BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Muzeul de Arheologie din Heraklion este unul din cele mai importante din Grecia şi chiar din Europa, fiind singurul din lume care conţine o colecţie completă de artefacte minoice provenită de la cele trei oraşe antice: Knossos, Phaistos şi Gortyn (Gortina). După începerea excavaţiilor lui A. Evans la Knossos şi scoaterea la lumină a unor obiecte valoroase vechi de până la 5500 ani î. Hr. , s-a simţit nevoia a le ridica de pe şantier unde puteau fi distruse sau furate, multe dintre ele având o valoare inestimabilă. La iniţiativa a doi arheologi cretani între anii 1904-1912 a fost construit un muzeu arheologic care, din păcate a suferit mari stricăciuni la cele trei cutremure mari care au avut loc în Grecia până în 1935. S-au depus mari eforturi pentru strângerea de fonduri de la guvern şi populaţie pentru construcţia unei clădiri solide şi încăpătoare pentru miile de obiecte din colecţii. Aceasta a fost construită între 1937-1940 pe locul unei vechi mănăstiri romano catolice distrusă de un cutremur. Invazia germană din cel de al II-lea Război Mondial a produs mari stricăciuni clădirii dar din fericire patrimoniul ei n-a avut de suferit. Din 1952 muzeul a fost redeschis pentru vizitare şi în 1964 i s-a construit o nouă aripă. Construcţia modernă este proiectată antiseismic. Iluminarea interioară este făcută de spoturi dealungul şi deasupra zidurilor punând în valoare exponatele. Ca gestionare a spaţiului s- a gândit şi la o dezvoltare ulterioară a muzeului. Pereţii şi pardoseala de marmoră au coloritul armonizat cu al artefactelor expuse. În cele două etaje ale muzeului sunt spaţii destinate expoziţiilor temporare, laboratoarelor de recondiţionare, depozitelor, sălilor de studii, bibliotecă, librărie, cafenea. Muzeul organizează expoziţii înafara Greciei cu cele mai valoroase artefacte şi are o activitate intensă de promovare a culturii minoice.
Muzeul de Arheologie din Heraklion prin exponatele sale grupate în 20 de săli acoperă toate perioadele preistoriei şi istoriei cretane de la neolitic până în epoca romană. Multe din artefactele descoperite de Evans la Knossos cât şi de ceilalţi arheologi la celelalte situri arheologice au fost aduse aici: capul de taur din piatră neagră, toporul dublu, pandantivul de aur găsit la Malia, dansatoarele de lut, zeiţele şarpe, ceramica Kamares şi multe fresce bine conservate cu o expresivitate aparte cum sunt acrobaţii pe spinarea unui taur, cele patru preotese, lupta cu minotaurul. În muzeu este expus şi bustul împăratului Traian datând din perioada în care Creta a fost ocupată de romani.
Vă pot spune că discul din Phaistos despre care am scris de curând v. aici - vezi impresii se găseşte în sala no. 3, capul de taur găsit în Knossos v. aici - vezi impresii şi figurinele cu zeiţa şarpe din mileniul III î. Hr. sunt expuse în sala nr. 4, figurine de argilă arsă în sala nr. 5, exemple de scriere linear A şi B în mai multe săli, toporul dublu de bronz în sala nr7, în sala 10 dansatoare cu liră, ş. a. m. d., gruparea făcându-se astfel: cu 6000 î. Hr. în sala nr. 1, cu 2000 î. Hr sala nr. 2, în sala 14 fresce ridicate de pe zidurile palatelor, ajungând ca sala nr. 20 să conţină sculpturi greceşti şi romane.
Am vizitat muzeul de două ori: în 2006 şi în 2012 când, fiind în curs restaurarea nu era încă deschis oficial. La vizita din 2012 am fost atât de impresionată încât l-aş mai fi văzut odată. În materie de muzee din Grecia am vizitat înainte de anul 2000 Muzeul de Arheologie din Atena de la care din păcate nu am poze. La Delphi (2015) am vizitat muzeul despre care am scris de curând v. aici - vezi impresii, şi tot în 2015 am văzut muzeul de la Micene v. aici - vezi impresii, dar comparând cu cel pe care vi l-am prezentat mai sus, muzeul arheologic din Heraklion mi se pare cel mai complet şi interesant.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Cel mai complet muzeu arheologic din lume privind artefactele minoice
Trimis de Michi in 08.06.20 17:24:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA.
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Michi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Michi: Start vot! Avand in vedere ca in copilarie/adolescenta carti despre zei, zeite, eroi asa incat sunt convinsa ca o vizita la un astfel de muzeu m-ar incanta la fel de mult, ar fi ca si cand as vedea lucruri despre care doar am citit.
Felicitari, votat cu mare drag.
Mutat în rubrica "Muzee în Heraklion, HERAKLION" (nou-creată pe sait)
După cele scrise și după fotografiile postate, cred că este un muzeu excepțional. Mi-am dorit în dese rânduri să ajung în Creta, dar nu a fost să fie.
Votat cu drag și numai bine!
@mihaelavoicu: Măi Mihaela, ai toată viaţa înainte! Eu am început să circul sistematic cu obiective, poze şi documentare abia la 75 de ani, când am intrat în AFA. Ce a fost înainte din 90 în 2010 a fost diletantism. Creta merită pentru vestigii şi pentru că e la o azvârlitură de băţ de Santorini căruia trebuie să-i acorzi o zi. Pentru că aveam deja o vârstă şi oboseam mai repede, am făcut în general excursii de o săptămână spre deosebire de tine care eşti şi subţirică şi cu picioare lungi, numai bine să-ţi ajungă 3 zile pt Creta şi una la Santorini. Dacă ai timp ajungi şi la Spinalonga, insula leproşilor, păstrată ca acum o sută de ani.
@Michi: Citit cu plăcere și băgat la cap, pentru atunci când voi ajunge acolo, sigur voi ajunge... Excepționale exponate!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2022 17 secole: Muzeul de Istorie a Cretei — scris în 24.02.23 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2021 Prin muzeele din Heraklion – partea a II-a — scris în 19.03.22 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2021 Prin Muzeele din Heraklion – partea I — scris în 11.03.22 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2019 O călătorie în trecutul îndepărtat: Muzeul de Arheologie din Heraklion — scris în 12.06.20 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ