în care era un cuier iar apoi intram în baia foarte spațioasă, curată, dotată cu o cabină de duș.

Aerisirea se făcea cu ajutorul ventilatorului dar și al geamului. Oglinda era mare și crăpată puțin într-un colț, un minus pentru consumabile: 2 săpunuri micuțe, un șampon, o jumătate de hârtie igienică. Prosoapele erau albe, miroseau frumos dar nu erau pufoase. Apa avea presiune, cea caldă era fierbinte, scurgerea a funcționat perfect, nu au fost mirosuri neplăcute. Am avut și feon.

Balconul era mare și curat, mobilat cu o măsuță și două scaune, aveam vedere la Tâmpa, am admirat artificiile din 1 Decembrie de pe balcon. Cerul a fost „zdruncinat” 15 minute, mii de luminițe, săgeți, coronițe și palmieri au strălucit și explodat pe cerul Brașovului, a fost foarte emoționant.

Vreau să punctez un pic holul etajului 3

Este deosebit, mansardat, mochetat, decorat cu flori și cu o frumoasă colecție de vaze. Canapelele și fotoliile din piele sunt confortabile, spațiul de acolo este ideal pentru socializare pe timp de iarnă în cazul în care cele 4 camere ale etajului ar fi ocupate de familii prietene.

La etajul 1 (parcă) am văzut și ușa sălii pentru conferințe.

Hotelul își merită stelele și banii, răutățile scrise de alții nu-și au locul în acest caz, părerea mea.

Nu e perfect, n-am spus asta, nu e ieftin dar e un loc pe care-l recomand cu inima deschisă. Se poate plăti și cu cardul, tichetele de vacanță sunt acceptate (nu e cazul nostru, nu știm nici cum arată), am întrebat detalii pentru voi, cei interesați. Noi am plătit cash, am primit și factură pe firmă.

Brașovul este un oraș curat, deosebit de frumos indiferent de anotimp, are un farmec aparte.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de krisstinna in 15.12.18 07:53:52
Validat / Publicat: 15.12.18 08:44:23
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 632 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 În drum spre Oasis, soarele ne zâmbea tuturor: munților, norilor, brazilor...
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 68900 PMA (din 52 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 65.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    8 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [15.12.18 09:54:26]
    »

    Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut

    — (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;

    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    ANILU
    [16.12.18 09:04:46]
    »

    @krisstinna: Foarte bine arată Oasis și frumos decorat în așteptarea sărbătorilor.

    Chiar dacă ați avut camera la ultimul etaj nu ați dat cu tavanul în cap... pardon... invers ????

    Și fereastra în triunghi cu perdea și draperie aferentă... foarte interesant.

    Chiar dacă ați avut vreme frumoasă, soare generos, fără zăpadă dar ger, ați avut căldură în cameră și cred că și asta a contat foarte mult.

    Felicitări pentru alegerea făcută.

    Toate cele bune.

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [16.12.18 09:30:53]
    »

    @webmaster:

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [16.12.18 09:40:29]
    »

    @ANILU: Să știi ca am avut emoții când am auzit de mansardă. Am făcut ceea ce nu fac și nu îmi place să fac: am cerut cheia sa văd camera, înainte să o accept.

    Când am văzut-o am rămas plăcut surprinsă, chiar nu mă așteptam să fie wow.

    Iar gazdele, o familie de oameni la a doua tinerețe, super amabili și cu mult bun simț, cum rar întâlnești.

    Am ales pe ultima sută de metri, doream ceva central dar prețurile erau uriașe, lipsea parcarea și balconul...

    Iar domnul C râdea de alegerea mea, citise comentariile negative și zicea că am luat țeapă

    In final i-a plăcut și lui, nici nu avea ce sa nu-i placă. In afara de dezamăgirea Târgului, a fost încântat de tot ceea ce înseamnă Brașov.

    Te imbratisez cu drag, îți mulțumesc de vizită

    mprofeanu
    [16.12.18 11:15:36]
    »

    @krisstinna: Bună această cazare în Brașov! Dacă și Domnul C a fost mulțumit înseamnă că v-ați simțit bine acolo!

    Chiar dacă eu nu voi avea nevoie de cazare în Brașov, oraș drag mie, ..., pentru cei ce vor să vadă orașul sau au alte probleme, cazarea este binevenită!

    Frumoase și elocvente și pozele!

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [16.12.18 21:15:06]
    »

    @mprofeanu: Ai intuit bine, principala mea grijă, indiferent unde mergem, este soțul meu, el trebuie sa fie multumit și astfel sunt și eu liniștita, mă pot relaxa.

    Dacă mie îmi place oriunde și oricum, dacă eu aș mânca numai din traista doar pentru a vizita și a sta mai multe zile in vacanță, el nu concepe anumite compromisuri, vacanța e importantă și valoroasă chiar dacă e scurtă și doar de “leneveală”.

    Mulțumesc frumos, te imbratisez cu drag

    Michi
    [17.12.18 15:58:27]
    »

    Îmi place stilul alert şi la obiect cu care prezinţi. Să înţeleagă omul ce şi cum.

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [17.12.18 19:00:05]
    »

    @Michi: Sărut mâna

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ANILU, Michi, mprofeanu, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂOasis Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059145927429199 sec
    ecranul dvs: 1 x 1