GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Păşind printre epoci, milenii şi secole sub protecţia altor păzitori cu chip de sfinx te apropii de esenţele valenţelor egiptene. Muzeul de arheologie sau muzeul antichităţilor egiptene este un spaţiu asumat cu mândrie naţională. Aici este adăpostită cea mai reprezentativă colecţie de antichităţi egiptene.
Cele 120 000 de exponate sunt ordonate pe secţiuni în sălile somptuoase ale palatului construit în 1902, aflat în aproprierea pieţei TAHRIR. Organizat pe 2 etaje muzeul reuneşte cele mai importante repere pentru înţelegerea fascinantei lumi a Egiptului antic. În acest loc parcă şi-au dat întâlnire pentru o celebrare comună scrieri şi consemnări pe papirus, monede, artefacte, sculpturi, bijuterii, personaje zămislite din lemn, piatră sau lut şi mai ales reprezentări ale Panteonului egiptean.
Priveşte şi învaţă... !!!... acesta pare a fi îndemnul sentenţios asemenea unei porunci venite din alte vremuri care se poate auzi dincolo de ecourile ambientale ale muzeului. Aura lucrurilor îndeamnă la o atingere a obiectelor cu privirea şi gestul. Percepţia materiei fizice din care sunt făcute se intersectează cu sentimentul atemporalităţii. Barca solară te ţine în loc preţ de o clipă fără măsura secundelor, pentru a aminti de trecerea pe tărâmul sufletelor cântărite cu pana zeiţei Maat. Adevărul şi dreptarea omului sunt puse în balanţă în Cartea Egipteană a Morţilor iar ipostazele statice ale celor ce veghează lumea de dincolo par a prinde viaţă. Hieroglifele îşi caută locul pentru a rămâne întipărite asemenea unor peceţi puse pe inima timpului. Sarcofagele atrag gândul chemând privirea înăuntrul lor spre a vedea ceea ce va fi căutat odată ca făptură, cel aşezat pentru viaţa de apoi în miezul pietrei sau al lemnului de om cioplite.
Aşezaţi într-o cuminţenie aproape rituală precum scribii de altădată, tinerii lumii de azi readuc la viaţă forme şi simboluri, căutând perfecţiuni arhetipale ale unui rafinament stilistic dus de egiptenii de altă dată pe cele mai înalte culmi ale exprimării stilistice. Imaginea vie a zeului Aton adică a soarelui; astfel se tălmăceşte numele faraonului Tutankhamon. Acum 3336 ani tânărul faraon din cea de-a 18 a dinastie pleca spre veşnicie în sinuoasa vale a regilor aşezaţi la hotarul dintre Egiptul de Sus şi cel de Jos.
Ceea ce vedem expus în muzeul de arheologie din Cairo a fost tăinuit în uitarea stâncilor deşertului vreme de 3200 ani. În 1922 Howard Carter îşi aşeza pentru totdeauna numele în istorie descoperind monumentul şi tezaurul funerar al tânărului faraon care domnise la Memfis. Tutankhamon a urcat pe tron la vârsta de 9 ani şi a condus imperiul doar până la 19 ani când a murit prematur din cauze violente. Marea realizare a tânărului faraon a fost reinstaurarea în viaţa culturală şi civilă a zeităţilor tradiţionale ale Egiptului. Poate că ar fi rămas un faraon anonim ale cărui fapte ar fi apucat să fie imortalizate doar pe zidurile templelor dacă mormântul ar fi fost descoperit şi jefuit.
Însă destinul a făcut ca Tutankhamon să intre în nemurire. Masca, sarcofagul, podoabele aşezate alături de trupul mumificat, obiecte din metale şi pietre preţioase, zeii însoţitori şi paznici pe drumul spre celălalt tărâm, toate laolaltă şi fiecare în parte fac din acest loc tezaurul tezaurelor Egiptului. Masca mortuară cântăreşte 11 kg, iar sarcofagul 110 kg şi ambele sunt făurite din aur masiv şi pietre preţioase. Cobra aşezată pe coroană parcă priveşte alături de faraon pe vizitator pecetluind, alături de vultur, simbolul unităţii celor două regate ale Egiptului.
Divinitatea sau divinizarea regelui este în faţa acestor obiecte aproape tangibilă, iar din scrierile vechi egiptene răsună ca un ecou cântecul harpistului care ne reaminteşte că: „Nimeni nu se întoare de acolo Ca să povestească cum o duc ei Ca să ne spună de ce au nevoie ei Ca să liniştească inimile noastre” Carele, paturile, jilţurile, cuferele cu veşminte, jocurile şi instrumentele muzicale precum şi obiectele de uz casnic nasc în fiecare privitor dorinţa de a reveni şi a revedea această celebrare voluptoasă a mariajului dintre materie şi artă: tezaurului funerar al faraonului TutanKhamon.
Review republicat de pe blogul personal
Trimis de Titi Dinca in 22.11.14 12:22:21
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în EGIPT.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Titi Dinca); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
https://www.youtube.com/watch?v=zp6j_ROr6vI
Link video masca lui Tutankhamun
Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu)
...
Retras PMA standard, conform Cap 1A al. 13 din Regulament care prevede că republicarea de pe blogurile personale este permisă cu acordarea punctajului site-ului (PMA) numai în limita a două articole pe săptămână. Celelalte, nu vor putea beneficia decât de votul simbolic al site-ului.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Mar.2021 Pentru doar câteva ore, o călătorie în timp... la Muzeul de Egiptologie din Cairo! — scris în 12.05.21 de maryka din GHIMBAV [BV] - RECOMANDĂ
- Dec.2010 Muzeul de egiptologie / TUTANKAMON sau TUT ANKH AMUN — scris în 10.07.11 de miki13 din PLOIEşTI - RECOMANDĂ