ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 03.01.2011
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Ploiesti
ÎNSCRIS: 03.01.11
STATUS: GOLD
DATE SEJUR
AUG-2010
DURATA: 2 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
CADRUL NATURAL:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
la PMM* = 48 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 1 MIN

Cea mai proasta experienta

TIPĂREȘTE

In luna August 2010, am primit vizita surorilor mele (trei la numar), in Ploiesti. Doua au venit fara familii, iar una a venit cu sotul. Locuiesc la casa, foarte aproape de Hotelul Nord, asa incat bucuros ca am unde sa cazez o familie pentru doua nopti, aproape de casa mea, mai ales ca prezentarea de pe

Site-ul hotelului, arata frumos, am trimis pe fiica mea sa faca rezervare si sa plateasca o camera, prezentata la doua stele, dar cu dotari de trei stele (eu nefiind in tara la momentul respectiv).

Au sosit musafirii, am fost cu ei sa luam camera-n primire, dar din primul moment, parerea a fost dezastruoasa. Cumnatul meu n-a spus nimic, s-a jenat fata de mine, probabil, iar seara au mers la hotel sa se odihneasca. Mirosul de inchis, de mucegai statut, nu i-a lasat sa doarma, iar in momentul cand au vrut sa foloseasca dusul, acesta nu functiona, de aer conditionat, nici pomeneala (pe site este specificat ca dotare).

Dimineata au mers la Receptie si s-au plans de coditiile mizere in care au fost cazati si au cerut banii pentru cea de a doua noapte, in ideea, sa caute alta locatie. Au fost refuzati, invocandu-se motive puerile, ceva de genul ca s-a taiat factura si nu se pot returna, banii.

Ca si concluzie, recomand tuturor celor care vor sa petreaca cateva zile in Ploiesti, sa evite aceasta locatie, nu merita, pur si simplu, iar prezentarea de pe site-ul hotelului, este MINCINOASA.


[fb]
---
Trimis de G.Lisman in 03.01.11 05:36:03
Validat / Publicat: 03.01.11 10:31:08
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 1980 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (G.Lisman); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 0 PMA (din 0 vot)
  • AŢI PUTEA rezerva o cameră aici, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 48.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    2 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [03.01.11 08:45:02]
    »

    Autorul nefiind cazat la acest hotel, vom fi nevoiti sa nu admitem notele acordate (in conformitate cu regulamentul nostru) acest articol.

    Admin
    [03.01.11 10:32:38]
    »

    Reviev-ul a fost validat FARA NOTE (nu se accepta note pentru recomandari de cazare din localitatea de domiciliu).

    In rest, poate fi util pentru documentare.

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂNord Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055859088897705 sec
    ecranul dvs: 1 x 1