GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
![](/images/printer_off_32.png)
S-au scurs 261 de ani de când British Muzeum, punct de referință pentru turistul aflat în Londra, și-a deschis porțile pentru prima dată la 15 ianuarie 1759. Colecțiile sale, expuse în aproape 100 galerii sunt împărțite pe departamente, civilizații, epoci, continente.
Departamentul Britania, Europa și Preistorie.
După parcurgerea Departamentelor Egipt, Grecia, Roma și Orientul Mijlociu, am parcurs la pas acest sector, timpul fiind în defavoarea mea.
Urcând spre galeriile de la primul etaj, un întreg culoar prezintă colecția de Ceasuri și Orologii a muzeului, cu exponate din sec. XVI-XX. Ceasuri de toate tipurile și modelele, deși stăpâne peste timp, nu reușesc a mă ține în loc, așa cum am spus, timpul nefiind în favoarea mea, am trecut la repezeală peste acest capitol.
Departamentul expune obiecte din epocile de bronz și fier din toată Europa, colecții din perioada Evului Mediu și până în epoca modernă. Printre exponatele de mare valoare, am văzut colecții de bijuterii, fildeșuri, platouri, vase ornamentale, boluri de origine vikingă, sau boluri pentru euharistie (înmărtășanie) Oricât de nedocumentat ai fi, nu poți trece cu vederea peste
Masca Sutton Hoo, una din cele mai frumoase și mai importante descoperiri arheologice din Anglia. Urmare săpăturilor la un cimitir din Sutton Hoo, în apropiere de Suffolk, în anul 1937 a fost găsită o navă anglo-saxonă de înmormântare, probabil a unui rege saxon, scufundată în nisip, peste care a fost ridicată o movilă de pământ. Totul s-a petrecut în sec. al VII-lea d. Ch. Nava era plină de comori precum bijuterii din aur, argintărie bizantină, cupe din aur, o lampă din fier, casca respectivă, o cataramă din aur foarte elaborată și multe monede.
Casca este confecționată din fier, acoperită cu ornamente și incrustații din argint și pietre semiprețioase. Și parcă are, chiar expresie!
Departamentul Asia
acest sector cuprinde peste 75.000 obiecte provenite din Asia, începând din Neolitic și până în prezent. Obiecte fine ce au aparținut împăraților din dinastia Ming, porțelanuri, cloisone-uri, boluri, figurine din teracota, sau un artefact lucrat cu multă migală în mărgele, fac deliciul aparatului de fotografiat. Arme, obiecte de cult, mostre de faianță, porțelanuri, obiecte din jad, basoreliefuri și multe alte mărunțișuri, toate reflectă vechea cultură a acestui continent.
Departamentul Africa, Oceania și America
Timp să ai la dispoziție pentru colecțiile etnografice ce exprimă viața de zi cu zi a popoarelor indigene din întreaga lume. 350.000 de obiecte provenite din aceste zone, în majoritate aduse de căpitanul Cook din expedițiile sale sunt expuse permanent pentru vizitatorii din întreaga lume.
Am petrecut șapte ore în British Museum, o alergătură pe cinste în dorința de a vedea măcar ce am considerat a fi mai important. Timp total insuficient!
Trebuie amintită cupola impresionantă de la intrare, ce pare a nu fi susținută de niciun pilon vizibil. Este opera lui Sir Norman Foster, același arhitect care a construit și cupola ce acoperă Reichstagul berlinez.
British Museum este muzeul care îți deschide spiritul și dorința de cunoaștere a tot ce înseamnă trecut, civilizații vechi și foarte vechi, felul cum omenirea a traversat perioade crunte precum războaie, molime, asupriri, incendii devastatoare, sărăcie. Comorile adunate din toată lumea vorbesc despre elementul OM și lupta acestuia pentru existență.
Trimis de mihaelavoicu in 11.01.20 21:01:39
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MAREA BRITANIE. A mai fost în/la: Londra
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (mihaelavoicu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
![](https://amfostacolo.ro/FOTO/GENUINE/d010/10282/89833_98400_9.jpg)
ECOURI la acest articol
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2023 O vizită la V&A (Muzeul Victoria și Albert) – Partea II-a — scris în 18.02.24 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Feb.2023 O vizită la V&A [Muzeul Victoria și Albert] – Partea I-a — scris în 05.08.23 de msnd din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Mar.2017 Museum of London — scris în 02.04.17 de dumdaniel din SINAIA [PH] - RECOMANDĂ
- Aug.2016 British Museum și o întâlnire de gradul doi — scris în 14.11.16 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- May.2015 Muzee gratis in Londra — scris în 04.05.15 de iacobescu.a din PLOIEșTI - RECOMANDĂ
- Nov.2014 Natural History Museum – Londra — scris în 10.11.14 de buterfly* din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2013 British Museum, Londra (II) — scris în 12.12.19 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ