Cork - al doilea port natural din lume, orasul Sfantului Finbarr

TIPĂREȘTE

Am stat cateva zile in acest oras, care este al doilea ca marime din Irlanda dar al treilea daca numarul locuitorilor este criteriul de comparatie (putin peste o sute de mii). Este in Sud-ul insulei si din Dublin si pana in Cork distanta este de 250 km. Noi avand GPS, am ajuns usor si rapid la hotel, unde ne-am lasat bagajele, dar si fara acest ajutor, am constatat ca oricine se poate descurca fara probleme in oras.

Orasul este mic si totul se invarte in jurul centrului sau, care este practic o insula pe raul Lee.

Cu mai bine de o mie de ani in urma, ceea ce acum este oras, era o laguna, sau o delta a raului, care avea o multime de mici insulite, printre care treceau canalele raului Lee. Aluviunile si oamenii, au umplut incet-incet canalele si astfel s-a creat o zona solida, pe care s-a dezvoltat orasul. Unele strazi actuale, cum ar fi strada Sf. Patrick, Mall Sud si Grand Parade, sunt de fapt construite pe canale fluviale anterioare. Acum, raul Lee strabate orasul de la Vest la Est, avand o singura insula si formand la varsarea in mare, unul din cele mai mari porturi naturale din lume; situatie de care locuitorii profita din plin.

Numele orasului vine din irlandeza unde corcaigh inseamna mlastina, dar care acum se pronunta " Caaark ". Candva, in sec. VI, cel care ulterior a devenit patronul spiritual al orasului, St. Finbarr de Cork, a ridicat o manastire, pe o stanca din calcar si in jurul acestei manastiri, s-a creat orasul. In credinta irlandeza exista cinci sfinti cu acest nume, adica au fost cinci calugari care au intemeiat manastiri in diverse parti ale insulei si cum toti au fost canonizati pentru faptele si credinta lor, pentru a putea fi recunoscuti, la numele lor mereu trebuie mentionat numele orasului pe care l-au intemeiat. In 1185 Regele Henric al II, a fost cel care a stabilit numele orasului, asa cum este si astazi.

Cam peste patru sute de ani dupa ce St. Finbarr de Cork, a ridicat manastirea, localitatea putea fi numita oras, lucru la care au contribuit si vikingii, care incantati de portul natural pe care il facea raul Lee la varsare, au venit in numar mare si au dezvoltat un important centru comercial care lega aceasta parte a Europei de insulele scandinave.

In sec. XVII, orasul a cunoscut o dezvoltare si inflorire rapida, datorita intensificarii comertului pe mare si legaturilor navale cu zona de Nord a Atlanticului. O a doua perioada de mare dezvoltare a fost in a doua parte a sec. XX cand dintr-un oras comercial, Cork a devenit unul industrial. La acest lucru contribuind deschiderea primei fabrici a companiei Ford din afara Americii si asta pentru ca buncul si tatal lui Henry Ford erau irlandezi nascuti in Cork. In jurul anilor '20 orasul Cork era cel mai mare producator de tractoare din lume. Si in zilele noastre, membrii familiei Ford se simt atrasi de aceasta tara si de orasul Cork, de unde foametea de la mijlocul sec. XIX ia facut pe multi sa plece in Lumea Noua si sa isi faca un rost acolo.

Moto-ul orasului, care este inscris si pe stema lui este " un port sigur pentru nave", ceea ce demonstraza ca si acum comertul naval este o activitate importanta in oras. Portul natural din Cork este al doilea ca marime din lume dupa cel din Sydney. Am fost si noi in port unde la un restaurant cu specific pescaresc am mancat o supa buna si un platou delicios cu peste si fructe de mare, cu un gust deosebit fata de preparatele similare mediteraneene.

Peste raul Lee, in orasul Cork sunt treizeci de poduri care leaga un mal de celalalt; multe dupa parerea mea pentru un oras atat de mic. Tot pentru comoditate si pentru fluenta circulatiei, strazile din centru au cate un sens de circulatie auto, lucru care la randul lui face ca orientarea sa fie usoara. Practic patru strazi delimiteaza centru orasului si in acea zona sunt cele mai multe magazine, este universitatea (deschisa pentru vizitare ca obiectiv turistic) sunt restaurante cafene si pub-uri.

Strazile Sf. Patrick, Oliver Plunkett Street, strada Paul si de Nord Main Street formeaza centru comercial; pe MacCurtain Street, Washington si Oliver Plunkett street sunt cele mai multe restaurante adunate la un loc; in jurul strazii Anglesea este centrul administrativ al orasului iar centrul financiar si cele mai multe birouri sunt in zona de Sud, unde este si mall-ul.

In cele patru zile cat am stat noi in oras, ne-am relaxat, ne-am plimbat in zona comerciala si am facut ceva cumparaturi care desigur erau mai ieftine decat in Dublin; am mancat in diverse locuri, atat la restaurante micute si cochete cat si ceva in graba de la patiserii sau cafenele, unde spre bucuria noastra am gasit produse de patiserie frantuzesti si italienesti.

Daca ceva nu mi-a placut in acest oras, a fost faptul ca in afara locurilor de interes turistic, unde ghizii vorbesc o engleza aproape britanica, in rest... greu cu limba. In primul rand vorbesc mult mai mult irlandeza, iar engleza vorbita de ei este atat de " condimentata " cu cuvinte irlandeze, incat greu intelegeam ce spun ei; din fericire ei ne intelegeau bine pe noi. Dupa ce in prima zi am constata acest lucru, am evitat sa stam la povesti cu vanzatorii, multumindu-ne cu prezentarile ghizilor de la obiectivele turistice vizitate sau citind pur si simplu brosurile.

In una din zile, am dat o fuga pana la Blackrock Castle, aflat in apropierea hotelului nostru. Existenta acestui castel - fort, este legata de existenta piratilor. La sfarsitul sec. XVI. locuitorii orasului i-au cerut Reginei Elisabeta I a Angliei sa construiasca pe stanca negra un fort, din care ei sa supravegheze activitatea pe mare si la nevoie sa respinga atacurile piratilor care la vremea aceea umblau nestingheriti prin lume. In jurul anului 1600, a fost construit primul fort, care avea ziduri groase de peste doi metri si un diametru de cca. 10 m. O vremea constructia a rezistat, dar peste o suta douzeci de ani, a fost distrusa si in locul ei a fost ridicata alta mai mare si mai solida. Noul fort semana mai mult cu un castel, cu o fortareata in care pe timp de pace se organizau tot felul de activitati civile. In 1800 cladirea a fost din nou marita, renovata si i-au fost adaugate inca trei etaje turnului.

Din 2001 cand Corporation Cork a achizitionat cladirea, i-au fost aduse doar modificari interioare incat in ea sa poata functiona Observatorul Astronomic al orasului, restaurante si cafenele si unde sa poata fi organizate dinee si alte asemenea activitati.

Pentruca eu m-am dus sa vad castelul ziua in amiaza mare cand nu se punea problema sa vad vre-o stea pe cer am fost atrasa mai mult de constructia propriuzisa. Dupa ce am trecut de poarta grea din fier sustinuta de ziduri de piatra am ajuns in curtea interioara a castelului-muzeu. In partea dreapta a curtii este o cladire noua, deloc in concordanta cu restul constructiilor, unde functioneaza un restaurant. Modern, cu geamuri mari si luminoase, cu mancare buna si cu ospatari amabili, restaurantul are avantajul ca ofera un tablou frumos, o imagine placuta cu castelul, atunci cand vremea este urata, cand afara ploua si cand vrei sa privesti turnurile fara ca ploaia sa te impiedice. Vizitarea castelului – observator se face de luni pana vineri de la 10,00 -17,00 si in weekend de la la ora 11,00 iar taxa de intrare este de 6 Euro. Pe panouri interactive, pe display-uri amplasate peste tot, este redata lumea astrelor, asa cum nicicand nu o pot vedea cu ochiul liber; stele si constelatii, Luna si comete, fenomene ciudate, toate sunt frumos prezentate si te fac sa fii " cu capul in stele ".

Cand am plecat de acolo, am trecut prin tunelul rutier de pe sub raul Lee, Jack Lynch Tunnel care leaga cele doua maluri ale raului si care face legatura cu soseaua de centura a orasului. Numele i-a fost dat dupa primul ministru, nascut in acest oras. Practic sunt doua tuneluri lipite, cate unul pentru fiecare sens de mers, fiecare cu cate doua benzi. Am numarat 60 de iesirii de urgenta. Tunelul a fost inaugurat in 1999 si pentru traversarea lui nu se achita nici o taxa.

In plimbarile noastre prin oras am trecul pe langa singurul zid ramas in picioare, dintr-o manastire augustina ridicata in sec. XIV. Numele ei este Red Abbey de la gresia oarecum roscata din care a fost construita. Ce mai poate fi vazut astazi este turnul – clopotnita a manastirii. Asa cum indica un panou de langa ruina, manastirea de calugari a functionat pana in jurul anului 1700, cand calugarii s-au mutata in alta manastire si cladirea a fost transformata in fabrica de zahar vreme de o suta de ani. In jurul zidurilor au fost facute sapaturi arheologice si au fost gasite acolo, oseminnte (se stie ca in curtea oricarei manastiri era si un cimitir) si obiecte de folosinta zilnica, vase din ceramica si unelte din metal. Turnul pare rupt de lume, fiind singura constructie atat de veche din oras din zona respectiva; a ramas ca nuca in perete in mijlocul unor constructii mult mai recente si fara nici o valoare istorica sau arhitectonica. Totusi este cea mai batrana din oras si a fost inclusa in patrimoniul national.

In Grand Parade este Berwick Fountain, o fantana arteziana cu trei platouri suprapuse si Monumentul National dezvelit in 1906 care comemoreaza revoltele din sec. XVIII si XIX. In drumurile mele prin oras am trecut de multe ori pe langa Holy Trinity Church o biserica deosebit de frumoasa, a carei silueta inalta se reflecta frumos in apele raului Lee si pana nu am intrat cateva minute, nu m-am lasat. Biserica a fost sfintita la jumatatea sec. XIX, ca biserica si manastire de calugari capucini. Biserica a fost ridicata in cinstea parintelui Theobald Mathew, care a dus o lupta continua impotriva alcoolului si a consumatorilor lui.

Pe faleza raului Lee este o frumoasa statuie din bronz ,,care se numeste „ Navigatorul si care reprezinta un barbat intr-o jumatate de barca.

Orasul Cork se mandreste cu cel mai vechi club Yacht în lume fondat in 1720.

Multe cladiri din oras sunt construite in stil georgian si victorian, lucru firesc daca ne gandim cati ani Irlanda a fost sub ocupatie britanica. Dar spre deosebire de casele georgiene din Dublin, in care doar usile de la intrare sunt vopsite in culori care mai decare mai tari, in Cork, intrega casa este zugravita cu culori neobisnuite pentru noi; verzi, galbene, roz, mov, maro... si tot asa. Intr-o oarecare masura acest lucru mi-a amintit de insula Burano. In 2005 orasul a fost capitata culturala europeana.

In oras exista doua biserici de mare importanta religioasa, culturala si istorica. Biserica St Annes Shandon din centrul istoric al orasului, este cel mai faimos punct de reper din oras. Este o biserica anglicana, din al carui turn se poate vedea o ponorama a orasului. Ceasurile din turnul ei au fost printre primele ceasuri publice din Irlanda, iar clopotele ei se aud si acum melodios la fiecare sarbatoare. Despre cele patru ceasuri din turn, cate unul pe fiecare fata se spune ca sunt " ceasurile mincinoase " caci de cand au fost montate si pana in ziua de azi, nu au aratat ora exacta niciodata. Fiecare ceas are un mic decalaj de 2-5 min. Acest turn cu patru ceasuri este mai batran si a fost cel mai mare " din Regat " pana la realizarea celebrului Big Ben. Interiorul bisericii este simplu si pe mine nu m-a impresionat cu nimic.

Saint Fin Barre's Cathedral este o catedrala frumoasa, in stil gotic, catedrala diecezana a Bisericii din Irlanda. Este o constructie deosebit de frumoasa, in care s-a investit mult si in care nu s-au facut economii la amenajarea si infrumusetarea interioara. Este un adevarat reper de arhitectura a Irlandei. Desi mai putin obisnuit, mult mai frumoasa mi s-a parut fatada din spatele catedralei.

Un muzeu cu un subiect mai putin intalnit, pe care l-am vizitata a fost;

Butter Museum – Muzeul Untului

Este in O'Connell Square, la o suta de metri distanta de Biserica St Annes Shandon. Intr-o cladire micuta cu un etaj, se ascunde povestea banalului unt, care de la un banal aliment fabricat de fermieri in propria gospodarie, a ajuns sa fie la un moment dat cel mai bine vandut produs irlandez, tranzactionat la bursa, atunci cand Irlanda era cel mai mare producator si exportator din lume. Pentru mine aceasta informatie a fost o adevarata surpriza. Dupa ce am platit cei 4 Euro, am intrat in micul muzeu si am asistat la o prezentare video. Povestea incepe din vremea cand untul se producea in fiecare gospodarie, de mana ca sa zic asa... continua cu producerea in fermele mai mari si in asociatiile de producatori si continua pana la momentul de glorie. Piata untului in Cork a inceput undeva in a doua jumatate a sec. XVIII si a continuat timp de o suta cincizeci de ani, dezvoltandu-se constant. Cel mai mare producator si mai cunoscut brand, a fost Kerrygold. In sec. XIX, in fiecare zi, incepand cu ora sase dimineata, cand in port veneau carutele cu butoaie cu unt, continuand cu incarcarea pe vase si cu plecarea lor catre alte orase-port ale insulei si ale Europei, ... totul era o mare forfota aducatoare de bani. In muzeu sunt relativ putine exponate; butoaie, putinei, separatoare si alte lucruri de genul acesta Nu este nici macar o macheta a unei fabrici de producere a untului din vremea cand acesta a inceput sa se produca la scara industriala, dar pentru mine, filmuletul a facut toti banii. Cred ca cel mai valoros exponat este un butoias cu unt " impietrit " care se spune ca are o vechime de o mie de ani. Un lucru este sigur; untul irlandez este de la usor sarat pana la foarte sarat, are un gust usor diferit de cel cu care sunt obisnuita, dar in sensul bun.

Cand am iesit de la muzeu, am intret in Cafeneaua Butter, o cladire micuta la cativa pasi distanta, unde am mancat cele mai bune croasante (frantuzesti), proaspete, facute acolo pe loc. Daca irlandezii nu obisnuiesc sa bea cafe-frape (doar capucino), in aceasta patiserie – cafenea, am gasit. La pachet am cumparat un fel de briose cu gem, bune... de a doua zi imi venea sa bat drumul pana acolo doar ca sa mai cumpar vreo doua.

Daca tot am pomenit de mancare, este bine de stiut ca micul dejun tipic irlandez este destul de consistent; carnaciori, oua ochiuri (si daca cereti omleta tot ochiuri va aduce) o portie mare de ciuperci trase la tigaie, o rosie taiata felii si coapta, o mana de fasole (zici ca e scoasa din conserva, dar e gustoasa) si paine prajita. Toate sunt puse pe o farfurie mare si alaturi este adusa o cafea.

In alta zi am vizitat Saint Fin Barre's Cathedral despre care o sa va povestesc cat de curand.

In ultima zi a sederii in Cork, desi inca de la cinci dimineata incepuse un vant rece si urat care batea in rafale si ploaia care a inceput avea aceeasi putere, ne-am luat inima in dinti si am vizitat un loc cu totul special; o fosta inchisoare care acum este muzeu. Pentru ca este ceva cu totul special, voi reveni asupra lui.

---

VIZUALIZĂRI: 4967 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI