GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vila Mouraki, o cazare minunata pe Insula de Smarald
Dupa ce toata iarna am intrebat si m-am intrebat Thassos sau Corfu, am ales Thassos. Cand a venit vremea sa plecam, la inceput de iulie, visele mele de a mă reîntâlni cu fascinanta, tulburătoarea şi inegalabila Grecie s-au năruit, cineva din familie s-a imbolnavit. Având sejur luat printr-o agentie turistica din Romania, am pierdut banii deoarece era o oferta early booking şi penalizarea in cazul renunţarii era de 100%. Ei, dar după ce lucrurile au intrat pe făgaşul normal nu puteam sa renunţ aşa de uşor la vacanţa pe care mi-o planificasem şi dorisem încă din mijlocul iernii. Astfel că pe la mijloc de iulie am început să caut o cazare în Skala Potamia, însă mai toate vilele bune erau fie ocupate fie aveau un preţ pe cameră destul de mare.
Citind pe acest site impresii foarte bune despre Vila Stella Mouraki am trimis un email proprietarilor şi am obţinut un preţ foarte bun în plin sezon, 35 Euro camera triplă cu aer condiţionat incus în preţ. Dragută, doamna Stella mi-a trimis nişte poze şi a spus ca studioul pe care îl mai are liber este la parter, cu vedere la strada, deci pe partea din faţă a vilei. Sincer, la început am fost un pic dezamăgită deoarece doream o camera la etaj dar am decis totuşi să trimit avansul de 50 Euro prin Western Union.
După un drum făcut pentru prima dată prin Bulgaria (până acum am mers prin Serbia şi Macedonia spre Grecia) şi o noapte petrecută la Sandanski, pe la prânz am ajuns în faţa vilei.
Vila arata exact ca în poze, am parcat în curte sub pomi şi proprietara foarte amabilă ne-a condus la cameră. Mare mi-a fost mirarea să văd ca de fapt studioul nostru nu este la parter ci la primul nivel, având un balcon foarte mare, patru patruri unul dublu şi doua single, chicinetă şi baie foarte curată. De fapt vila are un parter foarte înalt pe partea dinspre stradă, la circa trei metri deasupra solului. În vilă au mai fost cazate cateva familii de români, chiar vecinii noştri erau din Craiova şi aveau două fetite mici iar una dintre fete ne dadea desteptarea dimineaţa pe la ora 8, jucându-se cu o tabletă din care se auzea o melodie saltăreaţă.
Nu a fost nevoie să folosim nici o clipă aerul condiţionat deoarece era foarte răcoare în cameră deşi era cald afară. De fapt noaptea am dormit cu usa întredeschisă şi nu am avut nici un musafir nepoftit cu exceptia unui motan care venea si dormea pe balcon, poate si din cauză ca a fost alimentat de către noi cu generozitate la mesele de prânz.
Pe partea laterală a vilei se află un grătar şi o plită cu ochiuri legată la o butelie precum şi tigai, deci poti pregăti ceva repede de mancare acolo fără a face miros în cameră. În curte sunt multe flori şi un foisor foarte dragut aranjat.
Proprietarii locuiesc la vilă, avand o încăpere la nivelul solului. Doamna Stella se descurca în limba engleza şi de la ea am cerut amanunte atunci cand am avut nevoie sa gasim o pescarie care dealtfel era foarte aproape la circa 100 de metri. Pe la mijlocul sejurului nostru am văzut-o foarte aranjată, cu soţul de braţ spunând că merge la spectacol în port. Curioşi am mers să vedem şi noi despe ce este vorba. Pot să vă spun că am avut parte de o seară pe cinste, erau predominant greci fiind foarte putini turişti, s-a băut retsina şi s-a mancat souvlaki totul acompaniat cu o muzică life traditional grecească.
Vila este situată foarte aproape de plajă, circa 200 de metri, drumul trecând si pe lângă un magazin Carrefour cu preţuri foarte bune. Tot foarte aproape de vilă, dar pe drumul principal, nu pe cel care merge spre plajă, se află şi o patiserie de unde se poate cumpăra pâine proaspătă, plăcinte şi alte dulciuri.
Nouă ne-a plăcut foarte mult la Vila Mouraki, prin urmare este o cazare în Skala Potamia pe care o recomand.
Trimis de alinafulg in 26.01.14 23:36:01
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Halkidiki, Paralia Katerini, Lefkada
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinafulg); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.70835500 N, 24.75661400 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
16 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Foarte util review, cu multe informatii. De fapt si noi (2 adulti+2 copii 8/11 ani) dorim anul acesta sa mergem in Grecia (pentru prima oara!). Care destinatie ar fi recomandata? Distanta rezonabila, mare de smarald, plaja cu nisip, liniste... Am observat ca ati fost si la Paralia Katerini, Halkidiki, s. a. Unde v-a placut cel mai mult?
Multumim!
In fiecare din locurile in care am fost mi-a placut, dar daca ar fi sa fac un clasament as spune: Thassos (mai exact Skala Potamia), urmata de Halkidiki (Kalithea) si apoi Paralia Katerini. Insa cel mai mult si mai mult mi-a placut in Insula Lefkada, mare mai albastra si peisaje mai frumoase ca acolo nu am intalnit nicaieri, dar atentie, acolo plajele sunt preponderent cu pietricele.
In Insula Thassos am gasit farmecul pe care numai o insula greceasca il poate avea si o imbinare deosebita intre munte si mare.
In Halkidiki mi-a placut foarte mult plaja din Kalithea. Dragute si animate mi s-au parut Hanioti, Neos Marmaras si Sarti.
Paralia Katerini poate fi preferata daca doriti sa faceti cumparaturi sau excursii, pe Muntele Olimp, la Meteore ori Atena. In Paralia Katerini insa nu veti gasi claritatea marii la care poate ca visati, iar peisajul este unul comun.
@alinafulg: Imi poti spune, te rog, care a fost traseul prin Bulgaria, pentru ca o sa mergem anul acesta in Thassos si o sa mergem pe la Calafat-Vidin-Sofia. Pe ce drum a-ti mers intre Vidin-Sofia si mai departe? Multumesc.
@mishake: Noi am trecut granita pe la Portile de Fier, am urmat traseul spre Pirot si am intrat in Bulgaria pe la Dimitrovgrad in apropiere de Sofia. Deci nu am mers pe la Vidin si nu stiu cum este pe acolo drumul.
@mishake: De la Sofia traseul a fost parte pe autostrada spre Sandanski, unde am si dormit o noapte.
@mishake: Multumesc la fel. Voi pleca peste doua saptamani in Grecia si ma tot intreb care o fi starea drumurilor prin Serbia si Macedonia avand in vedere inundatiile din ultimile zile.
@alinafulg: Vacanta placuta! Oricum astept impresiile despre drum si vacanta cand te intorci. Eu merg in august. Buna idee mi-ai dat cu drumul prin Serbia, Bulgaria. De la Kneajevac ati mers direct la Pirot sau ati trecut si prin Nis?
@mishake: Nu am trecut prin Nis, am mers Kneajevak-Pirot.
Sa stiti ca pe portiunea Zajecar pana la Pirot drumul este destul de ingust si viranjat, se trec niste dealuri si nu se poate merge cu viteza mare dar nu sunt gropi si nu sunt multe masini sunt in schimb multe motocultoare cu care oamenii de acolo fac agricultura.
@alinafulg: Multumesc. Tot prin Serbia -Bulgaria mergeti in Grecia?
@ahogea: Daca dati o cautare pe google cu numele Vila Mouraki, veti putea intra pe site-ul locatiei si veti gasi datele de contact. Eu am scris proprietarilor pe email si tot pe email am primit raspuns cu suma pe care trebuie sa o achit ca avans prin Western Union.
@mishake: Nu, a fost singura data cand am mers prin Serbia si apoi prin Bulgaria. Am mers inainte numai prin Serbia si Macedonia.
@alinafulg: multumesc frumos, asa am procedat dar nu mi-au raspuns
@ahogea: Si pe mine ma tenteaza vila asta, v-a raspuns pana la urma la mail?
Si eu am scris la o alta vila si nu am primit raspuns...
@alinafulg - Si noi am petrecut o vacanta minunata in Thassos, alaturi in Skala Panaghia. Subscriu si clasamentului din finalul relatarii, cu adaugarea ca la a doua vizita pe Sithonia am descoperit alte lucruri minunate pe care nu le vazusem, despre care am citit pe AFA si pe care le/am gasit cu prisosinta. Asa ca am scris si eu despre ele si am devenit mai atent la locurile pe care le credeam deja cunoscute. Alegeri inspirate si vacante frumoase.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2017 Din nou la Stella — scris în 02.10.17 de adynutza26 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Efharisto Stella! — scris în 20.08.17 de gattasalvaje din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2017 Locatie foarte buna ! — scris în 30.07.17 de veyr00n din TâRGOVIşTE - RECOMANDĂ
- Sep.2015 Cazare decenta, gazde modeste, statiune linistita — scris în 28.01.16 de adynutza26 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jul.2015 O locaţie peste aşteptări — scris în 06.08.15 de Linu din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Vacanta Skala Potamia, Studio 'Stella Mouraki' — scris în 20.10.14 de Rulotistul din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jun.2014 Stela Mouraki Studios — scris în 05.07.14 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ