Hotel Nepheli, Paralia Katerini

TIPĂREȘTE

Deoarece pe 1 mai 2013 a fost prima noastră ieșire în Grecia, am decis un mic răsfăț, în ceea ce privește cazarea. Adică, pentru o mică diferență de preț, am ales un hotel ridicat chiar pe plaja din Paralia Katerini (chiar dacă exprimarea este pleonastică, παραλια însemnând, de fapt, plajă). Bine, pentru că hotărârea de a pleca a fost oarecum intempestivă, undeva, pe la mijlocul lunii aprilie, nici oferta de pe un anume site (pușchea pe limbă, că era să-i spui numele!) nu a fost prea darnică, dar suficientă, ca să am de unde alege.

Deci, după trei seri de căutări și lecturi (inclusiv aici, pe AFA) și luând în considerație destul de multe opinii în viu grai, pe care le-am cules de la prieteni, am ales micul hotel Nepheli. Mic, pentru că nu are decât 8 camere și nici un loc de servit masa (deși are un spațiu mare la parter, care tocmai pentru asta este construit, dar, la vremea respectivă, atât spațiul respectiv, cât și terasa din spate erau în renovare).

Hotelul se înalță pe strada Agiou Nikolau, la numărul 41, care, de fapt, este strada principală, paralelă cu marea, din stațiune, cu nenumărate magazine în care vânzătorii se întrec în a te ademeni, multilingv, pornind de la rusă și terminând în sârbă și bulgară, cu frumoase variațiuni romanice nord-dunărene, doar-doar le-oi cumpăra o haină din piele sau, măcar, o geantă... Pentru că o stradă și un număr nu înseamnă mare lucru, mai ales pentru cineva la prima sa vizită și pentru că, pe site, coordonatele GPS te trimit undeva, spre marginea cea mai depărtată de plajă, voi spune informația principală, legată de localizarea hotelului: din centrul stațiunii, venind dinspre Katerini, se merge până când se înfundă strada, pe plajă, la biserică. Apoi se face la dreapta și se intră pe Agiou Nikolau (despre care am crezut, inițial, că este o stradă pietonală - și poate că asta ar fi fost, într-o altă țară, dar care, aici, este străbătută, e drept, doar cu sens unic, dinspre biserică spre sud, spre ieșirea către Olympic Beach).

Hotelul este pe stânga, după ce treci de un minimarket Mytikas (ce nu are nici o legătură cu vreun Mitică dâmbovițean – poate, cel mult, dacă e să-l ascultăm pe Caragiale, în ceea ce privește etimologia sa, deși nu mi se pare că bucureștenii ar fi din neamul năsoșilor!), o rețea, de altfel, de unde se pot face cumpărături relativ ieftine, deoarece Lidl-ul din Paralia închide după bunul plac al personalului (asta nu înseamnă că nu îl găsiți deschis, dar noi am ajuns la el, de două ori, cu trei sferturi de oră înainte de ora închiderii, la timp să vedem cum cei dinăuntru făceau curățenie de zor – probabil că ora afișată pe geam se referea la momentul când personalul părăsea locația, nu când ultimul client putea să intre – dar asupra acestei dileme doar viitoarele review-uri ce vor fi scrise aici îmi vor putea oferi răspunsul).

Spuneam că hotelul e pe stânga (ce ușor poți să divaghezi, când este vorba despre greci!), ultima construcție de pe plajă, la jumătatea distanței dintre biserică și discotecă (stranie asociere, aici, la Paralia!) și are o inscripție mare, verticală, ce-i drept, scrisă în alfabetul elen (dar chiar nu e nici o problemă în citirea literelor). Un prim avantaj, descifrat pe internet, a fost parcarea gratuită, pusă la dispoziție nu pe trotuar, cum am observat că se întâmplă, în mare parte a stațiunii, ci lângă hotel, pe nisip, ce-i drept, dar spațiul cu pricina nu este pus la întâmplare, ci are acest scop precis. Nu sunt multe locuri, dar suficiente pentru ocupanții hotelului și, chiar dacă mai parchează unii sau alții, pentru plajă (deși, zău, nu am înțeles de ce, dacă tot ieși cu mașina, alegi să vii la plajă în stațiune, când, mai ales spre nord, se întind kilometri de plajă superbă, cu parcări uriașe și terase din belșug), tatăl (sau socrul) incredibilei gazde face ordine rapid, chiar de la măsuța unde joacă table cu un bun prieten (amândoi par rupți din Magicianul lui John Fowles, dar asta este o altă poveste).

Intrarea în hotel se face pe o scară îngustă. La început m-am speriat, era târziu, începuse să se întunece și recepția ciudată de la etajul 1 era închisă. Din fericire, în timp ce căutam un număr de telefon, la parter, am sesizat ușa unui lift care nu avea corespondență la etajul 1, pentru că, de fapt, urca direct la etajul 3 și un interfon, pe butonul căruia am apăsat cu speranță. Curând a coborât gazda, Eirini (aveam să aflu că afacerea turistică era strict de familie, iar familia însăși ocupa tot etajul 3 și mansarda – ceea ce m-a făcut să îmi treacă orice urmă de îndoială asupra locației, dacă proprietarul a ales să locuiască acolo).

Iar zâmbetul larg al gazdei, îndemnul permanent la odihnă, ce atâtea Meteore, ce atâta Olimp sau aiurea, mai bine să stăm cu burta la soare sau în apă, după caz, mi-a luat oboseala într-un mod miraculos.

Vorbeam, la început, despre un răsfăț. Într-adevăr, am rezervat de acasă camera cu vedere la mare. Pentru că hotelul este plasat perpendicular pe mal și are 4 camere spre mare și 4 spre stradă. Ei, bine, camera cu vedere la mare a fost fenomenală. Suficient de mare, deși mare parte din spațiu era ocupat de uriașul pat dublu cu baldachin, era dotată cu toate cele necesare. O toaletă cu oglindă, un mini frigider, sală de baie foarte mare, cu aerisire și cu cabina de duș separată printr-un perete din cărămidă de sticlă, uscător.

Aerul condiționat era inclus în preț și funcționa (deși nu am simțit nevoia să îl folosim), dar adevărata surpriză a venit din partea balconului imens, ca o terasă ce ocolea, la exterior, camera și în care gazda pusese o masă și trei saune din plastic, de unde puteai să îți bei în tihnă cafeaua și să admiri un incredibil răsărit de soare. Căci, din balcon, sari direct în mare, atât de aproape sunt valurile. Iar teama că nu voi putea dormi, din cauza gălăgiei ce răzbătea dinspre discotecă a dispărut, o dată cu închiderea ușii balconului, căci, exact ca în reclamă, camera chiar era insonorizată. Bine, nu și ușa de la intrare, pe care o uitaseră din lemn și prin care se puteau auzi eventualele zgomote de pe hol (nu a fost cazul, dar e bine de știut).

Și, ca să nu pară chiar un paradis, acest hotel, mai are o hibă, care s-ar putea rezolva ușor și nu înțeleg de ce nu se luase această măsură: o simplă plasă de țânțari, pentru că insectele se pot dovedi enervante, mai ales dacă dormi cu geamul fie și întredeschis.

Spuneam că aici nu se putea lua masa, dar, pentru mine acest lucru nu a însemnat un inconvenient, deoarece mi-a oferit mobilitatea de care aveam nevoie. De altfel, după căutări prin stațiune, am revenit la un restaurant-terasă de lângă hotel, tot pe partea dinspre plajă a străzii, mergând de la hotel spre biserică. Un restaurant cu numele unui pește, Lavraki. Acolo am luat două prânzuri din cele trei ale excursiei și nu m-am putut plânge. Se mănâncă natural, nu fast-food, destul de ieftin și au o varietate aparte de feluri cu pește și fructe de mare. Unde mai pui că ospătarul șef era un român simpatic din Galați, căruia îi făcea plăcere să stea de vorbă, fără să devină insistent, alături de plăcinta din partea casei, pot spune că restaurantul merită banii.

Iar patroana hotelului, Eirini, care a amânat plata cazării până în ultima zi, ne-a mai făcut o surpriză plăcută, în preziua plecării, înainte de Paște. Ne-am trezit, în cameră, cu un pachet mare, cu două ouă vopsite, un mic cozonac și mai multe bomboane de ciocolată, care s-au dovedit bine venite a doua zi, pe șoselele bulgărești.

Era să uit... În cele patru zile, cât am stat acolo, au fost schimbate prosoapele o dată, la mijlocului perioadei, iar așternuturile, deși au fost aranjate zilnic, au rămas aceleași.

---

VIZUALIZĂRI: 2529 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI