GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vara aceasta, în drum spre Muntenegru, am fost și prin Uzice. Nu am intrat în oraș dar am făcut câteva poze de sus. Probabil orașul arăta ca majoritatea orașelor sârbești, care mie mi s-au părut că seamănă cu Slatina.
În Uzice, parcă peisajul era mai frumos decât în restul țării. De la Golubac la Cacak mi s-a părut așa de lung și urât drumul, dar și plictisitor, încât îmi venea să mă întorc în România. Dar începând cu Uzice, au apărut munții, și asta m-a încântat.
Nu am intrat în centru, dar am urcat pe o stradă unde era un cartier de case și de acolo am putut face multe poze.
Auzisem că Uzice, era cândva supranumit HONG KONG-ul estului, datorită blocurilor înalte dar nu mi s-a părut. Erau blocuri normale, dar oricum, mi s-a părut frumos de sus. Așa cum și Brașovul se vede frumos de pe Tâmpa.
Oricum, în zonă e și un lac destul de mare.
Din păcate, cam multe gunoaie pe marginea lui.
Dacă voi mai trece prin zonă, aș vrea să intru și în centru, dar mi-e teamă să nu fiu dezamăgit. Eu am trecut prin Cacak pe mai multe străzi și chiar nu mi-a plăcut, de aceea n-am mai vrut să intru și în Uzice.
După Uzice am trecut prin Zlatibor, unde am întâlnit un grup de români... necivilizați. Probabil aceiași pe care îi întâlniți la mare în GRECIA, ĂIA CU MANELE ÎN CĂȘTI, care înjură, vorbesc tare, deranjant.
Trimis de Romania4EVER in 19.09.11 11:28:53
- A fost prima sa vizită/vacanță în SERBIA
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Romania4EVER); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Faine pozele. Si eu a fost acolo! Daca opreai, alta impresie ai fi avut. Asa... le poti incadra toate reviews-urile la ''Europa-vazuta de pe autostrada''!
Articolul a fost retras din concurs; mi se pare nepotrivit si sa initiezi un articol pentru cate o oprire de cateva (zeci) de minute pe drum, catre destinatia finala.
--
Deloc in ultimul rand:
Am parcurs in viteza cateva alte articole scrise recent de acelasi autor si imi pare ca am descoperit in aproape toate acelasi pattern.
In opinia mea, a doua varianta s-ar fi impus NET in cazul (foarte) multora din articolele initiate de tine in ultimele 2-3 zile.
Buna ziua,
Am o dilema, sper sa ma ajutati. Va rog sugerati-mi care varianta de traseu sa aleg spre Cacak, pornind de la Paracin?
1. Zajecar->Paracin->Kragujevac->Cacak
2. Zajecar->Paracin->Krusevac->Kraljevo->Cacak
As aprecia si variante de traseu optim si spectaculos, de la Cacak->Kotor
De asemenea, va rog o sugestie de traseu bun de la Brasov spre Drobeta
Va multumesc,
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)