GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
We will always have Paris (VI): istoria și arta, multiplicate exponențial
Chiar dacă în alte metropole există muzee și concentrări de artă fabuloase (am povestit mai demult despre Muzeele Smithsonian, din Washington DC), nici un alt loc nu egalează Parisul din acest punct de vedere. Prin vechime și autoritate, Parisul rămâne capitala mondială a artelor, iar Musee du Louvre unul din cele mai importante obiective culturale ale planetei.
Cu privire la muzeu și la miile de exponate, am văzut review-uri explicative pe larg la această secțiune (@dorgo, @Ovidiu istorie) așadar nu îmi voi propune să reiau prezentarea operelor de artă, ci doar să punctez ce m-a impresionat pe mine în decursul acestei vizite - care, oricât s-ar repeta vreodată, nu ar reuși să fie completă. Vizita la Louvre înseamnă contactul cu arta, istoria și civilizația planetei. Este ca și cum o micuță cometă s-ar strădui să privească pe rând fiecare stea dintr-o măreață galaxie: este o încercare sortită eșecului, dar din care se câștigă multe învățăminte, iar bogăția interioară sporește.
Sculptura franceză barocă. Se găsește în aripa Richelieu, la parter, în curțile Puget și Marly. Contactul cu numărul mare de lucrări de sculptură care pot fi văzute în Franța și în Paris, în special, este șocant pentru vizitatorul din est, neobișnuit cu un asemenea ambient. Vreau să spun că, de-abia în fața acestor nenumărate statui, turistul înțelege diferența de esență și de substrat între cultura unui fost imperiu occidental (cum a fost Franța) și cultura balcanică (chiar dacă latină, în cazul României). În cazul sculpturilor franceze din curtea Puget și Marly, ghidurile menționează că au fost realizate pentru Palatul Marly: totuși, numărul și dimensiunea lor, plasate în decorul bine gândit al acestor imense curți interioare, lasă pe vizitator fără grai. În particular, doar cei care știu, de departe sau de aproape, care este efortul și investiția pentru „a defrișa” materialul brut la prima mână, pentru ca apoi să devină materie primă pentru sculptor, care însuflețește lucrarea prin talentul și inspirația sa – doar aceia pot aprecia care este valoarea unor astfel de opere.
În sălile apropiate se ajunge destul de repede înapoi în timp, la sculpturi romanice și gotice, misterioase și încremenite în formele lor stângace, însă pendularea de la epoca modernă la Evul Mediu și înapoi este oarecum brutală (pentru că se trece de la formele rudimentare ale romanicului la formele dibaci executate și încărcate de detalii ale sculpturii barocului târziu). Vizitatorul, după încercarea nereușită de a filtra și elimina o parte din exponatele din sălile care înconjoară curțile Marly și Puget, ajunge din nou la sculptura din epoca barocă, unde diversificarea materialelor și detaliile pedante ale unor lucrări îl lasă încă o dată gânditor. Este o manifestare a abundenței defilarea acestor sculpturi prin fața ochilor privitorului, dar și, în același timp, expresia unei vieți sociale complexe, cu principii și aspirații demult apuse. Să luăm, ca exemplu, apetitul francezilor de a glorifica virtuțile clasice și de a le materializa: ele reprezintă nu doar manifestarea unor idealuri, ci și afimarea unor principii și valori în viața cotidiană. Un trăitor în lumea actuală consumeristă, în care valorile s-au relativizat până la disoluție, va privi virtuțile înfățișate prin statui (Durerea, Pudoarea, Pacea, Nemurirea) cu indiferență, ca pe niște curiozități.
Sculptura antică. Un sector care mi s-a părut măreț și patetic în același timp este sectorul antic (sculptura din epoca elenistică în primul rând, dar și sectorul egiptean și caldeean). În primul rând, contrastul dintre grația și eleganța acestor sculpturi, și vechimea lor (pentru că, deși recondiționată, piatra poartă patina vremii). În al doilea rând, pentru că aceste sculpturi sunt o mărturie despre efemeritatea trecerii omului pe pâmânt: ele demonstrează cât de repede poate evolua omul (după cum o arată cultura imperiilor antice) dar și cum poate o civilizație întreagă să dispară…. În al treilea rând, pentru că, deși principiile ei au fost preluate mai târziu de alte curente artistice, arta antică rămâne de neimitat. În fine, vizitatorul nu ar trebui să plece din acest sector fără să vadă Sala colecțiilor (Salle de Manege), unde se găsesc colecțiile de sculptură ale cardinalilor (Richelieu, Mazarin) și ale familiilor bogate din epocă, și unde se pot face comparații între teme similare cu execuții diferite (cum ar fi Venus în mai multe variante).
Pictura istorică. Am observat că vizitatorii muzeului evocă adeseori pictura istorică și dramatică (Delacroix, Gericault). Și într-adevăr, este atâta dinamism și energie, ca și grandoare în opera acestor pictori, încât merită să fie preferați în topul informal al vizitatorilor. Mie însă, dintre pictorii care au înfățișat scene istorice, îmi place Rubens (chiar dacă, poate, Louvre nu oferă cele mai reușite lucrări ale sale). Se pot aduce obiecții la alegoria ușor forțată a unor tablouri ale sale, sau la opulența formelor feminine… însă pe mine m-a impresionat Rubens încă de la Washington DC (la National Museum of Art) și am urmărit la Luvru, din nou, să descopăr maniera lui particulară de a prinde “râul de lumină” sau energia divină care curge în și din tablourile lui.
Pictura barocă. Altă secțiune pe care o prefer din Louvre este pictura barocă: scenele de interior cu clarobscur, peisajele încărcate de mister sau demodatele naturi statice. Cum, s-ar întreba cineva, se poate prefera pictura aceasta austeră, cu puține culori, cu reguli riguroase și simetrii compoziționale minuțios proiectate – față de tumultul picturii moderne, sau față de bogăția de culori și senzații a impresioniștilor? ... Se poate, pentru că echilibrul și liniștea dintr-un tablou pot însemna mai mult decât sinestezia superficială din tablourile impresioniștilor (care, exploatând prea mult senzațiile și simțurile, au pierdut esența). În al doilea rând, în ciuda simplității, remarc întotdeauna umanitatea figurilor din tablourile acestea vechi, și faptul că – în ciuda defazajului istoric – tabloul le insuflă o viață perpetuă, este ca și cum personajele acelea ar trăi în același timp cu noi… aducându-ne aminte că minunea vieții este aceeași, în orice epocă s-a petrece.
Pictura renascentistă timpurie. O parte din vizitatorii galeriei italiene de la Louvre consideră prima sală - acea sală minunată care îl găzduiește pe Fra Angelico, Filippo Lippi și Boticelli – doar ca un “vestibul” pentru Grande Galerie, care, într-adevăr, prin decorul fastuos al sălilor și densitatea de capodopere, este una din cele mai impresionante secțiuni ale muzeului (este probabil prima în topul preferințelor publicului). Dar, ca să mă întorc la secțiunea cu pictură timpurie de la început - pe care eu o văd corelată cu celelalte tablouri renascentiste pe care le-am văzut în aripa Richelieu - este una din preferatele mele. Simplitatea formelor și inocența care transpare din figuri și compoziție pot face ca pictura renascentistă să pară o simplă etapă în dezvoltarea picturii, depășită ulterior. Însă, aceste tablouri cuceresc tocmai prin aceste trăsături, pentru că, lipsite de tehnicile complexe apărute ulterior (tehnici pe care, după ce au fost descoperite progresiv, pictura postmodernă s-a grăbit să le arunce, una câte una, peste bord...), câștigă prin echilibrul existențial pe care îl propun. Fundalurile simple deschise spre natură și personajele angelice, mulțimile hieratice, compoziția culorilor (galbenul stins al mantiei Elisabetei din „La Visitation” de Ghirlandaio, sau albastrul celest al lui Fra Angelico în "La Couronnement de la Vierge"), toate se combină într-o armonie eternă.
Galeria italiană. Și ajung, în sfârșit, și la marea pictură italiană din Grande Galerie, și totodată la răspunsul la întrebarea Ce mi-a plăcut cel mai mult din muzeu…. Chiar dacă poate să pară un răspuns convențional (după ce am subliniat mai sus unele opere semi-ignorate de vizitatori;)): premiul cel mare merge la Leonardo da Vinci și Rafael Santi, pentru căldura incredibilă care emană din tablourile lor. Expresia Fecioarei Maria și comunicarea hipnotică cu privitorul din tablourile lui Leonardo, sau expresia Arhanghelului Mihail din tablourile lui Rafael sunt atât de reale și de transcendente în același timp, încât par puse pe pânză de Dumnezeu însuși. Nu poate exista un alt argument mai convingător cu privire la tezaurul infinit de abilități și de resurse interioare pe care le-a primit omul de la Cel de Sus (și pe care omul contemporan le risipește cu atâta nepăsare). Egal de impresionante, dar diferite prin abordare, tablourile lui Veronese și ale lui Titian sunt, și ele, o dublă manifestare a lui Dumnezeu prin om: omul în temele biblice, dar și omul care a creat pânza…. De altfel, culorile bogate și compozițiile cosmice ale tablourilor din sala Veronese-Gioconda provoacă o explozie de senzații, diametral opuse emoțiilor cuminți stârnite de tablourile din secțiunea barocă.
Vizita la Louvre oferă, cum este și firesc, o mulțime de surprize plăcute, cum ar fi tablouri noi pentru privitor sau care îl impresionează, deși nu era neapărat o lucrare celebră… ca să dau un exemplu, în sectorul spaniol mi-au atras atenția irizările sclipitoare de lumină dintr-un tablou de Juan Carreno de Miranda (despre care nu mai auzisem).
Ca să observ și un minus al muzeului, am simțit o lipsă prin faptul că pictura engleză la Louvre este aproape inexistentă (4-5 tablouri în total, mai mult portrete – nici un peisaj) iar numărul tablourilor realizate de pictori spanioli nu este prea mare (chiar dacă Murillo și Zurbaran erau bine reprezentați, Velasquez și Goya erau aproape absenți). (Probabil, pe pictorii englezi și spanioli trebuie să îi căutăm la ei acasă :)...)
(Va urma)
Trimis de diacrys* in 27.05.16 20:32:45
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA. A mai fost în/la: Toulouse, Nisa, Lyon
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (diacrys*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 48.86062000 N, 2.33742400 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@diacrys - Eiii, aici m-ai cam pierdut. Intru rar în muzee de artă pentru că nu sunt cunoscătoare, dar nu pot să nu apreciez modul în care ai prezentat lucrurile, probabil foarte util pentru cei interesați.
Iar eu viceversa, nu ratez nicio ocazie de a vizita un muzeu de arta sau de istorie de cate ori imi iese in drum, sau mai bine zis de cate ori le caut pe unde ajung.
@Aurici - Mulțumesc oricum... poate, cine știe, reușesc să atrag către muzeele de artă și turiști care nu le urmăresc prea des
@calatorul - Nici eu nu pierd ocazia... dar trei sferturi din călătoriile mele au fost profesionale, așa că nu am reușit să văd întotdeauna muzee.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2015 We will always have Paris (V): istoria Musee du Louvre, în paralel cu istoria Franței — scris în 16.05.16 de diacrys* din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Mar.2015 Palais Royal - Musee du Louvre — scris în 08.04.15 de iulian68 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Codul lui Hammurabi — scris în 02.09.18 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Nov.2011 Muzeul Louvre in imagini — scris în 13.12.11 de tempesta55 din GâRCINA [NT] - RECOMANDĂ
- Jul.2011 Din nou la Luvru (XIII) — scris în 25.05.12 de Ovidiu istorie din BOTOşANI - RECOMANDĂ
- Jul.2011 O zi la Luvru (VII) — scris în 22.05.12 de Ovidiu istorie din BOTOşANI - RECOMANDĂ
- Apr.2011 Muzeele Luvru si d'Orsay — scris în 12.05.11 de crosbyx* din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ