EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Kavala a lăsat fumurile în trecut: Muzeul Tutunului din Kavala
TIPĂREȘTE
URMARE de aici
Introducere
Nu ştiu câţi dintre voi, cei ce citesc acest articol, sunt sau au fost fumători, după cum nu ştiu câţi dintre voi au cules, sortat şi„înşirat” vreodată frunze de tutun. Ei bine, eu am ţinut neapărat să vizitez Muzeul Tutunului, fiindcă le-am făcut pe amândouă: acum mulţi ani am fost fumătoare, aş putea spune chiar înrăită, dar de vreo şaisprezece ani am lăsat fumurile şi bine am făcut.
Demult, în copilărie eram familiarizată cu planta de tutun, o recunoşteam imediat dintr-o mie, florile sale alb-roz micuţe şi delicate din vârf, pentru mine, erau inconfundabile. Dacă vă întrebaţi de unde, vă spun că în copilărie, în timpul vacanţelor de vară, cum nu mai aveam bunici, mergeam la ţară la mătuşă şi unchi special să stau o vreme în gospodăria lor (la curte) şi în natură. Mătuşa şi unchiul, printre lecţiile şi temele pe care mi le dădeau de făcut chiar şi în vacanţă (deh, deformaţie profesională, erau cadre didactice!), aveau de la autorităţile socialiste un lot agricol ajutător, adică o bucată de pământ pe care o cultivau cu ce voiau: legume, puţin porumb. Bine, primiseră terenul cu condiţia să lucreze obligatoriu un alt teren, mult mai mare ca suprafaţă, cultivat cu tutun: de la sădire şi până la recoltare. Ei bine, eu mă nimeream la ei când frunzele erau gata de recoltare, mergeam cu toţii cu coşuri mari de nuiele şi desprindeam (rupeam) frunzele de pe tulpină, umplându-ne palmele de un lipici maroniu (bănuiesc că nicotina), absolut oribil de care cu greu mai scăpam. Apoi, ne întorceam în curte, le sortam după mărime şi le înşiram în ordinea lor crescătoare pe sfori cu andrele, adică nişte ace enorme care străpungeau nervura frunzei, la baza acesteia, acolo unde era mai proeminentă. Când sforile erau gata, acestea se aşezau la adăpost agățate de magazii, case, departe de umezeală, spre a se usca bine şi pe urmă a fi predate autorităţilor.
După această introducere laborioasă, vă spun că odată ce am ajuns în Kavala, am mers la punctul info pentru a ne lămuri în privința muzeelor, pentru recomadări, hărți, etc. I-am spus domnișoarei de acolo că vreau musai să vizitez Muzeul Tutunului, iar ea mi-a spus că încă este închis și nu știe când se va redeschide. La fel și despre Muzeul de Arheologie, spunându-ne că singurul muzeu deschis din oraș este cel Municipal. Am ieșit foarte dezamăgită de acolo, fiindcă internetul ne spunea cu totul altceva, de aceea ne-am hotărât să facem o plimbare până acolo pentru a ne convinge cu proprii ochi la fața locului.
Tobacco Museum of Municipality of Kavala sau Mουσειο Kαπνου Καβαλας
Adresă: str. 4 K. Palaiologou, Kavala 654 03, Grecia Program: luni-vineri 08,00-16,00, sâmbătă-duminică 10,00-14,00 Website: tobaccomuseum.gr Tel. : +30 2510 223344 Preț bilet: 2€/persoană Email: info@tobaccomuseum. gr
Am găsit deschis, parcă nici nu îndrăzneam să intrăm aşa a fost de surprinzător, dar muzeografa de acolo ne-a invitat apăsat să intrăm, dar să ne punem mască. Ne-am conformat, am achitat biletele şi ne-am început plimbarea prin muzeu. Muzeul ocupă parterul clădirii fostei Organizaţii Naţionale a Tutunului (EOK) şi a fost deschis în 2004 pentru a prezenta publicului povestea tutunului oriental în toate ipostazele sale: economică, socială şi politică. Are trei secţiuni în care sunt aduse în faţa vizitatorului momente începând cu cultivarea tutunului, prelucrarea şi, în final, comercializarea acestuia.
De asemenea, oaspeţii muzeului pot admira colecţii de unelte de lucru specifice mai multor etape de procesare, instalaţii, maşini care executau diverse operaţiuni de prelucrare, mostre de diferite tipuri de tutun, multe alte obiecte şi fotografii de epocă ce surprind atât activităţile legate de producţia de tutun, cât şi oraşul în ansamblul său. Am aflat atunci lucruri interesante despre felurite branduri cunoscute de ţigări pe care şi eu le-am fumat, dar nu ştiam că fuseseră fabricate în trecut în Kavala. Chiar şi un birou de director era reconstituit, precum şi maşini de scris, acte, vechi înscrisuri, documente bancare, diplome.
Peste toate acestea, aroma de tutun care învăluie din plin încăperea este desăvârşită, credeţi-mă!
Kavala, Mecca tutunului
Kavala a fost strâns legată, din toate punctele de vedere: economic, social, politic, de istoria cultivării, procesării și comercializării tutunului. Acum două secole, orașul devenise pilonul central al negoțului internațional cu tutunul basma, o varietate fină de tutun oriental. Din port, plecau zilnic vase încărcate cu prețiosul tutun în toată lumea.
Istoria tutunului în Europa a început odată ce planta a fost adusă din America, prin secolul al XVI-lea și cultivată pe arii din ce în ce mai întinse. Asta nu înseamnă că până atunci oamenii nu fumau nimic, însă se mulțumeau cu ce aveau autohton: frunze uscate de eucalipt, mentă, dafin.
La vremea respectivă, Kavala făcea parte din Imperiul Otoman, iar turcii s-au dovedit mari admiratori și consumatori de tutun, așa încât au reușit aclimatizarea acestui soi foarte bun de tutun, numit basma, foarte aromat și cu puține zaharuri. Acesta a fost cultivat pe mari suprafețe în Macedonia estică și Tracia pe la 1820, iar curând mari depozite, magazine și vile luxoase ale celor îmbogățiți de pe urma tutunului aveau să apară ca ciupercile după ploaie.
Desigur, monopolul asupra tutunului aparținea otomanilor, iar Kavala a avut rolul cel mai bun în comerțul, transportul, mai ales că portul său permitea oricărei nave comerciale să acosteze. Pe atunci orașul a cunoscut o înflorire nemaivăzută pe care nu o mai avusese nici măcar în antichitate când susținuse, grație zăcăminteloe de aur din muntele vecin Pangaion, două imperii: cel al lui Filip al II-lea sau cel Roman. Kavala era locuită cu precădere în peninsula Panagia, însă această dezvoltare i-a determinat pe greci și, în general, pe cei din comunitatea ortodoxă să ceară aprobarea sultanului de a întemeia parohii și clădiri în afara cetății istorice, deoarece aceasta devenise neîncăpătoare pentru toți negustorii de diferite nații care conlocuiau laolaltă: greci, armeni, evrei, bulgari.
Cert este că în Kavala au activat peste 50 companii de tutun care făceau comerț cu restul Europei, Odessa, Istanbul sau Alexandria, așa încât pe la finele anilor 1800, orașul devenise foarte cosmopolit, prosper, cu oameni de afaceri înstăriți, vile somptuoase cu arhitectură deloc otomană. Evident existau și numeroși muncitori și, mai cu seamă după schimbul de populație din 1923, aceștia s-au înmulțit, Kavala devenind și un centru al luptelor sociale, aici fiind înființate primele sindicate, dar având loc și prima grevă din Balcani, în anul 1879.
În prima decadă a secolului trecut, Kavala a dobândit aspectul unui oraș mare: au fost ridicate clădiri maiestuoase, s-au fondat uniuni, depozite de tutun, școli, spital, bibliotecă, cinematografe, biserici. Declinul a început prin anii 1930 odată cu schimbarea survenită în prelucrarea tutunului, forțată de normele internaționale pentru a reduce costurile și a schimba relațiile de muncă. Cu timpul, acest lucru a dus la dispariția profesiei de lucrător de tutun, dar și la decăderea treptată a orașului, așa încât în 1960 comerțul cu tutun dispăruse definitiv.
Concluzie
Pentru mine, vizita acestui muzeu a fost o experiență foarte interesantă prin care am rememorat multe momente din copilărie, rămânând adesea cu ochii pironiți pe câte o poză veche care ilustra copii înșirând frunzele pe sfori. Evident, parcă mă vedeam pe mine acum multe zeci de ani.
Este un muzeu care se vrea a fi complet și care reflectă o pagină de istorie glorioasă a Kavalei, orașul legat pe vecie de planta dătătoare de fumuri. Se pare că este unicul muzeu din Europa dedicat tutunului și activităților legate de această plantă în toate etapele, grecii susțin că ar fi chiar singurul din lume, dar ei pot fi subiectivi.
Dacă vă nimeriți prin Kavala, nu ocoliți acest muzeu, chiar dacă nu ați cules vreodată tutun sau chiar de nu ați fumat cândva, așa cum este cazul meu, acesta reprezintă o emblemă a orașului și puteți vedea lucruri inedite pe care nu le întâlniți în altă parte!
Vă rog, atașați următorul videoclip: youtube
Trimis de irinad in 24.09.20 07:14:59
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irinad); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
15 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelent
Mutat în rubrica "Muzee în Kavala, KAVALA" (nou-creată pe sait)
-
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).
Rog așteptați...
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@irinad: Deși relația mea cu tutunul este mai strânsă decât a ta, fiindcă nu numai că am înșirat frunze de tutun pe sfoară și le-am atârnat la uscat pe gardul străbunicii mele, dar continui să fumez și acum, n-am vizitat acest muzeu din Kavala.
Povestea orașului văzută prin prisma acestei îndeletniciri mi s-a părut însă atât de interesantă în relatarea ta, încât e ca și cum aș fi fost acolo...
Așa că mii de mulțumiri!
Foarte interesant articolul tău, trebuie să recunosc însă că nici nu am fumat vreodată, nici nu am cules frunze de tutun, chiar mai mult de atât n-am văzut niciodată planta. Îmi place nespus totuși o aromă fină de tutun, atunci când învăluie plăcut o încăpere! Muzeul acesta l-aș fi vizitat și eu, cu siguranță!
Încă o dată recunosc, Kavala este o adevărată bijuterie, ce trebuie doar descoperită!
O zi frumoasă, te pup cu drag! 
@irinad: Interesant! O plantă și un obicei care „dictează” mult în politicile economice ale unor țări.
Am cunoscut cultura tutunului la bunicii din Teleorman, pe vremuri comuniste multe câmpuri din jurul satului erau cultivate cu tutun. În toate curțile zăreai șirurile de frunze puse la uscat și se simțea miros în aer permanent. Bunicul toca frunzele uscate, răsucea foițe din ziar și consuma direct acest produs „eco” . Din fericire patima fumatului nu s-a lipit de mine deși am testat „gustul” în liceu. 
Mulțumim pentru această prezentare frumoasă și pentru aduceri aminte! Numai bine!
@webmasterX și @webmaster: Mulțumesc foarte mult!
@Carmen Ion: Mulțumesc frumos, Carmen, uite că mai avem încă multe alte lucruri în comun în afara dragostei de Grecia!
Știam de existența acestui muzeu și am ținut neapărat să-l vizitez, deși abia începuseră să se redeschidă muzeele și nu era sigur că e posibil. În plus, povestea tumultoasă a tutunului din această parte a Europei (gen mărire și decădere) m-a determinat să scriu acest articol .
Toate cele bune, aștept povești noi de la tine!
@maryka: Ce-i drept, și mie mi s-a părut interesant muzeul prin prisma a ceea ce a reprezentat tutunul timp de vreo două secole pentru Kavala: cea mai mare sursă de îmbogățire. Odată cu dispariția industriei legată de tutun, cam avea să înceapă declinul. Gloria orașului apunea încet, încet. Povestea sa te captivează oricum.
Mulțumesc pentru vizită, ecou și vorbe frumoase! Și eu te îmbrățișez cu drag!
@tata123: Da, ai dreptate, tutunul a "cântărit" mult în destinele economice ale multor țări.
Zâmbesc, rudele mele la care mergeam în vacanțele de vară erau tot în zona aceea, fiindcă era propice pentru cultura tutunului. Nu știu dacă era vorba de vreun soi mai bun de tutun, dar știu că, așa cum spui și tu, cam toată lumea îl cultiva din obligație, pentru niscaiva avantaje, pentru acele loturi ajutătoare.
E bine că fumatul nu s-a lipit de tine, de mine se lipise tare la un moment dat, deh, era la modă și mă străduiam și eu să fiu în pas cu ea!
Mulțumesc de vizită, ecou și cuvinte frumoase! Toate cele bune!
@irinad: Ca fostă fumătoare 50 ani urmaţi de 15 de abstinenţă, sunt încântată că alături de tine am văzut acest muzeu despre care nu auzisem până acum. Tutunul a adus miliarde de dolari în economiile lumii dar şi, fără exagerare per global şi de când a fost adus din America, miliarde de oameni cu comorbidităţi ca să mă exprim în limbaj actual, adică plămâni, inimă, piele şi foarte important, bugetul familiei. A fost cunoscut în America cu 6000 de ani în urmă, adus în 1492 în Europa de Cristofor Columb care i-a făcut cadou regelui Spaniei câteva frunze. S-a răspândit fulgerător în toată lumea. În 1950 jumătate din populaţia adultă a Europei fuma.Primele semnale asupra nocivităţii au apărut în secolul trecut dar statele câştigau prea mult de pe urma lui, ca să atenţioneze populaţia. În tinereţea mea era o modă, după care a devenit obicei, apoi dependenţă. De lăsat, te laşi uşor conform dictonului ˝dacă vrei, poţi! ˝ dar există şi metode alternative : ţigara electronică, plasture însă în primul rând voinţa. În ultimii zeci de ani OMS a lansat o campanie agresivă împotriva fumatului.
@irinad:
”Ei bine, eu mă nimeream la ei când frunzele erau gata de recoltare, mergeam cu toţii cu coşuri mari de nuiele şi desprindeam (rupeam) frunzele de pe tulpină, umplându-ne palmele de un lipici maroniu (bănuiesc că nicotina), absolut oribil de care cu greu mai scăpam. Apoi, ne întorceam în curte, le sortam după mărime şi le înşiram în ordinea lor crescătoare pe sfori cu andrele, adică nişte ace enorme care străpungeau nervura frunzei, la baza acesteia, acolo unde era mai proeminentă. Când sforile erau gata, acestea se aşezau la adăpost agățate de magazii, case, departe de umezeală, spre a se usca bine şi pe urmă a fi predate autorităţilor.
Am experimentat si eu asta, si de abia asteptam sa fac asta, pana mi s-a intamplat prima data. Intradevar dis de dimineata (ca sa nu ne apuce soarele si frunzele sa fie inca moi) mergeam la cules, iar acel lipici care era pe mainile tale era oribil, dupa care veneai acasa si te apucat sa insiri fruzele pe ata, cu un ac destul de mare, iar frunzele trebuiau sa fie nici prea apropiate (ca sa treaca aerul printre frunze) dar nici prea indepartate, asa ca prefer doar vizita la muzeu, nu fumez, dar mi se pare interesant tot procesul.
Foarte frumos muzeul, este chiar bine structurat, felicitari, votat cu mare drag.
@Michi:
” Ca fostă fumătoare 50 ani...
, asta este o viaţă de om, nu glumă! De fapt, unii semeni fumează toată viaţa...
”De lăsat, te laşi uşor conform dictonului ˝dacă vrei, poţi! ˝
: nu e chiar aşa, eu am încercat de multe ori, dar nu-mi ieşea, până într-o zi când am fost forţată de o întâmplare care îmi putea fi fatală, însă în urma căreia am supravieţuit, ba chiar mi-a schimbat total stilul de viaţă.
Însă, muzeul m-a făcut curioasă şi mi-am dorit să-l vizitez în special pentru a-mi aminti de momentele din vacanţele de vară când mă îndeletniceam cu operaţiunile premergătoare fabricării ţigărilor pe care urma să le "încerc" ceva mai târziu.
Mulţumesc pentru completările foarte preţioase despre nocivul tutun, pentru vizită, pentru ecoul dvs. foarte binevenit! Seară bună!
@mishu:
”Intradevar dis de dimineata (ca sa nu ne apuce soarele si frunzele sa fie
inca moi) mergeam la cules, iar acel lipici care era pe mainile tale era
oribil, dupa care veneai acasa si te apucat sa insiri fruzele pe ata,
cu un ac destul de mare, iar frunzele trebuiau sa fie nici prea
apropiate (ca sa treaca aerul printre frunze) dar nici prea indepartate...
, da, da, uitasem de aspectele acestea, aşa era!
Iată că deja suntem mai mulţi cei care am cules, sortat şi înşirat frunze de tutun cândva şi mă bucur că v-am dat ocazia să vă amintiţi şi voi de acele momente.
Muzeul a fost cumva "cireaşa de pe tort" şi pot spune că mi-a plăcut tare mult acolo.
Mulţumesc frumos de vizită, ecou şi aprecieri! Toate cele bune!
@irinad: Sunt incantata maxim să citesc despre un astfel de muzeu, normal că am amintiri din copilărie, acum zâmbesc dar atunci o înjuram pe bunica, in gând 
Din cei 8 nepoți, doar trei nepoate participam la această operatiune murdară. E drept că ne plătea bunicul cu câte o monedă de 3 lei (sper sa îmi amintesc bine) la sfârșitul zilei
Așadar: planta se sapă de trei ori până ajunge la maturitate, se și copileste și, când se crăpa de ziuă, pe la 5 dimi, bunica mergea la cules de tutun, singură.
Se camufla cu niște haine vechi, își lua coșurile din nuiele și mergea să le umple cu frunzele de tutun. Astea nu se culeg aiurea, totul e cu cap, se sortează frunzele in funcție de culoare (verde închis sau deschis) dar și in funcție de mărime.
Noi ne trezeam, ne pregătea bunica străchinile cu lapte bătut la putinei, azima coaptă in cuptor, castronul cu unt, ne umpleam burticile cu bunătăți eco , apoi mergeam in curte, la înșirat frunze de tutun. Aveam fiecare undreaua preferată (obiect ascuțit la un capăt iar la celalalt avea o găurică prin care se introducea sfoara, arăta ca o lamă de sabie in miniatură), toate erau ascuțite bine de bunicul.
Stăteam pe scăunele mici, eram acoperite cu haine vechi, la aceasta insirare veneau și vecinele, era un ajutor reciproc. Era ca o sezatoare
Ațele, sforile, erau tăiate de cu seară de bunicul meu, aveau toate aceeași dimensiune, se încadrau perfect in “solarul” construit special.
După câteva zile de semi-uscat, frunzele erau scoase de pe sfori, puse in coșuri, urma să le păpușim, adică luam frunză cu frunză, o întindeam cu mâna pe genunchiul îndoit, până formam o “păpușă” , un teanc de vreo 30 frunze. Acestea erau așezate in niște cutii uriașe, in cruce (pentru aerisire), construite din scânduri, ca un fel de boxpaleti, frunzele au nevoie de aer, altfel mucegaiesc.
Fiecare “cutie” era luată de acasă de cei cu tractoarele, mergeau la C. A. P. unde erau cântărite și se verifica, calitatea tutunului, in funcție de aceste doua criterii se primeau banii, deloc putini
Bunicul era inginer agronom, bunica era casnică. Nu îi obliga nimeni sa planteze tutun dar era mai bine plătită această muncă in comparație cu celelalte (porumb, floarea soarelui, grâu).
Dar, nu poți planta an de an aceleași plante pe același teren, astfel că anual trebuia schimbat locul.
După ce ne ocupam de frunzele de tutun aveam mâinile negre, lipicioase, ne spălam cu troscot (iarbă) altfel nu ne puteam curăța.
Ce de amintiri...
Mulțumesc pentru articol!
@krisstinna: Oho, câte amintiri ţi-am stârnit şi ţie şi câte cunoşti în privinţa tutunului! Eu luam parte doar la o anumită etapă din procesul lung al plantării tutunului, în opinia mea la vremea aceea, deloc uşoară. Chiar sunt uimită că mai mulţi useri au avut de-a face cu planta de tutun în trecut.
Unii oameni habar nu au cum arată tutunul ca plantă. Îmi amintesc că în urmă cu vreo zece ani când mergeam cu prietenii noştri cu maşina în Turcia, la un moment dat am trecut pe lângă o plantaţie de tutun şi toată lumea, inclusiv soţul meu, se întreba ce o fi acolo. Am recunoscut imediat tutunul şi mi-a făcut plăcere să-mi lămuresc companionii în legătură cu ce vedeam.
Mulţumesc pentru vizită, ecoul amplu şi foarte edificator, o zi minunată îţi doresc!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jun.2016 Muzeul de Istorie și Etnografie a grecilor capadocieni — scris în 04.11.16 de elviramvio din JUD. ILFOV - RECOMANDĂ
- SOCIALs
AmFostAcolo® este marcă înregistrată