Potsdam, Versailles-ul Germaniei

TIPĂREȘTE

Puţini sunt aceia care să nu fi auzit de Potsdam.

Amatorii de istorie, mai veche sau mai nouă ştiu că oraşul a fost reşedinţa regilor prusaci şi apoi a împăraţilor germani, până la abolirea monarhiei, după Primul Război Mondial, dar şi că, la sfârşitul celui de Al Doilea Război Mondial, în iulie 1945, aici s-a desfăşurat (mai exact în palatul Cecilienhof) cea mai importantă conferinţă postbelică avându-i ca “actori” pe şefii de stat ai principalilor aliaţi, Churchill,  Truman şi Stalin, care au stabilit viitorul Germaniei, graniţele şi divizarea acesteia în patru zone de ocupaţie.

Amatorii de geografie ştiu că Potsdam este capitala landului Brandenburg, are aproximativ 150.000 de locuitori şi se află pe râul Havel, afluent al Elbei, într-o zonă presărată cu multe lacuri.

Cei interesaţi de viaţa universitară ştiu că Potsdam este un centru universitar şi de cercetare cu recunoaştere internaţională.

Amatorii de filme ştiu că Potsdam este locul unde se află cel mai vechi dintre marile studiouri cinematografice din lume, Babelsberg.

În sfârşit, amatorii de călătorii ştiu că Potsdam este vestit pentru parcul şi palatele Sanssouci, cel mai mare obiectiv german înscris pe lista patrimoniului universal UNESCO, comparabil şi la fel de faimos, precum Versailles, Windsor, sau Petrodvoreţ. Dar puţini dintre aceştia ştiu că însuşi oraşul este un obiectiv turistic în sine, care merită vizitat şi descoperit. Mai mult, în întreaga zonă sunt o mulţime de locuri interesante, cărora li se cuvine acordată aceeaşi atenţie ca şi mult mai cunoscutului Sanssouci.

Am petrecut în acest frumos oraş două zile, mult prea puţin pentru a-i descoperi toate frumuseţile, dar suficient pentru a constata că locurile sunt perfecte pentru a-ţi petrece aici un întreg concediu. Cu prima ocazie, chiar aşa voi face!

Până atunci, vă solicit puţină atenţie şi răbdare pentru a mă însoţi într-o vizită virtuală, pe urmele vizitei reale făcute de mine în vara anului 2010. Evident, povestea este însoţită de fotografii, pe care vă sugerez să le priviţi în contextul povestirii, ordinea încărcării lor fiind, ca de obicei şi ordinea în care sunt descrise locurile în derularea acesteia.

Ne-am început prima zi „aterizând” cu maşina în centrul oraşului, unde se găseşte o parcare largă, la acea dată destul de goală, date fiind ora matinală şi faptul că era duminică.

Această parcare de suprafaţă se găseşte în zona centrală, de pe malul drept al râului Havel, în cea mai mare piaţă, Bassinplatz, al cărei nume se trage de la fostul bazin de apă aflat cândva, prin secolul al XVIII-lea, aici şi folosit pentru drenarea apei din mlaştinile din jur. Piaţa este de formă dreptunghiulară şi este dominată de Propsteikirche Sankt Peter und Paul, Biserica Catolică Sf. Petru şi Paul, cu turla sa înaltă de peste 62 m. Biserica, aflată pe latura estică a pieţei, a fost construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, drept biserică a garnizoanei militare, într-un stil eclectic, cu elemente bizantine şi romane.

La nordul bisericii se află parcarea de autoturisme de care aminteam, iar la sud o parcare pentru autobuze, pe locul unde, până de curând se afla o autogară. Aici, la ora sosirii noastre, câteva formaţii alcătuite din adolescenţi frumos îmbrăcaţi în uniforme de paradă şi o fanfară se pregăteau pentru o defilare al cărei scop nu l-am aflat.

În spatele bisericii se află un parc ce ocupă cea mai mare parte a pieţei şi unde se găseşte Soldatenfriedhof und Ehrenmal der Roten Armee, Cimitirul şi memorialul Armatei Roşii. În colţul sud-estic al pieţei se află, Französische Kirche, Biserica Franceză, o biserică reformată, construită la jumătatea secolului al XVIII-lea, pentru comunitatea hughenotă de aici. De dimensiuni mici, biserica surprinde însă prin aspect. Ea a fost proiectată de arhitectul Knobelsdorff, având drept model Panteonul din Roma.

După ce ne-am delectat privind pregătirile de defilare ale formaţiilor de care aminteam, am pornit spre sud, pe Am Bassin. Imediat pe dreapta, după shopping-mall-ul Wilhelm Galerie, se întinde un alt parc, Platz der Einheit (Piaţa Unităţii), un parc anost, un imens spaţiu liber, de formă dreptunghiulară, cu două alei trasate pe diagonale. După aspect, ai zice că este un aranjament nou, pe locul rămas gol ca urmare a bombardamentelor care au distrus clădirile. Ei bine, nu! Acesta este unul dintre cele mai vechi parcuri ale oraşului, numit până la Al Doilea Război Mondial Wilhelmplatz după regele Friedrich Wilhelm al II-lea, amenajat pe locul unde se afla, desigur, o mlaştină. În colţul sud-estic al pieţei-parc se găseşte totuşi un element mai nou: Mahnmal für die Opfer des Faschismus (Memorialul victimelor fascismului), datând evident din perioada comunistă, mai exact din 1975.

Parcul este înconjurat de clădiri dar, cu o singură excepţie, ele sunt de dată recentă. Excepţia o constituie clădirea Poştei, dar şi aceasta este refăcută după serioasele stricăciuni suferite în urma bombardamentelor.

Traversăm, tot spre sud, strada Am Kanal, unde altădată se afla canalul oraşului şi ajungem în Alter Markt (Piaţa Veche). Aici se găsesc câteva bijuterii arhitectonice foarte interesante. Pe latura nordică se află St. Nikolaikirche (Biserica Sf. Nicolae), o biserică reformată, construită în prima jumătate a secolului al XIX-lea, în stil clasic. Pe latura estică se află Alte Rathaus (Vechea Primărie), o clădire datând de la mijlocul secolului al XVIII-lea, construită de către arhitectul olandez Jan Bouman. Elementul caracteristic al clădirii este turnul circular, cu un Atlas aurit, purtând pe umerii săi Pământul, element care a supravieţuit în mod miraculos fără nicio stricăciune, bombardamentelor din 1945.

În mijlocul pieţei se înalţă un obelisc, în stilul celor egiptene, de-o seamă cu Vechea Primărie. Pe latura sudică a pieţei se găseşte Fortuna Portal, fostul portal al Potsdamer Stadtschloss. În 1945 a fost grav avariat, iar în 1961 a fost distrus complet, la ordinul autorităţilor comuniste, fiind reconstituit în 2000. De altfel, toate construcţiile din Alter Markt au suferit avarii grave, dar ele au fost refăcute, mai ales după reunificare.

La sudul Vechii Pieţe se întinde un teren viran, pe care, la data vizitei noastre se lucra de zor la fundaţiile unei clădiri, viitorul sediu al Parlamentului statului Brendenburg. De fapt, viitoarea clădire va reconstitui Potsdamer Stadtschloss (Palatul oraşului Potsdam), reşedinţa împăraţilor germani până în 1918. Acesta a fost şi el grav avariat în 1945, iar în 1959, ceea ce mai rămăsese a fost demolat. Din complexul clădirilor palatului se mai păstrează în prezent doar Marstall, clădirea grajdurilor, în care în prezent se află Filmmuseum (Muzeul filmului). Asta mi-a adus aminte de celebrul cămin studenţesc 303, din Bucureşti, amenajat în clădirile fostelor grajduri regale!

Din dreptul Muzeului filmului începe Breite Straße (Strada Largă), pe care am parcurs-o în întregime, pe jos, lucru pe care vă recomand să-l faceţi şi voi, cei care veţi ajunge aici, pentru că merită.

Merită, dacă aveţi timp şi o vizită la muzeul filmului, lucru pe care, din păcate, noi nu l-am făcut, tocmai din lipsă de timp. În schimb, am ieşit pentru puţin timp de pe Strada Largă, în spatele clădirii muzeului. Aici se găseşte Monumentul generalului von Steuben, o statuie înfăţişându-l pe acesta în ţinută militară.

Generalul Friedrich Wilhelm von Steuben a fost cel care a format şi instruit armata revoluţionară a tânărului stat american, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Despre von Steuben se povestesc multe istorioare amuzante. Una dintre ele spune că generalul (care nu vorbea încă engleza) avea pe lângă el un ofiţer a cărui unică sarcină era să-i înjure pe recruţi în timpul instrucţiei în propria limbă! O altă poveste, ajunsă şi pe la noi, este cea privind metoda de a-i învăţa pe recruţi, care nu prea ştiau care-i dreapta şi care-i stânga, să meargă în pas cadenţat: generalul a pus să li se lege de piciorul stâng nişte fân şi de cel drept nişte paie. În loc de comanda „stâng-drept”, sergentul striga: „ăl cu paie, ăl cu fân” ("hay-foot, straw-foot"). Dacă ar fi ştiut nemţii că tocmai armata ale cărei baze le pusese generalul von Steuben avea să-i îngenuncheze şi asta încă de două ori, ar fi făcut orice ca acesta să nu ajungă în America...

Americanii au rămas profund îndatoraţi ofiţerului prusac, motiv pentru care i-au dedicat un monument, aflat la Washington D. C. O replică exactă a acestuia a fost oferită în dar de Congresul american Germaniei şi kaiser-ului Wilhelm II în 1911. Aceasta a fost amplasată lângă Stadtschloss, unde a rămas până în 1945, când a fost avariată de explozia unui obuz. În 1950, autorităţile comuniste au trimis statuia la topit. În 1987, o a doua copie a fost dezvelită în Berlinul de vest, în faţa Cartierului General al armatei S. U. A. Statuia aflată lângă Filmmuseum este cea de-a treia copie, instalată aici în 1994.

Din dreptul statuii lui von Steuben, o străduţă scurtă, pavată cu granit, ne conduce în Neuer Markt (Piaţa Nouă), una din cele mai bine conservate pieţe în stil baroc din Europa. Ea a fost proiectată de acelaşi Knobelsdorff, în formă dreptunghiulară, cu dimensiunile 50×40 m. Într-una din clădirile de aici (Kabinettshaus) s-a născut  Wilhelm von Humboldt şi, mai târziu, regele Frederick William al III-lea (1770-1840). În mijlocul pieţei se află Ratswaage, fostul sediu al consiliului cântarelor, în prezent adăpostind restaurantul Zur Ratswaage.

Pe latura vestică a pieţei se află o clădire în stil neoclasic, Kutschstall (Depozitul trăsurilor), în prezent sediu al Haus der Brandenburg-Preußischen Geschichte (Muzeul de istorie a Prusiei şi Brandenburgului).

Pe sub un portal se intră într-o altă piaţă, pe latura de nord a căreia se găsesc ultimele rămăşiţe din ce a fost odinioară Stadtschloss: două coloane, friza triunghiulară cu basoreliefuri şi câteva capiteluri în stil corintic. Pe latura sudică se află restaurantul şi terasa Lé Manege, în faţa căruia sunt expuse patru Trabanturi, „mândria” Germaniei comuniste.

Revenim în Breite Straße, în locul unde înainte de război se aflau două construcţii istorice. Una dintre ele era Langer Stall, Sala regală de călărie şi exerciţii, din care acum se mai păstrează doar faţada. Alături se găsea Garnisonkirche, Biserica garnizoanei, ctitorită de regele prusac Friedrich Wilhelm I, care a şi fost înmormântat aici, ca şi fiul său, Friedrich II (der Große). Biserica, la a cărei orgă a cântat Bach, în care a călcat şi Napoleon Bonaparte şi în care, în martie 1933 a fost învestit în funcţia de cancelar al Germaniei Adolf Hitler, a fost avariată de bombardamentele şi luptele desfăşurate aici în 1945. De fapt, nu bombardamentele în sine au avariat-o, ci incendiul propagat de la un depozit de muniţie din apropiere, incendiu care a distrus şi Langer Stall.

După incendiu, biserica a rămas în ruine, până la demolarea ei, ordonată de autorităţile comuniste, în 1968. Doar poarta din fier forjat, montată în locul unde se găsea biserica, mai aminteşte de aceasta. Cei mai curioşi pot vedea un film de la demolarea bisericii, aici (youtube).

În turnul bisericii se afla din 1736 un carilon cu 40 de clopote, care timp de aproape 150 de ani a cântat două din imnurile preferate de regina Luise, soţia regelui Friedrich Wilhelm III.

Carilonul a dispărut după demolarea bisericii, dar o copie a sa a fost realizată de o organizaţie fondată de veterani ai trupelor de paraşutişti din oraşul Iserlohn. În aşteptarea reconstrucţiei bisericii, el a fost plasat într-un părculeţ din apropiere.

Pe locul unde se găsea biserica garnizoanei, a fost construit, în stilul arhitectural tipic construcţiilor de beton comuniste, un bloc de birouri, fără nimic deosebit, cu o singură excepţie. Parterul este decorat la exterior cu o “superbă” operă artistică de tipul realismului socialist, din care mai vedem şi pe la noi. Mai exact, este vorba de un mozaic format din mai multe fresce de aproximativ 2×2 m, numit “Omul Cucereşte Spaţiul Cosmic”, operă a artistului Fritz Eisel. Lucrarea reprezintă, evident scene din “cucerirea Cosmosului” de către omul sovietic … Un segment interesant este cel privind prima ieşire în spaţiul exterior navei, lucru realizat pentru prima dată de cosmonautul sovietic Alexsei Leonov, în 1965. Segmentul este realizat din trei fresce, care, în mod ironic, au fost montate greşit, astfel că imaginea este complet anapoda, lucru descoperit abia în 2009. M-am jucat puţin în Paint şi am aranjat cele trei părţi în ordinea corectă, pentru a vă da seama cum arată (jos) şi cum ar fi trebuit să arate (sus) imaginea.

Deşi clădirile de pe Breite Straße au fost toate avariate în război, majoritatea au fost refăcute şi arată acum de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic cu ele. Dincolo de blocul menţionat mai sus, se află Großes Militär-Waisenhaus (Marele Orfelinat Militar), fondat de regele Friedrich Wilhelm I, un ansamblu de clădiri în stil baroc, aranjate pe laturile unui pătrat, datând de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, restaurate în anii 2000. Clădirea principală, de pe latura vestică, are pe acoperiş un mic templu, numit Monopteros, care poartă deasupra o statuie, Caritas. Templul şi statuia au fost reconstituite, pentru că cele originale au fost distruse în război.

Lângă această clădire, chiar pe trotuar, se găseşte al doilea obelisc întâlnit de mine în oraş, care altădată era unul din cele două obeliscuri ce străjuiau Neustädter Tor, una din porţile oraşului Potsdam, avariată în 1945 şi demolată în 1969, pentru a prelungi Breite Straße, care se termina aici.

Peste drum, o altă clădire atrage atenţia, deşi este încă acoperită de schele. Este vorba de Bürgerpalais, cunoscută şi sub numele de Hiller-Brandtsche Häuser (casele Hiller şi Brandt), după numele celor doi proprietari iniţiali.

Breite Straße se continuă mai departe, până la intersecţia cu Zeppelinstraße, unde se găseşte o clădire interesantă, Dampfmaschinenhaus (Moschee) , o clădire ce a adăpostit, aşa cum îi spune şi numele, instalaţia de pompare a apei pentru grădinile de la Sanssouci, acţionată de o maşină cu aburi. Ea a fost construită în forma unei moschei, dar niciodată nu a fost folosită în acest scop. A fost construită la mijlocul secolului al XIX-lea şi în prezent adăposteşte un mic muzeu, ce include instalaţia de pompare originală, care, evident, nu mai este folosită acum.

De la intersecţia dintre Breite Straße şi Zeppelinstraße, continuând spre nord-est pe aceasta din urmă, după vreo 200 m se ajunge în Luisenplatz, numită aşa în onoarea reginei Luise. În vremurile comuniste, piaţa a fost rebotezată cu numele Piaţa naţiunilor, dar a revenit la numele iniţial după reunificare. Sub piaţă se află o parcare subterană.

În mijlocul pieţei se află o fântână arteziană, construită iniţial la jumătatea secolului al XIX-lea, demolată la începutul secolului al XX-lea şi refăcută după o sută de ani.

De formă pătrată, piaţa are pe latura estică a sa una din cele trei porţi ale oraşului vechi care se mai păstrează în prezent: Brandenburger Tor (Poarta Brandenburg). Nu, nu e vorba de mai celebra surată, din Berlin, aceasta este sora mai mică! A fost construită în 1770, în timpul lui Friedrich cel Mare, având drept model Arcul lui Constantin, din Roma.

Brandenburger Tor este situată la capătul vestic al unei străzi perfect drepte, orientate pe direcţia est-vest şi care are la celălalt capăt biserica Sf. Petru şi Paul. Este vorba de Brandenburger Straße, strada pietonală şi de shopping a Potsdam-ului. Lungă de aproape un km, strada este un loc animat, cu numeroase magazine, restaurante şi terase. Este locul ideal pentru cei care doresc să facă cumpărături, sau pentru cei care doresc să îşi potolească foamea.

La capătul estic al străzii am ajuns la locul de unde plecasem, dar nu ne-am oprit aici, ci am continuat, de data asta spre nord, tot pe Am Bassin. Imediat intrăm în Holländisches Viertel (Cartierul olandez), construit în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, de către cine altul decât arhitectul olandez Jan Bouman...

În colţul de nord-vest al acestui mic cartier, bijuterie arhitectonică, se află cea de-a doua poartă a oraşului rămasă “în viaţă”, Nauener Tor. Pe lângă noi trece un zgomotos grup de motociclişti, veniţi şi ei probabil la paradă, acum pregătindu-se să părăsească oraşul. Nu am reuşit niciodată să înţeleg raţiunile pentru care legile privitoare la motociclete sunt atât de permisive în legătură cu poluarea, în timp ce pentru autoturisme ele devin pe zi ce trece tot mai stricte... În fine, treacă de la mine, având în vedere că în tinereţe mi-a plăcut la nebunie Easy Rider, cu Peter Fonda, Dennis Hopper, Jack Nicholson, un film de Oscar (imdb.com/title/tt0064276), a cărui temă de pe banda sonoră, “Born to Be Wild”, cântată de trupa Steppenwolf o mai ascult şi acum, cu mare plăcere.

Dincolo de Nauer Tor, la vreo 2-3 sute de metri, pe Friedrich-Ebert-Straße, se află Potsdamer Rathaus, actualul sediu al Primăriei.

La un km mai la nord se găseşte un alt loc interesant, Russische Kolonie Alexandrowka (Colonia rusească Alexandrovka), un “sătuc” construit în prima jumătate a secolului al XIX-lea la ordinul lui Friedrich Wilhelm III, în memoria prietenului său, ţarul Alexei I.

Se făcuse târziu, astfel că nu am mai vizitat această zonă, pe care a văzut-o doar din goana maşinii, când am trecut pe lângă ea în drum spre hotel.

Cea de-a doua zi a fost dedicată în întregime unui singur, dar vast obiectiv: Sanssouci (“fără grijă”, în franceză), un complex de parcuri, palate şi alte construcţii, pentru care Potsdam este cunoscut în lumea întreagă.

Despre Sanssouci nu am să vorbesc însă prea mult, pentru că există pe acest site descieri anterioare suficient de detaliate. Am să amintesc doar principalele obiective de aici.

Am ajuns aici cu maşina şi, pentru că parcarea era deja plină, am continuat până în extrema vestică, unde am găsit (cu greu) un loc de parcare. Ar fi fost mai simplu dacă aş fi lăsat maşina în parcarea subterană din Luisenplatz, dar mi-am dat seama prea târziu, pentru că nu mi-am închipuit că parcarea parcului va fi complet plină.

Oricum, a fost bine şi aşa, pentru că am putut vizita pe-ndelete Neues Palais şi Communs. După aceea am revenit la parcarea de la intrare, în est, unde am reuşit de această dată să găsesc un loc. Abia ieşiţi din parcare, am fost abordaţi de un tânăr, care ne propunea un tur al parcului cu căruţa. Ideea ne-a părut interesantă şi am cumpărat imediat bilete pentru această escapadă. De altfel, trebuie să spun că ea a fost utilă, pentru că am putut să ne facem o idee generală despre ceea ce este de văzut. Recomand oricui această plimbare în căruţă, cu precizarea că explicaţiile sunt numai în germană.

După plimbarea în căruţă, am pornit explorarea la pas. Am început cu Schloss Sanssouci (palatul Sanssouci), de unde am coborât apoi în Weinbergterrassen (Terasele viilor), până jos, la Große Fontäne (Marea fântână), în care înotau peşti roşii, am continuat pe aleile parcului până la Chinesische Haus (Casa chinezească), apoi Römische Bäder (Băile romane), Charlottenhof Schloss und Garten (Grădina şi Palatul Charlottenhof), Botanischer Garten (Grădina botanică), Orangerieschloss (Palatul Orangerie), unde am urcat pe acoperiş şi am admirat frumoasa privelişte a zonei şi, în final, Bildergalerie (Galeria de Artă).

Destul de obositor pentru o zi... dar merită!

---

VIZUALIZĂRI: 3783 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI