Istanbul - o civilizatie inedita

TIPĂREȘTE

Zilele trecute am avut ocazia sa vizitez Istanbulul... de fapt o mica parte din acest oras. Am fost impresionat... de aceea si scriu cateva impresii personale.

Drumul urmat cu masina a fost pe una din variantele clasice (Ruse, Razgrad, Targoviste, Omurtag, Kotel, Yambol, Elhovo, Leshovo, Hamzabeyli, Edirne, Istanbul). Taxa pod la Giurgiu este de 13 ron, podul cu ceva gropi, vinieta bulgareasca achizitionata de la primele chioscuri la pret oficial (10 leva/7 zile). Traversarea Bulgariei a durat aproximativ 4 ore, soseaua este in conditii relativ bune (cateva gropi pe ici colo, ceva denivelari, centura Elhovo in stare proasta – mers prin oras), vama la turci foarte libera, am trecut in 10 minute fara control in masina/portbagaj. Intrat la Edirne pe autostrada O-3, achizitionat HGS de la PTT aflat in dreptul portilor magnetice (o cladire alba) pe partea stanga mergand spre Istanbul, pret: 35 lire (5 lire stickerul + 30 lire credit). In perioada aceasta a anului autostrada este libera pana la 40-50 km de Istanbul Cam atat despre drum.

Istanbulul iti taie respiratia inca de la periferie, periferie intinsa pe zeci de km. Cartiere rezidentiale, unele dotate cu aquaparkuri, grupuri de blocuri inalte de diferite forme, mall-uri imense, flori peste tot... Autostrada traverseaza orasul, chiar unele bulevarde seamana cu autostrazile de la noi... hi, hi, hi. Asa ziul „haos” in trafic este cumva ordonat, este chiar interesant, o experienta unica, nascuta din necesitatea de a te deplasa rapid intr-o metropola cu 12.500.000 milioane locuitori (cum scria pe placuta de la intrare in oras; exceptand probabil turistii si locuitorii neinregistrati). Orice spatiu intre masini, orice bucata de banda mai libera este exploatata imediat de taximetristi, soferi, transportul in comun. Intr-adevar nu se prea semnalizeaza la schimbarea directiei de mers, dar soferii sunt intelegatori, nu se enerveaza, nu e genul de „smecherie” din Romania – parerea mea. A circula cu masina in Istanbul presupune o adevarata aventura si presupune ceva experienta la volan.

Am avut treaba la centrul expozitional CNR langa aeroportul Ataturk. Chiar si fara gps (doar cu o verificare temeinica a traseelor pe harti, printate ori electronice) te descurci in oras - toate directiile si punctele de interes sunt exceptional marcate cu indicatoare de catre turci. Expozitia din domeniul industriei hoteliere si de catering a fost impresionanta. Ospitalitatea turcilor de asemenea. Daca erai interesat de ceea ce expunea firma respectiva erai invitat in interiorul standului in colturi amenajate cu fotolii, masute; erai servit imediat cu dulciuri, fursecuri, gustari, cafea, ceai, suc. La un astfel de stand am fost chiar invitati deasupra standului pe o platforma unde era amenajat un mic loc de luat masa; aveau bucatar propriu la stand – am luat acolo masa fara nici un fel de obligatie...

Hotelul a fost de asemenea o experienta placuta. Se numeste Buyuk Keban, situat intre statiile de tramvai Aksaray si Laleli. Conditii foarte bune, curatenie, mic dejun bogat (mai multe amanunte la rubrica respectiva).

Ce am putut vizita intr-o zi lumina (si chiar si ceva intuneric) de sambata (intre orele 9.30-21.00) ? Ei bine urmatoarele: Palatul Topkapi, Sf. Sofia, Moscheea Albastra, Hipodromul, Podul Galata, Turnul Galata, cateva stradute de langa Marele Bazar. A fost o adevarata provocare, am mers doar cateva statii cu tramvaiul, apoi totul la pas – cred ca aproximativ 10 km parcursi pe jos. De altfel, acesta este farmecul Istanbulului – sa il parcurgi cat mai mult pe jos, sa simti viata turceasca, sa incerci sa te integrezi in atmosfera lor, sa iti “clatesti” ochii in vitrine si pe tarabe, sa gusti diverse feluri de mancare si dulciuri, sa simti mirosul marii, sa iti “delectezi” auzul cu cantarile muezinilor.

Desi este jumatatea lunii martie orasul era plin de flori, magnolii inflorite, campuri intregi de lalele si zambile si bineinteles – zeci de mii de turisti.

La Palatul Topkapi aglomeratie de la ora 10 dimineata; se poate plati cu cardul (pret bilete: 25 lire Palatul + 15 lire Haremul). Exista si cateva automate de bilete (cu plata cash ori card) langa casele de bilete. Magazinul cu suveniruri si ghiduri bine aprovizionat, dar cam scump (60 lire un ghid cu Palatul Topkapi – totusi de calitate buna In prima curte, in care te poti plimba gratis se afla casele de bilete si basilica Sf. Irina (bilet intrare separate – 20 lire)). Inghesuiala in salile de expozitii (vesminte, arme, ceasuri, bijuterii, obiecte sfinte) – sali in care nu se pot face fotografii. Am vazut si asa zisa sabie a lui Stefan cel Mare, simpla, fara “zorzoane”, in comparatie cu sabiile si pumnalele incrustate cu pietre pretioase.

Fotografii se pot face numai in exterior, pe terasele cu priveliste fantastica spre Cornul deAur si in cateva chioscuri. Arhitectura este frumoasa, decoratiuni bogate, faianta frumos colorata de Iznik peste tot, marmura, divane, vitralii, havuzuri… Mi-a placut aceast Palat, arata maretia sultanilor si te lasa sa iti inchipui un crampei din viata pe care o duceau.

Exista toalete in interior, in doua locuri, chiosc cu bauturi racoritoare si apa – la preturi mari (2,5 lire jumatate de litru de apa plata, fata de 0,75 kurusi in oras). Vizita a durat aprox. 3 ore, mers destul de repede. La intrare se scaneaza bagajele pe banda; se poate intra cu carut cu copil mic, doar in spatiile exterioare.

In exteriorul zidurilor Palatului si in Piata Sultanahmet (unde se afla Sf. Sofia si Moscheea Albastra) sunt prezenti o multime de vanzatori ambulanti cu carucioare (covrigi cu susan – 1 lira; castane coapte – 5 lire cornetul; porumb fiert/copt – 1,5-2 lire, acadele multicolore ”confectionate” in jurul unui bat, pe loc), vanzatori de croaziere pe Bosfor, vanzatori de ghiduri turistice. Nu lipsesc nici politistii cu pistoalele mitraliera agatate de gat.

Basilica Sf. Sofia impresioneaza prin marimea sa si prin mozaicurile crestine scoase la lumina. Spatiile sunt imense, privelistea de la balcon iti taie respiratia. La balcon se ajunge prin intermediul unei rampe in zig-zag aflata in parte stanga a intrarii. Nu ratati rotirea degetului in coloana considerata sfanta. Mozaicurile crestine sunt foarte frumoase si atesta nivelul artei bizantine; se pot fotografia, fara blitz. Pretul biletului este de 25 lire; se poate plati cu cardul; exista in curtea interior toaleta si cafenea, iar in interiorul basilicii magazin de suveniruri.

Moscheea Albastra, aflata in cult, este de asemenea impresionanta, prin marime, candelabre si culoare decoratiunilor de pe cupole. Curtea interioara iti atrage privirea prin coloanele ce o inconjoara; bancutele pentru igiena personala (spalat pe picioare) sunt inedite pentru noi crestinii. Intrarea este gratuita, ca de altfel la toate moscheile (se pot face donatii). Intrarea vizitatorilor se efectueaza pe o usa separata; aici exista role de pungi pentru a pune incaltamintea (este obligatoriu a te descalta; femeile trebuie sa isi puna pe cap o esarfa – daca nu au se ofera la fata locului). Spatiul dedicat vizitatorilor este delimitat cu un mic gardut de lemn, exista rafturi unde puteti lasa pungile cu incaltaminte. Covoarele persane sunt moi si iti relaxeaza picioarele obosite dupa ore intregi de alergatura intre obiective. Se pot face fotografii. Moscheea se inchide in timpul rugaciunilor (orele la care se desfasoara acestea sunt afisate pe un panou). Toaleta exista in curte – 1 lira.

Am iesit din Moscheea Albastra direct in Hipodrom unde se afla cele trei coloane (Coloana Serpuita, Coloana lui Constantin Porfirogenetul, Obeliscul egiptean) si Fantana imparatului german Wilhelm II.

De aici am mers pe jos pana la Podul Galata, urmarind linia de tramvai T1, apoi am urcat la Turnul Galata. De-a lungul liniei sunt numai restaurante, magazine, cafenele, suveniruri; de asemenea pe toate stradutele laterale. Te poti opri la unul din restaurante pentru a gusta din bucataria turceasca (in doua asemenea locuri se faceau chiar traditionalele gozleme). Am intrat in unul din magazinele cu „dulcegarii” – preturile sunt foarte mari; se cerea o achizitie de minim 10 lire. Acelasi produs dulce achizitionat de aici cu 85 lire/kg, in jurul cartierul dn jurul hotelului l-am gasit la 45 lire/kg , deci atentie de unde cumparati. Doner kebabul e la un pret acceptabil peste tot; pestele prajit cumparat de la vanzatorii ambulanti, de asemenea. Nu ratati sucul de fructe stors pe loc: un pahar de rodii, portocale – 1 lira, mix fructe – 2 lire etc.

La Turnul Galata am ajuns cu o ora inainte de apus. A fost perfect deoarece era o coada mare la intrare; in piateta a aparut si un chitarist care a creat o atmosfera frumoasa. Pretul destul de piperat: 6,5 Euro (curs de schimb 2,98 lire/1 Euro; deci 19 lire), nicidecum 10 lire cum gasisem eu mentionat pe Internet. Se urca cu ajutorul a 2 lifturi, sus exista un restaurant si o cafenea. Galeria din jurul turnului este foarte ingusta, incap abia 2 persoane in paralel pe balcon; astfel vizitarea se face urmand directia dreapta. Intrucat soarele tocmai apunea si toata lumea vroia sa prinda momentul s-a creat un blocaj pe balcon, lumea nu mai inainta; cu greu si cu schimburi de replici am ajuns pe partea unde se vedea soarele coborand sub linia orizontului. Privelistea de sus este draguta; poti vedea Palatul Topkapi, marile moschei, podul Galata, tarmul asiatic, Cornul de Aur etc. In interiorul turnului poti face fotografii cu personaje imbracate traditional turceste (5 Euro), fiind la randul tau „echipat” cu vesminte turcesti.

In celelalte jumatati de zi avute la dispozitie am vizitat: Apeductul lui Valens, ce arata fantastic iluminat noaptea si pe sub care trece un mare bulevard; marea moschee a lui Soliman Magnificul (Suleymaniye Camii) (candelabrul din interior era impresionant, la fel si decoratiunile; mormantul sultanului si al frumoasei sale sotii Roxalena erau inchise); cateva stradute pitoresti cu magazine.

Nu am mai repetat istoria acestor monumente, istorie ce o gasiti in posturile anterioare; am preferat doar sa ofer impresii personale si informatii practice si actuale.

Am fost impresionat de infrastructura turceasca, de transportul in comun. Vaporasele care fac legatura cu tarmul asiatic circulau foarte des, mai bine decat autobuzele in Bucuresti...ha,ha,ha. Anumite linii de tramvai si autobuz (care fac legatura rapid cu diverse cartiere ale Istanbulului) au banda proprie de mers, inchisa cu garduri. Anumite autobuze aveau un aspect SF ca forma a caroseriei in fata; toate cu aer conditionat. Circulau aproape unul dupa altul, deci timp de asteptare foarte mic. Pasagerii ajungeau in statii pe pasarele ce traversau multiplele benzi de circulatie. Toate statiile de pe aceste linii speciale, delimitate prin gard, sunt „inchise”, accesul se face prin intermediul unor turnicheti (ca in Bucuresti la metrou). Acolo se scaneaza card/akbil ori se introduc jetoanele (achizitionate de la niste automate Jetonmatik aflate langa statii; 1 jeton = 3 lire = 1 calatorie). Tramvaiele liniei T1 (de fapt un metrou usor, cu usi pe ambele parti, achizitionate de la Bombardier) au cate 2 vagoane, cele ce mergeau spre aeroportul Ataturk am vazut ca aveau 3 vagoane. Exista linii de autobuz care circula prin oras normal, nu pe trasee delimitate; soferii acestor mijloace de transport in comun par adevarati „asi” ai volanului, reusind sa faca eficient transportul calatorilor in acest furnicar. Duminica, spre iesirea din Istanbul, traficul era mai lejer – ne-a depasit un autobuz de transport in comun ce circula probabil cu aprox. 110 km/ora - daca infrastructura permite!!! .

Mi-au placut si stradutele pitoresti pline de cafenele si magazine. Foarte dragute si mini-bazarurile aflate in curtile moscheilor mai mici. Amalgamul de marfuri, de culori, de arome te invaluie in orice clipa. Aproape orice se poate negocia, cel putin pana la aproape 50% din pretul initial. Cafenelele mici, pitoresti, in stil traditional unde turci in varsta, cu barba, trag la narghilea sunt imagini ce incanta turistul.

Istanbulul merita vizitat, chiar si doar pentru 2-3 zile (bineinteles insuficiente). Pe langa marile monumente freamatul vietii turcesti de zi cu zi e un adevarat spectacol ce trebuie privit si intiparit in lada cu amintiri. Mi-am promis sa revin...

---

VIZUALIZĂRI: 6455 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI