[Musee Bartholdi] Francezul care a aprins făclia libertății în America

TIPĂREȘTE

De la Colmar la New York

Cu toții am auzit de Statuia Libertății din New York, probabil cea mai celebră sculptură din lume, cu toții am văzut-o măcar în filme, dacă nu la fața locului. Unii dintre noi știm că a fost oferită în dar de francezi cu ocazia centenarului Independenței SUA. Și totuși sunt puțini aceia care cunosc numele sculptorului care a realizat acest „far al speranței” care i-a întâmpinat decenii la rând pe emigranții sosiți în America în căutarea unui trai mai bun. Și încă și mai puțini știu că s-a născut la Colmar.

În reviewurile în care am încercat să descriu acest frumos oraș i-am pomenit deseori numele în asociere cu multitudinea de monumente pe care le-a ridicat în locul său de baștină: fântânile Schwendi, Bruat (pentru care a primit în 1865 distincția de Commandeur de la Légion dʼhoneur) și Roesselmann, monumentul Hirn, statuia generalului Rapp, a micului podgorean („le Petit Vigneron”) din nișa halelor sau cea a dogarului („le Tonnelier”) care încununează ciudata și spectaculoasa Maison des Têtes.

Bartholdi - viața

Frédéric Auguste Bartholdi (1834-1904), recunoscut drept cel mai mare artist alsacian, a văzut lumina zilei într-o casă de pe Rue des Marchands din cartierul Vieux Colmar unde, din 1922, funcționează muzeul care îi este dedicat. Provenea dintr-o familie burgheză protestantă avută, tatăl fiind rentier și consilier la prefectură iar mama, Augusta-Charlotte, née Beyser, o intelectuală de clasă și muziciană talentată, fiica unui negustor bogat și totodată primar al orășelului Ribeauvillé.

Auguste a fost cel mai mic din cei patru copii ai familiei, dar numai unul dintre frați, Jean Charles, cu patru ani mai vârstnic, a supraviețuit în afara lui. Acesta va urma Dreptul dar fără a avea succes ca avocat, după care va edita un ziar în Colmar; în timp, se va îmbolnăvi și va fi internat într-un ospiciu, unde va muri la numai 55 de ani.

O altă tragedie se petrecuse însă cu mult înainte, mai precis în 1836: la numai doi ani, Auguste și-a pierdut tatăl. În 1840, mama a hotărât să se stabilească la Paris împreună cu cei doi fii, care urmează cursurile prestigiosului Lycée Louis-le-Grand. Vacanțele și le petrec însă în fiecare vară la Colmar.

Încurajat de mamă, care îi va sta aproape toată viața, Auguste ia inițial lecții de pictură cu Ary Scheffer. Descoperindu-i adevărata vocație, acesta îl îndreaptă către sculptură. Ulterior, Bartholdi avea să fie ia lecții și de la Eugène Viollet-le-Duc, un influent arhitect care l-a instruit în privința definirii în spațiu a sculpturilor.

La 18 ani, imediat după examenul de bacalaureat, Bartholdi renunță la școală pentru a-și deschide un atelier; va frecventa numai sporadic Ecole Nationale Supérieure des Beaux-Arts.

Împreună cu familia călătorește în Franța, apoi în Italia, iar între 1855-1856 întreprinde alături de un prieten un voiaj în Egipt și Yemen, cu care ocazie fotografiază siturile vizitate și pictează mai multe tablouri, o parte din ele expuse în muzeul din Colmar. Din aceste călătorii se va inspira pentru sculptura „La lyre chez les berbères” și tot aici se va naște ideea unui „monument unde Occidentul să întindă mâna Orientului, un fel de far... amplasat în Suez, în locul unde canalul intră în Marea Roșie. Va fi un simbol al întâlnirii dintre tradiție și viitor”. Proiectul nu va fi pus niciodată pus în aplicare, însă conceptul de „far”, în sensul metaforic de „călăuză”, va rămâne în mintea lui Bartholdi și abia mult mai târziu își va găsi realizarea.

Participând la diverse concursuri, Bartholdi atrage atenția autorităților din Colmar și va primi, la numai 19 ani, comanda executării statuii generalului Rapp. Avea să fie primul dintr-un lung șir de succese: în următoarele decenii, se va impune treptat drept cel mai mare sculptor european al vremurilor. Comenzile încep să curgă, este o epocă de prosperitate și orașele vor să se înfrumusețeze cu lucrări publice; Bartholdi va proiecta în special fântâni.

În 1870 izbucnește Războiul franco-prusac. Bartholdi se angajează mai întâi căpitan în Garde Nationale de la Seine, după care se deplasează la Colmar pentru a pune umărul la fondarea gărzii naționale locale. După capitularea împăratului Napoleon III și proclamarea Republicii, ordonă retragerea trupelor sale din Colmar pentru a evita sacrificiile umane.

În ianuarie 1871 Franța pierde războiul, și drept urmare, Lorena și Alsacia. Bartholdi, dezamăgit și dezgustat de turpitudinile vieții politice din țara natală, își va canaliza eforturile spre cel mai ambițios proiect al vieții sale: La Liberté éclairant le monde.

Epopeea Statuii Libertății

Bartholdi vede în America pământul unde idealurile libertății și egalității între oameni au devenit realitate. În cursul primului său voiaj peste ocean, în iunie 1871, găsește locul perfect pentru statuia pe care o are în minte de 15 ani, farul călăuzitor. Este Bedloeʼs Island, o stâncă ce se ițește în portul orașului New York, la vremea aceea un oraș lipsit de zgârie-nori și înconjurat de ape. Petrece cinci luni în SUA, traversând țara de la est la vest, făcându-și relații și încercând să câștige personalități influente de partea sa, conștient că proiectul este unul nu numai dificil, ci și costisitor.

La Paris, frecventează oameni de afaceri liberali și artiști republicani, mulți dintre ei francmasoni ca și el, pe care îi invită în atelierele de turnătorie Gaget et Gauthier pentru a urmări diversele etape de execuție a statuii, montată piesă cu piesă. Va dedica acestei opere nu mai puțin de 15 ani, perioadă în care se va confrunta cu dificultăți nu numai financiare, ci și tehnice.

Pentru a sponsoriza proiectul, se creează o Uniune franco-americană, care acționează ca un soi de agenție de publicitate și de strângere de fonduri. Poporul francez reacționează cu entuziasm, donând bani: după rușinoasa înfrângere din 1871, vrea să dovedească întregii lumi că încă e capabil să creeze opere de valoare universală.

În SUA, vestea despre acest proiect colosal este primită cu aclamații când în 1876, cu ocazia Expoziției Universale de la Philadelphia, este expusă prima piesă finalizată - brațul care ține făclia. Campania dusă de jurnalistul Joseph Pulitzer, ca și inaugurarea în 1876 a statuii Lafayette sosind în America, îl fac cunoscut pe Bartholdi publicului din Lumea Nouă și președinții americani înșiși se implică în acordarea de sprijin financiar pentru construirea piedestalului.

Pentru rezolvarea problemelor tehnice legate de ridicarea unei statui de dimensiuni atât de uriașe, Bartholdi cere și obține sprijinul lui Viollet-le-Duc și Gustave Eiffel. Soluția găsită constă în anveloparea în circa 300 de foi de plumb de 0,80-3 mm grosime, suspendate peste o armătură interioară metalică.

Lucrarea va fi desfăcută în 350 de piese ambalate în 214 cutii, ce vor fi transportate cu fregata Isère de la Rouen la New York, unde va ajunge pe data de 17 iunie 1885. Bartholdi va supraveghea parțial la fața locului reasamblarea și ridicarea statuii, care cântărește 254.000 de kilograme și are 46,05 m înălțime, însă cu tot cu fundația de 19,80 m și cu piedestalul conceput de arhitectul american Richard Morris Hunt, atinge 93 m.

În fine, pe 28 octombrie 1886, Miss Liberty este inaugurată cu mare fast: procesiunea militară, parada navală, discursurile flatante și mulțimea entuziastă îl vor face pe Bartholdi să noteze în jurnalul său: „Mi-am împlinit visul”.

Despre semnificația universală, ca și despre simbolurile masonice ale Statuii Libertății s-a scris mult și nu voi insista. Ea rămâne mărturia cea mai elocventă a idealurilor care l-au animat pe Bartholdi toată viața: libertatea individuală, egalitatea dintre nații, respectul și iubirea față de oameni.

În chip paradoxal (și nemeritat, aș zice), notorietatea acestei statui a eclipsat în mare măsură celelalte realizări ale lui Bartholdi. În afara monumentelor funerare, a busturilor sau figurinelor decorative, Bartholdi a sculptat în total 35 de monumente publice. Pe cele din Colmar le-am enumerat deja, e cazul să adaug alte câteva ridicate atât în Franța cât și în străinătate:

■ Le Lion de Belfort, 1874

■ Champollion, Paris, 1875

■ La statue de Lafayette (New York, 1876)

■ Le monument à Vauban, Avallon, 1879

■ Le monument de la Défense (Le Lion), Paris, 1880

■ Rouget de Lisle (Lons-le-Saunier, 1882)

■ La Saône emportant ses affluents (La Fontaine des Terreaux), Lyon, 1882

■ Le monument à la Suisse secourant les douleurs de Strasbourg pendant le siège de 1870, Basel, 1895

■ Lafayette et Washington, New York, 1900

■ Le monument à Vercingétorix, Clermont-Ferrand, 1903

Muzeul

Adresa: Rue des Marchands nr. 30

Program de vizitare: 1 martie-31 decembrie, miercuri-luni 10-12,14-18, închis marțea

Intrarea: 6,50 euro; 4,50 euro pentru copii între 6 și 18 ani și persoane peste 65 de ani: gratis cu Colmar City Pass

Site oficial: musee-bartholdi.fr

Cu puțin înaintea morții (1904; este înmormântat în cimitirul Montparnasse din Paris), Bartholdi și-a scris testamentul, prin care lăsa orașului Colmar casa natală, schițele, machetele, mobilierul și celelalte obiecte care aparținuseră familiei aflate în clădire la momentul decesului său.

În 1907, văduva sa, Jeanne-Emilie, a îndeplinit dorința soțului, stipulând prin act notarial înființarea unui muzeu și donând totodată și o mare parte din posesiunile din apartamentul de la Paris. Amenajarea acestuia a fost întârziată din cauza Primului Război Mondial, așa încât instituția a fost inaugurată abia în noiembrie 1922.

Clădirea care găzduiește Musée Bartholdi datează din secolul al XV-lea și a fost transformată în secolul al XVIII-lea într-o reședință elegantă cu două etaje de bunicii lui Auguste, care au cumpărat-o. Prin portalul original în stil renascentist târziu se pătrunde în curtea interioară, unde este expusă lucrarea în bronz Les Grands Soutiens du Monde (Patriotisme, Travail, Justice) - Cei trei mari stâlpi ai lumii (patriotismul, munca, dreptatea), prezentată pentru prima oară la Salonul de la Paris din 1902, un veritabil manifest al lui Bartholdi.

Clădirea care adăpostește muzeul se află în partea dreaptă iar ușa de intrare a fost decorată cu elemente zoomorfe sculptate de Bartholdi.

La parter sunt patru săli, trei dintre ele adăpostind modelele preliminare și sculpturile monumentelor realizate pentru Colmar, iar a patra o copie în mărime redusă a lucrării executate pentru orașul elvețian Basel.

O frumoasă scară din lemn urcă spre etaje. La primul a fost reconstituit ultimul apartament parizian în care a locuit Bartholdi. Mobilierul din lemn masiv, colecția de porțelanuri și vaze din secolul al XVIII-lea, piesele decorative, busturile și tablourile recreează atmosfera tipică unei case burgheze cu proprietari iubitori de frumos.

În dreapta se află sala unde sunt expuse studiile și copia monumentului Le Lion de Belfort. Într-o altă sală, cea denumită „a machetelor”, putem admira, printre altele, replica în ipsos a statuii ecvestre reprezentându-l pe Vercingétorix, macheta pentru Monument de la Défense din Paris, ca și copiile în mărime redusă ale sculpturilor care omagiază personalități franceze precum Vauban, Rouget de Lisle ori Champollion. Tot aici se pot vedea machete ale unor lucrări care nu au fost niciodată realizate, ca de pildă Le Martyr moderne (1864), proiectată pentru a fi amplasată în Varșovia, busturi ca cel al mamei artistului și al mentorului său, Ary Scheffer, picturi executate de Bartholdi în tinerețe în călătoriile făcute în Franța și în Orient.

Al doilea etaj al muzeului este destinat monumentelor realizate pentru America: Lafayette și Washington, Lafayette sosind în America, Cristofor Columb și - bineînțeles - Statuia Libertății, alături de numeroase desene, gravuri și fotografii, inclusiv ale etapelor de ridicare a acesteia.

Toate exponatele beneficiază de explicații în limbile franceză și engleză. În plus, pe holuri și la intrările în săli sunt amplasate panouri care detaliază aspectele legate de execuția lucrărilor prezentate.

Concluzii

Vizita la Musée Bartholdi mi-a oferit prilejul de a cunoaște îndeaproape viața și opera acestui sculptor, despre care, până atunci, știusem prea puțin. Am fost impresionată de munca titanică pe care o presupune o sculptură monumentală, de meticulozitatea cu care artistul s-a documentat și a parcurs cu perseverență etapele anevoioase implicate în acest demers, de la schițe și desene la machete și copii în mărime redusă și - în final - la turnarea în bronz a statuilor și ridicarea lor într-un cadru urban sau natural adecvat.

Am rămas cu imaginea unui om profund atașat valorilor patriotice dar deschis spre lume și a unui spirit independent care nu s-a lăsat atras în niciuna dintre grupările artistice - simbolism, impresionism etc. - ce se manifestau cu mare tam-tam în acea epocă. Modest, în ciuda succesului imens de care s-a bucurat în timpul vieții, a rămas fidel unei abordări clasice, nezgomotoase și echilibrate, prin care a considerat că-și poate transmite cel mai bine ideile generoase.

Un artist care a lăsat opera să vorbească despre sine.

Webmaster, rog următoarea ilustrație: youtube

---

VIZUALIZĂRI: 1528 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI