Cireasa de pe „tortul medieval” - Vintimiglia Alta

TIPĂREȘTE

Orasul de granita Vintimiglia, pe coasta Ligurica a Italiei, e situat in Golful Genoa, avand un mic port la gura raului Roya. Este situat ideal la aproape 20 km de San Remo sau Monaco.

Oraselul a fost vechea resedinta a contilor de Vintimiglia. Merita sa-l vizitezi pentru o serie de motive. In fiecare vineri aici exista o piata exceptionala, foarte aglomerata, unde turistii, mai ales francezi vin sa cumpere lucruri mai ieftine, dar nu mereu de cea mai buna calitate, in special articole de piele.

Vei fi surprins sa vezi magazine de lichior peste tot in oras., deoarece aici exista odata cea mai scazuta taxa italiana pe aceasta licoare.

Vintimiglia e impartita in doua parti, partea moderna si cea veche, medievala, despartita de un pod prin raul Roya.

Cocotat pe un deal, dincolo de raul unde se balacesc niste rate, este orasul vechi, Vintimiglia Alta, adanc ascuns ochiului fiind inconjurat de ziduri stravechi.

Fiind duminica orasul nu era foarte viu in acea dimineata de aprilie si am intrebat cativa localnici cum pot ajunge sus la Catedrala veche; niste doamne italience au inceput sa rada, sugerandu-mi ca e cale lunga si un drum dificil de urcat.

Plecasem din San Remo cu autobuzul public si aveam de gand sa vad orasul vechi, inainte de a merge la gara sa iau trenul spre Menton.

Prietena mea mai tanara a inceput sa se vaite de picioare, cand a vazut panta pe care trebuia sa urcam. I-am spus ca nu vad nici un magarus s-o care sus si am inceput sa urcam alene, sub soarele de primavara.

Am intrat in zona medievala printr-o poarta mascata in perete si am inceput sa exploram noul teritoriu. Doi caini lenesi dormitau in fata unei usi si au inceput sa latre. M-am uitat in sus la casele f inalte si urate, care purtau amprentele unui trecut mai glorios si mi-am dat seama ca aleea mica si ingusta de un metru, era strada principala. La stanga si la dreapta strazii, apareau din niste nise ascunse, scarile de piatra ce duceau spre locuintele italiene. Erau atat de intunecate si inalte incat aveam senzatia ciudata ca fantoma contelui de Vintimiglia va apare in fata noastra sa ne zica: Buon giorno fetelor, ce cautati pe mosia mea?

Era o bezna totala, dar de undeva se aude un tril de copil. O tanara fermecatoare cobora cu un carucior pe scari si-l manuia cu mare usurinta; a ras cand ne-a vazut blocate si ne-a aratat directia spre biserica locala.

Am mai urcat putin dupa ce am trecut de niste schele, ce consolidau o casa, si am intalnit doua matroane ce spalau in draci treptele si aruncau cu galeti de apa, cantand in italiana; ne-au ignorat, desi nu era nici tipenie de turist pe acolo.

Te treceau fiori de frica si aveai o senzatie stranie de ireal, parca traiam in evul mediu. Am tras doua poze pe furis, deoarece la o fereastra un tip barbos se uita cam urat la mine si manca o portocala.

Prietena mea a vrut sa ne intoarcem ca murea de frica, dar eu o indemnam de la spate ca e prea tarziu si va aparea si piateta centrala a oraselului. Gata, mai e un pic si la cotitura se aude clopotul bisericii Arhanghelul Mihai.

In fata apare fascinantul Oratorio Dei Neri. Aceasta biserica medievala a fost ridicata de contele de Vintimiglia in secolul 10 si reconstruita in secolele 11-12.

Mi-au placut culorile vechi ale bisericii si ale oratoriului. Aveam in fata mea un autentic tablou medieval. Cu totul intamplator pictorul de sus a adaugat culorilor sterse o pata rosie ca sa-l invioreze: deodata, un domn elegant coboara dintr-o limuzina neagra si desface un covor rosu in fata bisericii, anuntand astfel sosirea miresei. Preotul local, cu straie minunate vine si el si adauga o alta pata de culoare tabloului ce se deseneaza in fata noastra, ca intr-o fila a timpului medieval.

Si cireasa de pe tort: intr-o sincronizare perfecta apare si Lenuta, tiganca romanca, frumoasa si durdulie de la Timisoara, cu fustele viu colorate, care se aseaza langa noi ca ne-a auzit vorbind romaneste. Si sa nu crezi, dar ne da indicatii turistice gratuite cum sa ne intoarcem pe alt drum si ce sa mai vedem.

In fine coboram in vale si o pisica neagra rau ne taie calea. Prietena mea schimba brusc directia si se intoarce, dar ne ratacim si ajungem ca intrun labirint in alta strada ingusta, unde o dna in varsta cara o sacosa de legume si dispare subit intr-o gaura neagra spre casa ei. Prietenea mea ma bombanea ca sunt nebuna ca-mi plac strazile intortocheate si vechiturile si ca acum e fericita ca traieste bine in Romania, nu ca o troglodita.

In fine aventura de 3 ore s-a incheiat si am ajuns tefere si cu picioarele umflate pe podul principal al orasului. Ne-am oprit in frumosul parc central si am hotarat sa mergem la Menton.

In departare pe fundalul tabloului numit Vintimiglia Alta se auzeau clopotele Catedralei - de ramas bun.

Au revoir monsieur le Compte.

---

VIZUALIZĂRI: 3641 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI