GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Trecând de Poarta Leilor, dai brusc de-un deal; este „citadela”, care sub greutatea mileniilor s-a cocoşat şi parcă s-a aplecat spre poartă, spre intrare.
Micene se-nchină! În ruga ei se dovedeşte neuitarea. Dacă ar fi fost o broască ţestoasă şi nu o cetate, pe carapacea ei am fi putut stabili ordinea lumii. Ordine geometrică pe de-o parte, pe care grecii contemporani au reuşit să-i găsească un echilibru: palierele orizontale. Aici a fost „propylonul” (intrarea în palat), o suprafaţă dreaptă cu amprenta celor două coloane imense. Mai sus alt palier ce desemna „casa de oaspeţi”, apoi curtea mică şi în sfârşit, mai sus, pe un plan mare, acoperit ici colo cu folii de nailon, Megaronul; palatul regal. Toate suprafeţele paralele, ca nişte „idei” ce îşi aşteaptă desăvârşirea,
Pe de altă parte, locul – care ar încăpea în centrul civic al oricărui municipiu european - a fost scena unei mare tragedii antice. Urcând meandrele betonate şi odată ajuns sus, în cel mai înalt punct al citadelei, poţi spune că ai atins şi ai respirat paşii, urmele, umbrele celor dispăruţi, celor puternici, celor laşi, celor viteji, celor nemernici... aceasta este Micene prin care cunoscând istoria sa, vedem cealală ordine, cea morală.
Plecând în grabă Agamemnon nu a putut lăsa vreun om de încredere; care ar fi trebuit să supravegheze ordinea cetăţii. Ideal a rămas nevasta, regina Clitemnestra, care contrar politicii masculine ar fi fost conducătoarea pe drept a uneia dintre celei mai mari cetăţi ale Eladei. Probabil de aceea mitul, sau poate chiar realitatea de atunci îl introduce pe Egist, ca viitor amant al reginei şi ulterior rege „pârât” al Micenei. Clitemnestra nu putea fi singură, motivele unei trădări cu „vărul” Egist existau. Flota împotmolită în dreptul capului Aulida (în apropierea Atenei), din cauza absenţei vântului, cerea o decizie. Întrebat Chalcis, preotul; a îndrumat spre un sacrificiu.
Ordinea lumii este firească; tatăl pleacă la muncă, lăsând acasă copiii. Aceştia devin într-un fel educaţia mamei, prin asta „sacrificiul” tatălui. Ulterior orice viitor este aruncat în seama mamei, tatăl dispare. Arta prin toate formele ei de reprezentare a încadrat femeia ca fiind starea de creaţie, genomul artistic. Bărbaţii s-au întrecut în asta, au „cântat” de mii de ori „dorul de ţâţică”.
Într-un fel povestea se repetă, altfel. Astfel Herodot pomeneşte de regele Lidiei, de Candaleus care este ucis de Gyges, amantul reginei. Cum s-a-ntâmplat asta este altă poveste, cu alte motive.
Educaţia monoparentală s-a sfârşit. Agamemnon s-a-ntors şi-a fost ucis. Oreste, fiul, s-a-ntors şi l-a răzbunat pe tată, ucigând-o pe mamă şi pe Egist. Oreste a rămas fără părinţi şi „furiile” s-au pornit asupra lui. Totul este întors, împletit.
Copiii din ziua de azi nu mai au parte de educaţie parentală, cei mari absentează, „ecranul” cu care vin în contact spre adolescenţă nu se pliază întotdeauna pe personalitatea lor, apărând astfel formele de violenţă juvenilă. Copiii nu se mai răzbună pe părinţi, ci pe societate. Societatea nu mai educă, ci impune; nu rezolvă, ci ignoră. Tata la muncă, mama la muncă; în spatele lor copiii la grădiniţă sau la şcoală, sau altundeva. Orice legătură cu familia dispare; membrii lor par alungaţi, împrăştiaţi, cuprinşi de monotonia faptelor zilnice. Nimic nu pare că va rezolva această problemă, poate doar timpul. Tragedia antică de la Micene este tragedia omului actual; a omului părăsit de familie şi de zei.
[later added]:
Trimis de Daniel trezitu in 14.10.09 11:36:04
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Daniel trezitu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Waw, saru' mana boierule pentru asa reactie instantanee la rugamintile poporului!!!
Mutat, la reorganizare, în rubrica "Descoperă Peloponezul" (deja existentă pe sait)
Mutat, la reorganizare, în rubrica «O zi în Micene» (nou-creată, între timp, pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Cetatea Micene și Mormântul lui Agamemnon — scris în 17.11.19 de webSorin din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Intrând pe Poarta Leilor în grandioasa cetate Micene — scris în 24.01.17 de irinad din TâRGOVIșTE - RECOMANDĂ
- Sep.2011 Micene: cetatea celui care a cucerit Troia — scris în 22.08.14 de zuftim din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Aug.2011 Micene si civilizatia miceniana — scris în 13.07.18 de argemi* din CâMPIA TURZII [CJ] - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Micene — scris în 21.03.11 de florinbad din RăZVAD [DB] - RECOMANDĂ