Gibraltar - Primul pas pe tărâm britanic

TIPĂREȘTE

Gibraltar - Primul pas pe tărâm britanic

Cu ocazia sejurului petrecut pe Costa del Sol în octombrie 2012, una din excursiile opționale pe care eram hotărâți să nu o ratăm a fost cea în Gibraltar. Din cauza prețurilor mari ale excursiilor oferite de către agenția parteneră celei prin care achiziționasem sejurul, am ales să cumpărăm excursia de la o agenție locală găsită în centrul Benalmadenei la un preț de 43 de euro de persoană. Aceeași excursie putea fi cumpărată și de la recepția hotelului cu 45 de euro, dar nu mi-a convenit ziua în care se organiza. Avantajul excursiilor făcute cu agențiile locale îl constituie prețul mai mic uneori și cu 30%, dezavantajul îl constituie faptul că ghidul explică aceleași lucruri în mai multe limbi de circulație internațională, în funcție de naționalitatea sau preferințele turiștilor din autocar, pierzându-se timp și putându-se rata anumite obiective prezentate din mersul autocarului. Pentru mine a mai existat un avantaj suplimentar și anume faptul că, încă din momentul rezervării, mi-au garantat locuri în față pe prima banchetă în spatele șoferului, astfel putând să mă bucur și eu de excursie cu tot răul meu de mișcare, iar soțul meu a putut filma în voie.

Autocarul ne-a luat din stația de vis a vis de hotelul Playabonita la care eram cazați, cu o întârziere de vreo 15 minute față de ora stabilită, pe noi și încă două familii de români din grupul nostru, singurii șase români din autocar, ghidul scuzându-se pentru întârzierea datorată unor turiști din Torremolinos. Când a ajuns să ne ia pe noi, autocarul era aproape plin. Am mai oprit în Fuengirola și în Marbella pentru a mai culege și alți turiști și ne-am continuat drumul spre Gibraltar. Distanța de 118 kilometri dintre Benalmadena și Gibraltar am parcurs-o în aproape două ore, cu o pauză de cafea și țigară la o benzinărie de pe A-7. Ghidul a vorbit încontinuu explicând aceleași lucruri în patru limbi: spaniolă, franceză, engleză și germană.

Majoritatea informațiilor furnizate de acesta ne erau deja cunoscute. Etimologia provine din limba arabă, „Jabel al Tarik” însemnând „Muntele lui Tarik”. Știam că Gibraltarul este teritoriu britanic, unul din cele paisprezece teritorii britanice de peste mări (denumire care a înlocuit vechiul termen de „colonii”), singurul aflat în Europa continentală în sudul Peninsulei Iberice și singurul care face parte de Uniunea Europeană, însă nu și din Spațiul Schengen, că Spania a recunoscut oficial cedarea acestui teritoriu Marii Britanii prin Tratatul de la Utrecht din 1713, că are o suprafață de 6,8 kilometri pătrați și o populație cu puțin peste 30.000 de locuitori, că Stânca-simbol al Gibraltarului are o înălțime maximă de 426 metri față de nivelul mării. Locuitorii Gibraltarului au respins cu majoritate covârșitoare încercările Spaniei de a obține acest teritoriu prin referendumurile din 1967 și, mai recent, din 2002.

Nu știam că Gibraltarul are monedă proprie - lira din Gibraltar (Gibraltar pound) a cărei paritate este aceeași cu a lirei sterline 1 GIP=1 GBP și care a înlocuit peseta spaniolă.

M-a amuzat povestirea ghidului referitoare la legendarul Hercule care ar fi despicat cu buzduganul său un munte ce stătea în calea sa, astfel formându-se doi munți, numiți și „Stâlpii lui Hercule”: la nord stânca Gibraltarului (cu o înălțime de 426 de metri) și la sud muntele Jebel Musa (cu o înălțime de 842 de metri) din Maroc, între aceștia situându-se Strâmtoarea Gibraltar care desparte Marea Mediterană de Oceanul Atlantic.

Ne-am continuat drumul până la La Línea de la Concepción, ultima localitate spaniolă înainte de granița cu Gibraltarul, a cărei populație lucrează majoritar în Gibraltar, trecând granița în fiecare zi. A fost și primul moment în care celebra The Rock a devenit vizibilă din autocar.

Ghidul ne-a împărțit fiecăruia câte un abțibild cu sigla firmei de turism pe care trebuia să-l purtăm lipit pe haine la vedere, spunându-ne, mai în glumă mai în serios, că acela reprezintă „pașaportul” nostru turistic în acea zi. Culmea este că a avut dreptate. Controlul la frontieră a fost mai mult decât formal. Noi am scos cărțile de identitate, dar polițistul care a urcat în autocar nu a fost deloc interesat de vreun act, mulțumindu-se doar să ne numere.

Am traversat pista aeroportului din Gibraltar poziționată perpendicular pe șosea. Am înțeles că atunci când decolează sau aterizează vreun avion, mașinile opresc la semafor, avioanele având prioritate.

Autocarul a oprit într-o parcare specială, foarte mare. Programul excursiei a fost următorul: două ore de program liber, vizită prin oraș și shopping după care urma să ne reîntâlnim la autocar pentru a fi repartizați în niște microbuze, în funcție de limba vorbită de fiecare, pentru a urca cu acestea pe stâncă, autocarul fiind prea mare iar drumurile prea înguste, pentru a vizita peștera Sfântul Mihail și a face poze cu celebrele maimuțe fără coadă (Macaca Sylvanus).

Referitor la cumpărături, am fost avertizați că nu este permis să trecem înapoi în Spania cu mai mult de un cartuș de țigări și 1-2 litri de alcool de persoană, la alte produse neexistând nicio restricție. Țigările erau mult mai ieftine ca în Spania, dar nu cu mult mai ieftine decât în România și știam, după experiența din Andorra, că sunt și destul de proaste. Ne-am plimbat pe Main Road, am intrat prin magazine, dar prețurile erau mai mari ca în România. Nu puteam să nu cumpăr obișnuitele suveniruri, plătite cu euro, de fiecare dată la alt curs, estimat ad hoc de vânzător. Ne-am luat și țigări și câte o sticlă de băutură, dar cea mai mare tentație au constituit-o magazinele de parfumuri, întâlnite la tot pasul, de unde am cumpărat parfumuri originale la prețuri foarte bune și am plătit cu card bancar. Electronicele erau foarte scumpe, e drept modele noi, dar am fost surprinși că prețurile erau fixe, nimeni nedorind să negocieze.

Timpul liber avut la dispoziție era limitat, ne cam săturasem să vedem aceleași magazine cu același gen de produse, predominau magazinele de alcool și țigări, astfel că ne-am întors pe aceeași stradă principală până în piața Grand Casemates unde am încercat în zadar să găsim o masă liberă la unul din multele restaurante care umpleau piața. Am găsit cu greu o jumătate de bancă liberă pe care ne-am așezat și am mâncat picnicul primit de la hotel în contul mesei de prânz pe care o sărisem.

Am revenit în parcare la autocar, am lăsat pe scaune plasele cu cumpărături și ne-am îndreptat însoțiți de ghid spre o altă secțiune a parcării, unde ne-a fost indicat microbuzul nr. 5, noi alegând limba engleză. Robert, șoferul care ne-a fost și ghid, ne-a încântat cu explicații și povești pe toată durata incursiunii pe Stâncă, într-o engleză superbă cu accent britanic, o plăcere după engleza cu accent franțuzesc vorbită până atunci de ghidul spaniol.

Ne-am început excursia pe Stâncă, admirând golful și portul Gibraltarului, una din plajele acestuia, zone cu vile de vacanță și hoteluri, am trecut și prin câteva tuneluri. Prima oprire a fost pentru a vedea și fotografia Europa Point, punctul cel mai sudic al Gibraltarului. Am admirat farul perfect funcțional, frumoasa moscheie construită la jumătatea anilor 90 ca dar din partea regelui Fahad al Arabiei Saudite pentru cei aproximativ 2000 de musulmani din Gibraltar și, departe în zare, munții Rif din Maroc. Am aflat că stânca Gibraltarului ascunde peste o sută de peșteri, zeci de kilometri de drumuri, zeci de tuneluri, majoritatea de uz militar, deci închise publicului, un rezervor de apă potabilă de mare capacitate. Am fotografiat și noi priveliștea asupra golfului și a portului din „balconul Reginei”, locul în care regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii și soțul acesteia s-au oprit și au admirat întregul peisaj cu ocazia vizitei efectuate de aceștia în Gibraltar în perioada 10-11 mai 1954.

În drumul spre peștera Sfântul Mihail, aflată la 300 de metri deasupra nivelului mării, am făcut și noi cunoștință cu macacii, aceștia, foarte prietenoși sau poate doar pentru că îl cunoșteau bine pe șoferul și ghidul nostru, sărind pe mașină și chiar intrând pe geamurile deschise ale microbuzului. Ajunși la peșteră, ghidul ne-a împărțit fiecăruia biletele de intrare, costul acestora fiind inclus în costul excursiei, vizitarea acesteia făcându-se pe cont propriu, urmând să ne reîntâlnim la ieșirea din peșteră. Pentru cei care doresc să viziteze peștera individual, biletele de intrare costă 10 lire sau 14 euro pentru adulți și 5 lire sau 7 euro pentru copii între 5 și 11 ani. Nu există restricții referitoare la filmarea sau fotografierea în interiorul peșterii. În interiorul peșterii temperatura și umiditatea sunt constante tot timpul anului. Deși am vizitat și alte peșteri mai mari și mai frumoase, și peștera Sfântul Mihail mi-a plăcut, micuță, dar bine organizată. Există o zonă mai înaltă, cu o acustică remarcabilă, în care a fost amenajată în amfiteatru o „sală de concert” și în care chiar au loc în mod regulat concerte.

La ieșirea din peșteră a început cu adevărat distracția. Eram așteptați de multe maimuțici jucăușe cu care ne-am fotografiat. Fusesem avertizați că nu avem voie să le hrănim, peste tot erau paznici și afișe prin care se interzicea hrănirea acestora, în câteva limbi, ghidul ne spusese chiar că amenda ar fi de 500 de lire și că nu avem voie să ne apropiem prea mult sau să punem mâna pe ele. Cu toate acestea, șoferul nostru le chema și le „corupea” cu migdale astfel că acestea se urcau singure pe capul sau pe umerii noștri, rezultând niște poze de invidiat. Odată încheiată „ședința foto”, ne-am urcat în microbuz și am început coborârea pe aceleași drumuri înguste care șerpuiau în jurul Stâncii, la un moment dat subtraversând traseul telecabinei-o altă variantă de a urca pe stâncă până sus la „bârlogul maimuțelor”, ghidul mai prezentându-ne din mers diverse informații despre obiectivele pe lângă care treceam. Am aflat astfel că prietenele noastre maimuțele sunt atent monitorizate și hrănite în zone speciale, că există doi medici veterinari angajați pentru supravegherea stării de sănătate a acestora, că se interzice hrănirea acestora de către turiști tocmai pentru că ar fi prea grase. Deși suratele acestor maimuțe din Algeria sau Maroc sunt pe cale de dispariție, cele din Gibraltar se înmulțesc în mod controlat, existând și o legendă care spune că britanicii vor părăsi Gibraltarul odată cu dispariția ultimei maimuțe, astfel că, ținând cont de importanța strategică de necontestat a Gibraltarului, nici nu mă miră faptul că li se acordă asemenea atenție.

Ajunși în parcarea din care plecasem, s-a reîntregit grupul, ne-am urcat din nou în autocarul cu care venisem și ne-am îndreptat spre hotel. La întoarcere, trecerea frontierei am făcut-o pe jos, în șir indian, trecând prin punctul de control unde nu ne-a controlat nimeni, fiecare cărându-și absolut toate bagajele, cumpărături și restul obiectelor personale. Șiruri întregi de autoturisme cu numere de Spania așteptau să treacă frontiera. Traversarea pe jos dura incomparabil mai puțin. La câteva minute a apărut și autocarul gol care fusese chipurile controlat cu câini special dresați în căutare de droguri. Nu am înțeles mișcarea, dar ne-am conformat.

În maxim o oră și jumătate am fost înapoi la hotel, mai având timp pentru o baie relaxantă în mare înainte de cină.

A fost o excursie frumoasă. Aș reveni pentru o vizită pe cont propriu la un viitor sejur pe Costa del Sol, dar aș închiria o mașină, fără însă a trece cu ea în Gibraltar, ci pe jos sau cu unul din autobuzele locale. Chiar dacă în Gibraltar se circulă ca la noi și nu ca la englezi, din cauza drumurilor înguste, a densității foarte mari de mașini și motociclete/scutere, a numărului insuficient de locuri de parcare și a cozilor de mașini de la graniță, unde autocarele și pietonii trec mult mai repede, nu cred că un drum cu mașina în Gibraltar este cea mai fericită alegere.

---

VIZUALIZĂRI: 8029 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI