Les Hortillonnages d’Amiens

TIPĂREȘTE

Amiens este un oraș superb în întregul său. Totuși, în ghidurile turistice clasice este promovat mai ales ca destinație de o zi, cu plecare dimineața din Paris și revenire seara în capitală; distanța nu e mare, 75 de minute cu trenul din Gare du Nord. În aceste condiții, selecția obiectivelor din Amiens trebuie să fie una foarte severă. Opririle obligatorii sunt două: Cathédrale Notre-Dame d’Amiens și Les Hortillonnages.

Despre Catedrală îmi vine greu să povestesc, ar trebui să preiau masiv din surse; poate, totuși, voi face asta la un moment dat, pentru că este altfel decât celelalte catedrale gotice celebre ale Franței. (În afară de cea din Chartres, le-am văzut pe toate cele importante. 💪 ) Oricum, toată lumea cam știe cu ce se servește felul ăsta 😊.

Les Hortillonnages e, însă, altă mâncare de pește: eu, unul, nu am reușit să îmi imaginez ce voi vedea, nici după ce am studiat puțin problema.

Dacă priviți P1, puteți observa că Somme este un râu ciudat: din cursul principal se desprind zeci de canale, de-a stânga și de-a dreapta sa sunt sute de bălți și iazuri, încât albia majoră este foarte lată, chiar de câțiva kilometri în unele locuri. Și asta nu se întâmplă doar într-un punct, ceea ce vedeți în P1 reprezintă un sector de vreo 30 de kilometri lungime, în aval de Amiens. La fel e și în amonte.

În P2 este făcut un zoom pe zona orașului. Aici nu mai avem de-a face doar cu bălți, ci cu un întreg sistem de canale. Nu este ceva natural, totul a apărut în urma activității umane. Locuitorii din zonă, încă din epoca romană, au excavat mlaștinile pentru a extrage turbă (folosită drept combustibil). Șanțurile rămase s-au umplut, în timp, cu apă, dând naștere unei rețele de insulițe extrem de fertile, datorită solului mâlos.

Cuvântul hortillon provine din latinescul hortus – grădină; așa se numesc pe ei înșiși cei care, începând cu sec. al XII-lea, cultivă aceste pământuri. Iar grădinile plutitoare au ajuns să fie cunoscute ca Les Hortillonnages d’Amiens.

În secolul al XIX-lea, suprafața cultivată depășea 1500 de hectare. Canalele se întindeau mult dincolo de limitele actuale, iar recoltele obținute de cei peste o mie de grădinari hrăneau nu doar Amiens, ci întreg Parisul, precum și marile orașe din nordul Franței.

În secolul al XX-lea, industrializarea, extinderea orașului, construirea de șosele, viața care tinde să fie cât mai comodă – toate au dus la abandonarea treptată a parcelelor cultivate. Canalele s-au colmatat sau au fost desecate pentru a construi cartiere rezidențiale. În anii ’70, autoritățile locale au propus o autostradă care să treacă chiar prin mijlocul grădinilor.

A fost momentul în care localnicii s-au mobilizat și au înființat Asociația pentru Protecția și Salvarea sitului Hortillonnages. Au blocat proiectul autostrăzii, au obținut clasarea zonei ca sit protejat (în curând va intra în Patrimoniul Mondial UNESCO) și au salvat cele 300 de hectare care au mai rămas în prezent.

Există peste o mie de proprietari, dar numărul de grădinari care lucrează pământul în ziua de azi este sub 10. Restul – doar își construiesc aici case de vacanță, refugii în natură pe durata weekend-urilor.

___

Noi am plecat de la Catedrală, urmând cheiul sudic (P4). După ce am depășit frumosul sediu al Sport Nautique D’Amiens (P3), una dintre clădirile emblematice ale orașului, am trecut râul pe Pont Beauvillé și am urmat Bd. de Beauvillé spre nord, până unde era marcat pe hartă punctul în care se fac îmbarcările pentru plimbările pe canale:

Maison des Hortillonnages: visites guidées en barque à cornet traditionnelle

Asociația pentru Protecția și Salvarea sitului Hortillonnages, de care am pomenit mai sus, organizează vizite ghidate prin zona protejată, între 1 aprilie și 31 octombrie. Ghizii sunt voluntari ai asociației, prețul este unul modic (10 euro de persoană, cu reduceri pentru copii sau pentru pensionari) și veniturile obținute sunt folosite pentru protejarea sitului.

După achiziționarea biletului, turiștii sunt îmbarcați, câte 10-12, în câte o barque à cornet – barcă tradițională din lemn, cu fundul plat și botul ridicat, folosită de aproape o mie de ani de către grădinari. (Astăzi, bărcile sunt echipate cu motoare electrice silențioase, pentru a nu deranja fauna.) Plimbarea pe rețeaua de peste 65 de kilometri de canale înguste, numite în dialectul picard rieux, printre parcelele de pământ sau insulițele cultivate, numite aires, durează aproximativ 45 de minute, timp în care ghizii îți dau informații despre ceea ce ai în fața ochilor.

Toate bune și frumoase, doar că... e cerere mare. Biletele trebuie luate cu două-trei săptămâni în avans, de pe site-ul oficial al asociației (am pus link mai sus), ceea ce noi nu făcuserăm. Citisem că, totuși, dacă te prezinți direct la ghișeu și nu e weekend, ar fi ceva șanse să mai prinzi loc – și chiar așa a fost, doar că nu am ținut seama de faptul că noi eram opt persoane. Câte doi într-o barcă, din oră în oră, ne puteau lua, dar nu aveam atâta timp, nici nu voiam să despărțim grupul.

Văzându-ne supărați, cei de acolo ne-au dat o idee: la vreo doi kilometri se află un muzeu, iar proprietarii muzeului au și ei o barcă sau două, cu care plimbă doritorii printr-o zonă chiar mai sălbatică a rezervației; să încercăm acolo.

Am plecat așadar către muzeu, de-a lungul canalelor. Ne-am tot întâlnit cu fericiții care făcuseră rezervări din timp, iar acum se plimbau pe apă. Am admirat Cartierul Beauvillé, aflat în inima zonei protejate (am înțeles că datează dinainte de înființarea asociației, în prezent construcțiile pe mal sunt total interzise), după care am ajuns într-un loc unde sunt amenajate cabane pe care doritorii le pot închiria, pentru a petrece câteva zile în mijlocul naturii, printre rațe și stârci; e marcat pe hartă drept Cottage-Chalet des hortillonnages.

Am ieșit la asfalt, pe Rue l’Abbé de l’Épée, pe care am continuat drumul până la o intersecție unde ni se spunea că, luând-o la stânga, am fi ajuns la Mairie de Rivery, iar făcând dreapta am dat de

Musée des Hortillonnages

Muzeul este unul privat, înființat de doi dintre ultimii grădinari care au mai rămas în Amiens: Thérèse și René Nowak. Aceștia au adunat de-a lungul vieții o colecție impresionantă de unelte tradiționale, bărci istorice și fotografii vechi, pe care le expun în propria lor gospodărie, aflată undeva la marginea rezervației.

Vizitarea muzeului costă 9 euro, o plimbare cu barca – 10 euro (așa era anul trecut, mai precis). Trebuie să recunosc faptul că grupul nostru a ales doar distracția, lăsând cultura pentru o vizită ulterioară. Am aruncat, însă, o privire și la exponate, pentru că multe sunt prin curte, altele într-un șopron deschis (se vede în imagini).

La scurt timp după ce am luat biletele era programată o plecare și, cum noi eram deja opt și mai aștepta acolo un cuplu franco-spaniol, numai bine am umplut barca și am pornit imediat. Jean-Noël, ghidul simpatic și vorbăreț care ne-a condus, a vorbit doar în franceză. Cu cât mai știam noi, cât ne-a mai tradus în engleză doamna drăguță împreună cu care am călătorit (o spanioloaică) – am reușit să ne facem o idee despre ce am văzut. Am mai citit, ulterior, pe site-ul Asociației și am notat unele lucruri, pe care le redau aici, nesistematic.

● Site-ul este protejat internațional prin Convenția Ramsar privind zonele umede. Pentru a preveni poluarea apei și distrugerea faunei, nu este permisă infrastructura necesară unei locuințe permanente (rețele de canalizare, conducte de gaz sau electricitate de mare putere). Proprietarii (peste 1000 de persoane private) au, deci, interdicție completă de a construi case din cărămidă sau beton.

● Locuirea permanentă în interiorul complexului Les Hortillonnages este strict interzisă prin lege. Singurele construcții permise sunt mici cabane din lemn sau adăposturi pentru unelte, ridicate pe piloni, utilizând materiale ușoare. Acestea sunt folosite de localnici doar pe parcursul zilei, în weekenduri sau în vacanțele de vară, pentru relaxare, grădinărit și pescuit. Prin urmare, la lăsarea serii, labirintul de canale rămâne complet pustiu, în stăpânirea naturii și a păsărilor sălbatice.

● Marché sur l’eau: În fiecare sâmbătă dimineață, în cartierul vecin Saint-Leu (o mică Veneție el însuși, sau poate un Brugge), în Place Parmentier, cultivatorii rămași își aduc produsele proaspete direct de pe insule. O dată pe an, în luna iunie, are loc un mare festival mare unde localnicii poartă costume de epocă și recreează piața plutitoare tradițională, aducând mărfurile exclusiv cu bărcile.

● Festivalul Internațional al Grădinilor: De la sfârșitul primăverii până în octombrie, diverse insulițe găzduiesc instalații artistice moderne și proiecte de peisagistică axate pe sustenabilitate. Vizitatorii pot acosta pe aceste insule-muzeu în aer liber. Se văd asemenea instalații și în pozele mele, dar Festivalul era abia la început, ce ar fi fost mai bun abia urma.

● Se spune că atunci când a început construcția celebrei Catedrale gotice, în anul 1220, terenul pe care s-a ridicat aceasta a fost donat de un cuplu de grădinari (hortillons). Terenul respectiv era, la acea vreme, un simplu câmp de anghinare. În semn de recunoștință, constructorii catedralei ar fi sculptat chipul cultivatorului pe fațada clădirii.

● Marie Groët este personajul negativ din folclorul picard, o vrăjitoare care trăiește în adâncul canalelor. Ea pândește copiii care se apropie prea mult de mal și, cu ajutorul unor funii făcute din alge, îi trage în mlaștină. Povestea și-a atins scopul: copiii din Amiens refuză să se joace singuri lângă apă, de frică să nu o întâlnească.

● În 2015, un aligator a evadat de la Circul „Jules Verne” și și-a găsit adăpost în canale. A fost prins de pompieri după câteva zile, dar Jean-Noël (și probabil toți ghizii procedează la fel) ne-a pus să ne uităm după crocodili prin apă 👽.

● De-a lungul canalelor, mulți copaci (în special sălciile) cresc extrem de înclinați deasupra apei, creând adevărate tunele verzi, se vede asta în fotografiile atașate. Jean-Noël (și probabil toți ghizii procedează la fel 😇) ne-a spus că, de fapt, copacii au băut prea mult cidru de la petrecerile din weekend ale proprietarilor cabanelor, iar acum pur și simplu sunt beți și nu se pot ține pe picioare.

● În timpul plimbării, din loc în loc se deschidea orizontul spre oraș și se vedea Turnul Perret din gară. Jean-Noël (și probabil bla bla bla) ne-a spus că există un singur loc în Amiens de unde nu poți vedea „monstruozitatea” asta: desigur, din interiorul turnului.

___

Plimbarea a fost minunată: dacă priviți imaginile atașate, vă veți convinge și voi. Timpul a zburat ca gândul, deși vreme de aproape o oră doar vocea lui Jean-Noël a tulburat clipocitul apei și ciripitul păsărilor. Cei care am participat am povestit colegilor, iar a doua zi a fost mare aglomerație la muzeu 😜.

Este, fără doar și poate, unul dintre cele mai interesante locuri pe care le-am văzut în viața asta. Și, probabil că v-ați prins, am văzut destule, am termen ce comparație.

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 44 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI