ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 20.11.2022
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Târgoviște
ÎNSCRIS: 02.05.10
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
AUG-2022
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Printre figuri celebre, dar de ceară: Muzeul Madame Tussaud, Viena

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Dintotdeauna mi-am dorit să păşesc într-unul din muzeele Madame Tussuad, dar n-a fost să fie până la Viena pe motiv că nu am ajuns niciodată acolo unde se află astfel de muzee. Bine, cu excepţia Istanbulului, de care nu cred să fi ştiut când am fost noi ultima dată, adică în 2018, că îşi trecuse în panoplie din 2016 o astfel de atracţie.

Cu ocazia minivacanței vieneze, era o bună oportunitate să vizităm un asemenea obiectiv, prima oară când ne-am fi aflat faţă-n faţă cu figuri faimoase realizate fidel, din ceară. Viena este gazda unui astfel de muzeu din aprilie 2011, așa că ne-am gândit că e o idee bună să vizităm un obiectiv aşa de vestit. A fost al unsprezecelea muzeu deschis din seria răspândită pe patru continente, în prezent numărul acestora fiind de 25, din ce rezultă la o simplă căutare pe madametussauds.com

Am făcut rezervare pentru acest muzeu estimând că-i vom trece pragul în după-amiaza primei zile întregi la Viena, după ce dimineaţa ne-am fi petrecut-o în Stephandom, apoi luând o porţie serioasă de cultură austriacă la palatul Hofburg unde avuseserăm altă rezervare şi pe urmă prânziserăm la renumitul local Centimeter. M-am gândit că în cea de-a doua parte a zilei divertismentul, în orice formă, fie că era vorba de Madame Tussaud, fie că era vorba de parcul Prater, era binevenit şi ne îndemna la relaxare.

Pe când mă informam despre muzeu, văzându-i amplasarea foarte avantajoasă la intrare în Parcul Prater, care oricum stătea în atenţia noastră, am decis să le vizităm oarecum la pachet. Şi ce puteam alege cel mai bine din parc decât Roata Mare sau Riesenrad să fie combinată la bilet cu muzeul?!

Biletul la preţ întreg costa 24 €/persoană, cumpărat online era redus cu zece procente, (nu ca-n alte părţi, unde rezervarea online este taxată în plus) adică 21,6 €. Însă nu mică mi-a fost mirarea atunci când am dat de un tip de bilete combinate între muzeu şi Roata Mare (Riesenrad) care costa 30 €, condiţia de bază ce trebuia respectată era ca muzeul să fie vizitat mai întâi, neapărat în intervalul de 30 zile de la achiziţionare. E bine de ştiut că există posibilitatea anulării şi returnării parţiale a costului biletului cumpărat online sau efectuării de modificări.

Adresă: Riesenradplatz 1,1020 Vienna

Website: http://www.madametussauds.com/wien/

Tel: +43 1 890 33 66

e-mail: Gast. wmmetussauds@merlinentertainments. biz

Program de vizitare: zilnic de la 10.00 -18.00

Despre acest muzeu, se mai poate spune că se întinde pe trei niveluri, acoperind o suprafaţă totală de aproximtiv 2.000 mp. Dispune de 85 de figuri de ceară ale unor personalităţi celebre, din diferite domenii: politică, artă, muzică, film, sport, desigur, vedetele de origine austriacă fiind bine reprezentate în oricare dintre branşe.

În plus, există posibilitatea unor experienţe interactive, prin folosirea tehnicii moderne, cu animaţii 3D care te fac să intri în competiţie cu Albert Einstein la un test de inteligenţă, să dirijezi Valsul Dunării împreună cu Johann Strauss sau să încerci să te întreci cu legenda fotbalului, Hans Krankl la lovituri de la 11 metri.

Cine este în căutarea unei petreceri, inclusiv a celei de Crăciun, a unui eveniment anume, a unei aniversări sau chiar a unei nunți se poate adresa cu succes muzeului care ştie să fie o gazdă bună mereu.

În altă ordine de idei, figurile de ceară create de conceptul Madame Tussauds fascinează publicul de peste 150 de ani. Ceea ce mi s-a părut mie foarte interesant şi demn de a fi reţinut este faptul că realizarea unei figuri poate dura de la trei până la şase luni. De asemenea, pentru reproducerea cât mai fidelă, pe cât posibil a tuturor detaliilor şi a celor mai minuscule particularităţi ale unei persoane, sunt necesare peste 500 de măsurători exacte ale corpului personajului şi aproximativ 200 de fotografii. Pentru crearea fiecărei figuri de ceară care valorează aproximativ 200.000 de euro trebuie investite în total 800 de ore de muncă.

În muzeu este permis fotografiatul, chiar încurajat, de asemenea, statuile pot fi atinse, vă puteţi poza cu vedeta preferată, de pildă stând de vorbă pe canapeaua roşie cu Robbie Wiliams, flirtând cu George Clooney la o cafea, sau la un selfie cu Brad Pitt ori Marilyn Monroe.

Experienţa proprie

Ne propuseserăm să ajungem la muzeu cu circa două ore înainte să se încheie programul şi am reuşit, doar că la intrare ne-a întâmpinat o coadă serioasă de vizitatori care-şi cumpărau biletele pe loc. Avantajul de a le fi cumpărat mai înainte, online, ne-a conferit prioritate, domnul de la pază văzând că le aveam printate ne-a invitat imediat să intrăm, spre uimirea celor de la coadă care începuseră să ne privească miraţi şi uşor deranjaţi că ni se face aşa favoare.

Imediat ne iese în faţă amfitrioana, celebra Madame Tussaud, ce avea într-o mână un cap de ceară, imagine deja emblematică pentru fiecare dintre muzeele sub aceasta siglă.

Muzeul este împărţit în mai multe secţiuni, iar prima căreia i-am trecut pragul a fost aceea de istorie în care am avut plăcerea să le vedem mai întâi pe Marie Tussaud, apoi pe Maria Theresia lângă care poţi lua loc, ea însăşi parcă invitând oaspeţii să-i stea un pic alături. Tot în zona asta l-am întâlnit pe Napoleon la care am remarcat un aer puţin arogant.

A urmat secţiunea politicieni şi vizionari din trecut şi prezent, dând nas în nas cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, Dalai Lama, Papa Ioan Paul al II-lea, Barack Obama, Karl Marx, Mahatma Ghandi, Heinz Fischer, Nelson Mandela. Începuserăm să ne mai obişnuim cu exponatele, deşi la început eram un pic crispaţi, poate şi prin prisma personalităţilor trecute în revistă.

O secţiune mai nouă, denumită 80 de ani de la al Doilea Război Mondial îi reuneşte pe Leopold Figl, fost cancelar austriac, sau pe Karl Renner, primul preşedinte al Austriei, dar şi pe Winston Churchil ori Oskar Schindler, industriaşul curajos care a alvat viața a peste o mie de evrei de origine poloneză în timpul Holocaustului angajându-i în fabricile sale. Tot aici i-am putut vedea pe regizorul de film Quentin Tarantino și actorul Brad Pitt, aşezaţi aici pentru contribuţia lor la filme cu tema celui de-al Doilea Război Mondial. Fireşte că n-am pierdut ocazia să stau alături de Brad Pitt preţ de câteva secunde, de ajuns cât să mi se facă o poză cu acesta!

La limită, l-am zărit şi pe Arnold Schwarzeneger, o celebritate cu puternic filon austriac.

A venit rândul secţiunii Artă şi Cultură care îi reuneşte pe mulţi dintre cei mai renumiţi compozitori, pictori și alte genii, precum: W. A. Mozart, Gustav Klimt, Sigmund Freud, Ludwig van Beethooven, Luciano Pavarotti, Albert Einstein, Friedensreich Hundertwasser, Gottfried Helnwein, Herbert von Karajan. Copiile unora dintre aceştia nu mi s-au părut a fi realizate în cel mai fidel mod posibil, însă e doar părerea mea!

Secţiunea Sporta fost următoarea în care am intrat şi mi-a lăsat o impresie de slabă reprezentare. Am remarcat copia pilotului de formula 1, Gerhard Berger cu o sticlă uriaşă de şampanie, apoi pe fotbaliştii Hans Krankl, Herbert Prohaska, David Alaba, printre alții.

În schimb, secţiunea Muzică este bine pusă în valoare de numeroase vedete internaţionale, dar şi de câteva autohtone. Aici am intrat mai bine în rol de vizitatori activi, deja ne destinseserăm şi doream să ne fotografiem aproape cu fiecare statuie în parte. I-am admirat pe Madonna, Katy Perry, CRO, Christina Stürmer, Andreas Gabalier, Freddie Mercury, Udo Jürgens, Michael Jackson, Hansi Hinterseer, Elvis Presley, Falco, Beyoncé şi mulţi alţii.

Mai departe, am trecut la secţiunea Party&Hollywood unde am avut plăcerea să-i descoperim pe Daniel Craig, Justin Bieber, Lady Gaga, Rihanna, Conchita Wurst, Sandra Bullock, Kylie Minogue, Zendaya, Kate Winslet, Leonordo di Caprio, Nicole Kidman, Robert Pattinson, Robbie Williams.

Pe urmă, ne-am dat seama că secţiunea„Film” s-a suprapus oarecum peste precedenta, cel puţin în fotografiile noastre, însă am identificat totuşi figuri care aparţin strict de„Film” în persoanele: Alfred Hitchcock, Marlene Dietrich, Audrey Hepburn, Julie Andrews.

Ultima secţiune este cea dedicată împărătesei Sisi şi împăratului Franz Joseph unde aceştia sunt bine reprezentaţi, statuile acestora fiind destul de reuşite, ca de altfel şi cea a actriţei Romy Schneider pe când interpreta rolul împărătesei. Tot aici este prezentată o poveste a Imperiului Austro-Ungar pe câteva panouri pe pereţi.

La finalul turului, am dat de magazinul cu suvenire, plin de culori tari şi imagini pe măsură unde am căscat şi noi gura din curiozitate.

Pe când ieşeam, am observat statuile lui Johnny Depp, Marilyn Monroe şi Angelina Jolie, aşezate cumva tot în holul de la intrare, pe care abia atunci privirile noastre le percepuseră.

Concluzie

O vizită într-una dintre„casele” Madame Tussaud îţi umple sufletul de bucurie, dacă vizitatorul este dispus să vadă şi partea de entertainment dintr-o vacanţă, dacă se lasă furat un pic de latura copilărească, naivă, cuibărită mai mult sau mai puţin în fiecare individ.

La Madame Tussaud ştiu că ne-am simţit foarte bine, chiar dacă poate nu este cel mai academic tip de muzeu, însă este amuzant, interactiv şi, peste toate, foarte relaxant. O astfel de locaţie stârneşte zâmbete pe feţele tuturor: copii, adulţi, seniori, şi uneori avem nevoie şi de ceva distractiv pentru a ne menţine un tonus bun şi pentru o binevenită destindere. Mulţi ar fi de părere că este un kitsch cât se poate de mare, însă depinde de fiecare până la ce limită crede că e capabil să„asimileze” copiile, realizate mai bine sau nu, unor celebrităţi din varii domenii.

Eu îl recomand tuturor ce vor un plus de veselie în vacanţele lor vieneze şi nu numai, ci oriunde se află genul acesta de muzeu, măcar pentru divertisment şi curiozitate.

 

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip: youtube

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de irinad in 20.11.22 16:13:20
Validat / Publicat: 20.11.22 19:07:34
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în AUSTRIA

VIZUALIZĂRI: 2391 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

10 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P20 Wolfgang Amadeus Mozart şi, în plan îndepărtat, Leonardo di Caprio
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 54600 PMA (din 41 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

10 ecouri scrise, până acum

maryka
[20.11.22 19:59:06]
»

Foarte bun articol draga mea, o poveste frumoasă cu personaje faine! Astfel de momente fac mereu vacanța mai frumoasă! Nu am fost niciodată încă într-un astfel de muzeu, așa că am admirat toate pozele tale recunoscând rând pe rând personajele.

Iar vouă vă stătea perfect acolo! Acesta e deliciul unei asemenea vizite!

O noapte frumoasă, pupici cu drag!

irinadAUTOR REVIEW
[20.11.22 20:27:13]
»

@maryka: Mulţumesc frumos, o vizită la un muzeu de acest gen este mereu reconfortantă, practic îţi schimbă starea de spirit. Înţeleg că ţi-a plăcut şi ţie. Îţi doresc să ajungi la Madame Tussaud aici sau altundeva, dacă te ispiteşte o aşa mică aventură printre celebrităţi.

Mă bucur că ai înţeles mesajul meu în privinţa muzeului, dar şi raţiunea pentru care l-am vizitat.

Seară liniştită, şi eu te îmbrăţişez cu drag!

webmaster
[20.11.22 20:34:38]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

===

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

irinadAUTOR REVIEW
[20.11.22 20:47:07]
»

@webmaster: Mulţumesc foarte mult!

mishu
[20.11.22 23:30:03]
»

@irinad:

O vizită într-una dintre„casele” Madame Tussaud îţi umple sufletul de bucurie, dacă vizitatorul este dispus să vadă şi partea de entertainment dintr-o vacanţă, dacă se lasă furat un pic de latura copilărească, naivă, cuibărită mai mult sau mai puţin în fiecare individ.

pana sa citesc articolul am vazut pozele si exact ce spui tu mai sus am avut si eu in gand. De altfel, cine nu ar simti asta, nu ar intra in acest muzeu. Bineteles ca ne-am facut si noi poze cu diverse vedete/ personalitati, cea mai amuzanta/ draga, este cea pe care i-am facut-o mamei langa regina Elisabeta, cred ca am atasat-o atunci la articolul scris de mine.

Este bine sa mai scoatem uneori copilul din noi, sa ii mai aducem aminte ce ce inseamna viata.

Felicitari, m-am simtit tare bine, votat cu mare drag.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
irinadAUTOR REVIEW
[21.11.22 19:06:07]
»

@mishu: Scuze pentru întârziere şi mulţumesc frumos pentru ecou, vorbe frumoase! Am văzut fotografiile pe care le-ai ataşat articolului tău despre muzeu, într-adevăr cea cu mama ta şi Regina Elisabeta sunt delicioase, dar nici celelalte, cu soţul sau fiul, nu sunt mai prejos. Cert este că acest muzeu îndeamnă vizitatorii la amuzament şi relaxare, deci ar fi păcat să nu stârnească zâmbete pe feţele lor. Mai ales că în fiecare dintre noi încă se mai ascunde suflet de copil.

Mă bucur că eşti în asentimentul meu, Madame Tussaud este o atracţie destul de căutată, nu prea credeam că va fi coadă mare la bilete, dar când am văzut m-am convins de popularitatea sa.

Seară frumoasă, te pup!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
valentinag
[22.11.22 09:15:57]
»

N-am fost niciodata la un asemenea muzeu, l-am trecut pe lista!

irinadPHONEAUTOR REVIEW
[22.11.22 13:39:47]
»

@valentinag: Mă bucur că l-ai notat ca atracție. Chiar merită, mai cu seamă pentru copii.

elenaadinaPHONE
[22.11.22 18:35:37]
»

O experiență extraordinară să poți vedea la un loc atâtea personalități din timpuri diferite!

Felicitări și pentru articolul complex și frumos scris! ????????

irinadAUTOR REVIEW
[22.11.22 18:46:01]
»

@elenaadina: Da, aşa este, te simţi bine să ai atâţia oameni faimoşi pe lângă tine, şi mai ales să descoperi pas cu pas, unul câte unul! Nici nu mai contează aşa de mult că sunt creaţi din ceară!

... atâtea personalități din timpuri diferite!

Corect, sunt din vremuri diferite, însă fiecare celebritate are farmecul şi aura sa.

Mulţumesc pentru ecou, vot, cuvinte frumoase!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
elenaadina, irinad, maryka, mishu, valentinag
Alte impresii din această RUBRICĂMuzeul figurilor de ceară Madame Tussauds:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.07246994972229 sec
    ecranul dvs: 1 x 1