Napsugár Hotel, satul Mályi

TIPĂREȘTE

Mă întorceam din Munţii Tatra, Slovacia. Se făcuse ora 19 şi mă gândeam că voi rămâne peste noapte în oraşul Miskolc din Ungaria. Ca un făcut nu am găsit aici cazare, iar dacă am găsit era foarte scumpă (nişte hoţi cereau chiar 80 euro/noapte). M-am enervat şi în cele din urmă am ieşit din oraş. Noaptea de toamnă cădea liniştită peste satele ungureşti, nepăsându-i câtuşi de puţin că prin întuneric un şofer străin nu prea mai vede semnele de circulaţie şi se poate rătăci lesne. Am ajuns în satul numit Mályi, situat la 10 km de oraşul Miskolc, pe drumul către ţara noastră.

Un semn pe care scria panzio (pensiune) mă abate de la şoseaua pricipală pe un drum secundar. Nu am găsit nicio pensiune, ci doar case ca la ţară. Totuşi un alt semn indica un hotel pe o stradă secundară acestei artere, deja secundară, pe care rulam. Hotelul, o clădire cu două etaje şi vreo douăzeci de camere, părea părăsit. Uşa de la intrare închisă. Pe cer apăruseră deja stelele. Cale de întoarcere nu mai era. Unde să merg noaptea în pustiul Ungariei? Bat în uşă şi după o vreme, nici scurtă, nici lungă, apare un om între două vârste. Nu inţelege absolut nicio iotă de engleză şi gesticulăm amândoi cât cuprinde. Mă pofteşte înăuntru, într-o încăpere care pe vremuri a fost recepţia. Miroase a mâncare de varză. Mi se face foame. Îl întreb de preţul pentru cazare. "Money? how much? one night? room? ". Nu înţelege absolut nimic. Continuă să vorbească în maghiară şi să zâmbească politicos. Pe un perete observ un poster uriaş chiar cu acest om, având în braţe un peşte mare. Semn bun, îmi zic. E pescar omul, nu criminal în serie. Până la urmă mimez că dorm şi înţelege. Trece în spatele unui corp din lemn pe blatul căruia sunt inşirate dezordonat cheile de la camere. Se gândeşte puţin, ia o cheie şi îmi arată să vin după el. Urcăm la primul cat şi îmi arată una dintre camere. În situaţia dată aş fi acceptat orice, aşa că dau afirmativ din cap. Ne reîntoarcem la parter, timp în care omul vorbeşte în continuu şi râde. Îmi scrie pe o hârtie preţul camerei. 7000 forinţi. Grozav.

Când m-am întors cu bagajele face alte gesturi şi îmi spune "rabotaet". Ceva cu muncă pe ruseşte. Mai târziu aveam să înţeleg că mă duce în altă cameră, mai sus, pentru că jos în hotel dimineaţa se va munci şi o să fie gălăgie. Urc după el două etaje şi intrăm în camera numărul 14, care este de fapt un apartament imens. Sub ochii mei schimbă lenjeria, face curăţenie, schimbă prosoapele, totul cu o dexteritate ieşită din comun chiar şi pentru o femeie. Apoi zâmbeşte, râde, vorbeşte pe ungureşte şi pleacă.

Camera este imensă, cam cât trei camere obişnuite de hotel. Are două paturi decorate cu catifea roşie, două etajere, două fotolii, o canapea, o masă şi multe alte accesorii. S-ar putea amplasa şi o masă de ping-pong. Îmi dau seama că aici era apartamentul de protocol. În anii 60, pe vremea când hotelul era ultra modern, aici veneau nomenclaturiştii şi securiştii maghiari. În acest apartament, veneau marii mahări ai Partidului Comunist din Ungaria. Veneau cu femei, beau vodka rusească şi se distrau. Prin cameră încă mai pluteşte miros de vagin unguresc din acele timpuri.

Masa de seară am luat-o la bodega satului, aflată la douăzeci de minute de mers pe jos, de fapt un club destul de modern cu canapele şi fotolii albastre, unde actualii şmecheri din capitalism işi puteau scoate iubita la un suc şi o prăjitură. Eu am ales un hot dog şi o bere. La jumătatea drumului dintre local şi hotel se află o cale ferată, pe unde trenurile trec în amândouă direcţiile cu o frecvenţă de cinci minute.

Dimineaţa, a doua zi, de la fereastră se vede un lac imens. Atmosfera este foarte liniştită şi nu zăresc nici ţipenie de om. Am coborât şi am făcut câţiva paşi pe malul apei, gândindu-mă că femeile care în urmă cu 50 de ani işi desfăceau picioarele la hotel, în prezent sunt demult pe lumea cealaltă. Au murit, la fel ca şi securiştii anilor '60, la fel ca şi Partidul Comunist. M-am întors în cameră, am făcut bagajul şi m-am pregătit de plecare. Am plătit gazdei cei 7000 de forinţi şi m-am depărtat încet de acest sat necunoscut cu al sau hotel venit din negura vremii.

---

VIZUALIZĂRI: 1624 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI