GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Riviera Palmierilor - San Benedetto del Tronto
Incep acest review atat cu multumiri cat si cu scuze. Sa le luam pe rand.
Multumirile sunt pentru Cornel Bociort care a facut AFA posibila, pentru Blue Air care a incheiat un parteneriat cu AFA si nu in ultimul rand pentru toti cei care m-au votat si au facut posibila castigarea biletului de avion cu care am mers in Italia. Un sincer MULTUMESC!
Le multumesc si celor care nu m-au votat, dar m-au citit. Sa le dea Dumnezeu vacante cel putin la fel de multe ca ale mele. Daca au ajuns in vreun loc datorita a ceea ce am scris eu, ce cadou frumos mi-au facut si ei! Mi s-a intamplat sa mi se multumesca pe aceasta tema si m-am bucurat nespus.
Scuzele sunt pentru vremea de rahat (nu, chiar nu merita un alt cuvant) pe care am avut-o in vacanta si pentru pozele lipsite de culoare pe care le atasez.
Vedeti voi, San Benedetto del Tronto trebuie vizitat primavara, VARA - cel mai bine, sau toamna - atunci cand nu ploua. Din tot sejurul in Italia, doar in prima zi am avut parte de soare, in rest frig de crapau pietrele si ploi in asa hal incat umbrela mi-era cea mai buna prietena. Imi cer prin urmare scuze ca va prezint un oras mohorat, eu cunoscandu-l si vara, cu alta ocazie, cele mai multe impresii de atunci relatandu-le, nu de acum. Daca pozele nu reusesc sa va cucereasca, luati-ma pe incredere si mergeti acolo, pentru ca nu veti regreta.
Sa mai spun un lucru legat de vreme, pentru ca acum pot sa fac haz de necaz, momentul fiind depasit, dar atunci aveam lacrimi in ochi de un asa ghinion.
Am petrecut cam 5 ore in aceasta bijuterie de oras (eu fiind indragostita incurabil de palmieri) timp in care a plouat continuu. Cand sa plecam acasa, exact in momentul in care am intrat si eu in masina (eu fiind ultima) s-a luminat totul dintr-o data. Era SOARELE, dar un soare orbitor de abia mai vedea sora mea sa conduca. Bine, condusul a fost ingreunat si de rasul cu gura pana la urechi de o asa coincidenta si de ghinionul pe care il am, pentru ca in Italia vremea a fost de nota 10 pana sa aterizez eu, asa cum a fost si dupa ce am decolat. :))
Sper sa nu mi se puna interdictie la urmatoarea intalnire AFA, pana la urma isi au si ploile rostul lor.
Rostul sau in agenda voastra de calatorii il are si Riviera Palmierilor, cum mai este numit San Benedetto del Tronto. Numele orasului vine de la martirul cu acelasi nume care a trait in timpul imparatului Diocletian. Face parte din regiunea Marche, provincia Ascoli Piceno (despre care voi scrie intr-un alt review) si este atat un important port de pescuit cat si una din cele mai renumite statiuni de pe coasta centrala a Adriaticii, doua milioane de turisti trecandu-i pragul anual.
Riviera delle Palme este detinatoare Blue Flag din 1998. Intrarea in apa este foarte lina ceea ce o face perfecta pentru copii si batrani. Pe mine una m-a cam nemultumit acest aspect, pentru ca mi se parea ca oboseam numai mergand pana ajungeam la o adancime suficient de mare pentru a inota, si trebuia sa pastrez energie si ca sa ma intorc. :)) Nu am mai intalnit o plaja cu apa atat de putin adanca pe o suprafata atat de mare precum aici.
Faleza te cucereste fara doar si poate. Natura este la ea acasa. O oaza de verdeata in apropierea marii. Palmierii, gradinile, micile lacuri (orasul fiind situat la gura Raului Albula), statuile putin excentrice in opinia mea, pistele de bicilete, toate aceastea alcatuiesc ca un puzzle o statiune in care nu te poti plictisi nici sa vrei. De ce?
Pe langa plimbarile la pas sau cele cu bicicleta (la care eu am renuntat intr-un final de dragul palmierilor si turistilor pe care ii luam la rand in “coarne”, eu nemaipedaland de pe vremea cand eram soim al patriei) puteti pleca in croaziere, vizita orasele medievale din imprejurimi sau practica diferite sporturi maritime. Pentru doamne, magazinele stau la dispozitie cu tot ce vrei si ce nu vrei, bani sa fie, pentru ca diferenta de pret Romania-Italia se simte la buzunar. Viata de noapte este la ea acasa pe timpul verii, melomanii indiferent de gen (chiar si Jazz) avand de unde alege.
Oferta de cazare este foarte bogata, putand opta fie pentru hoteluri plasate atat de-a lungul coastei cat si in centrul orasului, fie pentru apartamente de inchiriat.
Restaurantele si cafenelele au preturi bune as zice eu. In vizita de anul acesta am platit pentru o ciocolata calda la Caffé Moretti numai 2 euro, in conditiile in care cafeneua se afla in buricul targului, adica in Piata Giorgini, cu vedere catre Far, unul dintre simbolurile orasului.
Merita vizitat de asemenea Torrione (sau Turnul Gualitieri) situat in San Benedetto Alta, adica partea cea mai inalta a orasului, din varful caruia se poate vedea San Benedetto del Tronto in toata splendoarea lui.
Dintre muzee amintesc:
Museo della Civiltà Marinara delle Marche, adica “Muzeul maritim al regiunii Marche” cu intrare libera.
Museo ittico – dedicat omului de stiinta sanbenedettez Augusto Capriotti, fiind prezentate 9000 de exponate precum: pesti, crustacee, moluste, cetacee, echinoderme si fosile.
La Palazzina Azzurra – un complex arhitectural unic pe vremea fondarii in 1934, ca si loc de intalnire si recreere, s-a remarcat ca fiind una dintre cele mai cautate locatii dupa lasarea serii, sala de bal a Italiei pentru generatia anilor '50 - '80. A cunoscut o perioada de declin, iar din 1996 este gazda pentru promovarea si raspandirea artei - prin nenumarate expozitii - si parc public, plin de plante si flori multicolore.
Zona de promenada, cu vedere la Marea Adriatica mi se pare insa un loc unic. Lungomare are 30 de metri latime si o lungime de 6 kilometri, de-a lungul carora se intalnesc 8000 de palmieri de diferite specii si gradini luxuriante. Pentru mine a fost raiul meu, tocmai de aceea nu am foarte multe poze cu cladirile din oras, am prins insa palmierii din toate unghiurile posibile. :)
Chiar si pe cei bolnavi. :( In ultimii ani sunt des atacati de nu stiu ce barzaune din Asia si se lupta pentru tratarea palmierilor afectati. Ma bucur sa vad ca italienii nu isi lasa simbolurile sa piara si sper ca Orasul Palmierilor sa aiba viata lunga si sa citeasca si copiii copiilor nostri impresia mea, pe o AFA cu atata istorie in spate la vremea respectiva, si sa-l viziteze, asa cum va sfatuiesc si pe voi sa faceti.
Trimis de Ellada_sagapo in 14.12.11 23:24:44
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în ITALIA.
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Ellada_sagapo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
11 ecouri scrise, până acum, la acest articol
In loc de muzica atasez un video cu San Benedetto del Tronto, ca sa coloreze putin pozele si sa ofere o imagine de ansamblu.
http://www.youtube.com/watch? v=JBdVQbCsHeU&feature=related
Multumesc anticipat!
@Ellada_sagapo
Interesante informaţiile dintr-o zonă ceva mai puţin cunoscută, cel puţin pentru mine, a Italiei. Mai ales că, după cum văd, nu este doar o staţiune la mare, mai sunt şi alte motive să ajungi acolo.
Îmi pare rău pentru că ai avut vreme urâtă, dar îmi permit să te întreb de ce ai ales această perioadă, mai ales că nu e în vacanţa elevilor?
Cum ai descoperit zona?
Înţeleg că aici ai fost de data asta doar în trecere. Sper că ne vei povesti şi din destinaţia principală. Asta a fost cumva Roma?
Totusi, ai surprins frumos orasul, cel putin pe mine m-ai convins!
Cum ai ajuns, insa, aici?
@ Costi
Intr-adevar, este o zona care merita vizitata din mai multe motive. Este aproape de Ascoli Piceno, un oras care din punct de vedere arhitectural m-a cucerit, Teramo, Civitella del Tronto, care se mandreste cu cea mai mare fortareata din Italia si a doua din Europa, dupa Hohensalzburg, si despre care am scris aici: vezi impresii
Data trecuta am participat la un festival muzical care are loc in centrul orasului si care aduna mii de oameni. Printre festivaluri se numara:
- Festa Europea delle Musica
- Festival dell'Adriatico
- Festival di musica independente
De asemenea am avut norocul sa particip la Notte Bianca Sambenedetesse. Cum ii spune si numele, motoul Noptii Albe este: "Nimeni nu doarme".
Pe langa magazinele care sunt deschise non-stop si au reduceri substantiale, cat vezi cu ochii gasesti trupe muzicale de toate genurile prezentandu-si creatiile, scoli de dans in frunte cu cei mai buni reprezentanti, discoteca pe plaja, arome imbietoare de la diverse preparate culinare, ce sa mai, intr-un cuvant un fel de Carnaval Rio pe scara italiana.
Marturiesc ca a fost foarte obositor, si pe la 4 dimineata as fi dat orice sa ajung acasa. Distantele mari parcurse, multimea de oameni printre care trebuia sa iti faci loc dar si zgomotul alternant al atator genuri muzicale m-au obosit.
Meritul descoperirii acestei zone nu mi se datoreaza mie, ci unor persoane de suflet care locuiesc in apropiere, de aceea am avut si ocazia sa revin aici de mai multe ori, acum doar pentru cateva ore, la asa vremesi la asa program, neavand timp nici macar pentru vacante in ultima perioada.
Destinatia principala nu a fost Roma - sunt plina de surprize, nu? In Roma am mai fost pana acum si calatorind singurica de data asta, avionul avand aterizare la ora 18 si ceva, nu mai aveam timp nici macar de o trecere in fuga la Fontana di Trevi, obiectivul meu preferat, pentru ca urma sa am autocar catre Teramo la ora 9.
Destinatia principala a fost o casa situata undeva in Parco Nazionale del Gran Sasso e Monti della Laga, APROPO alt punct de interes al acestei zone.
Draga Costi, eu in saptamana cu vacanta urma sa dau un examen foarte important pentru cariera, asa ca a trebuit sa sacrific ceva. Imi pare rau ca nu am ajuns aici in August, cand fusese programat initial (motiv pentru care am ajuns chiar sa imi cumpar biletul pe segmentul de dus) dar viata nu vine mereu in intampinarea planurilor facute.
@ Magdalena
Orasul este surprins frumos, insa numai daca il cunosti in stralucirea razelor de soare imi poti da dreptate pentru ceea ce am zis, adica VIRGULA ca va prezint un oras trist.
Vara este cu totul alta poveste, parca iti zambeste si nu sunt subiectiva datorita faptului ca urasc frigul.
Un videoclip foarte bine pus la punct este cel din josul acestei pagini, care este si pagina oficiala a orasului. Aici ii puteti descoperi culorile si face apoi comparatie cu pozele mele plouate.
comunesbt.it/Engine/RASer ... /P/435610010312
Si acest video merita vizualizat pentru ca arata Riviera delle Palme de sus, putandu-va face o idee despre imprejurimi si cadrul natural de exceptie in care este situat.
Cum am ajuns aici am explicat in parte in ecoul de mai sus. Ca si mijloc de transport, pe langa avion, am facut rezervare online www.gaspariairport.it
Am platit 32 euro pentru un bilet dus intors Fiumicino - Teramo.
Autocarul se ia chiar din fata aeroportului, Terminalul 3, si merge pe directia Martinsicuro. Mi s-a parut mai greu sa gasesc Terminalul 3, pentru ca mi se tot arata T3:10 minute, T3:5 minute, se merge ceva.
Eu am avut norocul sa merg cu masina mai departe, insa cred ca sunt autobuze de legatura intre Teramo si San Benedetto. Singurul incovenient a constat in pauza mare dintre ora de zbor si ora cursei cu autocarul (cu toate masurile de precautie luate ca nu cumva sa apara vreun incident si sa am probleme la check-in) stand aproape 3 ore in aeroport la dus si 4 la intors, fiind de altfel doar cateva curse pe zi Roma-Martinsicuro.
@Elada_Sagapo,
Sa inteleg ca tu esti ''fata care-aduce ploaia''/???
@georgiana
Mda, sperietoare de... sori
Nu in general, doar uneori cand mi-e lumea mai draga.
of si mie-mi plac palmierii iar cei din pozele tale arata foarte bine, chiar m-ai facut curios asa ca am rasfoit putin youtub-ul pentru a vedea mai multe... si am vazut, e cam mare nebunie aici vara... asa ca raman tot la Kalamos si Hiliadou... se potrivesc mai bine cu batranele mele oase!!!
@Cristian_h
HeHe
Da, ca si plaja, eu una care prefer zonele putin aglomerate si de preferinta sa se termine muntele in mare, nu as da nicicand Grecia pe plaja din San Benedetto, dar ca si oras, in special pentru palmierii care-mi sunt foarte dragi, revin aici cu mare drag de fiecare data.
Adica vroiai sa tradezi Grecia?
Daca nu te viziteaza Mosul anul asta sa nu te miri de ce!
Glumesc evident, fiecare loc e special intr-un fel sau altul si sper sa ai o vacanta de nota 10, indiferent de loc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)