GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Frumos, dar nu chiar de 5*!
Am decis ca anul acesta sa mergem in Turcia pentru prima data, dupa 7 ani consecutivi de Bulgaria.
Ca urmare am acceptat oferta unor prieteni de a merge cu ei in Kemer, la hotelul Amara Dolce Vita Luxury din regiunea Tekirova, pentru 7 nopti cu ultra-all inclusive.
Am facut rezervarea prin agentie inca din luna Februarie cand am platit un avans de 30% al intregului pachet de 7 nopti, pachet care ne-a costat cu tot cu reducerile de early booking 2141 Euro.
Mentionez ca in aceasta suma a intrat transportul cu avionul tur-retur, transferul de la aeroport la hotel si inapoi si asigurarile medicale pentru doi adulti si un copil.
Plecarea s-a facut luni de dimineata, decolarea avionului fiind programata pentru ora 7 dimineata. Asta a fost destul de nasol deoarece trebuia sa fim la ora 5 dimineata la aeroport. La intoarcere avionul a fost programat sa plece de pe aeroportul din Antalya la ora 9:40 si a trebuit sa plecam de la hotel la ora 5:15 dimineata deoarece agentia cu care am fost a pus la dispozitie un autocar care a colectat si alti turisti de la alte hoteluri din Kemer/Antalya carese intorceau in Romania cu acelasi avion.
La plecare totul a decurs OK, cu check-in si formalitati vamale si la fel si cand am ajuns in Turcia totul a fost OK. O singura surpriza a fost pentru niste prieteni care, desi romani si ei, sunt rezidenti belgieni iar ei au fost intorsi de la controlul de pasapoarte din aeroportul Antalya si pusi sa plateasca viza, 25 Euro de persoana, Asta n-am inteles-o, din moment ce si Romania si Belgia sunt ambele tari membre UE. S-ar putea ca intre Turcia si Romania sa mai existe vre-un accord de eliminare a vizelor si din aceasta cauza noi nu am platiti nici o viza.
Transferul de la aeroport la hotel s-a facut cu un autocar cu aer conditionat si a durat cca. 1:40 hrs. Am avut si un ghid in limba romana in autocar dar care de fapt cred ca era din Moldova pentru ca vorbea destul de prost romaneste si avea unele expresii extreme de ciudate cand se referea la anumite lucruri.
Trebuie sa mentionez ca grupul de prieteni cu care am fost a fost constituit in total din 20 de personae; am fost 6 familii, cu copii si fara copii. Pe unii dintre noi ne-au cazat f. repede iar ceilalti au mai avut de asteptat cca. 2-3 ore. De fapt ghidul ne-a spus ca se face cazarea dupa ora 14 iar noi am ajuns in jur de ora 11:30. Ideea este ca o bacnota de 20 de Euro bagata in pasapoarte face minuni si dpdv al camerei care ti se da si dpdv al rapiditatii cazarii…
Amara Dolce Vita Luxury este un complex foarte mare iar cazarea se face atat in caldirea principala cat si in vile si alte dua locatii care sunt pe strada Roma si strada Istambul. Fiecare din cladirile de pe str. Roma si respective Istambul au piscine proprie. Tot grupul nostru a cerut cazarea pe strada Roma iar noi am primit initial camera 5020 (primul 0 din numarul camerei arata ca este vorba despre parter), care avea vedere la piscina. Deoarece distanta de la receptie la cladirile de pe strada Roma este maricica, am fost transporati cu tot cu bagaje cu niste masinute electrice. Cand am intrat in camera primul lucru care m-a izbit in nas a fost mirosul de igrasie/mucegai. I-am spus tipului care ne insotise ca vreau sa schimb camera cu una la un etaj superior si mi s-a spus ca nu se mai poate atunci pe loc si ca sa revin a doua zi de dimineata la receptie. Asta am facut si a doua zi am schimbat camera 5020 cu una la et. 2,5212, tot cu vedere la piscina. Asta a fost posibil dupa cum va spuneam datorita insistentelor si a unei bacnote de 20 de dolari bagata in pasapoarte. Ca si lectie, pregatitii respectiva bacnota de la bun inceput cand veti face cazarea, ca sa nu aveti (eventuale) probleme la primirea camerei, asa cum am avut eu.
Camera a fost dubla standard, dar fiind hotelul de 5* a fost destul de mare, cu doua paturi duble king-size, balcon, baie f. mare (chiar glumeam intre noi ca doar baia de la aceste camere este cat o camera din hotelul Flora din Mamaia). In prima camera de la parter am avut supriza neplacuta sa avem furnici in baie, care formau un sir indian pe la tocul usii. Din grupul nostrum au mai fost 2 familii cazate la parter si ambele s-au plans de mirosul de mucegai. Pacat pentru ca acest complex este extrem de cautat si ar trebui sa fie in stare sa-si tina standardul de calitate de 5* sus.
De la locatia din complex unde am fost cazati se mergea cca. 5 minute pe jos pana la restaurant, unde se lua masa, dar pe noi asta nu ne-a deranjat, ba dimpotriva, am fost multumiti ca ne puteam face mai bine siesta dupa mese.
Masa se serveste in zona cladirii principale, la demisol unde este restaurantul si terasele. Nu intru in detalii in ceea ce priveste felurile de mancare pentru ca cine a fost la turci stie ca din acest punct de vedere nu te poti plange: au fost o groaza de feluri de mancare, pentru toate gusturile si mofturile si placerile tuturor si foarte-foarte buna, atat pot sa va spun.
In afara de orele desemnate pt. mic dejun, pranz si cina, existau in zona barurilor raspandite peste tot prin complex si acele “snacks hours” unde serveau tot felul de placintele si alte chestii cu care puteai sa-ti potolesti foamea intre mese.
De asemenea exista si un restaurant (Fellini) unde se poate manca 24 de ore din 24. Exista si restaurant tematice unde poti sa-ti faci rezervare cu o zi inainte dar ce m-a frapat este ca acea rezervare costa…
Bauturile… Aici din pacate trebuie sa dau o nota negativa deoarece desi regimul este de ultra-all inclusive, de fapt nu este chiar asa… De exemplu berile Corona, Heineken, Budweiser si Miller costau 4 Euro (la 33 cl.). De asemenea daca de ex. cereai un Martells, acesta era contra cost. Pai atunci cum este ultra-all inclusive daca totusi te costa anumite bauturi?!
De remarcat ca in tot complexul exista 3-4 baruri cu terase de la care in timpul zilei te poti aproviziona cu cele necesare stingerii setei, atat pentru copii cat si pentru adulti. Problema pe care am intampinat-o cu barmanii si cu cei care deserveau restaurantul si celelalte facilitati ale complexului este ca prea putini dintre ei cunosc limba engleza si nu inteleg intotdeauna ce le ceri. Surpinzator acest lucru tinand cont de prestigiul si marimea complexului; in schimb rusa este la ea acasa…
Ca tot vorbim de nationalitati, in perioada in care am fost eu la acest compex,
erau extrem de multi rusi si alte nationalitati de genul asta (kazahstanezi, ucraineni, letoni, etc.) si mai putini turci decat rusi. Anul acesta au fost si mai multi romani decat anul trecut, din cate mi-au spus prietenii nostrii care mai fusesera aici si anul trecut.
Complexul dispune de o piscina principala, f. mare, situata in fata cladirii principale si de alte cateva raspandite prin complex. Exista zi o zona de vile private care au piscine separate, doar pentru respectivul complex de vile. Apa fiecarei piscine este extrem de curata si personalul care se ocupa de intretinerea lor is face treaba foarte bine.
Problema cu prosoapele puse pe sezlong-uri pt. a ocupa locuri este prezenta si aici, si in zona piscinelor cat si pe plaja. La piscina mare, sub copertine, la ora 8 dimineata nu mai gasesti locuri, dar la plaja mai gasesti locuri si la ora 8-9 dimineata. Oricum nu va recomand sederea la piscina mare, sub copertina aceea uriasa deoarece este foarte neplacut sa stai acolo, nu bate nici un pic de briza si ai impresia tot timpul ca te sufoci.
Dpdv al actvitatilor desfasurate in cadrul complexului, echipa de animatori isi faceau f. bine treaba. Existau afisate si activitati specifice la anumite ore in anumite locatii din complex, asa ca daca doreai, iti puteai face programul din timp.
Complexul dispune si de un mini-aqua park, dotat cu 2 piscine, una mica de copii cu doua tobogane mici si alta mai mare cu 4 tipuri de tobogane. Acest agua park este localizat in partea dreapta a intrarii in complex si spre surprinderea mea nu era deloc aglomerat de fiecare data cand am fost; probabil nu prea multa lume stia de el, tinand cont de locatia cam ascunsa… Mini-aqua parc-ul este dotat si cu un mini-bar de unde poti lua o bere la draft, cafea, ceai, sucuri, etc.
Plaja este cu nisip fin si nu pietroasa ca in alte locatii din Antalya asa ca sa nu va faceti griji din acest punct de vedere. Prietenii nostrii care mai fusesera si anul trecut aici spuneau ca se vede ca s-a mai lucrat la plaja si ca au mai imbunatatit-o.
La intrarea in mare dupa cca. 3-5 metri apa se adanceste brusc si nu mai atingi cu picioarele fundul marii, asa ca atentie mare pentru copii si pentru cei care nu stiu sa inoate. Apa este mult mai sarata ca la marea noastra dar este si mult mai curata si cand soarele se reflecta in ea efectiv are 3 culori: verde pal, verzui mai inchis si albastru; este foarte frumos!
Exista si un loc de joaca pt. copii situat in partea stanga a restaurantului, dotat cu leagane, balansoare, cateva casute si ceva scari de catarat pt. copii. Nu este mare dar avantajul este ca este situat intr-un loc cu multa umbra si verdeata. Complexul dispune si de un amfiteatru in care au loc diverse spectacole seara.
De asemenea va recomand daca ajungeti la acest complex sa revervazi o seara la restaurantul pescaresc situat sus pe stanci, care iti ofera o panorama superba asupra intregii statiuni. In drum spre acest restaurant, daca alegeti sa mergeti pe jos, veti putea vizita si mini-zoo-ul care nu are cine stie ce exemplare, dar pentru copii este interesant.
Sporturile “extreme” pe mare sunt si ele prezente aici dar sunt foarte scumpe; va pot da doar doua exemple: 10 min. cu scuterul – 50 Euro/persoana; parasailing-ul – 100 Euro/persoana.
In decursul sejurului nostru au fost diverse spectacole organizate atat le Amfiteatru cat si la Colloseum, doua locatii din complex care seara de seara se intreceau in a oferii turistilor diverse show-uri. Ca un exemplu, pe data de 3 Iulie au cantat acolo baietii nostrii de la Akcent.
Una peste alta a fost un sejur placut la un hotel nu nemaipomenit dar OK, care din pacate nu isi merita cele 5 stele, dupa parerea mea, datorita problemelor de cazare mentionate mai sus, datorita faptului ca nu te puteai intelege cu tot personalul in limba engleza si de multe ori o lasai balta si datorita faptului ca acel mult clamat regim ultra-all inclusive de fapt nu este deloc ultra-all inclusive.
Acum va las sa vedeti pozele care, sper eu, vor face mai mult decat o mie de cuvinte!
Enjoy!
Trimis de Catzus in 14.07.14 17:58:30
- A fost prima sa vizită/vacanță în TURCIA
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Catzus); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 36.48388900 N, 30.52138900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmasterX:
Salut,
Din pacate nu pot confirma respectivele coordonate deoarece nu am avut inspiratia sa le verific la fata locului. Imi pare rau...
@Catzus:
”O singura surpriza a fost pentru niste prieteni care, desi romani si ei, sunt rezidenti belgieni iar ei au fost intorsi de la controlul de pasapoarte din aeroportul Antalya si pusi sa plateasca viza, 25 Euro de persoana, Asta n-am inteles-o, din moment ce si Romania si Belgia sunt ambele tari membre UE. S-ar putea ca intre Turcia si Romania sa mai existe vre-un accord de eliminare a vizelor si din aceasta cauza noi nu am platiti nici o viza.
Turcia a eliminat vizele pentru români în anul 2010, fără nicio legătură cu intrarea României în UE la 01.01.2007.
”Bauturile… Aici din pacate trebuie sa dau o nota negativa deoarece desi regimul este de ultra-all inclusive, de fapt nu este chiar asa… De exemplu berile Corona, Heineken, Budweiser si Miller costau 4 Euro (la 33 cl.). De asemenea daca de ex. cereai un Martells, acesta era contra cost. Pai atunci cum este ultra-all inclusive daca totusi te costa anumite bauturi?!
Conceptul de ultra all inclusive, diferit de la un hotel la altul, se referă la faptul că există anumite băuturi de import incluse, iar nu că ORICE băutură de import trebuie să fie obligatoriu gratuită. Mai peste tot băuturile premium sunt contracost.
@Catzus:
” Pai atunci cum este ultra-all inclusive daca totusi te costa anumite bauturi?!
Aceasta denumire @ultra nustiuce@ este o chestiune pur comerciala, nimeni nu obliga pe nimeni sa iti ofere bauturi sau mancaruri sofisticate daca scrie pe hotel ultrallinc, sau giga all inclusive sau lux all inclusive... sunt numai o serie de sloganuri pentru atras clientii, care cu timpul, au primit un fel de rang de @conventie@, oricum ceva informal evident.
Trebuie citit foarte atent conceptul de allinclusive al fiecarui hotel pt a nu fi dezamagiti.
In alta ordine de idei, camerele din hotel arata foarte foarte bine.
@nicole33:
Multumesc pentru clarificari! Chiar nu am stiut acest lucru.
@rentea:
Da, ma rog... fiecare intelege ce vrea / ce crede ca inseamna din acest "ultra-all-inclusive".
Da, camerele arata f. bine, asa cum am precizat si eu in review. Din pacate camerele situate la parter sufera din cauza mirosului de mucegai.
Dpdv al mobilierului si marimi nu difera cu nimic de celelalte de la etajele superioare.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2019 Superba — scris în 17.09.20 de ariana2006 din CONSTANTA - RECOMANDĂ
- Aug.2018 Amara Dolce Vita — scris în 13.08.18 de Ioana 01 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Oct.2014 Dolce Vita — scris în 29.11.14 de claaly din BRAșOV - RECOMANDĂ
- Aug.2014 Multumit dar nu de cazut pe spate — scris în 03.09.14 de stancescu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2012 Vacanta de vis — scris în 25.01.18 de bobocu din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2011 Frumos, frumos, frumos!!! — scris în 04.04.12 de con2002 din NEDELEA [PH] - RECOMANDĂ
- Jun.2009 Dincolo de asteptarile mele (care nu erau deloc mici) — scris în 26.06.09 de argus din BUCURESTI - RECOMANDĂ