ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 21.10.2013
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
    DIN: Bucuresti
    ÎNSCRIS: 24.03.08
    STATUS: PRETOR
    DATE SEJUR
    APR-2013
    DURATA: 1 zile
    familie cu copii

    GRAD SATISFACȚIE
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    100.00%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 12 MIN

    Cork City Gaol - inchisoarea muzeu

    Ilustrație video-muzicală
    Nightmare - Ronan Hardiman


    TIPĂREȘTE URM de aici

    Adresa; Convent Avenue, Intrare; 8 euro, audio-ghid 3 euro

    In zilele cat am stat in Cork, al doilea oras ca marime din Irlanda, pe langa vizitele la Blackrock Castle, Holy Trinity Church, Saint Fin Barre's Cathedral si la Muzeul Untului si pe langa alte activitati placute si obisnuite pentru un turist, despre care am scris, in una din zile am vizitat inchisoarea muzeu a orasului. Pentru mine curiozitatea era mare iar ploaia in rafale m-a facut sa traversez curtea atat de grabita de parca m-as fi dus la un mare si important dineu, nu intr-o inchisoare.

    Langa zidurile mari, groase, gri si sumbre ale inchisorii-muzeu, este un loc de parcare suficient de mare atat pentru autoturisme cat si pentru autocare. Intrarea este sub forma unei cladiri cu etaj. Se intra prin doua randuri de porti candva cu multe lacate; in laturile zidite erau locurile de paza, observatie si un prim control. Am intrat in curte si din fericire, nici un gardian, nici un prizonier si nici un tipat de groaza nu tulbura linistea locului, asa cum cu siguranta se intampla pana in 1923 cand a fost inchisa. De acolo, din curtea circulara, am urcat o scara din piatra pana la nivelul inchisorii. Zidul inconjurator al curtii inchisorii este din piatra, inalt de cca, 6 metri. In centrul curtii, ca pe o platforma inaltata la trei metri si intarita cu un al doilea zid din piatra este curtea mica si inchisoarea.

    Privita de sus (asa cum am vazut o macheta in muzeu) inchisoarea are mai multe laturi si curti; arata ca o mare litera H a carei linie orizontala trece de laturile verticale. Toate laturile se termina cu turnuri totunde cu creneluri. Asa se formeaza sase “ aripi “ cu tot atatea curti, o inovatie in domeniul arhitecturii de inchisoare pentru acea vreme, ce dadea o mult mai buna gestionare a spatiului interior al inchisorii si al curtii. In spatele cladirii principale a fost spitalul (cred mai mult pentru gardieni si familia directorului care avea resedinta acolo) si o cladire mai mica cu un alt regim de detentie, inchisoarea debitorilor.

    Am intrat zgribulita de frig si de ploaie in holul inchisorii-muzeu si am dat nas in nas cu doua manechine femei; una era o hoata ce tinea in mana o punga cu bani, in timp ce a doua furioasa o tinea, sau tragea de ea sa-si recupereze banii. Manechinele erau imbracate ca la sfarsitul sec. XIX si figurile lor erau foarte expresive. Am platit taxa de intrare si am primit un audio ghid, cu ajutorul caruia am inceput vizita.

    Prima sala in dreapta holului, este biroul directorilor. Este o incapere mare, cu ziduri de piatra ca toata inchisoarea dealtfel, dar cu dusumea de scandura si cu un semineu. In dreptul ferestrelor, era biroul la care statea manechinul celui mai iubit director pe care l-a avut aceasta inchisoare, John Barry Murphy. Cu ochelarii pe nas si cu o pana in mana, nota ceva in registrul de evidente al inchisorii. Deasupra semineului este un tablou cu Regina Victoria a Imperiului Britanic, in vremea careia a functionat inchisoarea.

    Am iesit din acel birou si am continuat vizita in timp ce in casti ascultam povestea inchisorii si a catorva personaje; arhitecti, constructori, directori si detinuti care au facut istorie in acel loc nefericit.

    Aceasta inchisoare a fost proiectata si construita pentru a o inlocui pe alta mai veche aflata in centru orasului devenita neincapatoare, insalubra si in care nu putea fi implementat un regulament de functionare din cauza dimensiunilor sale reduse. In 1806 o lege a Parlamentului a decis si alocat banii necesari ridicarii acestei inchisori dupa standarde noi. Noul Cork City Gaol a fost deschisa in 1824 si era la vremea respectiva “ cea mai buna “ din tot regatul. De la deschiderea ei si pana in 1878 au fost inchisi acolo, atat femei cat si tinerii (copii) si barbati care comisesera infractiuni doar in oras. Cei care faceau ceva nelegiuit in afara orasului ajungeau la inchisoarea judeteana. Dupa 1878 si pana la inchidere, inchisoarea a fost doar pentru femei, exceptie facand ultimii doi ani cat a mai functionat, cand au fost incarcerati revolutionarii ce luptasera pentru eliberarea Irlandei de sub ocupatia britanica. Poate cea mai remarcabila detinuta a fost Contesa Constance Markievicz care odata eliberata a devenit prima femeie aleasa in Parlamentul britanic in 1918 si Ministrul Muncii in Irlanda in urmatorii doi ani. Un bust al ei intalnisem in Saint Stephen's Green in Dublin, dar la momentul acela nu stiam ce facuse deosebit in viata. Cand in 1923 inchisoarea a fost inchisa, cei care mai erau acolo ori au fost eliberati ori mutati in alte inchisori.

    Dupa ce am ascultata aceasta parte a povestii stand pe loc in unul din coridoare, am “ fost poftita “ mai departe de manechinul unui gardian. Imbracat in uniforma negra cu nasul si obrazii rosii de bautura, cu parul lung si cu perciuni lungi pana aproape de barba, personajul era parca desprins din filmele de groaza englezesti din epoca victoriana si “ ranjea “ mandru de statutul lui si la gandul ca de el va depinde viata incarceratilor.

    Am ajuns astfel in aripa stanga a inchisorii. Interiorul este construit asa cum se construiesc si acum inchisorile doar ca la vremea ei, era o noutate. Are un hol central foarte inalt si de o parte si de alta a lui, la parter si la cele doua etaje sunt celulele. Arhitectura oferea gardienilor o buna gestionare a spatiului si o buna supraveghere a condamnatilor. Scarile si balustradele erau din fier pentru a lasa o buna vizibilitate spatiului. La etajul unu, un alt gardian ma astepta. Am amanat momentul sa trec prin fata lui si am inceput sa imi bag nasul prin celulele de la parter. Pe unul din pereti, pe o usita mica negra din fier scria “gas lighting” ceea ce era o noutate si un lucru de lux intr-o inchisoare din anii 1850. Celulele sunt cam de 1,8 x 3 m. si partial sunt tencuite, partial lasate cu piatra si caramida la vedere pentru o mai buna intelegere a conditiilor de acum 150 de ani. Unele celule aveau cate o mica ferestra in partea de sus a peretelui, altele nu aveau. Acum in celule erau cate doua scanduri acoperite cu saltea din paie, dar am indoielei ca asa statea lucrurile mereu si pentru detinuti.

    Daca ati auzit de conceptul “ big brother “ si credeti ca este doar un reality tv show, aflati ca el este un concept instaurat in aceasta inchisoare si se refera la controlul oamenilor prin orice mijloace. Usile erau din lemn (nu din zabrele ca pana atunci) si aveau o viziera mica ce se deschidea doar din afara, prin care gardieni ii controlau pe detinuti fara a intra in prima etapa in contact direct cu ei. In felul acesta detinutii erau tinuti complet izolati, in intuneric, fara a vedea nimic, iar linistea deplina era obligatorie. Incalcarea acestui regulament intern atragea pedepse suplimentare, pana cand detinutul isi invata lectia si statea intr-o mutenie si liniste inebunitoare. Aceasta regula dadea o putere de control maxima gardienilor si ii facea pe multi detinuti sa isi piarda mintile. Pentru pastrarea linistii depline, detinutii erau obligati sa poarte o anumita uniforma, fara nasturi metalici sau catarame si sosoni din pasla. Toate aceste aspecte si reguli, erau ceva nou si de maxima eficienta pentru acele vremuri. Spuneam la inceput ca in prima incapere este manechinul directorului John Barry Murphy. El a fost cel care in 1840 a abolit legea tacerii, a linistii in inchisore... si in acest fel viata prizonierilor a devenit ceva mai usoara; multi reuseau sa iasa cu mintile intregi dupa ispasirea pedepsei, nu cum se intampla inainte, cand multi ajungeau din inchisoare direct al azilul de nebuni.

    In una din celeule, un barbat statea in genunchi in fata unui preot care citea dintr-o carte. In alta, detinuta Mary McDonnell zacea bolnava invelita cu patura aspra si zdrentuita, rapusa de frig si de foame. In alta celula detinuta Mary-Ann Twohig isi alapta stand pe un scaun (oare a avut parte de asa ceva?) bebelusul nascut in inchisoare. Existenta acelei femei si a copilasului ei, m-au facut sa ma intreb cum si cine a ajutat-o sa nasca si sa ii acorde un minim de conditii necesare refacerii dupa nastere si o portie de mancare suficienta pentru a putea avea lapte cu care sa isi hraneasca pruncul... Ea fusese condamnata pentru ca beata fiind a tulburat linistea prin oras si a deranjat oamenii cu obraz fin.

    In aceasta etapa a vizitei, pe langa povestea auzita in casti, sunete de usi grele metalice trantite, glasuri stinse sau tipete de groaza (tot din castile mele veneau) imi dadeau din cand in cand fiori si ma faceau sa intorc capul sa vad ce s-a intamplat.

    Cei mai multi detinuti erau oameni sarmani, care dupa ce au fost prinsi furand ceva de mancare (de cele mai multe ori) sau cateva lemne de foc, au fost aruncati in temnita, primind pedepse de la cateva luni la cativa ani. In acele vremuri, sa fii sarac era echivalentul cu a face puscarie pentru orice vina ti se punea in carca de un bogatas pe care poate doar il suparai cu o vorba sau cu o privire. Sa fii sarac, iti lua orice drept sa te aperi, sa dovedesti contrarul acuzatiilor si sa ai un cuvant de spus. Lipsa banilor ii facea pe toti sarmani sa nici nu viseze macar la un aparataor, care oricum, putin probabil si-ar fi murdarit obrazul aparand un hot sarac. Sa fii sarac era un stigmat de multe ori echivalent cu delicvent.

    Dureroasa mi s-a parut povestea copilului de doar noua ani, Edward O Brien a carui manechin l-am vazut in una din celule; este prezentat in timp ce un gardian il batea pe spatele gol. Ma intrebam in gand, daca acei gardieni care il biciuiau erau parinti. Baiatul era legat de maini de un inel din zid, cu fata la perete si langa el era o galeata cu apa cu care era udat daca lesina. Primise o pedeapsa de trei saptamni de arest si de doua ori pe saptamana primea cate o astfel de bataie crunta; dupa cele trei saptamani a fost trimis pentru inca cinci ani intr-o scoala de corectie. Cu siguranta cand a iesit de acolo, era un tanar inrait si pus pe razbunare...

    In alta celula, zacea mai mult mort decat viu, Cornelius Kellher ce fusese condamnat pentru furt din buzunare, la doua luni de temnita, fara munca grea.

    La etaj, doua manechine ii infatiseaza pe un gardian stand de vorba cu medicul inchisorii dr. Beamish MD care se pare ca era destul de des chemat macar sa constate bolile pacientilor, daca nu sa le si trateze. Nimeni nu cheltuia bani pentru sanatatea unor puscariasi, care de cele mai multe ori recidivau si prea rar se cuminteau si deveneau cetateni cinstiti.

    Pentruca multi oameni traiau in celule reci, in conditiile proaste, fara hrana suficienta si fara posibilitatea de a se spala (nu ca in libertate ar fi facut-o prea des...) multi detinuti se imbolnaveau sau veneau bolnavi si raspandeau si in inchisoare boli de multe mortale. Pe aceleasi saltele subtiri, rupte si murdare, stateau unul dupa altul o multime de detinuti. Cele mai intalnite boli erau; infectiile stomacale provocate de apa murdara si contaminata, febra, afectiunile pulmonare, eczemele si alte boli de piele si nu in ultimul rand infectiile provocate de muscaturile sobolanilor.

    In anii marii foamete din Irlanda, numarul infractiunilor a crescut mult, dar parca pedepsele erau mai scurte, statul ne mai vrand sa ii hraneasca pe detinuti. Erau trimisi in inchisori, doar cei cu pedepse scurte, restul erau trimisi in Australia, care multa vreme a fost marea inchisoare naturala a Imperiului Britanic si principala sursa cu care a fost populata colonia...

    Dupa ce am vizitat celulele, am intrat in zona in care acum este prezentata viata gardienilor si unde sunt povestite si ilustrate regulile de viata in inchisoare.

    In una din camere, doi gardieni jucau carti stand pe scaune la o masa in fata unui semineu. Pe un perete sunt cateva copii ale fiselor medicale, mai corect ale statisticilor medicale cu privire la numarul bolnavilor in functie de afectiuni.

    Alta sala prezinta scrise pe panouri mari, regulamentele de ordine interioara legate de program, de meniu si de cantitatea de mancare repartizata fiecarui detinut si legi existente in acea vreme. Daca la prima vedere ratiile par suficiente pentru niste oameni care nu faceau efort muncind, cu siguranta in viata de zi cu zi, condamnatii primeau mult mai putin, ca doar nimeni nu ii controla pe gardieni daca au grija de „ oile negre „ ale societatii.

    Cu toata supravegherea stricta si cu bunul renume in sensul de inchisoare de maxima siguranta, a existat totusi o evadare, care a devenit celebra in Irlanda si in Imperiul Britanic la inceputul sec. XX. Peste patruzeci de barbati, toti inchisi pentruca participasera la revoltele contra britanicilor au reusit sa evedeze. Au studiat bine patrulele din inchisoare si din curte, au stiut cand si unde face Luna umbre pe langa zidurile inchisorii, au simulat o stare de boala cu o zi inainte pentru a le adormi oarecum vigilenta gardienilor... si intr-o noapte au evadat. Din haine si din fatele de la saltele, au improvizat sfori pe care au coborat in curte. In grupuri de 14 oameni atat cat sa intre in zona umbrita; au stat lipiti de zid, in intuneric pana a trecut patrula si... dusi au fost. Asta a fost realitatea... sau varianata oficiala, dar eu ma gandesc ca si cativa gardieni au fost mituiti, sau macar sufleteste erau de partea revolutionarilor si prin „ ne vazut nimic „ le-au inlesnit evadarea. Caci altfel nu vad cum din celule cu ferestre mici si cu zabrele ar fi studiat umbrele de afara, cum ar fi putut iesi din celelule prin acele geamuri, cum ar fi excaladat zidurile pentru a iesi din inchisoare... Iar faptul ce era iarna si frig nu explica lipsa gardienilor din posturi.

    La ultimul etaj al inchisorii nu am mai urcat, dar stiu ca acolo a functionat din 1927 pana in 1950

    postu de radio, national-Radio Eireann (acum RTE).

    Tot umbland eu pe culoarele si prin salile inchisorii, am intalnit o ghilotina, un scaun de tortura si nelipsitul magazin cu suveniruri. Undeva in curte exista si o spanzuratoare.

    Ultima sala animata de manechine, este sala de judecata. In centrul ei, pe un podium, cateva manechine, un invinuit, un reclamant, martori si posibil un avocat inceraca se redea (mult prea elegant cred eu) o scena de judecata. Cred in primul rand ca cei ce ajungeau la inchisoare trecusera deja de etapa judecatii, la tribunal; si odata trecuti de poarta inchisorii nu aveau altceva de facut decat sa isi ispaseasca sentinta; nu cred ca ii mai intreba nimeni nimic. Dar pentru a mai umple o sala, scena e buna, iar manechinele prezinta oameni din diferite clase sociale.

    Din pliantul primit cu ocazia vizitei am aflat ca vizitele pot fi facute individual sau in grup, ziua sau noapte (nu chiar in miez de noapte... seara incepand cu ora 18,00). Grupuri de min. zece persoane, pot vizita inchisoarea noaptea, in urma unei programari facute din timp. In tururile de noapte, vizitatorii sunt intampinati de ghizi-gardieni in uniformele de epoca; din celule iese cate un detinut zdrenturos si se incerca crearea unei atmosfere asemanatoare vremurilor cand inchisoarea functiona.

    Vizita de noapte poate fi cu optiunea de servire a unei mese, situatie in care grupul trebuie sa fie de 30-40 de persoane. Meniul in aceste situatii este unul cat se poate de indestulator nicidecum un terci specific unei inchisori victoriene. Vizitatorii sunt serviti cu frigarui de pui, cu peste, somon afumat irlandez cu marar, branza, paine, cornuri, placinta cu branza, prajitura cu afine si vin sau bere. Un astfel de meniu costa 25 euro.

    Pentru cei cu gusturi mai neobisnuite, se pot organiza evenimente (chiar si nunti).

    Citește și CONTINUAREA aici

    [fb]
    ---
    Trimis de Diaura* in 21.10.13 12:26:46
    Validat / Publicat: 21.10.13 14:18:27
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în IRLANDA.

    VIZUALIZĂRI: 3826 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Diaura*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P01 Cork City Gaol - inchisoarea muzeu
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 25400 PMA (din 26 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    8 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [21.10.13 14:18:12]
    »

    Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

    danamandache
    [21.10.13 18:46:40]
    »

    Extraordinara vizita, nu stiam de existenta acestui muzeu-inchisoare. Interesante povesti, am citit articolul cu multa placere. Felicitari!

    Diaura*AUTOR REVIEW
    [21.10.13 19:24:15]
    »

    @danamandache:

    Multumsc; ma bucur ca ti-a placut.

    ariciu
    [21.10.13 21:58:43]
    »

    Extraordinare detalii. A fost o adevărată plăcere să citesc acest review. Felicitări!

    webmaster13
    [22.10.13 03:08:37]
    »

    Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

    Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

    Diaura*AUTOR REVIEW
    [22.10.13 07:59:45]
    »

    @webmaster13: si @ariciu

    Va multumesc.

    dorgo
    [22.10.13 22:37:30]
    »

    @Diaura, ai scris multe review-uri despre Irlanda, acolo s-a nascut cel care a pus bazele formatiei Flogging Molly, Dave King, si melodia "If I ever leave this world alive", ar merge ca fond sonor la acest review cu detinuti, caci fiecare ar fi dorit sa paraseasca aceasta viata de puscarias, viu si nevatamat... http://www.youtube.com/watch?v=1AOp9c5DRzc

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Diaura*AUTOR REVIEW
    [22.10.13 23:22:34]
    »

    @dorgo:

    Multumesc pentru sugestie. O pastram pentru alta poveste.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    ariciu, danamandache, Diaura*, dorgo
    Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Cork:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.043705940246582 sec
    ecranul dvs: 1 x 1