Avoca din comitatul Wicklow si Avoca Mill sau Avoca Handweavers

TIPĂREȘTE

La 20 de km distanta de Glendalough cu al sau complex monahal despre care am scris, tot in zona Wicklow Mountains National Park este localitatea Avoca. Din Dublin si pana in Avoca sunt 70 Km. Numele localitatii vine din irlandeza si inseamna "rau mare", fiind vorba despre Raul Avoca. Primele documente despre aceasta localitate sunt din vremea lui Ptolemeu cand se numea Ovoca, iar in perioada victoriana si-a schimbat numele in Avoca si a ramas asa pana in zilele noastre.

Din Dublin se poate ajunge cu un autobus Eireann care are doua curse zilnic. Linia de cale ferata nu mai este functionala, desi cei din Avoca, fac de cativa ani demersuri pentru a fi redeschisa gara din localitate.

Localitatea este celebra in Irlanda si in Europa din trei motive; este asociata cu faimoasele mine de cupru, a fost celebrata de Thomas Moore in operele sale si acolo este una din cele mai faimoase tesatorii de lana, care produce o multime de lucruri minunate din aceasta tesatura, renumite si cautate in intrega Europa. Recunosc ca pana sa ajung acolo, toata aceasta faima imi era cu totul necunoscuta (dar cine oare le stie pe toate?).

De cum am intrat in localitate am vazut un studiou de filmare si cand am avut ocazia i-am intrebat pe localnici despre acest lucru. Eram curioasa daca exista in permanenta o activitate legata de cinematografie si de productia de filme. Am aflat ca in anii '90, BBC a filmat acolo un serial; ca in Avoca s-a filmat "De la Pamant la Luna" dupa romanul lui Jules Vernes si ca in 2010 s-a mai turnat o comedie ce a avut succes in Irlanda.

Primul popas pe care l-am facut in aceasta localitate a fost la o cafenea aflata langa un magazin cu suveniruri de unde am luat si un pliant turistic. Asa am aflat care sunt locurile de interes, pentru cineva care ajunge prima oara in aceasta localitate. Nici nu imi este clar daca este sat sau oras. Daca este sat; atunci este unul foarte mare si are tot ce este nevoie intr-o astfel de situatie. Daca este oras, atunci este unul mic si deosebit de pitoresc. Casele au curti mai mari decat in Dublin, strazile sunt cu cate doua benzi, nu sunt bulevarde mari, iar restaurantele si magazinele arata foarte frumos.

In ultimile trei secole, bunastarea locuitorilor a fost data de doua activitati importante; de minerit si de procesarea lanii. A... sa nu uit; in jurul localitatii am vazut o multime de turme de oi pe pasunile de pe marginea soselei, dar nu am vazut nici un cioban. Poate ca sunt atat de cuminti oile, incat doar seara vine cineva sa le adune si sa le duca acasa.

Despre mineritul in zona, arheologii spun ca este vechi din epoca bronzului, dar in jurul anului 1700, a fost descoperit cuprul si de atunci o multime de mine au aparut in zona. Tot din aceasta regiune s-a extras o vreme aur si zinc. Astazi cele mai multe mine au fost abandonate, dar mai sunt cateva in care se lucreaza. Mineritul a modificat relieful zonei, caci in urma escavarilor, munti intregi de roca sterila au aparut acolo unde inainte nu era nimic. Unii au inceput sa fie acoperiti de vegetatie, altii sunt inca golasi. Cand mineritul in zona era in mare avant, a fost construita o linie de cale ferata pentru transportul muncitorilor si a minereului. Nu era o munca usoara; dar era banoasa si in acea perioada multe familii "s-au pus pe picioare" si au putut sa descchida si alte afaceri cu banii castigati din minerit.

Cum sa vizitam o mina de cupru dezafectata nu mi s-a parut o alegere buna, am decis sa vizitam cea mai veche si in acelasi timp cunoscuta tesatorie din zona, care este inclusa in circuitul turistic. Am mers doar cateva minute de la cafeneaua unde afasem toate aceste lucruri si pentruca este bine semnalizata pe sosea, am gasit repede fabricuta.

In stanga intrarii langa un rau repede de munte, unde candva functiona o moara, este fabrica iar in dreapata magazinul de suveniruri (cu produse fabricate handmade) si restaurantul. In spatele acestei cladiri sunt parcarile; una pentru autorurisme si alta pentru autocare, lucru care mi-a demonstrat ca nu sunt doar vorbe si chiar vin acolo grupuri organizate de turisti.

Pentruca aveam oarecare urgente de rezolvat, am intrat mai intai in magazin. Este la fel de mare ca si fabricuta si in el am facut cunostinta cu o doamna (cea care vindea acolo), membra a familiei care ne-a fost ghida.

In magazin, aerul general era de "country"; de lucruri bune, fabricate de bunica in gospodaria personala. Erau o multime de sapunuri si uleiuri de corp fabricate in mod traditional, prin presarea la rece a plantelor si macerarea lor in ulei sau in alte creme. Mirosea a gradina cu flori, ca in cuferele cu haine de sarbatoare sau in "camera mare" asa cum mi le amintesc eu de la bunica mea de la tara. La aceste produse, preturile mi se pareau de bun simt. Un sapun mare de 250g. costa 5 Euro. Erau rafturi intregi cu dulceturi care costau tot atat si desigur erau "facute in casa" fara conservanti si coloranti. Aveau si ciocolata si bomboane, la fel de accesibile la pret.

Erau si seturi de vase din ceramica, frumoase si delicate, pictate cu flori. Am aflat ca exista in acest sens o colaborare cu alta familie care se ocupa de producerea lor. Erau scumpe, pentru ca lutul necesar este adus de departe, in zona neexistand ceva potrivit pentru acest mestesug. Dar cea mai mare parte a magazinului era plina cu obiecte din lana. Erau pulovere lucrate manual de unele din membrele familiei, erau paltoane din stofa fina de lana, palarii, saluri si paturi. La aceste produse preturile reflactau atat modul de obtinere a materiei prime cat si munca manuala sau semimecanizata.

Apoi am mers sa vizitam atelierele, sau fabricuta. In prima sala este scrisa povestea familiei care a deschis prima oara aceasta afacere si este expus razboiul de tesut folosit la inceputul sec XX de trei doamne care au produs tesaturi pentru familia regala britanica.

In 1723, familia Mill a infiintat o mica afacere, pe cursul Raului Avoca, unde aveau o moara de apa. Materie prima exista din belsug in zona, asa ca treaba promitea sa mearga bine. Daca pana la acea data taranii din zona nu prea vopseau lana din care teseau, din graba sau din comoditate, cei din familia Mill, au aplicat la scara mai mare, metodele traditionale pentru colorarea lanii. Bineinteles ca atunci pigmentii erau naturali, extrasi din plante. Cei din familie au reusit sa gasesca solutia potrivita ca de fiecare data culorile sa aiba aceeasi nuanta si intensitate. Pana atunci nimeni nu se preocupa de acest lucru; cum ieseau... asa le foloseau; odata mai rosii, altadata mai caramizii... si tot asa. Culorile folosite de ei erau rosu, verde si galben si cu aceste trei culori au facut combinatii de linii si patratele la razboaiele de tesut pe care le aveau la dispozitie. (din acelea cum au si femeile la tara la noi).

Culorile au fost prima "semnatura" a atelierelor Mill si cand a fost posibil pentru ele a fost cumparata o licenta si s-a dat si un nume oficial afacerii; "Avoca Handweavers". Generatie dupa generatie, afacerea a ramas in familie si era o onoare pentru cei care o duceau mai departe. Unii erau mai priceputi, altii... mai plictisiti si fara chef de munca, dar cu urcusuri si coborasuri, acele razboaie de tesut au hranit si indestulat toti membrii familiei plus cateva muncitoare angajate la atelier.

Una din marile perioade de glorie a fost in anii '20 - '30 cand afacerea a fost condusa de trei surori. Atunci, aceasta fabrica a produs stofe pentru celebra creatoare de moda Elsa Schiaparelli (rivala lui Coco Chanel), pentru hainele Regelelui George al VI-lea si pentru cele ale copiilor Reginei Elisabeta a II-a. In anii '40 "Avoca Handweavers" exporta stofe in Italia, Anglia, America si Canada. Cele trei surori au facut ca afacerea sa devina una internationala. Dar din prea mult devotament pentru aceasta afacere, ele nu au avut copii si in urma lor nu a mai fost nimeni care sa duca munca si traditia mai departe. Mostenitorii mai indepartati nu au facut fata situatiei si afacerea a cazut. In anii '60, razboaiele de tesut electrice, pigmentii sintetici intr-o infinitate de culori si nuante si marile fabrici, faceau ca munca migaloasa si manuala din Avoca Handweavers sa nu mai fie vandabila. Si razboaiele de tesut... au tacut.

Paisprezece ani mai tarziu, un cuplu tanar din Dublin a cumparat afacerea cu toate drepturile si obligatiile ei. El era avocat, ea profesoara. Si-au lasat job-urile de la oras si s-au instalat in Avoca si cu un curaj despre care cunoscutii si rudele lor spuneau ca este nebunie curata, au repus pe picioare aceasta afacere. Au avut fler, curaj si au muncit pe branci, in conditiile in care pana la acel moment nici unul din ei nu stia nimic despre aceasta treaba. Au pastrat numele fabricii dar i-au dat un imbold nou tineresc.

Acum afacerea merge perfect. Exporta in peste douazeci de tari din lume, in Irlanda au magazine in zece locatii si unul din motourile lor este “Creem bucurie si distractie prin culoare“. S-au ridicat intr-o perioada cand munca manuala a revenit in atentia clientilor; cand produsele de serie mica si unicat au fost din nou apreciate in lupta cu productia de masa si cand comenzile personalizate, au facut din nou diferenta intre lumea cu bani si cei nevoiti sa cumpere ieftin si la fel ca vecinul. Pentruca tin la aceste lucruri, la calitatea data de lucrul facut bine, sanatos si fara graba, au incheiat colaborari cu fermieri care produc doar bio, cu olari, cu producatori de cosmetice si parfumuri bio.

Acum afacerea este pe mana celor patru fii ai curajosilor care au cumparat afacerea in anii '70, asistati si ajutati de parintii lor si de cativa angajati la fel de pasionati ca si ei. Folosesc multe tipuri diferite de fire de lana, provenite de la opt specii de ori, pe care le combina intre ele (sau nu) in fuctie de cum vor sa fie tesatura; mai fina, mai rezistenta la uzura, mai moale sau mai deasa. Produc traditional dar vand in cel mai modern mod. Au site, au magazin fizic si online (avoca.ie) si incheie contracte in cel mai profesional mod atat cu furnizorii cat si cu clientii. Si-au promovat afacerea si in domeniul turistic si sunt zile in care grupurile de turisti, golesc magazinul din curtea fabricii.

Am trecut si noi prin salile de productie. Cateva razboaie si cativa muncitori, poate chiar proprietarii afacerii, lucrau de zor. Doar ne-au salutat si si-au vazut in continuare de treaba. Am parcurs cateva sali, am vazut paturi si alte tesaturi fine din lana in diverse etape ale productiei; am facut cunostinta prin intermediul fotografiilor cu cateva specii de oi care in functie de finetea blanitei, dau diverse tipuri de lana si am incheiat turul prin depozitul fabricii, acolo de unde pleaca spre magazinele din tara si din afara, produsele finite. Neobisnuiti sa deranjam oamenii care muncesc, am trecut in liniste si cu mare respect printrei ei.

Turul si lectia de istorie a acestei afaceri care cu o singura pauza de 14 ani, functioneaza din 1723 a fost una placuta si educativa. Desi actualii proprietarii nu mai sunt urmasii celor care au infiintat atelierul de tesut stofe, povestea fabricutei este cunoscuta si s-a transformat in unul din cele mai respectate brand-uri irlandeze.

De acolo am mai facut o oprire la biserica din Avoca - Avoca Parish Church. Aceasta a fost construita in 1862 cu banii enoriasilor, cei mai multi fiind mineri. In fata bisericii este o parcare spatioasa si acolo este un mic altar al Fecioarei Maria care seara este luminat. La acel moment eram singurii care ne-am oprit in parcare si eu am fost singura care am traversat soseau si am intrat in curtea bisericii.

Am inconjurat biserica, sa o vad din toate unghiurile, dupa care am intrat in ea, desi parea sa nu fie nimeni acolo. Imediat a aparut preotul bisericii, care mi-a aprins lumina si mi-a permis sa fac cateva fotografii (am crezut ca era acolo si ca se pregatea sa plece cand am ajuns eu, dar nu era asa; a venit nu stiu de unde... special pentru mine)

Am schimbat cateva vorbe cu el si mi-a spus ca din cate stie el sunt singura turista din Romania care a vizitat biserica in ultimii ani, lucru care spunea el, il onoreaza. Biserica este simpla la interior, lucru cu care incep sa ma obisnuiesc cand este vorva despre bisericile din Irlanda. Nici vorba sa intalnesc grandoarea gotica a bisericilor catolice din centrul Europei. Dupa cateva minute petrecute acolo, am iesit odata cu preotul. Pana sa traversez eu strada sa ajung in parcare, el o facuse mult mai repede si plecase cu un autoturism. Pur si simplu nici acum nu imi explic cum de a stiut ca sunt acolo si a venit repede doar sa imi aprinda mie lumina, dupa care sa plece la treaba (sau la casa) lui la fel de repede cum venise. Ai mei, care au ramas in masina sa ma astepte, au spus ca pur si simplu nu si-au dat seama cand a aparut acea masina langa ei si nici ei nu isi explicau cunm de a stiut ca sunt acolo, cand din starada nici ei nu ma vedeau cat timp am fost in curte. Cu aceasta nelamurire pe care o am si acum, am plecat din frumoasa Avoca.

---

VIZUALIZĂRI: 2165 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI